ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 28/2024

Ședința publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 aprilie 2022 pe rolul Tribunalului Vrancea, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții U.A.T. Județul Vrancea și Consiliul Județean Vrancea, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 21.443 RON, actualizată cu indicele de inflație, cu titlu de pretenții, reprezentând subvenția serviciilor de transport gratuit prestate de reclamantă elevilor, în luna februarie 2021, respectiv contravaloarea serviciilor de transport elevi din luna respectivă pe care l-a efectuat în conformitate cu art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 republicată.

La termenul de la 16 iunie 2022, Tribunalul Vrancea – secția a II-a Civilă a apreciat că este competent în soluționarea litigiului, iar la termenul de la 22 septembrie 2022 a calificat cererea ca fiind litigiu civil, iar nu de contencios administrativ. A reținut că excepția privind necompetența materială a instanței invocată de pârâtul Consiliul Județean Vrancea a rămas fără obiect.

Prin sentința civilă nr. 397 din 6 octombrie 2022, Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat U.A.T. Județul Vrancea la plata către reclamantă a sumei datorate cu titlu de subvenționare a serviciilor de transport gratuit pentru perioada 24-26 februarie 2021 și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 de RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L. și pârâții U.A.T. Județul Vrancea și Consiliul Județean Vrancea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din 23 februarie 2023, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a apelurilor în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Galați.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Galați - secției a II-a Civilă sub nr. x/2022*.

Prin decizia nr. 161/2023 din 18 mai 2023, Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă a respins ca nefondate apelurile declarate.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. S.R.L. și pârâții Consiliul Județean Vrancea și U.A.T. Județul Vrancea.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamanta A. S.R.L. a solicitat casarea în parte a deciziei atacate, respectiv în ceea ce privește respingerea apelului său, invocând, în esență, următoarele:

Autoarea căii de atac susține că instanța de apel a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Menționează că a prestat servicii de transport pe tot parcursul lunii februarie 2021 în temeiul contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de persoane nr. x din 21 decembrie 2013, a actului adițional nr. x din 1 iulie 2019, al prevederilor art. 66 alin. (1) din O.U.G. nr. 70/2020 și al contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public de persoane nr. 3594 din 24 februarie 2021. Precizează că a continuat să presteze serviciul de transport, incluzând și transportul public gratuit al elevilor, în perioada 3 decembrie 2019 – 24 februarie 2021 pe traseul 038 Focșani – Milcovul – Gologanu, și că în luna noiembrie 2020 a participat, împreună cu alți transportatori, la o întâlnire în cadrul căreia președintele Consiliului Județean Vrancea le-a pus în vedere obligația de a asigura transportul gratuit.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a analizat argumentele prezentate mai sus și nu a verificat dacă a intervenit prelungirea ope legis a contractului de delegare a gestiunii, în condițiile în care semnarea unui nou contract la 24 februarie 2021 a avut numai scopul de a asigura un instrumentum. În opinia aceleiași părți, curtea de apel nu a avut în vedere că prelungirea prin efectul legii este prevăzută și de Regulamentul CE nr. 1370/2007. Susține că nu au fost analizate nici susținerile potrivit cărora prelungirea legală a intervenit la 14 mai 2020, în urma publicării O.U.G. nr. 70/2020. Afirmă că instanța de apel nu a analizat nici criticile din apel prin care reclamanta a arătat că a invocat la fond dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011 și apreciază că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Autoarea căii de atac invocă și aplicarea greșită a normelor de drept materiale edictate de art. X din O.U.G. nr. 51/2019, art. 66 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 70/2020 și de Regulamentul CE nr. 1370/2007, în sensul că instanța de apel nu a observat că prin aceste acte normative se urmărea asigurarea continuității serviciului de transport și nici că legiuitorul s-a subrogat autorităților locale în ceea ce privește încheierea contractelor pentru acoperirea intervalului până la 31 decembrie 2021. Consideră că pârâtul Consiliul Județean Vrancea a fost în culpă, aspect dovedit de înscrisurile de la dosar, întrucât s-a conformat cu întârziere obligației legale de a încheia contractul pentru perioada mai 2020 – 31 decembrie 2021. Susține că instanța de apel a ignorat obligația legală ce îi revenea reclamantei prin Programul de transport județean și potrivit licenței valabile la momentul publicării O.U.G. nr. 70/2020 de a asigura continuitatea serviciului de transport și nu a ținut cont de faptul că această obligație a fost îndeplinită. De asemenea, susține aceeași parte, curtea de apel ar fi trebuit să țină seama de dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 226/2020, prin care se statua că elevii beneficiază de gratuitate la transport pe tot parcursul anului calendaristic, și nu numai pentru zilele de școală. Menționează că pârâții nu au dovedit că reclamanta nu ar fi asigurat serviciul de transport pe traseul și pe perioada pentru care a solicitat plata subvenției.

Recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, recurenții-pârâți Consiliul Județean Vrancea și U.A.T. Județul Vrancea au solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorii căii de atac arată că în mod greșit curtea de apel a respins apelul formulat de aceștia și a menținut soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată și de obligare a pârâților la plata subvenției aferente perioadei 24-26 februarie 2021, pe baza înscrisurilor depuse de reclamantă (adeverințe ce atestau calitatea de elev și abonamentele aferente lunii februarie), chiar dacă reclamanta nu a dovedit că a prestat efectiv serviciul de transport pentru fiecare elev în parte. Apreciază că au fost aplicate greșit prevederile art. 84 alin. (1) și alin. (1)

1

din Legea educației naționale nr. 1/2011, art. 17 și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ teritoriale și art. 22 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice. Arată că este greșită statuarea curții de apel în sensul că normele în vigoare în luna februarie 2021 nu prevedeau obligația operatorului de transport de a demonstra că serviciul a fost prestat efectiv deoarece potrivit Anexei nr. 2 la Ordinul nr. 131/2019 Cap. 9 art. 9.1, 9.4 și 9.5, în vederea decontării, operatorul trebuie să transmită atașat facturii fiscale documentația justificativă prevăzută de lege.

Recurenții-pârâți afirmă că instanța de apel a ignorat faptul că art. 84 alin. (3)

4

din Legea nr. 1/2011, care reglementa obligația operatorului de transport de a emite abonamente, a fost abrogat prin O.U.G. nr. 15/2020, și că dispozițiile aplicabile erau cele ale art. 84 alin. (1)

2

din Legea nr. 1/2011 și art. 42 alin. (1) din Legea nr. 92/2007. Consideră că reclamanta nu știe câți elevi a transportat, aspect dovedit de cele consemnate în încheierea de ședință de la 3 mai 2023, că pretențiile acesteia nu sunt justificate nici măcar pentru perioada 24-26 februarie 2021 și că valoare acestor pretenții pentru aceste 3 zile nu poate fi calculată în lipsa documentelor justificative.

Recurenții-pârâți au indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

Prin întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului declarat de recurenții-pârâți.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Referitor la excepția nulității recursului formulat de recurenții-pârâți, invocată de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge întrucât prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., cu titlu prealabil, instanța supremă constată că argumentele prin care autoarea căii de atac invocă lipsa analizei de către instanța de apel a anumitor susțineri și nerespectarea exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și nu a pct. 5, indicat în motivele de recurs.

Înalta Curte va înlătura criticile prin care se susține că nu a fost analizat motivul de apel prin care s-a arătat că tribunalul nu a reținut ca temei al cererii de chemare în judecată art. 84 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 deoarece instanța a menționat că acesta este singurul temei al cererii de chemare în judecată, motiv pentru care pretențiile solicitate au fost analizate din perspectiva unui raport juridic contractual.

Mai mult decât atât, din considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 84 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 226/2020, pe care le-a interpretat în mod coroborat cu cele ale art. 66 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative.

