ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2023

HOTĂRÂRE

26.04.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 975/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, la data de 06.05.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B. și C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâților la plata de despăgubiri egale cu diferența dintre salariul încasat și salariul pe care ar fi trebuit să îi încaseze, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13, de la data intrării în vigoare a actului normativ învederat și până la recunoașterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârșirii faptei prin care au fost discriminați, respectiv data recunoașterii drepturilor salariale în favoarea colegilor lor, prin pronunțarea hotărârii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 33/R/17.09.2019 a Curții de Apel Cluj (prin care o astfel de cerere a fost admisă în favoarea colegilor lor) și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3003 din 28.11.2022, pronunțată de Tribunalului Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, invocată din oficiu și s-a declinat în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că. în fapt, reclamanții A., B. și C. sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Potrivit art. 127 din C. proc. civ., "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. … (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Ipoteza normei suscitate este ca procurorul să fie reclamant într-o cauză de competența instanței pe lângă care funcționează ori de competența instanței inferioare aceleia pe lângă care funcționează.

Reclamanții nu se găsesc însă în această ipoteză deoarece ei sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, iar nu judecătoria este competentă să le soluționeze cererea, după cum o instanță inferioară judecătoriei nu există. Prin urmare, reclamanții nu se află în situația de a uza de norma specială de competență instituită de art. 127 din C. proc. civ.

De altfel, nici rațiunea edictării acestei norme speciale de competență nu se regăsește în cazul reclamanților, scopul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. fiind acela de a asigura imparțialitatea instanței. Or, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei nu ar putea avea vreo influență asupra judecătorilor de la instanțele superioare, și anume de la Tribunalul Suceava ori de la Curtea de Apel Suceava, instanțe competente să soluționeze acțiunea promovată de ei.

Interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ. contravine redactării restrictive a textului de lege, întrucât circumstanțiază atât persoanele care intră sub incidența normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât și instanța vizată (care nu poate fi decât prima instanță), așa cum a arătat Înalta Curte de Casație și Justiție în considerentele Deciziei nr. 7/2016.

Prin urmare, s-a stabilit că sunt incidente în cauză normele de drept comun în materie de litigii de muncă, respectiv art. 296 alin. (2) din Codul muncii ("(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.") și art. 210 din Legea nr. 62/2011 ("Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.")

Cum reclamanții au domiciliul în Vatra Dornei, competența de soluționare a acțiunii revine Tribunalului Suceava, instanță superioară aceleia pe lângă care funcționează reclamanții.

În consecință, tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea Tribunalului Suceava competența de soluționare a acțiunii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția I civilă la data de 15.12.2022 sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 190/2023 din 14 februarie 2023, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu și a stabilit în favoarea Tribunalului Neamț competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanți; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În argumentarea soluției, tribunalul a arătat că litigiul are natura unui conflict de muncă, iar potrivit normelor de competență materială și teritorială, instituite de dispozițiile art. 208 și 210 din Legea 62/2011, ce constituie legea specială de reglementare a procedurii de soluționare a conflictelor individuale de muncă, competența aparține tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Având în vedere calitatea de pârât a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. raportat la alin. (2

) al aceluiași articol.

Astfel, în ipoteza în care pârât este curtea de apel, în a cărei circumscripție funcționează tribunalul competent să soluționeze cauza, reclamantul are posibilitatea de a sesiza fie acest tribunalul, fie un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel pârâtă, în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii, în această ipoteză operând o prorogare legală de competență teritorială.

A reținut instanța că, astfel cum s-a reținut și în jurisprudența Î.C.C.J., în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competența teritorială este una alternativă (fie cea de la locul unde își are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente

În cauza pendinte, față de specificul acesteia și dispozițiile legale precitate, competența teritorială rămâne una alternativă, între instanța de la domiciliul reclamanților-Tribunalul Suceava și un tribunal din circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel Suceava, alegerea între instanțele deopotrivă competente aparținând reclamantelor.

Or, în speță, reclamanții și-au exercitat acest drept și au ales să sesizeze Tribunalul Neamț, care a devenit competent în soluționarea cauzei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Cu titlu prealabil, instanța supremă reține că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

În speță, prin acțiunea formulată, reclamanții, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei au solicitat despăgubiri egale cu diferența dintre salariul încasat și salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze, prin luarea în considerare a coeficienților de multiplicare stabiliți în anexa la O.U.G. nr. 27/2006, lit. A), pct. 6-13, de la data intrării în vigoare a actului normativ învederat și până la recunoașterea efectivă a dreptului salarial ce formează obiectul discriminării, sumă actualizată cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârșirii faptei prin care au fost discriminați, respectiv data recunoașterii drepturilor salariale în favoarea colegilor lor, prin pronunțarea hotărârii de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 33/R/17.09.2019 a Curții de Apel Cluj (prin care o astfel de cerere a fost admisă în favoarea colegilor lor) și până la data plății efective.

Așadar, reclamanții au învestit instanța cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Pentru soluționarea acestor litigii, dispozițiile procesuale de drept comun se regăsesc în dispozițiiile art. 266-275 din Codul muncii și Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în raport cu data cererii de chemare în judecată (06.05.2022).

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social prevede că "Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar art. 216 din același act normativ stipulează că "Dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din C. proc. civ..".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte reține că aceste prevederi legale reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor și vizează două situații, respectiv când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Potrivit art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (3) aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor.

Conform art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz, ceea ce nu este cazul în speță.

Reclamanții își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei, așadar, la o unitate de parchet, iar competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului.

În soluționarea unui conflict de muncă în care reclamanții au calitatea de procurori în cadrul parchetului de pe lângă judecătorie, dispozițiile art. 127 alin. (1), alin. (2

) și (3) din C. proc. civ., așa cum au fost modificate și completate prin Legea nr. 310/2018, incidentă în raport de data introducerii acțiunii, nu sunt aplicabile, întrucât, pe de o parte, competența materială de soluționare a cauzei aparține în primă instanță tribunalului, iar, pe de altă parte, pârâții sunt parchete de pe lângă instanțe, și nu instanțe de judecată, prevederile art. 127 alin. (2

) C. proc. civ. fiind de strictă interpretare.

În acest caz sunt incidente dispozițiile de drept comun pentru soluționarea conflictelor de muncă, respectiv art. 266-275 din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora este competentă instanța de la domiciliul reclamantului sau instanța de la locul de muncă, respectiv Tribunalul Suceava, acest ultim criteriu fiind avut în vedere la stabilirea instanței competente teritorial.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii ce face obiectul cauzei, în favoarea Tribunalului Suceava, secția I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.