ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință publică de la 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. k), art. 33 alin. (1) lit. a), alin. (4) și (5), art. 52 alin. (1), art. 59, art. 60, art. 61, art. 63 și art. 64 alin. (3) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 72/2016, formulată de apelanta-contestatoare A..

În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) – (3) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, mai exact, condiția referitoare la existența legăturii dintre prevederile legale criticate pentru neconstituționalitate și soluționarea cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Astfel, instanța a constatat că, în speță, s-a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții legale de care nu depinde judecarea cauzei. S-a reținut că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției de neconstituționalitate trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul civil ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează să se pronunțe în cauză.

Împotriva acestei încheieri, recurenta A. a declarat recurs, înregistrat la 28 iunie 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2018/a2.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-reclamantă A. a arătat că înțelege să invoce neconstituționalitatea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, referindu-se la încheierea de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, care se atacă cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

A menționat că sintagma "de la pronunțare" este neconstituțională, în măsura în care același text impune pronunțarea unei "încheieri motivate", sintagma "încheiere motivată la pronunțare" nefiind reglementată în dreptul român.

Referitor la sintagma "recursul se exercită în 48 de ore de la pronunțarea încheierii motivate" arată că este discriminatorie, în raport cu prevederile art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, potrivit cărora cetățenii sunt egali în drepturi. Sub acest aspect, apreciază că se instituie o obligație excesivă, care încalcă rigoarea juridică a dispozițiilor legale ce reglementează recursul, partea fiind nevoită să emită ipoteze cu privire la motivele avute în vedere de instanța de judecată atunci când respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În opinia recurentei, dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 echivalează cu restrângerea dreptului de acces la justiție, persoanele care formulează excepții de neconstituționalitate fiind discriminate în raport cu alți cetățeni, care nu înțeleg să formuleze asemenea excepții și pentru care termenul de recurs curge de la comunicarea motivată a hotărârii.

Pe cale de consecință, recurenta-reclamantă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu această nouă excepție de neconstituționalitate. Pe fond, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate în fața Curții de Apel Galați.

Intimata-pârâtă CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, prin încheierea din 3 octombrie 2019 (dosar nr. x/2018.1), a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale, formulată de recurenta-reclamantă A. cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și, pe cale de consecință, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Totodată, instanța supremă a suspendat judecata recursului declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință publică din 30 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

La data de 17 noiembrie 2023, Curtea Constituțională a României a comunicat o copie a deciziei nr. 410 din 11 iulie 2023, pronunțate în dosarele nr. x/2019, nr. y/2019 și nr. 3419D/2019, prin care s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

Prin rezoluția din 20 noiembrie 2023 s-a repus cauza pe rol și s-a fixat termen la 8 februarie 2024, ora 10:00, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția tardivității declarării recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".

Textul de lege anterior menționat instituie o excepție de la termenul de recurs de drept comun reglementat de art. 485 alin. (1) din C. proc. civ., atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă.

Astfel, în cazul încheierilor de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, durata termenului de recurs este de 48 de ore, iar momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a recursului coincide cu data pronunțării hotărârii. De la data comunicării hotărârii începe să curgă un nou termen, de aceeași durată, pentru depunerea motivelor de recurs, conform art. 487 alin. (1) teza finală raportat la art. 470 alin. (5) din C. proc. civ.

De asemenea, art. 181 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora 00:00 a zilei următoare celei în care s-a realizat actul de procedură.

Pornind de la aceste texte de lege, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea de ședință publică din 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 lit. k), art. 33 alin. (1) lit. a), alin. (4) și (5), art. 52 alin. (1), art. 59, art. 60, art. 61, art. 63 și art. 64 alin. (3) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 72/2016, formulată de apelanta-contestatoare A..

Termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru declararea recursului se calculează de la data pronunțării încheierii, astfel încât a început să curgă la 31 mai 2019, ora 00:00 și s-a împlinit la 3 iunie 2019, ora 24:00, fiind calculat în conformitate cu dispozițiile art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Ca atare, rezultă că o cale de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești poate fi exercitată numai în condițiile prevăzute de lege, cu respectarea termenelor stabilite de către legiuitor.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Cu privire la data declarării recursului, instanța supremă constată că recurenta-reclamantă A. a transmis, prin e-mail, cererea de recurs la 11 iunie 2019, iar prin poștă la 12 iunie 2019, conform plicului atașat .

Așadar, în speță, recursul nu a fost declarat în termenul imperativ de 48 de ore de la pronunțare, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru situația în care instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Totodată, se reține că recurenta-reclamantă nu a invocat și nu a dovedit că există motive temeinice care să justifice repunerea sa în termen, astfel încât devine incident art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., potrivit căruia, "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel".

În sistemul procesual român, conform art. 7 și art. 10 din C. proc. civ., litigiul civil este guvernat de principiul legalității, iar părțile au obligația îndeplinirii actelor de procedură în condițiile stabilite de lege.

Astfel, căile de atac nu pot fi declarate de parte decât în condițiile art. 457 C. proc. civ., adică în condițiile și termenele prevăzute de lege. Conform acestor dispoziții, recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României se declară după pronunțarea încheierii.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză a intervenit decăderea părții din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac a recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu consecința pierderii de către recurenta-reclamantă a dreptului de a-i fi examinate pe fond motivele invocate prin cererea de recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, raportat la art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință publică din 30 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, ca tardiv formulat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de ședință publică din 30 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata CASA DE ASIGURĂRI A AVOCAȚILOR DIN ROMÂNIA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.