Decizia nr. 22/2025 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 3821/2018 a Tribunalului București

Pretenția dedusă judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23 martie 2018, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.., a solicitat obligarea pârâtei Societatea Română de Televiziune (SRTV) la plata sumei de 1.907.663,76 euro, la care se adaugă TVA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a bunurilor proprietatea reclamantei; cu obligarea pârâtei SRTV la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 998 și 999 din C. civ. de la 1864.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea din 15 octombrie 2018, Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.., în contradictoriu cu pârâta SRTV, excepție invocată de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 3821 din 17 decembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata sumei de 1.907.663,76 euro (în RON la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de contravaloare lipsă folosință.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva încheierii din 15 octombrie 2018 și a sentinței civile nr. 3821 din 17 decembrie 2018, ambele pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a formulat apel pârâta Societatea Română de Televiziune. Prin decizia civilă nr. 1821/A din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admis apelul pârâtei, a fost schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată. Totodată a fost obligată intimata-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 47.211,57 RON.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii și a încheierii din 9 octombrie 2019 a declarat recurs reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia nr. 954 din 13 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.. și prin administrator special D., împotriva deciziei civile nr. 1821A/2019 din 6 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă; a casat în tot decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut, printre altele, că nu este în mod legal învestită cu un recurs împotriva încheierii de ședință din 9 octombrie 2019, astfel că nu se impune pronunțarea unei soluții în dispozitiv în această privință.

Hotărârea pronunțată în apel, în al doilea ciclu procesual În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018*. Prin încheierea din 20 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a dispus, printre altele, încuviințarea probei cu expertiză tehnică judiciară, stabilind obiectivele acesteia; totodată, a dispus ca expertiza tehnică judiciară să fie efectuată de o comisie formată din doi experți, urmând ca fiecare să răspundă obiectivului cu privire la care este specializat; a numit în cauză expert în specialitatea evaluare bunuri mobile pe dl. expert E. și expert în specialitatea informatică pe dl. expert F.; a stabilit onorariul provizoriu și a încuviințat pentru ambele părți consilieri experți autorizați. Prin decizia civilă nr. 1584 A din 30 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinței civile nr. 3821 din data de 17.12.2018 și a încheierii din 15.10.2018 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.., și prin administrator special D.. A schimbat sentința apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată și a obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în cuantum de 49.711,57 RON.

Recursul formulat în cauză Împotriva încheierii din 20 februarie 2023 și a deciziei civile nr. 1584 A din 30 octombrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C. și prin administrator special D. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. A solicitat admiterea recursului, casarea cu reținere a hotărârilor recurate, respingerea apelului și admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtei SRTV la plata contravalorii lipsei de folosință, cu cheltuieli de judecată. Subsumat motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia atacată, prin care s-a admis apelul și împotriva încheierii din 15.10.2018 a Tribunalului București, este nelegală, fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 954 din 13.