ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; Prin Rezoluția nr. 88/P/2012 din 12 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția parchetelor militare s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii militari - general maior magistrat I.A. și locotenent colonel magistrat P.P.N., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. S-a reținut că la data de 19 iulie 2012, petentul R.I. a formulat plângere împotriva mai multor magistrați și cadre SRI în legătură cu modul de efectuare a unor acte de urmărire penală în cauzele penale în care avea calitatea de parte. Petentul a formulat plângere penală împotriva cadrelor S.R.I.

care au efectuat interceptarea și înregistrarea de convorbiri telefonice în Dosarul nr. 39/P/2012, urmărind prin aceasta să înlăture folosirea înregistrărilor ca mijloace de probă în cauza în care era inculpat, susținând că ar fi fost efectuate nelegal, fără autorizație emisă de judecător. În cuprinsul plângerii, petentul a solicitat efectuarea de cercetări și față de procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care au avut spre soluționare plângerile sale formulate anterior, împotriva unor cadre S.R.I., precum și împotriva procurorului din cadrul Parchetului pe lângă Tribunalul Argeș, pentru modul în care acesta a efectuat actele de urmărire penală în Dosarul nr. 39/P/2012.

În urma verificării actelor efectuate de către procurorii militari reclamați și a soluțiilor dispuse de către aceștia în cauzele invocate de către R.I., s-a constatat însă că aceste cauze nu au ca punct de plecare activitatea organelor judiciare desfășurată în Dosarul nr. 39/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, ci privesc alte plângeri formulate de sus-numit, referitoare la interceptarea ilegală de către angajații S.R.I. Argeș a unor convorbiri telefonice purtate de acesta în perioada iunie - august 2011. Aceste aspecte au format obiectul Dosarelor nr. 17/P/2012 și nr. 43/P/2012 ale Direcției Naționale Anticorupție, ce au fost soluționate de către procurorul militar lt. col. mag.

P.P.N., iar soluțiile au fost comunicate petiționarului de către procurorul militar șef, general maior magistrat I.A. Prin Ordonanța nr. 17/P/2012 din data de 02 iulie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție, dată de procurorul militar lt. col. mag. P.P.N., s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, față de col. D.M.L., șeful U.M. x S.R.I. Pitești, întrucât din cercetările efectuate a rezultat că faptele sesizate nu există. Prin Rezoluția nr. 43/P/2012 din data de 03 iulie 2012, dată de procurorul militar lt. col. mag. P.P.N. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul militar mr.

mag. S.V. din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, întrucât în urma cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de R.I. nu s-au confirmat, magistratul militar reclamat efectuând toate actele necesare în vederea unei juste soluționării a cauzei. Concluzionând procurorul a constatat că aspectele sesizate de petentul R.I. privind comiterea de către procurorii militari I.A. și P.P.N. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție cu ocazia soluționării cauzelor penale nr. 17/P/2012 și 43/P/2012, a unor acte de favorizare a vreunei persoane care să fi comis fapte de natură penală, nu s-au confirmat, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații reclamați, sub aspectul infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen.

Ca urmare, soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul R.I. și prin Rezoluția nr. 9/11/2/2013 din 18 ianuarie 2013 a procurorului militar șef Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingere ca neîntemeiată a plângerii, constatându-se că soluția dispusă este legală și temeinică. Nemulțumit de soluțiile adoptate petentul a formulat plângere la instanță, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 627/1/2013 cu termen de judecată la 30 mai 2013. La termenul de dezbateri din 30 mai 2013, petentul a solicitat admiterea plângerii, având în vedere motivele scrise aflate la dosarul cauzei.

Analizând plângerea formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează: Soluția de neîncepere a urmăririi penale adoptată în cauză față de intimații procurorii militari general maior magistrat I.A. și locotenent colonel magistrat P.P.N., s-a întemeiat pe constatarea că aceștia nu au săvârșit niciuna dintre faptele de care erau acuzați.

Din actele existente la dosar și care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu rezultă existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimați, cărora să le fie conferită semnificația juridică a elementului material al infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau favorizarea infractorului, reclamate de petent, întrucât intimații, în calitate de magistrați, și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane și fără a da ajutor unui infractor. Pentru a săvârși infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este necesar ca inacțiunea sau acțiunea ce constituie elementul material al faptei și care a produs vătămări intereselor ale unei persoane să fie săvârșite cu vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui. Pe de altă parte constituie infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de dispozițiile art. 264 C. pen. ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Raportând conținutul infracțiunilor anterior prezentate la activitatea desfășurată de magistrații I.A. și P.P.N. se reține că aceștia au efectuat actele procedurale și a luat măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzelor cu care au fost investiți, pe temeiul funcției pe care o îndeplineau, cu respectarea principiilor de stabilitate și autonomie, potrivit convingerii și probelor administrate. De altfel, activitatea desfășurată de magistrații I.A. și P.P.N., cu ocazia soluționării cauzelor penale nr. 17/P/2012 și 43/P/2012, nu constituie indicii în sensul săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile reclamate de petent, activitatea magistraților, atribuțiilor acestora de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procesual.

Se constată că în cauză, nu există niciun indiciu în sensul că magistrații reclamați de petent, și-au încălcat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, pentru a cauza o vătămare intereselor legale ale petentului, astfel, rezultă că fapta de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există. De asemenea, nu se poate reține în sarcina magistraților sus-menționați nici săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., în condițiile inexistenței vreunui ajutor dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Înalta Curte constată că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod detaliat, aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că soluția adoptată de procuror este temeinică și legală, neimpunându-se desființarea ei. Pentru considerentele anterior prezentate, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.I.

împotriva ordonanței din 12 decembrie 2012 dată în Dosarul nr. 88/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare și va menține rezoluția atacată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul R.I. împotriva ordonanței din 12 decembrie 2012 dată în Dosarul nr. 88/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare. Menține rezoluția atacată ca legală și temeinică. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 mai 2013. Procesat de GGC - NN