ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 343/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 14.03.2019, reclamanții Asociația A. Botoșani "Programul Acțiunilor Salariaților" din cadrul S.C. A. S.A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au chemat în judecată pe pârâții Q., R., S. și Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a contractului de cesiune din 18.02.2003 încheiat între cedentele Q. și R. și cesionarul S., având ca obiect cesiunea a 121.460 de acțiuni aparținând S.C. T. Botoșani, actualmente S.C. A. S.A. Botoșani, contract sub semnătură privată, conform încheierii de legalizare a semnăturii nr. 1204/18.02.2003, rectificată prin încheierea nr. 15302/30.12.2003, ambele întocmite de B.N.P. U. din Botoșani și să dispună repunerea părților în situația anterioară, în sensul radierii mențiunilor corespunzătoare acestei cesiuni din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în judecată, lipsei calității sale procesuale pasive, precum și a pârâtelor Q. și R., lipsei capacității procesuale de folosință a reclamantei Asociația A. Botoșani "Programul Acțiunilor Salariaților" din cadrul S.C. A. S.A., autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, lipsei de interes a reclamanților persoane fizice, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin întâmpinările depuse de pârâta R., la 18.09.2019 și pârâta Q., la 25.10.2019, au fost invocate aceleași excepții precum cele invocate de S., iar în subsidiar, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pe calea întâmpinării formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a celor două instituții, iar în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii.

Prin încheierea din 25.09.2019, Tribunalul Botoșani – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, în temeiul art. 78 alin. (3) C. proc. civ., introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a S.C. A. S.A. Botoșani – prin lichidator judiciar V..

La rândul său, prin întâmpinarea formulată, această pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, formulând și o cerere de suspendarea a judecării cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportata la art. 36 din Legea nr. 85/2006, până la închiderea procedurii sale de insolvență.

Prin încheierea nr. 6/10.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2020 a fost admisă cererea de strămutare formulată de reclamanți și s-a dispus strămutarea judecății prezentei cauze de la Tribunalul Botoșani la Tribunalul Suceava, unde dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civile.

Prin sentința civilă nr. 68/16.04.2021, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 17.01.2022, Tribunalul Suceava – secția a II-a Civilă a respins excepțiile lipsei de interes invocată de pârâții S., Q. și R., tardivității invocării de către pârâtul S. a excepției lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale active invocată de pârâtul S., ca neîntemeiate; totodată, a respins acțiunea și cererea reclamanților de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, Asociația A. Botoșani "Programul Acțiunilor Salariaților" din cadrul S.C. A. S.A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au declarat apel principal, iar S. a declarat apel incident.

Ulterior, S. a declarat apel și împotriva încheierii din 17.01.2022, înregistrat sub nr. x/2022, iar la termenul din data de 13.09.2022, instanța de apel a dispus reunirea celor două cauze.

Prin încheierea nr. 953/03.05.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis cererea de strămutare formulată de petentul S. și a strămutat judecarea apelului de la Curtea de Apel Suceava – secția a II-a Civilă la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Prin decizia nr. 218/A/11.10.2022, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea nr. 54/22.11.2022, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității formulării apelului principal invocată de S. și a admis apelul principal, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune din 18.02.2003 încheiat între cedentele Q. și R. și cesionarul S., având ca obiect cesiunea unui număr de 121.460 acțiuni aparținând S.C. A. S.A. (fostă T.) și a dispus radierea mențiunilor efectuate în Registrul Comerțului având la bază acest contract. A respins apelul formulat de S. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 17.01.2022 și apelul incident formulat de acesta împotriva sentinței; a obligat pârâții la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 13.003,50 RON, pentru judecata în primă instanță și 4.510 RON, pentru judecata în apel, iar către reclamanta I. a sumei de 1.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea nr. 7/28.02.2023, a fost admisă cererea de lămurire a dispozitivului formulată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani și a fost lămurit dispozitivul deciziei nr. 218/A/11.10.2022, în sensul că acesta nu este obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți.

Împotriva acestei decizii civile, pârâții Q., R., S., Oficiul Național al Registrului Comerțului - Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani și Societatea A. S.A. Botoșani, prin lichidator judiciar V., au declarat recurs.

Prin memoriul său de recurs, S., după prezentarea pe scurt a parcursului procesual al cauzei, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a susținut că decizia curții de apel este nelegală, întrucât încalcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, prezintă vicii de motivare și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul a prezentat argumente vizând încălcarea de către instanța de apel a principiilor contradictorialității și disponibilității, reglementate de art. 9 și art. 14 alin. (6) C. proc. civ., precum și a limitelor efectului devolutiv al apelului, stabilite prin art. 478 alin. (3) și art. 479 din același cod.

