ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 138/2024

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă, sub număr de dosar x/2018, reclamanta Societatea Română de Televiziune S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate neîndeplinirea condiției suspensive prevăzută în Contractul nr. x/03.03.2017 de prestări servicii de radiocomunicații modificat prin Actul Adițional nr. 1/25.05.2017 și, pe cale de consecință, să se constate inexistența vreunei obligații de plată a unor sume suplimentare pentru serviciile prestate de SNR în perioada 9 iulie-31 decembrie 2017; să se dispună obligarea SNR la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub număr de dosar x/2019, la 8 noiembrie 2019, reclamanta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune S.A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata creanței în cuantum de 40.756.419,79 RON reprezentând contravaloarea serviciilor de radiocomunicații de care a beneficiat în perioada august - decembrie 2017 conform contractului încheiat de părți și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de ședință din 8 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția conexității și a fost conexat acest din urmă dosar la cel cu nr. x/2018

La 17 septembrie 2018 pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

A invocat excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art. 35 C. proc. civ., deoarece în temeiul acestor prevederi acțiunea în constatare este o acțiune subsidiară în raport de acțiunea în realizare, cale procedurală ce există la acest moment.

Prin sentința civilă nr. 1170 din 28 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul. București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Română de Televiziune S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., înregistrată sub nr. x/2018; s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta; Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune S.A., înregistrată sub nr. x/2019, și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă; a sumei de 40.756.419,79 RON reprezentând contravaloare servicii de radiocomunicații și 420.469,19 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta-pârâtă Societatea Română de Televiziune S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii apelate, admiterea cererii de chemare în judecată formulată de aceasta și respingerea cererii conexe, ca neîntemeiată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub numarul x/2022.

Prin decizia nr. 1270/2022 din 15 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta - |reclamantă - pârâtă Societatea Română de Televiziune S.A. împotriva sentinței civile nr. 1170 din 28 aprilie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - pârâtă ~ reclamantă Societatea Națională de Radiocomunicații S.A., ca nefondat.

S-a respins cererea formulată de apelanta Societatea Română de Televiziune S.A. având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei nr. 1270/2022 din 15 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pârâta Societatea Română de Televiziune S.A. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă Societatea Română de Televiziune S.A. a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

In argumentarea cererii de recurs, reclamanta a susținut, în esență, că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, instanța de apel reținând o situație de fapt în lipsa unui probatoriu adecvat, care să fie apt a susține concluziile sale.

Totodată, consideră că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește condiția suspensivă prevăzută de art. 10.4 din Contractul de prestări servicii de radiocomunicații nr. x/03.03.2017 și art. 5 din Actul adițional nr. x/25.05.2017.

Precizează că prin acest motiv de recurs recurenta nu urmărește reanalizarea în recurs a situației de fapt, ci critică faptul că instanța de apel a făcut constatări în lipsa unui probatoriu adecvat care să fie apt să susțină concluziile sale, interpretarea dată prevederilor legii civile privind condiția suspensivă fiind nelegală.

Contrar instanței de apel, mai susține recurenta, condiția suspensivă prevăzută de art. 10.4 din Contractul de prestări servicii de radiocomunicații nr. x/03.03.2017 și art. 5 din actul adițional nr. x/25.05.2017 nu s-a împlinit prin alocațiile de la bugetul de stat pentru anul 2017, acestea fiind insuficiente. Prin decizia recurată se reține, în ciuda inexistenței unor fonduri care să permită suplimentarea valorii înscrise în contract, că obligația de plată sub condiție suspensivă ar fi devenit scadentă.

Or, cu privire la condiția suspensivă inclusă în Contractul de prestări servicii radiocomunicații pe anul 2017, apreciază recurenta, probatoriul administrat în cauză (înscrisuri, expertiza, declarațiile martorilor) nu poate susține concluzia că pârâta ar fi împiedicat împlinirea condiției (prin neincluderea în proiectul de buget pentru anul 2017 a sumelor previzionate de SNR, dat fiind că semnarea actului adițional corespunzător suplimentării neprevăzute inițial, anterior eliminării taxei TV, s-a realizat abia la jumătatea anului 2017) sau că aceasta s-ar fi îndeplinit prin alocațiile bugetare insuficiente obținute pentru anul 2017 (inclusiv prin suplimentarea bugetului).

Decizia recurată reprezintă consecința neobservării fidele a regimului juridic al alocării bugetului de stat, instanța de apel apreciind că imediat ce SRTV ar fi primit o rectificare bugetară pentru anul 2017, aceasta ar trebui alocată contractului sub condiție suspensivă, indiferent de existența altor obligații.

Contrar interpretării date de instanța de apel, în ipoteza inexistenței unor fonduri care să permită suplimentarea valorii înscrise în contract, obligația de plată sub condiție suspensivă nu produce niciun efect. Suma obținută ca urmare a rectificării bugetului pentru anul 2017 nu putea acoperi necesarul de plată pentru serviciile SNR angajate sub condiție.

