ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

Prin Rezoluția nr. 88/P/2012 din 12 decembrie

2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Secția

parchetelor militare s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de procurorii

militari - general maior magistrat I.A. și locotenent colonel magistrat P.P.N.,

sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen.

S-a reținut că la

data de 19 iulie 2012, petentul R.I. a formulat plângere împotriva mai multor

magistrați și cadre SRI în legătură cu modul de efectuare a unor acte de urmărire

penală în cauzele penale în care avea calitatea de parte.

Petentul a formulat

plângere penală împotriva cadrelor S.R.I. care au efectuat interceptarea și

înregistrarea de convorbiri telefonice în Dosarul nr. 39/P/2012, urmărind prin

aceasta să înlăture folosirea înregistrărilor ca mijloace de probă în cauza în

care era inculpat, susținând că ar fi fost efectuate nelegal, fără autorizație

emisă de judecător.

În cuprinsul

plângerii, petentul a solicitat efectuarea de cercetări și față de procurorii

militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție care au avut spre

soluționare plângerile sale formulate anterior, împotriva unor cadre S.R.I.,

precum și împotriva procurorului din cadrul Parchetului pe lângă Tribunalul

Argeș, pentru modul în care acesta a efectuat actele de urmărire penală în

Dosarul nr. 39/P/2012.

În urma verificării

actelor efectuate de către procurorii militari reclamați și a soluțiilor

dispuse de către aceștia în cauzele invocate de către R.I., s-a constatat însă

că aceste cauze nu au ca punct de plecare activitatea organelor judiciare

desfășurată în Dosarul nr. 39/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Argeș, ci privesc alte plângeri formulate de sus-numit, referitoare la

interceptarea ilegală de către angajații S.R.I. Argeș a unor convorbiri

telefonice purtate de acesta în perioada iunie - august 2011. Aceste aspecte au

format obiectul Dosarelor nr. 17/P/2012 și nr. 43/P/2012 ale Direcției

Naționale Anticorupție, ce au fost soluționate de către procurorul militar lt.

col. mag. P.P.N., iar soluțiile au fost comunicate petiționarului de către

procurorul militar șef, general maior magistrat I.A.

Prin Ordonanța nr.

17/P/2012 din data de 02 iulie 2012 a Direcției Naționale Anticorupție, dată de

procurorul militar lt. col. mag. P.P.N., s-a dispus neînceperea urmăririi

penale sub aspectul infracțiunilor prev. de art. 13

2

din Legea nr.

78/2000 rap. la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 78/2000, față de col.

D.M.L., șeful U.M. x S.R.I. Pitești, întrucât din cercetările efectuate a rezultat

că faptele sesizate nu există.

Prin Rezoluția nr.

43/P/2012 din data de 03 iulie 2012, dată de procurorul militar lt. col. mag.

P.P.N. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de procurorul militar mr. mag. S.V. din cadrul

Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, întrucât în urma

cercetărilor efectuate, aspectele sesizate de R.I. nu s-au confirmat,

magistratul militar reclamat efectuând toate actele necesare în vederea unei

juste soluționării a cauzei.

Concluzionând

procurorul a constatat că aspectele sesizate de petentul R.I. privind comiterea

de către procurorii militari I.A. și P.P.N. din cadrul Direcției Naționale

Anticorupție cu ocazia soluționării cauzelor penale nr. 17/P/2012 și 43/P/2012,

a unor acte de favorizare a vreunei persoane care să fi comis fapte de natură

penală, nu s-au confirmat, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de magistrații reclamați, sub aspectul infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 246 și art. 264 C. pen.

Ca urmare, soluția de

neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C.

proc. pen.

Împotriva acestei

rezoluții a formulat plângere petentul R.I. și prin Rezoluția nr. 9/11/2/2013

din 18 ianuarie 2013 a procurorului militar șef Secția parchetelor militare din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

respingere ca neîntemeiată a plângerii, constatându-se că soluția dispusă este

legală și temeinică.

Nemulțumit de soluțiile

adoptate petentul a formulat plângere la instanță, cauza fiind înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 627/1/2013 cu termen de

judecată la 30 mai 2013.