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și normele de procedură prevăzute de art. 501 C. proc. civ., câtă vreme instanța supremă a dispus casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe de apel, însă a reținut că, raportat la dispozițiile art. 502 și art. 481 C. proc. civ.: "rejudecarea apelului se va limita la motivele referitoare la fondul litigiului, având în vedere că soluția de respingere a excepției prescripției poate fi considerată definitiv tranșată, în condițiile în care pârâta nu a formulat recurs împotriva considerentelor referitoare la chestiunea prescripției". Într-o altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că, așa cum rezultă din încheierea din 20.02.2023, obiectivele pe care le-a propus au fost parțial modificate de instanța de apel, fiind încuviințate în această formă. În opinia recurentei, măsurile dispuse de instanță, prin care au fost modificate obiectivele propuse de parte, sunt vădit nelegale, încălcând principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi: dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil - art. 6 C. proc. civ., contradictorialitatea art. 14 C. proc. civ.:, rolul activ al judecătorului - art. 22 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea hotărârii, conform art. 20 C. proc. civ. Recurenta a apreciat că instanța de apel trebuia să încuviințeze obiectivele în forma propusă de parte, acestea fiind concludente, pertinente și utile soluționării cauzei, fiind de natură să probeze temeinicia pretențiilor sale. Modificarea obiectivelor propuse de recurentă și eliminarea ipotezelor speciale concrete a condus la denaturarea rezultatelor expertizelor, care au evaluat o situație pur ipotetică și, nicidecum, situația concretă. De asemenea, s-a arătat că, prin modificarea obiectivelor propuse de recurentă, experții desemnați au formulat răspunsuri ipotetice, fără nicio legătură cu situația reală, concluziile acestora nefiind apte să conducă la o opinie corectă și, respectiv, la dovedirea pretențiilor deduse judecății. În cazul în care instanța ar fi apreciat că pentru lămurirea situației de fapt ar fi fost necesare și alte obiective, aceasta urma să pună în discuția contradictorie a părților acest aspect, în caz contrar, fiind încălcat și principiul contradictorialității, a arătat recurenta. Este evidentă nelegalitatea considerentelor deciziei recurate, conform cărora instanța de apel a găsit fondată critica apelantei-pârâte, în sensul că nu este îndeplinită condiția prejudiciului cert, întrucât acestea au la bază, printre altele, și niște constatări pur ipotetice ale experților, inaplicabile în speță, a conchis recurenta. În cuprinsul cererii de recurs s-a mai susținut, în sinteză, că instanța de apel a respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de recurentă față de cele două rapoarte de expertiză întocmite de experții desemnați, precum și că măsura dispusă de instanță este vădit nelegală, fiind incidente atât motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, întrucât au fost încălcate principii fundamentate ale procesului civil, cum ar fi: dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil - art. 6 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului - art. 22 alin. (2) C. proc. civ., cât și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv O.G. nr. 24/2011; Standardele de evaluare și Ghidurile metodologice ANEVAR (SEV 100-105, SEV 300, SEV 230, GEV 620, GEV 630). Reclamanta a evidențiat pe larg prin motivele de recurs argumentele pentru care, în opinia sa, instanța de apel trebuia să încuviințeze obiecțiunile pe care le-a formulat. A considerat recurenta că, în exercitarea rolului activ și pentru respectarea principiilor fundamentale care reglementează procesul civil, instanța de apel trebuia să încuviințeze obiecțiunile formulate de autoarea demersului judiciar față de rapoartele de expertiză și să dispună în sarcina experților desemnați (F. și E.) să lămurească/completeze rapoartele, în sensul celor solicitate, aceste lămuriri/completări fiind necesare, din punctul său de vedere, pentru a proba pretențiile sale și pentru aflarea adevărului. A susținut recurenta că, deși au fost prezentate în mod detaliat și argumentat obiecțiunile, instanța de apel a ignorat toate aceste raționamente și a respins obiecțiunile formulate, apreciind că nu sunt necesare lămuriri sau completarea rapoartelor de expertiză, fiind astfel încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, arătate anterior. Mai mult, a concluzionat instanța de apel că proba cu expertiza judiciară administrată în cauză nu a fost de natură a dovedi caracterul cert al prejudiciului invocat de reclamantă. În final, recurenta a susținut nelegalitatea deciziei atacate, făcând referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 998-999 C. civ.). Astfel, s-a arătat că analiza făcută de instanța de apel, în rejudecare, privind legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la criticile aduse de apelanta