ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2024

HOTĂRÂRE

13.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 331/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași – secția I Civilă la 25.04.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., în contradictoriu cu pârâtele Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au solicitat instanței:

recalcularea indemnizației pentru concediul de odihnă cu luarea în calcul a indemnizației de hrană pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, pentru viitor;

obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamanți a diferențelor dintre sumele de bani reprezentând indemnizația de concediu încasată și cea cuvenită după recalcularea prin includerea în calculul indemnizației de concediu a indemnizației de hrană, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, pentru viitor;

obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție la plata către reclamanți a despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat, constând în diferențele dintre sumele de bani reprezentând indemnizația de concediu încasată și cea cuvenită după recalcularea prin includerea în calculul indemnizației de concediu a indemnizației de hrană, pe ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată și în continuare, pentru viitor, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică și prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind diferențele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenței plății sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanților (datele la care s-au efectuat plățile indemnizațiilor reclamanților) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;

obligarea pârâtei Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale solicitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 150 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, decizia nr. 23/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La termenul din 26.09.2023 instanța a dispus disjungerea cererilor formulate în cauză prin raportare la județele de domiciliu ale reclamanților, sens în care s-a dispus constituirea a noi dosare, în cel de față (având nr. de dosar x/2023) reclamantă fiind B., cu domiciliul în localitatea Crasna, județul Gorj.

La același termen, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași asupra căreia a rămas în pronunțare.

Prin sentința civilă nr. 1772/2023 din 04 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Iași – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Pentru a hotărî astfel, instanța de trimitere, după evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, a reținut că aceste dispoziții instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine publică, pe care părțile nu o pot înlătura, necompetența fiind, în acest caz, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., de ordine publică.

De asemenea, a subliniat că nu pot primi aplicare dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2

) din C. proc. civ., întrucât reclamanta are calitate de magistrat-asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal, iar instanța competentă teritorial, în raport de localitatea de domiciliu a reclamantei, Crasna, judetul Gorj, este Tribunalul Gorj.

Totodată, a învederat că, întrucât drepturile salariale ale reclamanților sunt drepturi individuale nu se poate reține incidența unei coparticipări procesuale active.

Față de împrejurarea că domiciliul reclamantei se află în localitatea Crasna, judetul Gorj, aflată în circumscripția Tribunalului Gorj, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, în raport de prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., a conchis că îi revine acestei instanțe competența să soluționeze cauza.

Ca urmare a declinării competenței, cauza a fost înregistrată la 14 noiembrie 2023 pe rolul Tribunalului Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub același număr unic, respectiv 5094/99/2023.

Învestit prin declinare, Tribunalul Gorj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 5/2024 din 11 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de conflict, după evocarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2

) din C. proc. civ., a arătat că acestea își găsesc aplicabilitatea atât atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător sau împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze litigiu ori la o instanță inferioară acesteia cât și atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanța de judecată sau împotriva instanței de judecată competentă să soluționeze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanță inferioară acesteia.

Reținând calitatea de pârât a Tribunalului Gorj, în raport de dispozițiile evocate, a învederat că, întrucât este vorba de o competență teritorială alternativă, cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, la alegerea reclamanților, fie la această instanță, fie la una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii.

Cum reclamanții au înteles să uzeze de dreptul conferit de dispozițiile art. 116 din C. proc. civ. și au ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Iași, a concluzionat că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, instanța astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opțiune, excepția necompetenței teritoriale fiind, așadar, în mod eronat admisă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă la 19.01.2024, sub numărul x/2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Gorj competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe – Tribunalul Iași și Tribunalul Gorj – s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanta este magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și a ales să învestească Tribunalul Iași cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de angajator.

Potrivit dispozițiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că la data introducerii acțiunii colective – 25.04.2023, din care a fost disjunsă prezenta cauză, legea specială care reglementa soluționarea soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii, art. 266 – art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, forma în vigoare la data sesizării instanței, "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.".

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict, Înalta Curte reține că, deși, aparent, calitatea părților ar atrage incidența acestor prevederi, în realitate, nu ne aflăm în niciuna dintre ipotezele prevăzute de acest articol, întrucât, competența de soluționare a cauzei nu revine, nici în fond și nici în căile de atac, instanței la care reclamanta își desfășoară activitatea – Înalta Curte de Casație și Justiție, ca parte pârâtă, neavând, așadar, competență în soluționarea unui astfel de litigiu.

Rațiunea dispozițiilor art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este aceea ca litigiul să nu ajungă să fie soluționat, nici în primă instanță și nici în căile de atac, de o instanță la care funcționează reclamantul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier. Or, prin ipoteză, litigiul de muncă cu care reclamanta, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție, a sesizat tribunalul ca primă instanță poate avea doar două stadii procesuale, respectiv: judecata în primă instanță, la tribunal, și judecata în apel, la curtea de apel, calea de atac a recursului fiind, în mod expres, exclusă de legiuitor de la exercitare.

Nefiind, așadar, incidente dispozițiile speciale precitate, se reține că sunt aplicabile prevederile din Codul Muncii indicate supra, conform cărora competența teritorială în cazul conflictelor de muncă aparține instanței/tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul.

Întrucât nu există la dosar date privitoare la o anumită reședință a reclamantei care are domiciliul în localitatea Crasna, județul Gorj, în raza teritorială a Tribunalului Gorj, se impune a se reține că revine acestui tribunal competența de soluționare a cauzei în primă instanță.

Totodată, instanța supremă notează că, în mod greșit Tribunalul Gorj a reținut calitatea de pârât a acestei instanțe, întrucât din cuprinsul acțiunii colective se deduce că reclamanții au înțeles să cheme în judecată propriul angajator, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind stabilit, astfel, cadrul procesual.

Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.