ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 349/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale la 21.01.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul Municipal Turda, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la stabilirea și plata salariului de bază pentru funcția de programator IA șef serviciu în cadrul Serviciului de evaluare si statistică medicală, conform anexei VII la Legea nr. 153/2017, începând cu data intrării în vigoare a legii, la plata diferenței dintre drepturile salariale acordate si cele cuvenite, de la data intrării în vigoare a legii și până la data pronunțării hotărârii, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale; a mai solicitat obligarea pârâtului la efectuarea corecțiilor corespunzătoare în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL).

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității, nulității cererii pentru lipsa obiectului și prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea din 02.05.2022, Tribunalul Cluj – secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiate excepțiile inadmisibilității și nulității cererii de chemare în judecată, iar prin sentința civilă nr. 1507/31.05.2022, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârât și a respins ca prescrisă acțiunea pentru pretențiile anterioare datei de 21.01.2019; a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul să stabilească și să plătească reclamantului salariul de bază pentru funcția îndeplinită, în conformitate cu dispozițiile anexei VII la Legea nr. 153/2017, precum și diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite, pe ultimii 3 ani anteriori sesizării instanței, actualizate cu coeficientul de inflație aplicabil la data plății, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă, începând cu data de la care se cuvin aceste drepturi și până la achitarea efectivă.

Împotriva acestei sentințe civile, Spitalul Municipal Turda a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 418/01.03.2023, Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins ca neîntemeiată acțiunea cu privire la pretențiile care nu cad sub incidența excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Împotriva acestei decizii civile A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de recurs, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, autorul căii de atac a susținut, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea atacată nu este legală, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, curtea de apel reținând că spitalul intimat nu îndeplinește cerințele acestei norme de drept, deoarece nu s-ar afla în subordinea unor instituții sau autorități, însă nici nu a examinat toate ipotezele pe care aceasta le reglementează, respectiv de a observa dacă se află sub autoritatea sau în coordonarea acestora.

A susținut că, după examinarea acestei cerințe, instanța de apel putea analiza si pe cea privind sursa de finanțare și asupra căreia nu s-a mai aplecat, în condițiile constatărilor eronate cu privire la prima condiție.

La 25.07.2023, intimatul a depus note scrise, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, precum și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalului Cluj – secția Mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale cu o cerere având ca obiect drepturi salariale decurgând din raporturile de muncă cu pârâtul, astfel că, în conformitate cu art. 231 din Codul muncii, instanța a fost învestită cu soluționarea unui conflict de muncă.

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 418/A/01.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în apel, fiind astfel incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...) privind (...) conflictele de muncă (...)", din care rezultă că legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului pentru hotărârile date în apel în litigiile de muncă.

Așa fiind, Înalta Curte constată că decizia civilă nr. 418/A/01.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, împotriva căreia s-a declarat prezenta cale de atac, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., după cum în mod corect a menționat și instanța de apel în dispozitivul acesteia, conform art. 425 alin. (3) C. proc. civ., așadar nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului.

Cum recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ar fi de natură să încalce principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

Cu privire la cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, observând că intimatul nu a depus dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată solicitate prin notele scrise, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 418/A/01.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Respinge cererea intimatului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.