ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 35/2024

HOTĂRÂRE

17.01.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 35/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 24 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB. și CC. au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Parchetul de pe lângă Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând recunoașterea stării de discriminare în care au fost plasați de pârâți, în materie salarială, în raport cu procurorii numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, precum și în raport cu magistrații care au câștigat în instanță includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară; obligarea pârâților la recalcularea și plata efectivă a drepturilor salariate ale reclamanților, începând cu 16 octombrie 2018 și în continuare pentru viitor, inclusiv după aplicarea etapizată a Legii nr. 153/2017, cu includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizațiile de încadrare brută lunară, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 882 alin. (5) din Legea nr. 304/2004; actualizarea cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare a sumelor rezultate în urma recalculării drepturilor salariale, începând cu 16 octombrie 2018 și în continuare pentru viitor, prin includerea unui procent de 2% pe zi din indemnizații, reprezentând echivalentul diurnei stabilite potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, drept acordat în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, actualizare calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare prin care a invocat excepție necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor în soluționarea cauzei întrucât numai reclamantul C. are domiciliul în Oradea, însă el nu poate fi judecat de Tribunalul Bihor în considerarea faptului că este procuror la Judecătoria Salonta, devenind astfel aplicabile prevederile art. 127 C. proc. civ.

La termenul de la 21 aprilie 2023, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței sale teritoriale în soluționarea cererii, invocată de pârâtul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Prin sentința civilă nr. 423/LM din 28 aprilie 2023, Tribunalul Bihor – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

În esență, Tribunalul Bihor a reținut că a fost învestit cu soluționarea unui conflict de muncă, fiind aplicabile dispozițiile art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, încă în vigoare la momentul sesizării instanței, potrivit cărora este competentă instanța în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă. A mai reținut că la data formulării acțiunii, toți reclamanții, mai puțin C. (procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta), aveau calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București, respectiv în cadrul DNA București, iar această calitate atrage incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.. Văzând statuările din Decizia nr. 7/2016, pronunțată de instanța supremă în soluționarea unui recurs în interesul legii și față de faptul că Tribunalul Bihor este una din instanțele care nu au nicio legătură din punct de vedere teritorial cu activitatea reclamanților și care oricum nu ar fi putut judeca cererea formulată de reclamantul C., instanța a apreciat că este competent să soluționeze cauza Tribunalul Dolj, aflat în circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel București.

Ca urmare, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

La termenul de la 2 noiembrie 2023, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale pe care a admis-o prin sentința nr. 2184 din 2 noiembrie 2023, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pemtru soluționarea conflictului.

În esență, Tribunalul Dolj a reținut că reclamanții au învestit Tribunalul Bihor cu soluționarea unui litigiu de muncă și au indicat dispozițiile art. 126 C. proc. civ. coroborate cu art. 269 alin. (3) Codul muncii. A mai reținut că, față de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și statuările din Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018, precum și raportat la faptul că reclamanții nu au ales Tribunalul Dolj, această instanță fiind arbitrar stabilită de Tribunalul Bihor, instanța competentă este aceasta din urmă.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Bihor competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Bihor – secția I Civilă și Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că reclamanții, majoritatea având calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 6 București, respectiv în cadrul DNA București, au învestit instanțele cu o cerere de chemare în judecată prin care au solicitat recunoașterea unor drepturi salariale. De asemenea, reține că domnul C. are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta și are domiciliul în municipiul Oradea, județul Bihor.

Conform dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, forma în vigoare la momentul sesizării instanței, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Astfel cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. 7/2016, "condiția-premisă de aplicare a dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca judecătorul să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță."

Întrucât reclamantul C. își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, o instanță inferioară instanței alese de reclamanți să soluționeze cauza în fond, respectiv Tribunalul Bihor, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 reglementează o competență teritorială alternativă de soluționare a litigiului, autorii demersului judiciar fiind cea care poate alege între cele două instanțe deopotrivă competente. Astfel, reclamanții au ales să învestească Tribunalul Bihor, instanța în a cărei circumscripție își are locul de muncă și domiciliul reclamantul C., invocând și prevederile legale referitoare la coparticiparea procesuală.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.