Mai exact, prin O.U.G. nr. 83/15.11.2017 a fost acordată recurentei cu titlu general suma de 4.000.000 RON ca rezultat al rectificării bugetului pentru anul 2017, astfel cum s-a tranșat prin expertiza administrată. Din această sumă, astfel cum reține inclusiv instanța de apel, a fost alocată suma ele 334.000 RON în contul cheltuielilor cu serviciile de radiocomunicații.

Drept urmare, deși nu a obținut suma necesară pentru plata serviciilor SNR din perioada august - decembrie 2017, în ciuda eforturilor depuse, atunci când recurenta a beneficiat de alocații bugetare suplimentare, aceasta a dispus alocarea unei părți din acestea cheltuielilor cu serviciile de radiocomunicații, astfel că nu poate fi reținut, contrar deciziei atacate, că recurenta a împiedicat împlinirea condiției.

Așadar, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a textului de lege (referitor la împlinirea condiției suspensive, cât și a regulilor de alocare) corespunzătoare situației de fapt, prin aceea că, deși pentru îndeplinirea condiției era necesară obținerea unei alocații suplimentare de 40.756.419,79 RON, alocația bugetară obținută ca rezultat al rectificării pentru anul 2017 a fost de doar 4.000.000 RON, vădit insuficientă.

Cât timp rectificările bugetare ar fi trebuit să acopere întreaga sumă necesară plăților serviciilor SNR, obținerea a mai puțin de 10 % cu titlu de rectificare bugetară pentru anul 2017 (și aceasta destinată susținerii activității SRTV pentru anul respectiv, prin suportarea cheltuielilor cu diverse destinații, iar nu pentru acest Contract) nu poate fi calificată ca ducând la îndeplinirea condiției suspensive în discuție.

Probele administrate în cauză nu pot susține concluzia la care ajunge instanța de apel, conform căreia SRTV ar fi împiedicat îndeplinirea condiției suspensive. Contrar instanței de apel, condiția suspensivă prevăzută de art. 10.4 din Contractul de prestări servicii de radiocomunicații și art. 5 din Actul adițional la acesta nu poate fi considerată îndeplinită, din probatoriul administrat în cauză nerezultând că SRTV ar fi împiedicat împlinirea condiției, ci dimpotrivă.

Contrar instanței de apel, nu a devenit exigibilă nicio obligație de plată suplimentară în sarcina recurentei nefiind astfel îndeplinită condiția suspensivă instituită contractual dat fiind faptul că: părțile nu au agreat încheierea unui act adițional prin care valoarea Contractului să fie majorată până la concurența sumei de 101.547.386 RON (deci suplimentată cu valoarea de pretinsă în prezent de SNR) șî SRTV nu a beneficiat de o suplimentare a bugetului alocat serviciilor SNR cu suma de 40.756.419,79 RON.

De altfel, potrivit raportului de expertiză, SRTV nu a obținut nici în anul 2017 si nici în anul 2018 alocații bugetare destinate în mod special acoperirii cheltuielilor derivate din Contractul încheiat cu SNR reprezentând contravaloarea facturilor emise de către SNR pentru serviciile de radiodifuziune prestate în perioada august - decembrie 2017.

Pe cale de consecință, concluzia la care ajunge instanța de apel conform căreia recurenta a beneficiat pentru anul 2017 de alocări bugetare suplimentare de 4 milioane de RON pe care, însă nu le-ar fi distribuit plății serviciilor SNR, nu își regăsește susținere în probatoriul administrat în cauză.

Subliniază că și această critică din etapa recursului nu vizează aprecierea instanței de apel cu privire la probatoriul administrat, ci, în realitate, chiar lipsa unui probatoriu apt să îi susțină raționamentul.

Apreciază că recurenta aduce în discuție o eroare de procedură, iar nu una de netemeinicie.

Sub un ultim aspect, recurenta susține greșita aplicare a dispozițiilor art. 1405 alin. (1) C. civ., condiția suspensivă neputând fi considerată ca fiind îndeplinită când realizarea acesteia este împiedicată de o terță persoană.

Astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, în raport cu prevederile art. 1405 alin. (1) C. civ., condiția nu poate fi considerată îndeplinită când realizarea acesteia este împiedicată de o altă persoană decât debitorul aflat sub această condiție.

Decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește interpretarea contractului și a dispozițiilor de drept substanțial privind constatarea îndeplinirii condiției.

Critică modalitatea în care instanța concluzionează că, peste prevederile clare ale Contractului prin care a fost instituită condiția suspensivă, ar fi necesară interpretarea conform unor practici statornicite între părți și din care ar rezulta că plata serviciilor angajate într-un an se realizează din surse bugetare corespunzătoare anului următor.

