ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2566/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 12.03.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. - în faliment, prin B. a solicitat să se constate nulitatea absolută a Contractului de cesiune de creanță nr. x, încheiat între C. S.R.L. - în faliment prin lichidator judiciar D. și E. S.R.L., având în vedere frauda la lege, precum și cauza și obiectul ilicit, în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar D. și E. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 472 din 19.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Ialomița – secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.R.L., prin lichidator judiciar D., și E. S.R.L. A admis cererea de intervenție principală formulată de intervenienta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița. A admis cererile de intervenție accesorii formulate de intervenientele F. și G. S.R.L.. A constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanțe nr. x din 12.11.2016 încheiat între C. S.R.L. și E. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 23.09.2021 au declarat apel pârâtele.

Prin decizia civilă nr. 1570 din 31.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. și E. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 472 din 19.04.2022 și a încheierii din 23.09.2021 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă în dosarul nr. x/2021.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. și E. S.R.L.

Motivele de recurs formulate de C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel, deși a reținut că va analiza ambele apeluri împreună, în cuprinsul motivării deciziei face referiri la o "anume apelantă" pe care nu o identifică. Prin urmare, susține recurenta-pârâtă, chiar dacă ambele apeluri conțin critici cu privire la aceleași aspecte, acestea nu sunt identice, așa încât se naște confuzia cu privire la modul în care au fost judecate fiecare dintre susținerile apelantelor.

Sub un alt aspect, recurenta critică soluția instanței de apel cu privire la excepția netimbrării cererilor de intervenție, arătând că aceasta este greșită. Recurenta susține că soluția instanței de fond de a nu a stabili obligația de plată a taxei de timbru în sarcina intervenientelor, reprezintă o greșeală de judecată, iar curtea de apel a trecut peste aceste critici fără a analiza împrejurarea că se urmărește realizarea unui drept propriu.

În ceea ce privește interesul intimatei-reclamante în promovarea prezentei acțiuni, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că societatea A. S.A. a achitat suma de 796.474 RON cu titlu de preț al serviciilor de arhivare. Potrivit recurentei-pârâte, în realitate, intimata nu a făcut plata, ci a formulat prezenta acțiune urmărind sustragerea de la obligația de plată a contravalorii serviciilor prestate de societatea C. S.R.L. În continuare, recurenta redă prevederile art. 3 și 4 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale și arată că potrivit acestora nu există nicio prevedere legală referitor la o eventuală supervizare a activității de arhivare de către creatorul de arhivă.

Totodată, recurenta critică decizia recurată față de reținerile instanței de apel în ceea ce privește interesul justificat al intervenientelor, arătând că argumentele curții de apel sunt combătute de actele dosarului, enumerând în acest sens o serie de înscrisuri.

De asemenea, recurenta-pârâtă susține că instanța de apel reține mai multe aspecte străine cauzei în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii. În acest sens, recurenta prezintă situația de fapt, cu trimitere la istoricul contractual dintre părți și deshiderea procedurii de faliment împotriva acesteia.

Sub un alt aspect, recurenta susține că această chestiune a fost tranșată în mod definitiv de Curtea de apel București, care, prin decizia nr. 73 din 09.02.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2012, a respins apelul societății A. S.A. de anulare a hotărârii adunării creditorilor din data de 11.01.2016. Astfel, potrivit recurentei-pârâte, dacă voința creditorilor exprimată conform legii speciale, referitoare la încheierea contractului de cesiune de creanță, urmată de predarea fondului arhivistic, a fost legală, nu există niciun argument valabil care să conducă la concluzia că au fost încălcate prevederi legale cu privire la acest fapt.

Mai susține recurenta că nu s-au făcut referiri în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu privire la nerespectarea hotărârii creditorilor, însă instanța de apel o reține în mod eronat, ceea ce reprezintă o nouă greșeală de judecată atunci când extrapolează explicațiile la aplicarea art. 25 lit. g) și j) din Legea nr. 85/2006, conchide recurenta.

Autoarea căii de atac face trimitere la prevederile art. 22 din Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale și arată că obligațiile prevăzute de acest text legal au fost îndeplinite, iar din corespondența purtată cu organele de specialitate județene ale Arhivelor Naționale, urmare a controalelor efectuate, nu au fost identificate încălcări ale legislației, aspect care conduce la nelegalitatea deciziei recurate, în opinia recurentei.