SRTV și la limitele casării impuse de instanța de recurs, a vizat verificarea îndeplinirii condițiilor privind răspunderea civila delictuală. După redarea unor considerente reținute în cuprinsul deciziei recurate referitoare la faptul că pârâta a săvârșit o faptă ilicită și că situația de fapt probează vinovăția, recurenta a arătat că, în ceea ce privește legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, prin Decizia nr. 954 din 13.04.2021, pct. 2.3., Înalta Curte a reținut cu putere de lucru judecat că "situația de fapt reținută de instanța de apel nu este de natură a afecta legătura de cauzalitate", că, potrivit prevederilor art. 563 alin. (1) și art. 566 alin. (2) C. civ., "efectele admiterii acțiunii în revendicare imobiliară nu sunt limitate la restituirea în natură a bunurilor, proprietarul având dreptul la despăgubiri, cum ar fi fructele produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar" și că A. "are dreptul la repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință, evaluată pe baza probelor administrate în mod nemijlocit, chiar și în cazul în care nu și-a exercitat într-un termen optim opțiunea de a apela la executarea silită." Referitor la prejudiciu, recurenta a considerat că în mod nelegal instanța de apel a reținut neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale privitoare la existența acestuia. În opinia sa, considerentele avute în vedere de instanța de apel referitoare la neîndeplinirea condițiilor referitoare la prejudiciu sunt vădit nelegale, în condițiile în care, pe de o parte, s-au bazat pe concluziile unor rapoarte de expertiză care au răspuns unor obiective abstractizate, ignorând situația de fapt reală, iar, pe de altă parte, au fost înlăturate rapoartele de expertiză depuse de reclamantă care dovedeau că existau mijloace științifice la îndemâna expertului de determinare a prejudiciului cauzat acesteia, constând în contravaloarea lipsei de folosință, în acord cu Standardele de evaluare ANEVAR și cu Ghidurile metodologice, fiind prezentate chiar rezultatele aplicării acestor metode. Recurenta a solicitat a se constata nelegalitatea hotărârii recurate, aceasta fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează condițiile pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. În acest context, a arătat recurenta, împrejurarea că nu s-a făcut dovada existenței pe piață a unei oferte/cereri de închiriere a unor echipamente similare nu poate constitui prin ea însăși un motiv de respingere a acțiunii. Evaluarea prejudiciului se poate face prin diverse metode, inclusiv prin cele arătate în rapoartele întocmite de experții consilieri, care au avut în vedere metode prevăzute în standardele de evaluare, cum ar fi calculul privind contravaloarea lipsei de folosință pe baza unui calcul prin regresie. Considerentele avute în vedere de instanța de apel au ignorat cu desăvârșire faptul că SRTV a folosit continuu, neîntrerupt, conform destinației inițiale și pentru desfășurarea activității sale, bunurile în litigiu. La fel de nelegale sunt și statuările curții de apel conform cărora "Faptul că un bun uzat fizic și moral este încă funcțional nu înseamnă că acesta poate satisface cerințele cererii din piața reală, în condițiile în care există, pe de o parte, riscul iminent al defectării acestuia, iar pe de altă parte, alternativa unor bunuri de generație nouă, care să asigure îndeplinirea acelorași funcționalități în condiții mai bune." Toate acestea sunt contrazise de realitatea de netăgăduit: SRTV a folosit aceste bunuri pe întreaga perioadă din 2002 până în anul 2019. Instanța de apel, în mod nelegal, a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale răspunderii civile delictuale, întrucât proba cu expertiză judiciară administrată nu a fost de natură a dovedi caracterul cert al prejudiciului invocat de reclamant și nu au fost identificate oferte de închiriere pe piață, aferente perioadei 2015/2018. Hotărârea instanței de apel este vădit nelegală, în condițiile în care prejudiciul suferit de recurentă există, fiind cert. Astfel, este indiscutabil că lipsirea proprietarului unui bun de dreptul acestuia de a se folosi de acesta este de natură să producă în patrimoniul proprietarului un prejudiciu, iar cel care încalcă acest drept este obligat să repare prejudiciul produs. Totodată, este de necontestat că beneficiarul folosinței echipamentelor, pe întreaga perioadă cuprinsă între 01.01.2006 și anul 2019, a fost SRTV, în sarcina căreia s-a născut obligația de a repara prejudiciul creat reclamantei. Pe de altă parte, există o corespondență biunivocă între folosința bunurilor de către SRTV și prejudiciul cauzat A.. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat fără dubiu că, pe întreaga perioada începând cu anul 2002 și până la momentul ulterior formulării apelului, bunurile au fost folosite de SRTV în desfășurarea activității sale, în mod continuu, neîntrerupt și în scopul pentru care s-a încheiat contractul în anul 2002. Gradul de uzură și valoarea efectivă a echipamentelor nu sunt de natură să invalideze existența prejudiciului suferit de recurentă. Tot din înscrisuri rezultă că, ulterior momentului 31.12.2005, SRTV a continuat să folosească bunurile, deși nu mai deținea un titlu asupra lor, fără a achita vreo contraprestație recurentei. În ceea ce privește faptul că aceste bunuri erau indispensabile societății de televiziune, aceste aspecte rezultă și din hotărârea judecătorească nr. 2974/10.06.2014, care se bucură de putere de lucru judecat. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește cuantificarea folosinței acestor echipamente, în mod nelegal instanța de apel a considerat că prejudiciul nu există și că nu este cert, întrucât din actele aflate la dosar rezultă că, pe de o parte, pe perioada contractuală, voința părților a fost ca, indiferent de vechimea echipamentului, chiria să fie fixă pe toată perioada contractului, fără o diminuare a cuantumului acesteia raportat la vechimea sau uzura echipamentelor, iar, pe de altă parte, și, ulterior datei de 31.12.2005, după încetarea contractului, rezultă în mod explicit din minutele aflate la dosar, că intimata recunoștea faptul că utilizează în continuare aceste echipamente care sunt indispensabile pentru desfășurarea activității, agreând și suma lunară de plată pentru folosința echipamentelor la același nivel cu cel plătit anterior lunar. În cazul în care modalitatea de cuantificare a prejudiciului nu ar fi îmbrățișată de instanță, evaluarea prejudiciului poate fi făcută prin aplicarea metodelor științifice de determinare, respectiv prin folosirea raționamentului profesional și aplicarea unei regresii, pornind de la valorile curente pentru chiriile de piață, în acord cu Standardele de evaluare ANEVAR și cu Ghidurile metodologice, avându-se în vedere concluziile formulate de expertul consilier G. sau cele din raportul de expertiză efectuat de expertul H.. Totodată, obiectul pretențiilor privește contravaloarea lipsei de folosință și, nicidecum, un bun obiect al unui contract de vânzare-cumpărare, astfel încât valoarea bunurilor este irelevantă, în condițiile în care echipamentele au făcut anterior obiectul unui contract de închiriere, iar pentru folosința acestora s-a plătit aceeași chirie lunară pe întreaga perioada contractuală, și, ulterior datei finalizării contractului de închiriere, bunurile au fost folosite în continuare, în mod neîntrerupt și servind scopurilor și necesitaților SRTV. Așa fiind, recurenta a conchis că este nelegală hotărârea instanței de apel, care a reținut că prejudiciul nu este cert, întrucât "nu s-au depus oferte/cereri de închiriere" și luându-se în considerare "gradul de uzură și valoarea efectivă a echipamentelor." În apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, recurenta a susținut că are dreptul de a obține repararea prejudiciului suferit prin fapta ilicită a SRTV, prejudiciu reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a echipamentelor (care au fost folosite fără drept, în mod continuu și neîntrerupt de SRTV), fie în cuantumul recunoscut de SRTV, fie în cuantumurile menționate în rapoartele de expertiză depuse de recurentă și la care s-a făcut referire.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune (SRTV) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului având în vedere următoarele: recurenta nu a depus dovada că, la data formulării recursului, administrator judiciar este Consorțiul format din B.. și C.; de asemenea, dacă acesta este reprezentantul legal al societății, trebuia ca, la data formulării recursului, să aibă mandat în acest sens. Or, din comunicarea recursului, nu rezultă existența mandatului acordat avocatului de formulare a recursului în prezentul dosar. Totodată, întrucât recurenta se afla în insolvență, pe rolul Tribunalului Giurgiu fiind dosarul nr. x/2017, cu termen de judecată la data de 25.04.2024, recurenta era obligată să arate dacă se află în faliment, printr-un certificat constatator. În egală măsură, potrivit Ordinului nr. 313 din 1 noiembrie 2023, emis de BNR, privind publicarea efectuării radierii din Registrul general și din