ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2269/2023

Ședința publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului și subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu – secția Civilă la 18.02.2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. și administrator judiciar CITR Filiala Sibiu S.P.R.L., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i plătească suma de 237.740,05 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate, a daunelor moratorii în cuantumul prevăzut de lege, calculate de la scadență până la plata debitului, precum și cheltuieli de judecată.

La 22.03.2019, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în parte a pretențiilor reclamantei și compensarea valorii serviciilor prestate de aceasta cu contravaloarea stocului de marfă pe care îl deține pârâta, urmând să achite reclamantei diferența rezultată în urma compensării; la termenul din 08.02.2021, pârâta a precizat că solicitarea sa privind compensarea are valențele unei cereri reconvenționale.

Prin sentința civilă nr. 7/16.02.2022, Tribunalul Giurgiu – secția Civilă a admis acțiunea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 237.740,05 RON, reprezentând valoarea serviciilor prestate și dobânda legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei facturi până la achitarea integrală a debitului și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. C. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 185A/10.02.2023, Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă a admis apelul și a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea, a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 49.617,05 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x/31.08.2018, precum și a dobânzii legale aferente acestei facturi și a menținut, în rest, dispozițiile sentinței atacate; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 3.137,85 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, corespunzător pretențiilor admise.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs.

În motivare, a susținut că hotărârea apelată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1.617 și urm. C. civ., întrucât instanța de apel a respins cererea sa privind compensația, deși condițiile prevăzute de lege pentru ca aceasta să opereze erau îndeplinite.

Recurenta a arătat că, în cazul compensației legale, creanța celui care o opune trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, iar în cazul celei judiciare, singura condiție este aceea ca creanța a cărei compensare se cere să fie certă; de aceea, a considerat că se putea realiza compensația între creanța intimatei și agregatele pe care le avea pe stoc, astfel cum s-a convenit prin art. 1 din capitolul IV al contractului de prestări servicii de mecanizare nr. 201/16.02.2018 încheiat de părți.

Potrivit recurentei, deși convenția părților era clară cu privire la stingerea datoriilor reciproce prin compensație, în proces, intimata a prezentat o altă versiune a înțelegerii lor, pe care a susținut-o cu înscrisuri întocmite pro causa, pe care le-a enumerat și analizat și a căror veridicitate nu le-a recunoscut-o.

Recurenta a susținut că au fost greșit aplicate dispozițiile art. 1.617 C. civ., întrucât din probele administrate rezultă că existau datorii reciproce, certe, lichide și exigibile, având ca obiect sume de bani, respectiv contravaloarea serviciilor prestate de intimată și prețul agregatelor achiziționate.

A mai subliniat faptul că nu ei îi revenea obligația de ridicare a mărfii, ci intimatei, care trebuia să se prezinte la balastieră și să urmeze toată procedura pentru preluarea agregatelor, însă aceasta nu a mai dorit să primească marfa facturată.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 411/10.08.2017, Tribunalul Sibiu – secția a II-a Civilă, de contencios administrativ a deschis procedura generală a insolvenței împotriva S.C. A. S.R.L.; ulterior, prin hotărârea nr. 21/C/18.01.2022, a dispus intrarea ei în faliment.

Luând în examinare cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reține următoarele:

Tribunalul Giurgiu – secția Civilă a fost învestit cu o acțiune având ca obiect recuperarea, de către S.C. A. S.R.L., societate supusă procedurii insolvenței, a unei creanțe pe care a afirmat că o deține asupra pârâtei S.C. C. S.R.L., care, prin cererea reconvențională, a invocat compensarea ei cu o creanță pe care a pretins că o deține, la rândul său, asupra reclamantei.

Instanțele devolutive au respins cererea reconvențională, iar S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, invocând greșita aplicare a nomelor de drept material privind compensația.

Așadar, criticile din recurs sunt îndreptate în mod exclusiv împotriva dezlegării date cererii reconvenționale.

Potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. (…) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Această dispoziție legală imperativă își găsește resortul în caracterul colectiv și concursual al procedurii de insolvență; creditorilor le este interzis nu numai să inițieze noi acțiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-și realiza creanțele asupra averii debitorului, ci și să le mai continue, dacă erau deja începute, urmând ca valorificarea drepturilor de creanță să aibă loc în cadrul procedurii speciale de insolvență, derogatorie de la dreptul comun.

Din interpretarea textelor legale citate mai sus, rezultă că, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, intervine încetarea acțiunii judiciare, iar instanța învestită cu soluționarea unui astfel de litigiu va constata incidența art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și, pe cale de consecință, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află. Dreptul de creanță născut anterior deschiderii procedurii va putea fi valorificat exclusiv în cadrul procedurii de insolvență, cu respectarea exigențelor legii speciale.

A. S.R.L. se afla deja în procedura insolvenței înainte de învestirea primei instanțe, astfel că pretențiile formulate pe calea cererii reconvenționale, sunt îndreptate împotriva unei societăți în insolvență, astfel încât judecata lor nu mai poate continua.

Cum recursul de față a fost promovat de S.C. C. S.R.L., în calitate de pretinsă creditoare a intimatei pentru sumele a căror compensare a pretins-o și cum doar în aceste limite decizia a fost atacată, devin incidente dispozițiile evocate anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, va înceta judecata recursului, formă de manifestare a acțiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanțe asupra intimatei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 185A/10.02.2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VI-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 noiembrie 2023.