ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2023

HOTĂRÂRE

16.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2413/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea pârâților, ca o consecință a discriminării, la plata în favoarea reclamanților, cu titlu de despăgubiri civile, începând cu data de 16 octombrie 2018 și pe viitor până la încetarea stării de discriminare, a echivalentului diurnei prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară, drept acordat, în favoarea procurorilor numiți în cadrul secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în temeiul art. 88 indice 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 și unor judecători de la Tribunalul Timiș prin sentința civilă nr. 317/LM din 22 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă, judecători față de care se consideră discriminați, sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare.

Prin sentința civilă nr. 679/LM/2023 din 15 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bihor și, pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Examinând actele și lucrările dosarului din prisma excepției necompetenței teritoriale invocate, Tribunalul Bihor a reținut următoarele:

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În cauză, nu sunt întrunite cerințele art. 59 din C. proc. civ. pentru a opera prorogarea de competență în condițiile art. 259 alin. (3) din Codul muncii.

Reclamantul N. este domiciliat în jud. Vrancea. În aceste condiții, competența de soluționare a pricinii ar reveni Tribunalului Vrancea, potrivit dispoziției legale din Codul muncii.

Având în vedere că reclamantul N. își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor a constatat că, în ceea ce îl privește, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., cu referire la faptul că Tribunalul Vrancea nu este instanța la care își desfășoară activitatea reclamantul sau o instanță inferioară acesteia, iar Tribunalul Bihor nu este o instanță de același grad din cadrul unei curți de apel învecinate.

Prin sentința civilă nr. 426/2023 din 26 septembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanță din oficiu; s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul N., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vrancea, secția I civilă și Tribunalul Bihor, secția I civilă; în baza art. 134 din C. proc. civ. s-a suspendat judecata de drept a cauzei și s-a înaintat dosarul nr. x/2023 instanței competente să soluționeze conflictul negativ de competență, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reținut că reclamantul solicită achitarea echivalentului diurnei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, în cuantum de 2% pe zi din indemnizația de încadrare brută lunară.

Analizând cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă la data de 28 decembrie 2022, sub nr. x/2022, Tribunalul Vrancea a mai reținut că acțiunea a fost formulată, în principal, de reclamanții care au calitatea de procurori și care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu excepția unei singure reclamante care are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Agnita. Reclamanții au menționat în cuprinsul acțiunii că, deși obiectul cererii este un conflict de muncă referitor la plata unor diferențe salariale și a accesoriilor acestora, și-au ales Tribunalul Bihor ca și instanță competentă în soluționarea cauzei raportându-se la dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. și la împrejurarea că sunt într-un caz de coparticipare procesuală activă, iar prin dispozițiile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, legiuitorul le permite să înregistreze cererea de chemare în judecată la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți, aceștia indicând pe acel reclamant care are domiciliul în Bihor, județul Oradea și care a atras competența Tribunalului Bihor.

În atare situație, Tribunalul Vrancea a constatat că reclamantul N., împreună cu reclamanții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au calitatea de procurori care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împrejurare necontestată de nicio parte din cauză.

Din analiza dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., rezultă că unui procuror care are calitatea de reclamant îi este interzis să se judece la instanța corespondentă parchetului de pe lângă își desfășoară activitatea profesională și are obligația să-și aleagă instanța, cu mențiunea că doar alegerea, individualizarea instanței la care să se judece, este facultativă.

Revenind la obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul Vrancea a reținut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul. În cazul litigiului dedus judecății, este vorba de o excepție de la dreptul comun, care ține de calitatea părților, instanțele și parchetele unde reclamanții își desfășoară activitatea. Or, excepțiile sunt de strictă interpretare, (exceptio est strictissimae interpretationis), normele de excepție trebuind să-și găsească o aplicație numai la ipotezele la care se referă neputând fi extinse la alte cazuri.

În atare situație, reținând că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. îi interzic să se judece la instanța corespunzătoare parchetului unde își desfășoară activitatea, în speță Tribunalul Sibiu care face parte din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, acest reclamant are obligația alegerii unui alt tribunal din circumscripția curților de apel vecine.

Întrucât reclamantul a ales ca instanță competentă în a soluționa litigiul Tribunalul Bihor, care face parte din circumscripția Curții de Apel Oradea, învecinată cu Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Vrancea a concluzionat în sensul că reclamantul a învestit în mod legal această instanță, fixând definitiv competența în favoarea acesteia, ceea ce înseamnă că opțiunea părții reclamante nu poate fi contestată nici de către pârâți, nici de către instanță.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 9 octombrie 2023, sub nr. x/2023.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că ambele instanțe - Tribunalul Bihor și Tribunalul Vrancea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că mai mulți reclamanți, printre care și reclamantul din prezenta cauză N., au învestit Tribunalul Bihor, secția I civilă, cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâții fiind Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat inițial sub nr. x/2022.

Potrivit dispozițiilor art. 232 din Codul muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

La data introducerii acțiunii colective (28 decembrie 2022), din care a fost disjunsă prezenta cauză, legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Legea a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecință, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii: art. 266 - art. 275) și ale C. proc. civ.

La momentul sesizării instanței de judecată (28.12.2022), conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă "se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Acțiunea introductivă inițială prin care reclamanții, în calitate de salariați, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeași cauză juridică, raporturile juridice deduse judecății fiind similare, context în care sunt aplicabile și dispozițiile art. 59 din C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă.

În ședința publică din data de 14 iunie 2023 s-a dispus disjungerea acțiunii cu privire la reclamantul N. și formarea unui nou dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, sub nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Bihor a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, reținând incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și domiciliul acestuia din circumscripția Tribunalului Vrancea.

Este de menționat că soluția disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenței de soluționare a raporturilor juridice individuale la instanța pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă pierderea competenței instanței inițial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale.

Înalta Curte constată că reclamantul C., din dosarul nr. x/2022, are domiciliul în Municipiul Oradea, în circumscripția Tribunalului Bihor, instanța mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă și consecința pierderii competenței instanței inițial învestite, de la soluționarea acestora, având loc o consolidare a competenței teritoriale.

Față de cele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.