Registrul special Instituții Financiare Nebancare a Societății A. - S.A., s-a dispus publicarea efectuării radierii societății A. - S.A. din registrele menționate, ținute de către Banca Națională a României; or, potrivit art. 7 alin. (1), coroborat cu art. 28 din Legea nr. 93/2009, recurenta nu mai are dreptul de a folosi sintagma IFN, aspect care echivalează cu nulitatea cererii de recurs. În final, a solicitat, în sinteză, respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției invocate de intimata-pârâtă, înlăturarea, ca neîntemeiate, a apărărilor de fond formulate de partea adversă și, pe cale de consecință, admiterea recursului; totodată, recurenta a depus la dosar certificat constatator de la Oficiul Național al Registrului Comerțului emis pentru societatea A. S.A. (raport nr. 741118 generat la 1.04.2024); de asemenea, la dosar a fost depusă declarația administratorului judiciar, prin care se confirmă faptul că își însușește recursul, precum și toate actele de procedură efectuate sau care se vor efectua în cauză; totodată, a fost confirmat mandatul acordat doamnei avocat I. .

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 01.02.2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Procedura de filtru Prin raportul întocmit la data de 20 mai 2024, s-a concluzionat că decizia civilă nr. 1584 A din 30 octombrie 2023 și încheierea din 20 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, recursul este declarat în termen legal, iar criticile formulate sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, având în vedere că recurenta a depus la dosar certificat constatator de la Oficiul Național al Registrului Comerțului emis pentru societatea A. S.A., respectiv raportul nr. x generat la 1.04.2024, precum și declarația administratorului judiciar, prin care se confirmă faptul că își însușește recursul, precum și toate actele de procedură efectuate sau care se vor efectua în cauză, fiind confirmat mandatul acordat doamnei avocat I., s-a apreciat că se impune respingerea excepției nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare. Raportul a fost comunicat părților la data de 01 și respectiv 05 iulie 2024, fiind formulate puncte de vedere de către acestea. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 24 septembrie 2024, fiind, totodată, respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă Societatea Română de Televiziune și fiind stabilit termen de judecată, la data de 14 ianuarie 2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând încheierea din 20 februarie 2023 și decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A., prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C.., este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată, în rejudecare, a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă Societatea Română de Televiziune, fiind schimbată sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 1.907.663,76 Euro, la care se adăuga TVA, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință. În esență, instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția prejudiciului cert, în raport de gradul de uzură și de valoarea efectivă a echipamentelor în perioada 2015-2018, pentru care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință. Împotriva acestei decizii și a încheierii din 20 februarie 2023 a declarat recurs recurenta reclamantă, invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Primul motiv de recurs, este încadrat de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce se refera la ipoteza în care hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce se referă la încălcarea autorității de lucru judecat. În concret, recurenta reclamantă a invocat încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 954 din 13.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, și normele de procedură prevăzute de art. 501 C. proc. civ., întrucât, deși instanța supremă a dispus casarea în tot a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, a reținut că, raportat la dispozițiile art. 502 și art. 481 C. proc. civ., rejudecarea apelului se va limita la motivele referitoare la fondul litigiului, având în vedere că soluția de respingere a excepției prescripției poate fi considerată definitiv tranșată, în condițiile în care pârâta nu a formulat recurs împotriva considerentelor referitoare la chestiunea prescripției. Art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează instituția autorității de lucru judecat, statuând că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea a statuat că toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, iar autoritatea de lucru judecat și caracterul obligatoriu al soluției se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei. Critica recurentei privind încălcarea autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 954 din 13.04.