Sub un ultim aspect, recurenta susține că instanța de apel nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, statuat la art. 22 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta redă din considerentele unei decizii de speță ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și arată că se află în situația descrisă în speță, respectiv că instanța de apel nu a apreciat corect probele și nu a stabilit elementele stării de fapt, pronunțând o decizie nelegală.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs formulate de E. S.R.L. sunt, în esență, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta susține că decizia recurată este nelegală pentru că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sanțiunea nulității, iar analiza instanței de apel asupra chestiunilor de procedură invocate în calea de atac este fie nemotivată, fie întemeiată pe argumente străine de natura pricinii.

În acest sens, recurenta arată că soluția greșită dată asupra cererii referitoare la timbrajul cererii introductive de instanță și a cererilor de intervenție, menținută de instanța de apel, are înrâurire asupra soluției cauzei pe fondul său. În continuare, recurenta critică soluția și motivarea instanței de apel sub acest aspect, susținând că raționamentul curții de apel nu este finalizat.

Sub un alt aspect, recurenta suține că soluția dată asupra admisibilității în principiu a cererilor de intervenție este greșită, deoarece s-a reluat în mod nepermis un raționament deja tranșat în procedura specială. Totodată, autoarea căii de atac reia argumentele susținute sub acest aspect prin cererea de apel și arată că instanța de apel nu a analizat criticile aduse sentinței de fond referitoare la această chestiune.

De asemenea, potrivit recurentei, soluția instanței de apel în ceea ce privește interesul intimatei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată este greșită. Recurenta expune pe larg situația de fapt cu privire la obiectul contractului de cesiune nr. x/12.01.2016 și plata sumei de 796.474 RON, precum și argumente privind interesul intimate-reclamante în formularea prezntei acțiuni, concluzionând că motivarea deciziei din apel nu are legătură cu ceea ce s-a dovedit în cauză.

Totodată, recurenta critică soluția instanței de apel cu privire la admisibilitatea cererii de chemare în judecată. În opinia recurentei, cererea este inadmisibilă, sens în care decizia instanței de apel nelegală.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată este nelegală pentru că motivarea soluțiilor instanței de apel în legătură cu aspecte esențiale ale cauzei încalcă autoritatea de lucru judecat, ceea ce a determinat o soluție greșită a cauzei, pe fond. În susținerea acestei critici, autoarea căii de atac reia situația de fapt cu privire la obiectul contractului de concesiune nr. x/12.01.2016, arătând că acesta a fost calificat juridic, ca fiind o cesiune de creanță, și nu o cesiune de contract, în mod definitiv, prin sentința civilă nr. 555F/2021 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr. x/2012. Totodată, recurenta reia argumentele suținute sub acest aspect prin cererea de apel și conchide că din înscrisurile administrate în cauză rezultă că pentru toată perioada de timp de la încheierea contractului de arhivare cu societatea C. S.R.L. și până în prezent, nu a fost achitat debitul reprezentând contravaloarea serviciilor de arhivare ale documentelor aparținând intimatei-reclamante A. S.A.

Sub un ultim aspect, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest sens, recurenta susține că în mod greșit s-a stabilit că prin încheierea contractului de cesiune de creanță s-a urmărit un scop ilicit, respectiv eludarea dispozițiilor Legii nr. 16/1996 și ale art. 1315 și urm. din C. civ.. Astfel, potrivit recurentei, au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale din materia contractelor, precum și prevederile Legii nr. 16/1996. În argumentarea acestor critici, cu trimitere la situația de fapt și înscrisuri, recurenta reia motivele susținute prin cererea de apel, concluzionând că aceste considerente, care țin de legalitatea raționamentului judiciar și de aplicarea riguroasă a dispoziției legale la situația configurată de actele dosarului au fost ignorate de curtea de apel.

Mai susține recurenta că au fost greșit interpretate și aplicate dispozițiile legale care guvernează contractul de concesiune. Recurenta arată că au fost ignorate prevederile art. 1573 C. civ. care trasează coordonatele actului în discuție. Totodată, recurenta arată că au fost greșit aplicate și dispozițiile art. 1237 C. civ., concluzionând că nu există caz de fraudă la lege deoarece nu a fost eludată nicio dispoziție legală.

Recurenta-pârâtă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6,7 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursurilor, iar pe fond a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepția nulității recursurilor, Înalta Curte de Casație și Justiție, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs".

Astfel, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Pentru a se putea considera că recursurile sunt motivate, autoarele căilor extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care au atacat-o, recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia.