A arătat că, deși a reținut că motivele de nulitate a contractului de cesiune invocate de reclamanți erau întemeiate pe vânzarea bunului altuia și încălcarea autorității de lucru judecat, curtea de apel a motivat soluția pe un alt fundament, respectiv încălcarea dispozițiilor legale privind privatizarea prin metoda MEBO, cu trimitere la dispozițiile art. 29, art. 31 și art. 33 din Legea nr. 77/1994, așadar cu depășirea limitelor învestirii sale și fără dezbateri contradictorii vizând această chestiune nouă, neinvocată de titularii acțiunii. În opina sa, procedând astfel, instanța de apel, cu încălcarea art. 479 C. proc. civ., a schimbat cauza acțiunii introductive direct în calea de atac.

Totodată, a criticat hotărârea recurată pentru încălcarea art. 264 alin. (1) C. proc. civ., susținând că nu au fost analizate toate înscrisurile administrate în cauză, așa încât soluția nu a fost fundamentată pe întreg probatoriul administrat; de aceea, ignorând înscrisurile care atestă vânzarea la licitație publică, în luna mai 2003, a unor acțiuni deținute de Q. și R. la S.C. A. S.A., împrejurare care probează calitatea lor de acționar la societate, instanța a stabilit eronat faptul că, în luna februarie același an, acestea nu o mai dețineau, astfel că nu puteau încheia valabil cesiunea.

Sub aspectul nerespectării art. 269 și 270 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că în decizia recurată s-a apreciat greșit valoarea probatorie de act sub semnătură privată a statutului societății, deși forma autentică a acestui act rezultă din încheierea Notariatului de Stat Botoșani și face dovada calității de acționar a cedentelor față de orice persoană până la înscrierea în fals.

A mai susținut încălcarea art. 255 alin. (2), raportat la art. 329 C. proc. civ. prin aprecierea instanței de apel că recurentul-pârât trebuia să cunoască faptul excluderii celor două cedente din asociație, față de caracterul public al condamnării penale a acestora și al hotărârii prin care a fost respinsă cererea de anulare a hotărârii de excludere, susținând că anterior cesiunii a verificat calitatea acestora de acționar potrivit evidențele Oficiului Registrului de pe lângă Tribunalul Botoșani. Totodată, a combătut statuarea instanței de apel asupra caracterului notoriu, susținând că nu este absolut, ci trebuie dovedit.

Față de încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, în raport cu hotărârile pronunțate de Curtea de Apel Suceava în dosarele x/2010 și nr. y/2015 și de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2015, a precizat că statuarea instanței de apel nu este legală, întrucât, prin prisma dispozițiilor art. 435 C. proc. civ., nu este îndeplinită condiția identității de părți, astfel că se poate produce doar efectul relativ al autorității de lucru judecat, dezlegările invocate având natura unor prezumții relative, care, în prezenta cauză, au fost răsturnate prin dovada contrară.

A mai susținut că dispozițiile legale în materia autorității de lucru judecat au fost încălcate și prin înlăturarea acestei excepții, invocată față de dezlegările date prin decizia nr. 1030/05.07.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, instanța de apel reținând caracterul necontencios al acelui proces, deși a soluționat, în condiții de contradictorialitate, recursul declarat împotriva încheierii nr. 515/2007 a Registrului Comerțului.

A arătat că o încălcare a aceluiași principiu rezultă și din omisiunea curții de apel de a evalua înrâurirea asupra prezentului litigiu a soluției pronunțate pe latură civilă prin hotărârile penale de condamnare a celor două cedente, în sensul respingerii cererii părții civile, precum și din nevalorificarea dezlegărilor date prin deciziile nr. 123/26.11.2007 a Curții de Apel Suceava și nr. 137/26.01.2007 a Curții de Apel Iași, în sensul că singurele acte care pot face dovada calității de acționar a cedentelor sunt contractul de societate și statutul societății și că W. nu putea proceda la redistribuirea unor acțiuni care nu-i aparțineau.