In realitate, dacă voința părților este clar exprimată, cum, de altfel, este și situația condiției suspensive incluse în Contractul de prestări servicii radiocomunicații pentru anul 2017, nu se pune problema interpretării, respectiv a aplicării unor uzanțe.

Drept urmare, în opinia recurentei, modalitatea în care instanța aplică dispozițiile art. 1266 C. civ. raportat la 1404 alin. (1) din același cod este profund eronată pentru simplul fapt că acea așa-zisă practică statornicită între părți nu (mai) există în condițiile în care situația s-a schimbat.

Mai mult, nu pot fi invocate pretinse uzanțe dintre părți atunci când acestea au agreat în mod expres, prin contract, condițiile în care urma a fi executată plata serviciilor (respectiv, să fie alocate fondurile bugetare necesare acoperirii integrale a prestației efective a SNR pe anul 2017 ca urmare a rectificării Bugetului de Stat din acel an, iar nu ca datoriile să fie reportate în anii următori). De altfel, uzanțele reprezintă strict un instrument de folosit în situația în care nu există un contract, părțile fiind ținute în lipsa convenției să se ghideze după cum au procedat și mai înainte.

Totodată, decizia recurată cuprinde motive contradictorii în condițiile în care pe de o parte se reține ca prin contractul încheiat în prima parte a anului 2017 ar fi fost introdusă condiția suspensivă, iar, pe de altă parte, că SRTV ar fi trebuit să ia măsuri anterior, încă din anul 2016.

Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă Societatea Națională de Radiocomunicații S.A.. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Prin încheierea de ședință din 21 iunie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; intimata a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut, în sinteză, că decizia atacată este temeinică și legală, reținându-se corect situația de fapt și aplicându-se în mod corespunzător normele de drept material în materia condiției suspensive.

Prin încheierea de ședință din 31 octombrie 2023, Înalta Curte, constatând că raportul întocmit în cauză nu a analizat recursul și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a stabilit termen, în complet de filtru, la data de 14 noiembrie 2023, în vederea suplimentării raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză.

Prin încheierea de ședință din 14 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea completării raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare; recurenta a depus punct de vedere susținând, în sinteză, că recursul cuprinde motive de nelegalitate, inclusiv art. 488 alin. (1) pct. 6, pe lângă pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

În cauză, s-a stabilit termen pentru examinarea admisibilității în principiu a recursului la data de 23 ianuarie 2024.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum și formularea acestora cu depășirea termenului de recurs este sancționată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Deși recurenta-reclamantă a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ., se constată că susținerile sale nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare strict reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză și de administrare a probatoriului.

Deși recurenta a precizat în mod expres: "nu urmărim reanalizarea în recurs a situației de fapt, ci criticăm faptul că instanța de apel a făcut constatări în lipsa unui probatoriu adecvat care să fie apt să susțină concluziile sale, interpretarea dată prevederilor legii civile privind condiția suspensivă fiind nelegală ", din expunerea argumentelor evocate în cererea de recurs rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

De asemenea, deși recurenta aduce în dezbatere ipoteza nemotivării deciziei atacate și existența unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că nu orice pretinsă lipsă de motivare susținută în privința hotărârii recurate are aptitudinea de a determina casarea ei; dimpotrivă, prima ipoteza a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază) are în vedere o lipsă totală de motivare, care să conducă spre concluzia că hotărârea este, practic, nemotivată. În ceea ce privește ipoteza unor motive contradictorii, afirmată de recurentă, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicție de amploare. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente care să susțină aceste ipoteze și nici în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel.

Argumentele recurentei prin care se urmărește, în realitate, interpretarea clauzelor contractuale și stabilirea situației de fapt pe baza probelor de la dosar, vizează netemeinicia, iar nu nelegalitatea unei hotărâri, neputând face obiectul cercetării în calea de atac a recursului, față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Se constată că, sub pretextul unor pretinse interpretări eronate ale clauzelor contractuale, recurenta tinde la schimbarea situației de fapt stabilite, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate.

Or, interpretarea contractului într-o manieră neconformă sensului reieșit din acordul părților, precum și evaluarea relațiilor dintre cele două entități juridice, constituie, de altfel, o ipoteză de analiză corelată a probelor. Stabilirea adevăratei voințe a părților contractante constituie un aspect al etapelor devolutive, iar nu al controlului de legalitate, pentru că doar în valorificarea probelor propuse și încuviințate se poate stabili care a fost conduita părților, însă, în recurs instanța nu poate constata o altă situație de fapt decât cea configurată de către instanța de apel.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Marea majoritate a susținerilor recurentei se constituie într-o înșiruire de aprecieri personale care nu au valența unor critici de nelegalitate, relevând, în realitate, doar nemulțumirea acesteia față de soluția dată de instanța de apel.

Faptul că se indică anumite dispoziții legale, fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Așa fiind, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE S.A. (SRTV) împotriva deciziei nr. 1270/2022 din 15 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a V-a Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.