De asemenea, vor fi înlăturate criticile prin care autoarea căii de atac arată că instanța de apel nu a analizat prelungirea ope legis a contractului de transport deoarece, ca urmare a analizei prevederilor legale și a înscrisurilor depuse la dosar, curtea de apel a reținut că între reclamantă și pârâți s-a încheiat un contract de delegare a gestiunii serviciului public de transport persoane începând cu 24 februarie 2021. A mai reținut instanța de apel că reclamanta nu avea dreptul la acordarea subvenției solicitate în lipsa încheierii contractului conform art. 66 alin. (2) din O.U.G. nr. 70/2020, chiar dacă licența de transport ar fi fost prelungită.

Instanța supremă observă că nemulțumirea părții față de modul în care curtea de apel a aplicat dispozițiile legale la situația de fapt nu poate constitui un motiv de reformare a hotărârii atacate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când au fost încălcate sau greșit aplicate normele de drept material.

Înalta Curte va respinge criticile prin care recurenta-reclamantă susține că nu s-a reținut că deținea o licență de transport valabilă deoarece curtea de apel a constatat că părțile nu au contestat aspectul prelungirii licenței de transport.

Instanța supremă nu va analiza susținerile autoarei căii de atac referitoare la prelungirea ope legis a contractului de delegare, precum și la decontarea serviciului de transport pentru toate zilele lunii februarie deoarece aceste aspecte sunt invocate omisso medio, fără a fi fost supuse în prealabil analizei instanței de apel.

De asemenea, Înalta Curte nu va analiza susținerile privind o eventuală culpă a pârâților în procesul de aprobare și de semnare a noului contract de delegare și nici pe cele referitoare la prestarea efectivă a serviciilor de transport deoarece în calea extraordinară de atac a recursului nu se poate aprecia asupra modului în care instanțele devolutive au interpretat probele și au stabilit situația de fapt. Instanța de recurs nu poate analiza aspecte de netemeinicie, ci examinează criticile de nelegalitate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-pârâți Consiliul Județean Vrancea și U.A.T. Județul Vrancea, instanța supremă va înlătura criticile prin care autorii căii de atac arată că în lipsa depunerii unor documente care să ateste prestarea serviciului de transport pentru fiecare elev în parte, soluția de respingere a apelului nu este corectă.

Contrar celor afirmate de recurenții-pârâți, curtea de apel nu a aplicat greșit normele de drept material edictate de art. 84 din Legea educației naționale nr. 1/2011 deoarece soluția instanței s-a întemeiat pe dispozițiile art. 84 alin. (1)

1 și

1

2

din actul normativ menționat, și nu pe prevederile despre care autorii demersului judiciar susțin că au fost abrogate, respectiv art. 84 alin. (3)

4

. De asemenea, curtea de apel, în virtutea rolului său devolutiv, prin analiza probelor de la dosar (contract, factură) și cu aplicarea corectă a textelor de lege incidente, a constatat că pretențiile reclamantei sunt dovedite pentru intervalul 24-26 februarie 2021.

Instanța supremă reține că recursul nu are în vedere o nouă devoluțiune a situației de fapt astfel că nu pot fi reevaluate aspectele legate de proba pretențiilor cerute prin cererea de chemare în judecată și admise în parte de tribunal.

Nu vor fi analizate criticile referitoare la decontarea serviciului de transport conform dispozițiilor Ordinului nr. 131/2019 privind documentele standard și contractul-cadru care vor fi utilizate în cadrul procedurilor de delegare a gestiunii serviciului public de transport de persoane în unitățile administrativ-teritoriale, realizat cu autobuze, troleibuze și/sau tramvaie deoarece aceste aspecte sunt invocate omisso medio, fără a fi fost supuse în prealabil analizei instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-pârâți Consiliul Județean Vrancea și U.A.T. Județul Vrancea împotriva deciziei nr. 161/2023 din 18 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului formulat de recurenții-pârâți, invocată de recurenta-reclamantă.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. și de recurenții-pârâți CONSILIUL JUDEȚEAN VRANCEA și U.A.T. JUDETUL VRANCEA împotriva deciziei nr. 161/2023 din 18 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2024.