Recurentul a mai susținut că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 33 și 36 C. proc. civ., întrucât, respingând apelul său incident, ce viza soluția dată de prima instanță excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților, a apreciat că aceștia au legitimare procesuală, dar și interes în promovarea acțiunii. În opinia recurentului, soluția este greșită, deoarece instanța nu a observat că titularii acțiunii, deși au justificat aceste elemente prin prisma calității lor de membri ai W. din cadrul S.C. A. S.A. Botoșani și de acționari ai S.C A. S.A. Botoșani, W. nu a deținut niciodată acțiuni la S.C. A. S.A. Botoșani; cu privire la interesul acestora, instanța de apel a fost în eroare când a reținut a fi justificat față de efectele nulității cesiunii care ar permite redistribuirea către aceștia a acțiunilor, pentru că repunerea în situația anterioară va avea drept consecință revenirea acțiunilor în patrimoniul cedentelor. A mai arătat care era situația acțiunilor reclamanților la momentul semnării cesiunii și a conchis că numai 9 dintre cei 15 dețineau calitatea de acționar la acea dată, iar simpla calitate de acționar nu-i îndreptățește nici pe aceștia să solicite nulitatea cesiunii.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a invocat nemotivarea hotărârii atacate, precum și faptul că aceasta cuprinde motive contradictorii, dar și motive străine de natura cauzei.

Sub aspectul motivării necorespunzătoare, a susținut că decizia instanței de apel încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., lipsind motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În opinia sa, față de obiectul acțiunii privind nulitatea contractului de cesiune din cauza vânzării bunului altuia, instanța trebuia să examineze cui aparținea calitatea de acționar al S.C. A. S.A. Botoșani - W. ori cedentelor - și, deși a argumentat ipoteza că acestea din urmă dețineau acțiunile, instanța nu a analizat acest aspect și nici nu a motivat înlăturarea susținerilor sale. A mai arătat că hotărârea atacată este lipsită de motivare și sub aspectul temeiului de drept pentru care au fost înlăturate criticile sale din apelul incident vizând temeinica celor două excepții invocate în fața primei instanțe, dar și prin neindicarea probelor care au fundamentat raționamentul instanței de apel.

Cu privire la motivele contradictorii din cuprinsul deciziei recurate, autorul căii de atac a pretins a fi incidentă această ipoteză întrucât cauza acțiunii a fost vânzarea bunului altuia și autoritatea de lucru judecat, iar soluția a fost întemeiată pe încălcarea dispozițiilor Legii nr. 77/1994, or aceste cauze de nulitate sunt diferite atât sub aspectul regimului de invocare, cât și a naturii sancțiunii incidente - nulitate absolută sau relativă.

Recurentul-pârât a criticat conținutul hotărârii atacate și pentru existența unor motive străine de natura cauzei, afirmând că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe decizia nr. 890/19.11.2021, care nu există, dar și pentru că a reținut faptul excluderii cesionarelor din societate, deși calitatea de cesionar în contractul de cesiune îi aparține și nu a fost niciodată exclus din societate.

Ultimul motiv de casare deduce nerespectarea normelor de drept material, autorul căii de atac invocând, într-o primă critică, încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 29-31, art. 33 și art. 35 din Legea nr. 77/1994, întrucât această lege era abrogată la data semnării contractului de cesiune, iar obiectul ei era reglementarea procesului de privatizare, iar nu modul de cesiune a acțiunilor, operațiune supusă dispozițiilor Legii nr. 31/1990.

Recurentul-pârât a subliniat că aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 77/1994 rezultă din faptul că instanța nu a făcut distincție între acțiunile dobândite de la FPP și cele dobândite de la FPS, modalitatea de transmitere și cea de distribuire către membrii asociației fiind diferită pentru fiecare dintre cele două categorii, astfel cum a detaliat în continuare, evocând dispozițiile legale relevante.

Cu privire la dispozițiile art. 966-968 din C. civ. de la 1864, a arătat că, suplimentar reținerii greșite a cauzei ilicite drept motiv de nulitate a cesiunii, deși cauza acțiunii a fost vânzarea bunului altuia, instanța de apel le-a aplicat și interpretat greșit în lipsa unui probatoriu concret care să dovedească caracterul ilicit, prezumând că cesiunea s-a încheiat de părți cunoscând că acțiunile nu mai sunt în patrimoniul cedentelor. A susținut că, pe de o parte, nu s-a probat faptul că motivul determinant a fost contrar ordinii publice, sociale și economice, astfel încât cauza să fie ilicită, iar pe de altă parte, a dovedit că a făcut toate demersurile pentru a se convinge asupra calității de acționar a cedentelor.

În opinia recurentului-pârât, alte norme de drept material încălcate sunt prevederile art. 4, art. 5, art. 9-10, art. 22-23, art. 27 și art. 342 lit. h) din Legea nr. 31/1990, întrucât instanța de apel a înlăturat efectele contractului de societate și ale statutului și a calificat acest din urmă act ca fiind înscris sub semnătură privată, deși forma autentică era evidentă; în consecință, întrucât nu a cercetat conținutul acestor înscrisuri din care rezultau acționarii societății, a reținut că S.C. A. S.A. a avut unic acționar W., deși potrivit legii, societatea pe acțiuni nu se putea constitui valabil decât cu minim 5 acționari și că cedentele au fost excluse din această societate, ceea ce legea nu permite, reglementând doar retragerea acționarului, fiind astfel în confuzie, întrucât din actele dosarului rezultă că măsura excluderii a vizat calitatea acestora de membri în asociație.