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este neîntemeiată, din analiza deciziei recurate nerezultând situația invocată de recurentă. Astfel, prezentând parcursul cauzei, instanța de apel nu a reluat discuțiile privind excepția prescripției, ci a reamintit statuările instanței supreme, neintrând în dezvoltarea acestora. În ceea ce privește încălcarea art. 501 C. proc. civ., ce reglementează judecata în fond după casare, în ceea ce privește limitele rejudecării, ele au fost corect stabilite și reținute de instanța de apel, cu referire la dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare (decizia nr. 954/13.04.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă), care a constatat că pârâta nu a formulat recurs împotriva considerentelor referitoare la chestiunea prescripției, astfel încât soluția de respingere a excepției prescripției poate fi considerată definitiv tranșată. În acest context, la rejudecare, instanța de apel a dat efect dezlegărilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare, conform art. 501 C.priv., reținând în mod corect aplicabilitatea în speță și a dispozițiilor art. 502 C. proc. civ., coroborat cu art. 481 C. proc. civ., ce reglementează neînrăutățirea situației în propria cale de atac. Într-o altă critică, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut, în esență, că, așa cum rezultă din încheierea din 20.02.2023, obiectivele pe care le-a propus pentru administrarea probei cu expertiza au fost parțial modificate de instanța de apel, fiind încuviințate într-o altă formă decât cea solicitată de parte. În opinia recurentei, măsurile dispuse de instanță, prin care au fost modificate obiectivele propuse pentru expertiză, sunt vădit nelegale, încălcând principii fundamentale ale procesului civil, respectiv: dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil - art. 6 C. proc. civ., contradictorialitatea - art. 14 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului - art. 22 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea hotărârii, conform art. 20 C. proc. civ. Sub acest aspect, trebuie precizat că, raportat la efectul devolutiv al apelului, art. 476 alin. (1) C. proc. civ., permite instanței de apel să realizeze o nouă judecată asupra fondului, statuând atât în fapt, cât și în drept, ceea ce îi conferă posibilitatea de a administra un probatoriu distinct și de a efectua propria analiză și propria apreciere a probelor administrate atât în fața primei instanțe, cât și în fața sa, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 478 alin. (2) și art. 479 alin. (2) C. proc. civ., interpretate prin decizia nr. 9/30.03.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii. În aceste condiții, modificarea parțială a obiectivelor ține de aprecierea proprie pe care a efectuat-o instanța de apel, ca instanță devolutivă, fiind astfel exclusă încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil, invocată de recurentă. Se impune sublinierea în sensul că instanțele de fond ca instanțe devolutive, au plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, sunt suverane în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea și reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond și a instanței de apel. Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, raportat la dispozițiile art. 254 alin. (5) și (6) C. proc. civ., care statuează că judecătorul are posibilitatea, și nu obligația, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, iar conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., judecătorul administrează probele pe care le consideră necesare, iar nu în mod obligatoriu pe cele solicitate de părți. Așa fiind, criticile în legătură cu statuările instanței de apel cu privire la aprecierea probatoriului și denaturarea situației de fapt, având la bază analiza și modificarea obiectivelor la raportul de expertiză, exced controlul instanței de recurs, deoarece se referă la aspecte privind temeinicia hotărârii, iar nu legalitatea acesteia. O altă critică invocată de recurentă, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la respingerea, ca neîntemeiate, a obiecțiunilor formulate de recurentă, față de cele două rapoarte de expertiză întocmite de experții desemnați, fiind încălcate