ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2023

HOTĂRÂRE

16.11.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2415/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 12 iulie 2022 pe rolul Judecătoriei Timișoara – secția I civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.600,00 RON, cu titlu de debit restant, ce rezultă din facturile scadente emise pentru prestarea serviciilor în baza contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022; obligarea pârâtei la plata sumei de 2.197,00 RON, cu titlu de penalități de întârziere, aferente facturilor emise și neachitate, conform contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022, calculate până la momentul introducerii cererii; obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere, aferente facturilor emise și neachitate, conform contractului de prestări servicii nr. x din 21 februarie 2022, de la data introducerii cererii și până la momentul plății debitului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 555, art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1530, art. 1531 și art. 1548 din C. civ.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, invocând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, față de dispozițiile cuprinse în contractul de prestări servicii consultanță software/hardware nr. x din 21 februarie 2022, la Capitolul al XIII-lea, pct. 13.8, care au următorul conținut: "prezentul contract va fi guvernat de legea română. Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest acord, inclusiv orice neînțelegere cu privire la existența, validitatea, executarea sau încetarea, va fi înaintată și soluționată de către instanța competentă de la locul încheierii contractului în conformitate cu legea din România. Prezentul contract a fost încheiat azi 21.02.2022 în București".

Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat instanței să dispună obligarea reclamantei la plata sumei de 68.000 RON, reprezentând contravaloarea clauzei penale prevăzute la Capitolul al IV-lea, pct. 4.1 din Acordul de confidențialitate și neconcurență nr. 2102/21.02.2022, așa cum ar fi just în situația dată și raportat la cuantumul facturilor emise.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, solicitând respingerea acesteia.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta a solicitat respingerea excepției de necompetență teritorială a Judecătoriei Timișoara.

Reclamanta a formulat o precizare de acțiune, arătând că pârâta a achitat, la data de 13 iulie 2022, suma de 5.100 RON, respectiv diferența de plată din factura cu nr. x/28.02.2022 (în valoare totală de 9.900 RON, din care a mai fost achitată suma de 4.800 RON, la data de 16 martie 2022). Astfel, a menționat că acțiunea rămâne parțial fără obiect, ca urmare a achitării sumei de 5.100 RON. Prin urmare, a învederat că debitul restant final este în sumă de 19.500 RON, respectiv întreaga factura nr. x/17.03.2022. Totodată, reclamanta a precizat că își menține cererea în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere.

Judecătoria Timișoara – secția I civilă, prin sentința civilă nr. 3464 din 17 februarie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de către pârâtă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Referitor la contractul încheiat între părți, Judecătoria Timișoara a reținut că acesta a fost încheiat în formă simplificată, respectiv comandă urmată de executare, nefiind întocmit un înscris care să poarte semnătura ambelor părți. Contractul depus la dosarul cauzei a fost semnat doar de către societatea pârâtă.

Instanța a mai reținut că regula generală privind competența teritorială este prevăzută în cuprinsul art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează prorogarea voluntară de competență, "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

În cauza dedusă judecății, nu s-a probat existența unei convenții exprese în sensul prorogării voluntare de competență, din cuprinsul căreia să rezulte, în mod explicit, opțiunea părților pentru o anumită instanță.

Astfel, în cuprinsul clauzei de la art. 13.8 din contract se menționează că "orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest contract, inclusiv orice neînțelegere cu privire la existența, validitatea, executarea sau încetarea sa, va fi înaintată și soluționată de către instanța competentă de la locul încheierii contractului, în conformitate cu legea română. Prezentul contract a fost încheiat azi, 21.02.2022, în București", însă contractul nu a fost însușit prin semnătură de către ambele părți.

Prin urmare, instanța a reținut că dispozițiile art. 13.8 din contractul depus la dosar nu pot să producă efecte juridice, în contextul în care instituie o clauză neuzuală, care nu a fost acceptată expres, în scris, de către părți, astfel cum impune art. 1203 din C. civ., ceea ce înseamnă că sunt aplicabile normele de competență teritorială de drept comun.

Cum sediul pârâtei este situat în sectorul 6 al Municipiului București, respectiv în aria de circumscripție a Judecătoriei Sectorului 6 București, rezultă că aceasta este instanța competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.

Instanța a mai subliniat că Judecătoria Timișoara nu ar fi fost instanța competentă din punct de vedere teritorial nici prin aplicarea dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora "în afară de instanțele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: ... instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea și rezilierea unui contract", de vreme ce în cuprinsul contractului nu este precizat în mod expres locul executării contractului, iar contractul nu este semnat de ambele părți.