Autorul căii de atac a criticat și încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al nulității susținând că, prin decizia recurată, nulitatea absolută a fost justificată pe încălcarea unor prevederi din Legea nr. 77/1994, or acest act normativ, ocrotind interese particulare, nu poate determina incidența decât a nulității relative, iar nu absolute. A mai subliniat că, prin prisma cauzei acțiunii, anume vânzarea bunului altuia, tot nulitatea relativă ar fi fost incidentă, precum și faptul că nici motivul reținut de instanță privind pretinsa încălcare a prevederilor statutului W. nu atrage nulitatea absolută.

În consecință, a apreciat că, prin aplicarea sancțiunii nulității absolute, au fost încălcate dispozițiile art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 58/1991, care califică drept contravenție înstrăinarea, înainte de plata integrală a prețului, a părților sociale dobândite prin metoda MEBO, scopul legii fiind acela de salvgardare a actului juridic încheiat cu nesocotirea acelor norme de drept.

Recurentul-pârât, analizând argumentul instanței de apel potrivit căruia statutul W. prevedea că transferul acțiunilor se putea face doar între membrii săi, iar cesionarul nu avea această calitate, a apreciat că încalcă dispozițiile art. 98 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 35 din Legea nr. 77/1994, întrucât acțiunile aparțin unei societăți pe acțiuni, cesiunea fiind reglementată de contractul de societate, statut și legea specială, iar nu de statutul asociației care poate stabili reguli doar pentru membrii săi, astfel că nu i se poate condiționa calitatea de cesionar de aceea de membru al asociației. A mai arătat că, la momentul cesiunii, 18.02.2003, W. nu exista din punct de vedere juridic, întrucât hotărârea de constituire a fost anulată prin sentința civilă definitivă nr. 5492/07.06.2001 a Judecătoriei Botoșani.

În finalul memoriului de recurs, S. a invocat, în temeiul art. 432 C. proc. civ., față de capătul de cerere privind radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor privind înscrierea sa, efectuate prin încheierea nr. 515/22.02.2007, excepția autorității de lucru judecat a sentinței nr. 11/18.04.2022 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia nr. 297/09.12.2022 a Curții de Apel Suceava.

Prin recursul declarat de R. și Q., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ., cele două recurente-pârâte au solicitat casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare la o altă instanță de apel, criticile vizând soluția dată atât apelului incident formulat de S. împotriva sentinței primei instanțe, cât și celui principal formulat de același apelant împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 17.01.2022.

Printr-un prim motiv de recurs, au susținut că hotărârile instanțelor devolutive au fost date cu încălcarea normelor de procedură privind citarea părților și a celor de drept material privind reprezentarea persoanelor juridice prin consilier juridic și încheierea contractelor de muncă.

Au contestat atât capacitatea de folosință a W. din cadrul A. S.A., motivând că a fost dizolvată și se afla în procedură de lichidare, cât și calitatea lui B. de angajat și consilier juridic al acestei asociații, care nu au fost probate, astfel că nu avea aptitudinea de a reprezenta această entitate nici în fața instanței, nici pentru a încheia un contract de asistență juridică cu un avocat. De aceea, citarea asociației la domiciliul lui B. nu a fost legală, iar acest viciu nu se putea acoperi nici prin prezența avocatului angajat de acesta fără a avea puteri de reprezentare a asociației.

Au mai arătat că nici decesul părții O., intervenit la 14.02.2021, nu a fost adus la cunoștința instanțelor de judecată de pretinșii reprezentanți, astfel încât nu s-a îndeplinit procedura obligatorie de introducere în cauză a moștenitorilor.

Al doilea motiv de recurs deduce spre analiza instanței de recurs critici privind încălcarea normelor de procedură și de drept material, precum și existența unor motive contradictorii în decizia atacată, față de soluția dată apelului declarat împotriva încheierii de îndreptare eroare materială din 17.01.2022, excepției tardivității apelului principal și cu privire la nerespectarea principiului disponibilității și modificarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Cu privire la tardivitatea apelului, au apreciat că respingerea acestei excepții este nelegală, deoarece termenul de apel curgea de la pronunțarea hotărârii, astfel cum s-a menționat în sentința primei instanței, iar nu de la comunicare, după cum s-a precizat ulterior, prin încheierea de îndreptare eroare materială din 17.01.2022.

