ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 255/2024

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, anularea deciziei nr. x/05.11.2020, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie, prin care să fie în mod corect stabilit punctajul, începând cu data de 14 septembrie 2020, să fie recunoscute și luate în calculul pensiei salariile înscrise în carnetul de muncă și sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor lunare în perioadele evidențiate în buletinul de calcul a deciziei de pensie pentru perioadele 16.06.1989-5.10.1989, 8.11.1989-21.01.1990, 11.09.1990-1.11.1990, 1.11.1990-1.01.1991, 1.01.1991-7.03.1991 și 7.03.1991-1.04.1991, 1.04.1991-1.05.1991, 1.05.1991-6.07.1991 conform adeverinței nr. x/2.08.2019, să fie recunoscute și valorificate sporurile permanente de vechime, de fidelitate și de stres, suplimentare la salariu lunar înscrise în carnetul de muncă în perioada 1.06.1995-16.08.1999, să fie recunoscută și luată în calcul veniturile din fișa fiscală pentru anul 2010, precum și adeverința nr. x din 4.06.2018. A mai solicitat plata diferențelor dintre pensia cuvenită și cea efectiv încasată de la data de 14 septembrie 2020 până la momentul plății efective.

Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 3820 din 26 mai 2021, a admis în parte contestația, formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București – Casa Locală de Pensii Sector 1.

Prin sentința anterior menționată, s-a anulat decizia nr. x/05.11.2020, emisă de Casa Locală de Pensii Sector 1.

Intimata a fost obligată să emită o decizie prin care să revizuiască, începând cu data de 14 septembrie 2020, drepturile de pensie ale contestatorului cu valorificarea:

- salariilor înscrise în carnetul de muncă pentru perioadele 16.06.1989-5.10.1989, 8.11.1989-21.01.1990, 11.09.1990-1.11.1990, 1.11.1990-1.01.1991, 1.11.1991-7.03.1991 și 7.03.1991-1.04.1991, 1.04.1991-1.05.1991, 1.05.1991-6.07.1991;

- sporurilor de vechime, spor de fidelitate și spor de stres înscrise în carnetul de muncă pentru perioada 1.06.1995-16.08.1999;

- veniturilor atestate de adeverința nr. x/15.04.2011, emisă de Primăria Municipiului București;

Intimata a fost obligată să plătească contestatorului, începând cu data de 14 septembrie 2020, diferențele dintre pensia recalculată conform prezentei hotărâri și pensia efectiv încasată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială, formulată de reclamantul A. și, pe cale de consecință, s-a rectificat cuprinsul minutei pronunțate în dosarul nr. x/2020, în sensul că se va trece "1.01.1991", în loc de "1.11.1991".

Prin decizia civilă nr. 3660 din 7 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020, s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București - Casa Locală de Pensii Sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3820 din 26 mai 2021 a Tribunalului București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; s-a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că s-a înlăturat dispoziția de obligare a pârâtei la valorificarea veniturilor atestate de adeverința nr. x/15.04.2011, eliberată de Primăria Municipiului București; s-a menținut în rest hotărârea apelată.

Intimata-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin rezoluția din 31 octombrie 2023 s-a fixat termen la data de 8 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților, întrucât procesul este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 și la art. 248 din același cod, excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât acele căi de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. la art. 457.

Potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar în conformitate cu art. 27 din același cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamantul a învestit Tribunalul București la data de 18 decembrie 2020 cu o cerere în materia asigurărilor sociale, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

De asemenea, se reține că dispozițiile art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice stabilesc că: "jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel", iar art. 155 alin. (1) din același act normativ prevede că: "(1) împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă".

Potrivit alin. (2) al art. 155 din Legea nr. 263/2010, "hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Totodată, art. 156 din același act normativ statuează că prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, având în vedere că acțiunea a fost introdusă la 18 decembrie 2020, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora: "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererileprevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Așadar, textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că obiectul acțiunii se încadrează într-una din ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât vizează un conflict de asigurări sociale.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de asigurări sociale, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., conform căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs (...)", coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol: "(2) Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării", raportat la art. 152 și art. 155 alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 3660 din 7 iunie 2022 a Curții de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 din C. proc. civ.

Dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3660 din 7 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 3660 din 7 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.