ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 350/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a Civilă la 10.12.2020, sub nr. x/2020, astfel cum a fost precizată la 26.01.2021 și 16.02.2021, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că, în perioada 01.01.2009-29.09.2020, banca a încălcat clauzele contractului de credit nr. x/17.09.2008, precum și să constate caracterul abuziv al clauzelor 8, 8.1, 8.2, 21 și 20.4 din acest contract și, în consecință, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumelor plătite în plus, sub formă de dobânzi necuvenite până la data de 29.09.2020, estimate la valoarea de 75.960,82 euro (370.217,84 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), pentru care solicită și dobânda legală, în cuantum de 28.379 euro, (138.313,57 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), urmând a fi redus soldul creditului cu aceste sume; a mai solicitat obligarea pârâtei la restituirea comisionului de administrare credit în sumă de 202,51 euro (986,99 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), perceput abuziv pentru luna septembrie 2020 și la plata de daune morale în sumă de 20.000 euro (97.476 RON, la cursul euro/leu din 30.09.2020), pentru încălcarea continuă, cu bună-știință, a clauzelor contractuale și pentru abuzul de putere manifestat de bancă în raporturile cu reclamanții, precum și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2656/28.10.2021, Tribunalul București – secția a VI-a Civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, A. și B. au declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1889/12.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă, definitivă.

A. și B. au formulat cerere de revizuire împotriva hotărârii instanței de apel, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 434/21.03.2023, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii, A. și B. au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la curtea de apel pentru o nouă judecată a cererii de revizuire.

Prin memoriul de recurs, au susținut că cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, vizând nepronunțarea asupra unui lucru cerut (minus petitia) și pe pct. 8, privind existența unor hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat, iar curtea de apel le-a respins ca inadmisiblie, apreciind că motivele invocate nu se circumscriu ipotezelor de revizuire indicate.

Au arătat că, deși au criticat faptul că instanța de apel a omis să analizeze caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 8.1 și 8.2 din contractul de credit, privind dobânda, precum și al celei de la pct. 21, privind comisionul de administrare, reținând în mod neclar argumente pe acest aspecte, fără a indica expres clauzele asupra cărora face aprecieri, instanța învestită cu cererea de revizuire a respins-o, prezentând, la rândul său, o motivare contradictorie; astfel, recurenții afirmă că, pe de-o parte, curtea de apel a constatat că instanța de apel nu s-a pronunțat punctual asupra criticilor apelanților, iar pe de altă parte, că s-a pronunțat asupra caracterului abuziv al acestor clauze.

Al doilea motiv de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind dobânda, comisionul de administrare și scadența anticipată a creditului, întrucât instanța de revizuire a reținut că motivele cererii cu care a fost învestită nu sunt întemeiate pe aceste prevederi legale, ci pe cele ale dreptului comun, precum și faptul că motivele căii extraordinare de atac vizează executarea contractului de credit, iar nu stabilirea caracterului abuziv al acestora.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, prin prisma art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 513 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului.

Luând în examinare, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte arată că aceasta primează excepției nulității, întrucât vizează legalitatea învestirii instanței de recurs și, în situația admiterii, soluționarea celeilalte excepții ar fi de prisos, potrivit art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

În aceste condiții, asupra excepției inadmisibilității, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a fost învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire a deciziei civile nr. 1889/12.12.2022, pronunțată într-un litigiu în materia protecției consumatorilor, astfel că, prin referire la decizia dată în soluționarea apelului, sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) materia protecției consumatorilor (...)", care relevă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile având ca obiect cereri în materia protecției consumatorilor, așadar, decizia decizia civilă nr. 1889/12.12.2022 a Curții de Apel București – secția a VI-a Civilă este definitivă, iar revizuirea a fost exercitată împotriva acesteia.

Totodată, printr-o interpretare logică a dispozițiilor art. 510 alin. (3) C. proc. civ., în măsura în care legiuitorul nu asimilează unei acțiuni unice revizuirea fondată pe motive multiple, cum este cazul în speță, rezultă că, fiind promovată o cerere de revizuire întemeiată atât pe motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, cât și pe cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în fapt, dosarul de față a înglobat două cereri de revizuire care, în acest caz, au revenit în competența aceleiași instanțe, curtea de apel.

Pe aceste repere, Înalta Curte reține că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", dar și că, potrivit art. 460 alin. (4) din același cod, "dacă hotărârea cu privire la o cerere principală sau incidentală nu este supusă nici apelului și nici recursului, soluția cu privire la celelalte cereri este supusă căilor de atac în condițiile legii".

Or în cauză, revizuire fundamentată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..este, în acest caz, soluționată printr-o hotărâre care are caracter definitiv, nefiind susceptibilă de recurs, în timp de soluționarea ei pe fundamentul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deschide părții recursul, în condițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Un sinopsis al motivelor de casare permite însă observația că acestea au vizat, din modul de structurare și din examinarea conținutului lor, exclusiv dezlegarea dată de instanța de revizuire cererii de retractare fondate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., niciun motiv de casare nepunând în analiză soluția dată revizuirii pe cel de-al doilea fundament, singurul care ar fi permis accesul părților la recurs.

Altfel spus, recursul este îndreptat împotriva soluției date de instanța de revizuire cu privire la o cerere soluționată de curtea de apel printr-o decizie cu caracter definitiv, așa încât devin incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. teza finală, care nu recunosc dreptul la recurs; niciunul dintre motivele de casare nu repune în dezbatere statuarea curții de apel potrivit căreia punctul 8 al art. 509 alin. (1) C. proc. civ. a fost indicat pur formal, deoarece prin intermediul acestuia s-a invocat contrarietatea hotărârii supuse revizuirii cu alte hotărâri ale instanței supreme pronunțate în procedura de unificare a jurisprudenței sau ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, în raport cu care nu poate fi formulată revizuirea.

Prin urmare, aceste constatări conduc la concluzia că recursul s-a îndreptat împotriva deciziei civile nr. 434/21.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă care avea caracter definitiv, fiind inadmisibil.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, va respinge recursul ca inadmisibil, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenții-revizuenți A. și B. împotriva deciziei civile nr. 434/A/21.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.