Față de petitul acțiunii privind radierea din Registrul Comerțului a mențiunilor înscrise în urma cesiunii, recurentele-pârâte au arătat că reclamanții au precizat acest capăt de cerere în sensul că solicită anularea mențiunii privind înscrierea cesionarului S., în temeiul art. 25 din Legea nr. 26/1990, or, potrivit deciziei nr. X/20.03.2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secții Unite, această procedură este necontencioasă și subsecventă desființării prin hotărâre judecătorească a actelor juridice care au stat la baza înregistrării. În consecință, titularele recursului au apreciat că cererea de chemare în judecată este confuză, întrucât nu putea avea un petit contencios, vizând nulitatea contractului de cesiune și altul necontencios, privind radierea mențiunilor din Registrul Comerțului.

Au arătat că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, deveneau incidente art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 și art. 7 din Legea nr. 72/2012, potrivit cărora calea de atac împotriva sentinței primei instanțe era apelul în termen de 30 de zile de la pronunțare, pe care apelanții nu l-au respectat. Au mai susținut că instanța de apel, în loc să aplice reclamanților decăderea din dreptul de a formula apel, a recalificat obiectul cererii lor și cerințele căii de atac incidente, apreciind că solicitarea privind radierea mențiunilor din Registrul Comerțului este o aplicare a efectelor generale ale nulității, iar nu o cerere întemeiată pe procedura specială reglementată de Legea nr. 26/1990, modificând nelegal cererea acestora în apel. În opinia celor două recurente, motivarea deciziei recurate relevă faptul că instanța de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată prin statuarea că nulitatea cesiunii este determinată de încălcarea prevederilor legale imperative privind privatizarea prin metoda MEBO, deși reclamanții și-au fundamentat acțiunea pe instituția juridică a vânzării bunului altuia, fără vreo trimitere la dispozițiile Legii nr. 77/1994.

Autoarele căii de atac au subliniat că, procedând astfel, instanța de apel a schimbat cauza juridică a acțiunii în apel, încălcând principiul disponibilității și limitele devoluțiunii în calea de atac dedusă spre soluționare.

Au mai invocat încălcarea dispozițiilor art. 269 și art. 270 C. proc. civ. privind forța juridică a statutului societății A. S.A., de înscris sub semnătură privată, deși forma autentică era evidentă, efectele fiind diferite; astfel, cu putere doveditoare până la înscrierea în fals, statutul societății cuprindea acționarii societății și nu mai putea fi contestată calitatea cedentelor.

Sub aspectul nerespectării art. 255 alin. (2) C. proc. civ., au imputat instanței de apel dezlegarea nelegală a aspectelor privind notorietatea și caracterul public al hotărârilor de condamnare și de excludere din asociație a cedentelor cu consecința că cesionarul S. cunoștea aceste aspecte la momentul cesiunii.

Următorul motiv de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează vicii de motivare ale hotărârii atacate, recurentele-pârâte invocând încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) din același cod, întrucât nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. În esență, au arătat că, prin întâmpinarea depusă în apel, au invocat apărări ample privind incidența dispozițiilor Legii nr. 31/1990 vizând regimul acționarilor și al acțiunilor, pentru a demonstra ca W. nu a avut calitatea de acționar la S.C. A. S.A., iar instanța de apel nu a prezentat niciun motiv pentru care le-a înlăturat.

Au arătat că soluția de admitere a apelului principal al reclamanților, justificată prin încălcarea normelor de drept imperative privind privatizarea prin metoda MEBO, nu este motivată în drept, singurul text de lege indicat în considerente fiind art. 4 din Legea nr. 71/2011, în temeiul căruia instanța a stabilit legea aplicabilă raportului juridic litigios.

Sub aspectul motivelor străine de natura cauzei, criticile vizează reținerea în considerente a deciziei nr. 890/18.11.2021, care nu există, precum și referirea instanței la excluderea cesionarelor din societate, în contextul în care calitate de cesionar a avut numai S., care nu a fost exclus niciodată.

Au subliniat că aceste vicii de motivare, din care rezultă necercetarea completă a fondului cauzei și lipsa raționamentului juridic din care decurge soluția pronunțată, încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel că soluția casării se impune.

Circumscris cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susținut că hotărârea atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2007, întrucât prin această hotărâre s-a reținut calitatea de acționar a cedentelor în S.C. A. S.A.

