ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin ordonanța nr. 1395/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi în formă calificată prevăzută de art. 247 raportat la art. 248 1 C. pen.

S-a disjuns cauza și s-a declinat competența de soluționare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea identificării lucrătorilor din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii însărcinați cu punerea în executare a H.G. nr. 213/2009 și efectuarea față de aceștia de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., față de G.A.R. și N.M. din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 combinat cu art. 248 1 C. pen.

și față de angajații „Șantierului Varianta de ocolire a municipiului Constanța” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. Cheltuielile judiciare în sumă de 50 de lei au rămas în sarcina statului. S-a reținut că la data de 01 septembrie 2009, Fundația Sfânta Treime, prin reprezentant P.M., a formulat o plângere prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen. și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi în formă calificată prevăzută de art. 247 raportat la art. 248 1 C. pen., constând în faptul că a aprobat construirea șoselei de centură Ovidiu – Valu lui Traian pe un traseu care ocupă o suprafață de 1.293 mp din proprietatea privată a fundației.

În motivarea plângerii se arată că, prin H.G. nr. 213/2009, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică (autostrada) „Varianta de ocolire a municipiului Constanța”, km 0+000 - km 21+861, județul Constanța, lucrare care urmează să ocupe 1.293 mp din terenul proprietatea fundației, pe care se află edificată o biserică mănăstire „Sfânta Treime”, locaș de cult, obiectiv de interes național. În vederea realizării acestei lucrări, susnumita a arătat că nu a primit nicio despăgubire, încălcându-se astfel drepturile sale constituționale. Ulterior, susnumita a formulat mai multe completări la plângerea inițială, prin care a solicitat efectuarea de cercetări și față de G.A.R.

și N.M., din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 combinat cu art. 248 1 C. pen. și complicitate la abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi în formă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 247 combinat cu art. 248 1 C. pen., constând în faptul că, prin încheierea nr. 53193 din 05 octombrie 2009 precizează că „nu există piedici la înscriere” în Cartea Funciară, deși terenul în cauză nu a fost expropriat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 33/1994.

Totodată, s-a solicitat efectuarea de cercetări față de angajații „Șantierului Varianta de ocolire a municipiului Constanța” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., constând în faptul că, la data de 11 noiembrie 2009, au pătruns cu utilajele pe terenul fundației și au refuzat părăsirea proprietății la cererea numitei P.M. Analizând aspectele invocate, s-a constatat că nu se indică faptele concrete săvârșite de către ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care ar putea întruni elementele constitutive ale fiecăreia dintre infracțiunile sesizate. Persoana vătămată a prezentat o situație de fapt – nemulțumirea sa generată de faptul că nu a primit despăgubirile corespunzătoare pentru exproprierea terenului – și a solicitat tragerea la răspundere penală a reprezentantului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sub aspectul mai multor infracțiuni.

Or, din analiza textului H.G. nr. 213/2009, s-a constatat că la art. 3 au fost aprobate sumele necesare acordării de dreaptă despăgubire proprietarilor ale căror imobile fac obiectul acestui act. Faptul că, în cazul concret prezentat de susnumita, nu au fost acordate aceste despăgubiri constituie un aspect ce ține de aplicarea actului normativ și nu de emiterea lui. În consecință, având în vedere aspectele prezentate în plângere, persoanele responsabile de comiterea vreunei eventuale nelegalități sunt lucrătorii din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii însărcinați cu punerea în executare a H.G. nr. 213/2009. Răspunderea nu poate aparține ministrului, atribuțiile acestuia de reprezentare neoperând și în domeniul răspunderii penale.

Unul dintre principiile răspunderii penale este că aceasta este personală și nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia. În consecință, s-a constatat că există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., „fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat”. II. Plângerea împotriva ordonanței procurorului sus-indicată a fost respinsă prin Rezoluția nr. 3843/1893/II/2/2010 din 12 mai 2010 a Procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică, ca tardiv declarată.

III. La data de 21 octombrie 2010 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, plângerea petiționarei P.M. împotriva Ordonanței nr. 1395/P/2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică întemeiată pe dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și prin care se reiau în esență totalitatea susținerilor din plângerea penală introdusă originar la unitatea de parchet. Examinând plângerea de față, verificând ordonanța procurorului atacată prin conformare la dispozițiile art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală nr. 1395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și în lipsa unor înscrisuri noi prezentate, Înalta Curte are în vedere că plângerea petiționarei P.M.

se privește ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a III-a C. proc. pen. și în consecință se va menține ordonanța procurorului sus-menționată. Aceasta întrucât din examinarea coroborată a actelor premergătoare efectuate de procuror a rezultat că petiționara P.M. nu a indicat faptele concrete săvârșite de către ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care ar putea întruni elementele constitutive ale fiecăreia dintre infracțiunile sesizate. Persoana vătămată a prezentat o situație de fapt – nemulțumirea sa generată de faptul că nu a primit despăgubirile corespunzătoare pentru exproprierea terenului – și a solicitat tragerea la răspundere penală a reprezentantului Ministerului Transporturilor și Infrastructurii sub aspectul mai multor infracțiuni.

Or, din analiza textului H.G. nr. 213/2009, s-a constatat că la art. 3 au fost aprobate sumele necesare acordării de dreaptă despăgubire proprietarilor ale căror imobile fac obiectul acestui act. Faptul că, în cazul concret prezentat de susnumita, nu au fost acordate aceste despăgubiri constituie un aspect ce ține de aplicarea actului normativ și nu de emiterea lui. În consecință, având în vedere aspectele prezentate în plângere, persoanele responsabile de comiterea vreunei eventuale nelegalități sunt lucrătorii din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii însărcinați cu punerea în executare a H.G. nr. 213/2009. Răspunderea nu poate aparține ministrului, atribuțiile acestuia de reprezentare neoperând și în domeniul răspunderii penale.

Unul dintre principiile răspunderii penale este că aceasta este personală și nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru fapta altuia. Așa fiind, în mod justificat s-a constatat de procuror existența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de ministrul R.B., reprezentant al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., respectiv cel prevăzut de dispozițiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., „fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat”. De altfel, prin ordonanța atacată procurorul a stabilit că întrucât este necesară identificarea lucrătorilor din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii însărcinați cu punerea în executare a H.G.

nr. 213/2009 și efectuarea față de aceștia de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen., se va dispune disjungerea cauzei și declinarea dosarului nou format unității de parchet competente și se vor efectua cercetări și cu privire la celelalte aspecte sesizate de persoana vătămată, respectiv față de G.A.R. și N.M., din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 combinat cu art. 248 1 C. pen.

și față de angajații „Șantierului Varianta de ocolire a municipiului Constanța” sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. În mod legal, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi prevăzută de art. 247 C. pen., se constată că nici din susținerile persoanei vătămate și nici din analiza din oficiu nu rezultă indicii privind existența acestei infracțiuni, astfel că judicios prin ordonanța atacată s-a constatat incidența unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. - „fapta nu există”. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara P.M. împotriva ordonanței nr. 1395/P/2009 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică. Menține ordonanța atacată. Obligă petiționara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 ianuarie 2011.