La termenul de

dezbateri din 30 mai 2013, petentul a solicitat admiterea plângerii, având în

vedere motivele scrise aflate la dosarul cauzei.

Analizând plângerea

formulată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că

aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează:

Soluția de neîncepere

a urmăririi penale adoptată în cauză față de intimații procurorii militari

general maior magistrat I.A. și locotenent colonel magistrat P.P.N., s-a

întemeiat pe constatarea că aceștia nu au săvârșit niciuna dintre faptele de

care erau acuzați.

Din actele existente

la dosar și care constituie acte premergătoare începerii urmăririi penale, nu

rezultă existența unor acte sau fapte săvârșite de către intimați, cărora să le

fie conferită semnificația juridică a elementului material al infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau favorizarea infractorului,

reclamate de petent, întrucât intimații, în calitate de magistrați, și-au

îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a cauza o

vătămare intereselor legale ale unei persoane și fără a da ajutor unui

infractor.

Pentru a săvârși

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar

ca funcționarul public să fi omis să îndeplinească un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu ori să-l îndeplinească în mod defectuos.

De asemenea, este

necesar ca inacțiunea sau acțiunea ce constituie elementul material al faptei

și care a produs vătămări intereselor ale unei persoane să fie săvârșite cu

vinovăție, ceea ce înseamnă că făptuitorul cu voință a efectuat acțiunea ori a

rămas în pasivitate, și-a dat seama că acțiunea sau inacțiunea cauzează o

vătămare, rezultat pe care l-a urmărit sau a acceptat producerea lui.

Pe de altă parte

constituie infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de dispozițiile

art. 264 C. pen. ajutorul dat unui infractor fără o înțelegere stabilită

înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici

urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura

infractorului folosul sau produsul infracțiunii.

Raportând conținutul

infracțiunilor anterior prezentate la activitatea desfășurată de magistrații

I.A. și P.P.N. se reține că aceștia au efectuat actele procedurale și a luat

măsuri procesuale care se impuneau în rezolvarea cauzelor cu care au fost

investiți, pe temeiul funcției pe care o îndeplineau, cu respectarea

principiilor de stabilitate și autonomie, potrivit convingerii și probelor

administrate.

De altfel,

activitatea desfășurată de magistrații I.A. și P.P.N., cu ocazia soluționării

cauzelor penale nr. 17/P/2012 și 43/P/2012, nu constituie indicii în sensul

săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile reclamate de petent, activitatea

magistraților, atribuțiilor acestora de serviciu se circumscriu soluționării

cauzelor cu care sunt învestiți, respectiv interpretării și aplicării

dispozițiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanțial și ale

celui procesual.

Se constată că în

cauză, nu există niciun indiciu în sensul că magistrații reclamați de petent,

și-au încălcat cu rea-credință atribuțiile de serviciu, pentru a cauza o

vătămare intereselor legale ale petentului, astfel, rezultă că fapta de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor nu există.

De asemenea, nu se

poate reține în sarcina magistraților sus-menționați nici săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 264 C. pen., în condițiile inexistenței vreunui

ajutor dat unui infractor, fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul

săvârșirii infracțiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală,

judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau

produsul infracțiunii.

Înalta Curte constată

că în considerentele rezoluției dispuse în cauză au fost analizate, în mod

detaliat, aspectele invocate de petent cu privire la faptele pentru care a solicitat

cercetarea penală a intimaților, reținându-se în mod corect că nu se constată

încălcări ale textelor de lege prin care să se fi adus atingere drepturilor

procesuale ale petentului și nu există infracțiunile reclamate.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte constată că soluția adoptată de procuror este

temeinică și legală, neimpunându-se desființarea ei.

Pentru considerentele

anterior prezentate, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul

R.I. împotriva ordonanței din 12 decembrie 2012 dată în Dosarul nr. 88/P/2012

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare și va menține rezoluția atacată.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen. se va dispune obligarea petentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul R.I. împotriva ordonanței din 12

decembrie 2012 dată în Dosarul nr. 88/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare.

Menține rezoluția

atacată ca legală și temeinică.

Obligă petentul la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 30 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN