ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2024

HOTĂRÂRE

07.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 7 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor – secția I civilă, la data de 10.03.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E. au chemat în judecată pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL JUSTIȚIEI, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, solicitând obligarea pârâților să aloce fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru munca suplimentară prestată, raportat la indemnizația lunară, pe ultimii trei ani, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data introducerii cererii de chemare în judecată și pentru viitor, ca efect al îmbogățirii fără justă cauză a pârâților, precum și obligarea pârâților la plata efectivă a acestor drepturi salariale cu titlu de muncă suplimentară.

Prin sentința civilă nr. 903/LM/2023 din 17 octombrie 2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Bihor – secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtul TRIBUNALUL BUCUREȘTI și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că, în fapt, reclamanții au calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Efectuând această verificare în prezenta speță, la solicitarea pârâtului Tribunalul București, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată și la calitatea părților, instanța a apreciat că soluționarea cauzei de față este de competența Tribunalului Dolj – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cererea formulată de către reclamanți se încadrează în materia conflictelor de muncă, iar competența teritorială privind soluționarea unor astfel de cereri revine, de regulă, instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, precum și locul de muncă, așa după cum obligă dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, încă în vigoare la momentul sesizării instanței, această competență determinând capacitatea unei instanțe judecătorești de a soluționa în exclusivitate conflictele de muncă.

Însă, la momentul sesizării instanței, reclamanții aveau calitatea de judecători în cadrul Tribunalului București, calitate care atrage incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la alin. (3) al aceluiași articol, dacă un judecător (procuror, asistent judiciar sau grefier) are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a uneia inferioare, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța/parchetul la care își desfășoară activitatea.

Deși acest articol are titlul "competența facultativă", în realitate, dispozițiile acestui articol nu sunt facultative, ci imperative, textul de lege utilizând expresia "va sesiza" (decizia nr. 271 din 29 ianuarie 2015 pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect conflict negativ de competență).

De altfel, din conținutul articolului anterior enunțat rezultă că legiuitorul a dorit să asigure prin acest text o garanție a imparțialității și a aparenței de imparțialitate, protejate și de art. 6 CEDO.

Însă, în speța de față, deși Tribunalul Bihor este una din instanțele care nu au nicio legătură din punct de vedere teritorial cu activitatea reclamanților, respectiv a pârâților, nici nu se află în vreuna din curțile de apel învecinate Curții de Apel București de care aparține Tribunalul București, pentru a se putea declara competent în aplicarea art. 127 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Tribunalul Dolj se află în raza teritorială de activitate a Curții de Apel Craiova, ce este învecinată cu Curtea de Apel București, fiind astfel respectate prevederile art. 127 C. proc. civ.

Ca atare, nefiind identificat niciun text legal în baza căruia Tribunalul Bihor să se poată declara competent din punct de vedere teritorial pentru soluționarea cererii de față, art. 127 C. proc. civ. fiind aplicabil, dar nu pentru a atrage competența acestei instanțe, Tribunalul a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Tribunalului Dolj – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale.

Prin sentința nr. 2511 din 7 decembrie 2023, Tribunalul Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor; a constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat prezentul dosar Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență ivit.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială de competență, care se referă la o categorie specială de cereri, normă ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași instanță.

Astfel, conform art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, a statuat că sintagma "la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Însă, ulterior, s-a pronunțat decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate cu privire la art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și s-a constatat că sintagma "de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1), precum și sintagma "care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituționale.

Prin urmare, în raport de cele statuate prin această decizie, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, el trebuie să sesizeze una dintre instanțele judecătorești competente aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea sau corespunzătoare unității de parchet la care își desfășoară activitatea.

A mai arătat instanța că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar excepția de necompetență teritorială are caracter absolut, putând fi invocată și din oficiu de către instanță în condițiile art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

Aplicând criteriile de stabilire a competenței teritoriale prevăzute de textul de lege anterior menționat (art. 127 C. proc. civ.), prin raportare la calitatea reclamanților, de judecător, instanța a apreciat că, în soluționarea prezentei cauze, competența teritorială nu revine Tribunalului Dolj.

Astfel, instanța a constatat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., întrucât Tribunalul Dolj nu a fost instanța aleasă de către reclamanți, ci a fost stabilită arbitrar de către Tribunalul Bihor, ca fiind o instanță învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța corespunzătoare instanței la care își desfășoară activitatea reclamanții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 19 ianuarie 2024.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține cu titlu prealabil că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

De asemenea, instanța supremă reține că reclamanții au calitatea de judecător în cadrul Tribunalului București.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018: "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiași text legal: "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.: "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar alin. (3) statuează că dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

În speță, cererea a fost introdusă și împotriva Tribunalului București, instanță căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, fiind atrasă incidența art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Articolul 127 C. proc. civ. este o normă specială de competență care se aplică atunci când reclamantul este o persoană care își desfășoară activitatea în justiție, ca judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier și care impune, atunci când acțiunea este de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, să sesizeze una din instanțele judecătorești de același grad, aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. Rațiunea acestui text de lege se regăsește în imperativul asigurării aparenței de imparțialitate a instanței.

Dispozițiile alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. sunt, așadar, norme de ordine publică în ceea ce privește necompetența instanțelor din raza teritorială a curții de apel unde se află și instanța la care funcționează judecătorul care are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia. Așa fiind, acesta este obligat să sesizeze una dintre instanțele arătate în text.

Altfel spus, prevederile legale evocate instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant, precum și o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, calitate pe care acesta trebuie să o întrunească la momentul sesizării instanței.

Având în vedere că Tribunalul Dolj este instanță aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel București, este competent teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – secția conflicte de muncă și asigurări sociale.