Cu privire la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă C. S.R.L., prin lichidator judiciar D.., Înalta Curte reține că susținerile prin care se arată că instanța de apel, în cuprinsul motivării deciziei recurate, nu face referiri concrete cu privire la criticile fiecărei apelante, nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, acest motiv de casare fiind invocat formal, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ci își exprimă nemulțumirea față de soluția pronunțată de curtea de apel.

Nemulțumirile recurentei și susținerile legate de soluția pronunțată cu privirea la cererea de apel, nu constituie veritabile critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Deși indică prevederile art. 3, 4 și 22 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale, precum și dispozițiile Legii nr. 85/2006, din expunerea argumentelor evocate de recurentă, respectiv susținerile referitoare la interesul intimatei-reclamante în formularea acțiunii, interesul intervenientelor, contractul de cesiune de creanță, hotărârea adunării creditorilor și contracte de prestări servicii arhivistice, rezultă cu evidență că se readuc în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-pârâte cu privire la situația de fapt și trimiterile pe care le face la înscrisurile aflate la dosarul cauzei(procese-verbale, corespondență, contracte, cheltuieli de arhivare) nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac. Administrarea probatoriului și stabilirea situației de fapt este atributul instanței devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluției cu normele de drept aplicabile. Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Cu privire la criticile recurentei-pârâte privind încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., instanța supremă reține că nu se circumscrie vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece argumentele sunt invocate în mod formal, fără a se arăta în concret modalitatea în care a fost încălcată norma de drept procesual.

Cu privire la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă E. S.R.L., Înalta Curte reține că susținerile, prin care se arată că decizia recurată este nelegală pentru că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sanțiunea nulității, nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat formal în memoriul de recurs, deoarece nu se arată în concret normele de drept procesual care nu au fost corect aplicate.

Totodată, instanța supremă constată că susținerile recurentei referitoare la nemotivarea deciziei recurate nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs, întrucât autoarea căii de atac nu argumentează de ce considerentele deciziei atacate nu îndeplinesc exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Astfel, se constată că, deși recurenta-pârâtă susține că decizia atacată este nemotivată, susținerile acesteia prin care critică soluția instanței de apel, nu sunt veritabile critici de nelegalitate, deoarece pe de o parte, recurenta face trimitere la situația de fapt, iar pe de altă parte nu arată în concret în ce constă lipsa motivării sub acest aspect, sens în care aceste critici nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, criticile prin care se susține că motivarea soluției instanței de apel încalcă autoritatea de lucru judecat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., indicat în memoriul de recurs. Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenta-pârâtă în susținerea acestui motiv de recurs sunt invocate în mod formal, respectiv trimiterile pe care le face autoarea căii de atac la calificarea juridică a contractului de concesiune nr. x/12.01.2016, arătând că acesta este o cesiune de creanță, și nu o cesiune de contract, în realitate, recurenta își exprimă nemulțumirea cu privire la situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanța de apel cu privire la interpretarea contractului de cesiune.

Totodată, instanța supremă constată că, recurenta-pârâtă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat critici exprimate prin cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Astfel, susținerile cu privire la timbrajul cererii introductive de instanță și a cererilor de intervenție, cele privind admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție, precum și argumentele referitoare la interesul intimatei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată, nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Reiterarea motivelor de apel nu echivalează cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată. Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-pârâtă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Totodată, nici criticile prin care se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material nu se încadrează între cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare statuat la pct. 8, indicat în memoriul de recurs.

Instanța supremă constată că deși prin cererea de recurs sunt menționate prevederile Legii nr. 16/1996 și ale art. 1315, art. 1237 și art. 1573 C. civ., din expunerea argumentelor evocate, respectiv susținerile referitoare la interpretarea contractului de cesiune, a contractului de arhivare, precum și trimiterile la înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurenta readuce în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, recurenta-pârâtă, susținând greșita aplicare a legii de către instanța de apel, a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă criticile la adresa deciziei atacate reprezintă doar o succesiune de fapte și afirmații, fără o argumentație în drept care să permită identificarea unor elemente concrete de nelegalitate.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția nulității recursurilor și va anula recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. și de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1570 din 31 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursurilor.

Anulează recursurile declarate de recurenta-pârâtă C. S.R.L. prin lichidator judiciar D.. și de recurenta-pârâtă E. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1570 din 31 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 decembrie 2023.