Având în vedere toate aceste argumente, în baza art. 132 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., Judecătoria Timișoara a admis excepția necompetenței sale teritoriale, excepție invocată de societatea pârâtă și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 6366 din 17 octombrie 2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București – secția civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, s-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Timișoara, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, s-a suspendat judecata cauzei și s-a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație si Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 6 București a reținut următoarele:

Față de obiectul cererii de chemare în judecată (acțiune în pretenții întemeiată pe răspundere civilă contractuală), nu este atrasă o competență teritorială absolută a instanței, astfel cum reiese per a contrario din dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 126 alin. (1) din C. proc. civ.

Așadar, o eventuală necompetență teritorială în cauza dedusă judecății nu poate fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de lege, respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.

Atât timp cât pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara prin raportare la dispozițiile contractuale sau a extins-o și la dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege (argumentele prezentate de Judecătoria Timișoara fiind însușite de pârâtă abia la termenul de judecată stabilit de Judecătoria Sectorului 6 București), instanța sesizată de reclamantă devine în mod exclusiv competentă să soluționeze acțiunea.

În cauză, Judecătoria Timișoara a exercitat un drept care nu-i aparținea, deoarece a respins argumentele prezentate de societatea pârâtă în susținerea excepției necompetenței teritoriale, fundamentate exclusiv pe dispozițiile contractuale (pct. 13.8 din contractul de prestări servicii consultanță software/hardware nr. x din 21.02.2022), a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, însă în temeiul art. 107 din C. proc. civ., fără ca partea să susțină excepția prin întâmpinare pe acest temei de drept.

Astfel, instanța a schimbat cauza excepției, construindu-și motivarea în vederea admiterii excepției pe un temei de drept avut în vedere doar de aceasta, iar nu de pârâtă, a invocat practic, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, ceea ce nu este posibil, având în vedere că nu este o excepție de ordine publică.

Drept consecință, numai instanței sesizate de reclamantă îi aparține competența, limitele stabilite de pârâtă în argumentarea excepției în cuprinsul întâmpinării determinând în mod irevocabil prorogarea de competență, cu consecința sustragerii în același mod a competenței teritoriale oricărei alte instanțe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă la data de 27 octombrie 2023, sub nr. x/2022.

Litigiul de față opune doi profesioniști, între care s-a încheiat contractul de prestări servicii consultanță software/hardware nr. x din 21 februarie 2022, care, la Capitolul al XIII-lea pct. 13.8, include o clauză atributivă de competență, cu următorul conținut: "prezentul contract va fi guvernat de legea română. Orice litigiu care decurge din sau în legătură cu acest acord, inclusiv orice neînțelegere cu privire la existența, validitatea, executarea sau încetarea, va fi înaintată și soluționată de către instanța competentă de la locul încheierii contractului în conformitate cu legea din România. Prezentul contract a fost încheiat azi 21.02.2022 în București".

Înalta Curte reține că, potrivit art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Din perspectiva reglementării procesual civile, clauza atributivă supusă analizei este validă, litigiul părților având drept cauză răspunderea contractuală și nefiind incidente normele de competență teritorială exclusivă reglementate în art. 117-121 din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 1203 din C. civ., "clauzele standard (…) prin care se derogă de la normele privitoare la competența instanțelor judecătorești nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Interpretarea dispoziției legale impune concluzia că, din punct de vedere al dreptului substanțial, clauza atributivă de competență produce efecte dacă a fost acceptată expres, în scris, de partea căreia i se opune.

Dispozițiile art. 1203 din C. civ. nu pretind obiectivarea consimțământului referitor la clauza atributivă într-un înscris separat de contract, ci impun instanței care analizează o clauză atributivă de competență să examineze, din perspectivă calitativă, consimțământul părții, pentru a se asigura că a fost manifestat clar și expres (adică nu tacit).

În cauza dedusă judecății, contractul de prestări servicii consultanță software/hardware nr. x din 21 februarie 2022 nu a fost însușit prin semnătură de către ambele părți, fiind semnat doar de către societatea pârâtă.

Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele referitoare la prorogarea de competență și, pe cale de consecință, nu se poate da eficiență prevederilor art. 126 alin. (1) din C. proc. civ., în speță fiind aplicabilă regula de drept comun reglementată de dispozițiile art. 107 alin. (1) din același cod.

Așadar, instanța competentă să soluționeze cauza este cea de la sediul pârâtei, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, având în vedere faptul că pârâta a invocat, în termenul prevăzut de lege, excepția necompetenței teritoriale a instanței sesizate de reclamantă, iar argumentele dezvoltate în susținerea acestei excepții nu prezintă relevanță pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cauza.

Față de cele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București – secția civilă, căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.