Sub aspectul încălcării normelor de drept ce reglementează autoritatea de lucru judecat, au criticat reținerea de către instanța de apel a efectului pozitiv acesteia față de decizia nr. 890/19.11.2021 și decizia nr. 1171/13.02.2013 pronunțate de Curtea de Apel Suceava și sentința civilă nr. 1548/SIND/21.12.2017 a Curții de Apel Iași, arătând că niciunul dintre litigiile în care au fost pronunțate aceste hotărâri nu l-au avut ca parte pe S., astfel că raționamentul curții de apel încalcă prevederile art. 435 alin. (2) C. proc. civ. nesocotirea acestor dispoziții rezultă și din faptul că, deși statuările acestor instanțe au valoarea unor prezumții relative, fiind permisă proba contrară, instanța nu le-a analizat ca atare, lipsind de eficiență probatoriul administrat și apărările formulate din care rezulta calitatea de acționar a cedentelor la data contractului de cesiune. Cu privire la probatoriu, cele două recurente au subliniat că singurele acte valabile și necontestate erau contractul de societate și statutul, din care rezultau, cu certitudine, numărul de acționari și de acțiuni.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au mai criticat soluția de respingere a apelului incident vizând excepțiile lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamanților, arătând că, față de obiectul acțiunii și calitatea de terți în raport cu contractul de cesiune, aceștia nu au legitimare procesuală activă și nu justifică un interes, lipsind folosul practic al demersului lor judiciar. Sub acest aspect, au apreciat că decizia recurată cuprinde o motivare sumară, întrucât nu s-a examinat dacă, în ipoteza admiterii acțiunii, s-ar putea ajunge la redistribuirea acțiunilor dobândite de S. către cei 15 reclamanți persoane fizice și W..

Au invocat și existența unor considerente contradictorii, întrucât motivele pentru care instanța de apel a respins excepția lipsei de interes din apelul incident sunt incompatibile cu cele prezentate pentru admiterea apelului principal; astfel, respingând excepția lipsei de interes, a arătat că reclamanții pot profita de redistribuirea acțiunilor deținute de S., admițând astfel implicit că prin cesiune a operat transferul acestora, iar pentru a admite apelul principal, a reținut că părțile au încheiat contractul de cesiune în cunoștință de cauză, asupra unor bunuri care nu se aflau în patrimoniul înstrăinătorilor și în frauda celorlalți membri ai asociației.

Totodată, prin prisma argumentelor prezentate în combaterea legitimării procesuale active și a interesului reclamanților, autoarele căii de atac au arătat că au fost încălcate și dispozițiile art. 32 și art. 33 C. proc. civ.

În continuare, recurentele-pârâte au prezentat considerații teoretice privind natura nulității incidente în speță, față de motivele invocate de reclamanți pentru a obține desființarea contractului de cesiune, respectiv vânzarea bunului altuia, chestiune analizată prin prisma doctrinei și jurisprudenței instanțelor judecătorești și au conchis că sancțiunea legală este nulitatea relativă, iar nu cea absolută, după cum a statuat instanța de apel; au susținut că nu există niciun argument pentru care să fie incidentă nulitatea absolută, atât timp cât reclamanții nu au făcut dovada unei cauze prohibită de lege sau contrară bunelor moravuri, în privința contractului de cesiune.

În susținerea ultimului motiv de recurs, recurentele-pârâte au invocat încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 33, art. 36 și art. 435 C. proc. civ., ale art. 4-5, art. 8-10, art. 22-23, art. 27, art. 34

2

lit. h), art. 92, art. 172 și art. 175 din Legea nr. 31/1990 și ale art. 29-31, art. 33 și art. 35 din Legea nr. 77/1994, dezvoltând astfel critici încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Evocând conținutul acestor norme de drept, au susținut, în esență, că instanța de apel a aplicat Legea nr. 77/1994, deși era abrogată din 28.12.1997, iar în interpretarea dispozițiilor acesteia nu a făcut distincție între cele două tipuri de acțiuni, cele achiziționate de la FPP și cele dobândite de la FPS, cu regimuri juridice diferite, aplicând greșit normele de drept ce le reglementează; totodată, a încălcat dispozițiile Legii nr. 30/1991 vizând condițiile de constituire a societății pe acțiuni, drepturile acționarilor și cesiunea acțiunilor, reluând aspectele privind forța probatorie a contractului de societate al S.C. A. S.A., încheiat în formă autentică, din care rezultă calitatea de acționar a recurentelor-pârâte. Au criticat și considerentele instanței de apel care a aplicat clauzele statutului W., care limitau transmiterea acțiunilor doar între membrii săi, față de S., și au susținut că acest act juridic nu poate stabili obligații decât pentru membrii entității respective, iar nu pentru terțe persoane, mai ales că, la data cesiunii, asociația nu exista din punct de vedere juridic.

Recursul declarat de S.C. A. S.A. Botoșani – prin lichidator judiciar V., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deduce spre soluționare instanței supreme încălcarea normelor de procedură ce reglementează dreptul la apărare și la un proces echitabil, principiul contradictorialității și limitele efectului devolutiv, precum și dispozițiile privind procedura de citare a părților la judecată.

A susținut că față de cadrul procesual stabilit de reclamanți prin acțiune, care i-a vizat pe ceilalți pârâți, dispoziția instanței de apel de a fi introdusă în cauză, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., este nelegală, întrucât această măsură nu a fost pusă în discuția părților, care ar fi trebuit să analizeze oportunitatea acestei modificări a cadrului procesual pasiv; de aceea, introducerea sa forțată în cauză, cu încălcarea principiului contradictorialității și dreptului la apărare trebuie sancționată cu nulitatea.

A mai arătat că, atât decizia din apel, cât și sentința primei instanțe, au fost pronunțate în lipsa părților nelegal citate, întrucât intimata-reclamantă Asociația A. Botoșani "Programul Acțiunilor Salariaților" din cadrul S.C. A. S.A. a fost citată la domiciliul lui B., care a pretins a fi consilier juridic al acesteia, dar și reprezentant al celorlalți reclamanți persoane fizice, semnând în numele lor contract de asistență juridică cu un avocat, fără a-și putea proba calitatea. De asemenea, a menționat că aceeași persoană a ascuns instanțelor de judecată faptul că O. a decedat la 14.02.2021.

Această recurentă a susținut că instanța de apel a încălcat art. 13 alin. (2) C. proc. civ. privind dreptul său la apărare și la un proces echitabil, precum și principiul contradictorialității, reglementat de art. 14 din același cod, întrucât a schimbat obiectul cererii în apel, cu nesocotirea art. 476-480 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a menționat că apelanții au solicitat anularea sentinței primei instanțe și rejudecarea cauzei, iar instanța de apel a pronunțat o soluție de modificare a sentinței, apreciind că aceasta trebuia să fie solicitarea apelanților; în opinia sa, această dezlegare echivalează cu schimbarea, de către instanța de prim control judiciar a obiectului căii de atac devolutive, cu încălcarea normele de procedură imperative mai sus invocate.

O ultimă critică circumscrisă primului motiv de recurs vizează nelegalitatea deciziei recurate ca urmare a încălcării normelor de procedură privind dizolvarea societății și modificarea actului constitutiv al debitorului supus procedurii falimentului; sub acest aspect a arătat că acțiunea reclamanților nu putea fi admisă deoarece consecința acestei soluții este schimbarea acționariatului societății A. S.A., or această modificare nu mai este posibilă în cazul unei societăți în insolvență.

În dezvoltarea cazului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1030/05.07.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a statuat asupra calității de acționar a intimatelor-pârâte Q. și R., care au încheiat legal contractul de cesiune ce face obiectul prezentei cauze, astfel că prin decizia recurată nu se putea reține contrariul, cu consecința constatării nulității acestui act juridic.

Recursul declarat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greșită a art. 453 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea acestor recurenți la plata cheltuielilor de judecată în apel.

În susținerea căii de atac, au arătat că nu li se poate reține calitatea de părți care au pierdut procesul, participarea lor în prezenta cauză fiind impusă de lege, în situațiile expres prevăzute, în virtutea atribuțiilor lor de instituții care îndeplinesc un serviciu public, de asigurare a opozabilității actelor și faptelor profesioniștilor. Astfel, toate operațiunile efectuate față de actele solicitanților sunt întemeiate pe dispozițiile legii, cele două instituții neputând justifica un interes propriu de a participa sau interveni în astfel de litigii, calitatea lor de parte fiind impusă de lege. Față de aceste argumente și de faptul că acordarea cheltuielilor de judecată este fundamentată pe ideea de culpă, iar participarea lor la proces nu poate conduce la imputarea vreunei culpe, nici plata acestor cheltuieli nu poate fi reținută în sarcina celor două recurente.

Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de S.C. A. S.A. ca inadmisibil și nefondat, respingerea recursului declarat de S. ca nefondat, iar cu privire la calea de atac declarată de Q. și R. au invocat excepția nulității acesteia.

La 15 noiembrie 2023, recurentul-pârât S. a depus note scrise, invocând motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sesizând incapacitatea procesuală de folosință a intimatului-reclamant O., decedat la 14.02.2021.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în baza art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de recurs de ordine publică întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod, față de decesul lui O. la 14.02.2021, motiv de casare a cărui examinare se impune prioritar, prin prisma efectului pe care îl imprimă actelor de procedură efectuate sub viciul - confirmat de toate părțile prezente ale litigiului - lipsei capacității procesuale de folosință a unuia dintre reclamanți.

Instanța supremă subliniază că motivul de casare se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prin decesul, la 14.02.2021, al reclamantului O., neadus corespunzător la cunoștința instanței, actele de procedură efectuate suferă de un viciu de nulitate absolută și dirimantă.

Găsit întemeiat, potrivit considerentelor ce succed, motivul de casare determină corespunzător admiterea recursurilor promovate în cauză, cu consecința anulării tuturor actelor de procedură efectuate în apel, începând cu decizia atacată care va fi casată, fără a fi posibil un examen al celorlalte aspecte sesizate de părți prin memoriile de recurs, deoarece nulitatea care operează asupra actelor de procedură este absolută și totală, impunând, în condiții procedurale, reluarea integrală a apelului.

Astfel, Înalta Curte amintește părților că, potrivit art. 32 C. proc. civ., între condițiile exercitării acțiunii civile se numără capacitatea procesuală, stabilită în condițiile legii, dar și că, într-o interpretare sistematică a art. 40 alin. (1), coroborat cu art. 174 alin. (1) și (2) și art. 176 C. proc. civ., efectuarea actelor de procedură, indiferent de emitent, cu încălcarea acestei condiții, conduce la nulitatea totală a actelor săvârșite, consecutiv, până la data constatării incidenței acestei sancțiuni.

Subliniază și că, în interpretarea sistematică a acestor norme, împreună cu cele ale art. 56 alin. (1) C. proc. civ., capacitatea de folosință procesuală trebuie să subziste pe toată durata procesului; de aceea, la decesul uneia dintre părțile litigiului pe parcursul procesului, judecata trebuie să continue cu moștenitorii acesteia, care dobândesc calitatea procesuală pe care a avut-o autorul lor, iar până la introducerea acestora în cauză judecata se suspendă de drept, cu excepția cazului în care partea interesată a solicitat un termen în acest scop, așa cum stabilește art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit imperativului trasat prin art. 56 alin. (1) C. proc. civ., dublat de constatarea că reclamantului O. i-a încetat încă din februarie 2021, prin deces, capacitatea de folosință, conform art. 35 C. civ., rezultă că încă din etapa judecării procesului în fața primei instanțe acest reclamant era decedat, iar procesul nu putea, legal, să continue cu menținerea acestei părți în proces, chiar dacă părțile nu au știut, spre a aduce la cunoștința instanței de judecată acest fapt.

Înalta Curte subliniază, cu acest prilej, că la data decesului examinat, prima instanță a constatat închisă cercetarea judecătorească, însă nu și dezbaterile asupra fondului, spre a se putea considerată absolvită, prin respectarea tuturor garanțiilor procesului civil, de obligația introducerii în cauză a moștenitorilor.

Lipsa oricărei culpe a părților ori a instanței de a efectua demersuri procesuale corespunzătoare incidentului examinat nu acoperă însă nulitatea de care actele de procedură sunt afectate, începând cu data decesului acestei părți litigante, deoarece nulitatea care le lovește este absolută, necondiționată de vătămare și imposibil de confirmat în stadiul prezent al procesului.

Cu toate acestea, deși nulitatea operează total și retroactiv, în prezența art. 480 alin. (3) C. proc. civ., de vreme ce nu s-a solicitat în apel anularea cu trimitere spre rejudecare a litigiului, efectul casării se întinde numai asupra actelor de procedură efectuate în apel, urmând ca, în rejudecare, instanța de apel să dea, la rândul ei, efecte celor statuate prin această decizie, supunând dezlegarea acestei chestiuni procedurale unei noi judecăți.

Înalta Curte subliniază că nu va da curs solicitării recurentului-pârât S., de a trimite cauza pentru rejudecarea apelului unei instanțe egale în grad Curții de Apel Târgu Mureș, deoarece, în condițiile art. 497 teza a II-a C. proc. civ. nu se identifică afectarea interesului bunei administrări a justiției, în condițiile în care partea care a formulat atare cerere nu a dezvoltat argumente de natură a justifica lipsa de imparțialitate sau modul în care natura ori împrejurările cauzei afectează, la această instanță, aplicarea legii și având totodată în vedere și natura efectelor casării.

Reiterând că, față de natura nulității reținute și efectele pe care aceasta le produce asupra întregului proces desfășurat în apel, judecata va fi refăcută în limitele impuse de această decizie, nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs.

În concluzie, în acord cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, raportat la art. 496 alin. (2) C. proc. civ., admite recursurile declarate în cauză, casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți S., S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar V., Oficiul Național al Registrului Comerțului, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Q. și R. împotriva deciziei nr. 218/A/11.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 februarie 2024.