principii fundamentale ale procesului civil, cum ar fi: dreptul la apărare - art. 13 alin. (3) C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil - art. 6 C. proc. civ., rolul activ al judecătorului - art. 22 alin. (2) C. proc. civ., critică pe care instanța supremă o apreciază, de asemenea, neîntemeiată. Față de aspectele mai sus invocate, Înalta Curte reamintește că întregul mecanism al procesului civil are ca deziderat aflarea adevărului în cauză, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Respingerea obiecțiunilor formulate de reclamantă reprezintă, de asemenea, o critică de netemeinicie a hotărârii, iar nu de nelegalitate a acesteia, prin măsurile luate judecătorul făcând aplicarea dispozițiilor legale incidente, situație care nu demonstrează încălcarea celorlalte principii fundamentale ale procesului civil și nu poate conduce la aplicarea sancțiunii nulității, recurenta exprimând, în fapt, nemulțumirea față de soluția pronunțată, față de probatoriile administrate și față de situația de fapt reținută, critici care nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și nici vreunui alt motiv de nelegalitate. Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ipoteza în care hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În esență, recurenta reclamantă a invocat pretinsa încălcare de către instanța de apel a prevederilor O.G. nr. 24/2011, Standardele de Evaluare și Ghidurile metodologice ANEVAR (SEV 100-105, SEV 300, SEV 230, GEV 620, GEV 630). Motivul de casare invocat are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, însă fie le încalcă, în litera sau în spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată. Recurenta a menționat încălcarea acestor norme legale fără însă a preciza în ce mod instanța de apel a încălcat aceste norme, situație ce denotă o invocare formală a acestora, prin care se urmărește stabilirea unei alte situații de fapt sau o apreciere diferită a probelor, aspecte care nu mai pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, prin raportare la motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut nelegalitatea deciziei atacate în legătură cu verificarea îndeplinirii condițiilor privind răspunderea civilă delictuală și existența prejudiciului. Astfel, recurenta a apreciat că argumentele avute în vedere de instanța de apel, referitoare la neîndeplinirea condițiilor prejudiciului sunt vădit nelegale în condițiile în care s-au bazat pe concluziile unor rapoarte de expertiză care au răspuns unor obiective abstractizate, iar pe de altă parte, au fost înlăturate rapoartele de expertiză depuse de reclamantă, care dovedeau că existau mijloace științifice de determinare a prejudiciului. Înalta Curte constată că și acest motiv de recurs este neîntemeiat, având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare. Din analiza dispozițiilor art. 998 - 999 ale vechiul C. civ., se ajunge la constatarea că angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin fapta proprie, precum în speța dată, presupune existența a patru condiții, apreciate cumulativ, și anume: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția autorului faptei ilicite și prejudiciabile. Aceste patru condiții sunt, în același timp, condițiile generale ale răspunderii delictuale. Ceea ce se pune în discuție în fața instanței de recurs este doar unul dintre cele patru elemente constitutive ale răspunderii civile delictuale, și anume prejudiciul, sub aspectul caracterului cert al acestuia. Existența unui prejudiciu este o condiție necesară pentru nașterea obligației de reparare și în acest scop el trebuie să întrunească anumite condiții, cu valoare de caractere proprii, și anume: să fie cert, să fie direct, personal și să rezulte din încălcarea sau atingerea unui drept ori al unui interes legitim. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și când poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale, acelea produse în totalitate până la data la care victima cere reparația, precum și prejudiciile viitoare și sigure, acelea care încă nu s-au produs, dar este sigur că se vor produce, putând fi stabilită atât existența, cât și întinderea lor. În speță, instanța de apel a analizat întregul material probator administrat în cauză și a concluzionat că intimata reclamantă nu a făcut dovada că, în perioada de referință, în mod real echipamentele puteau face obiectul închirierii și nu s-a făcut nici dovada existenței pe piață a unei oferte/cereri de închiriere a unor echipamente similare, astfel încât în mod corect a stabilit că prejudiciul nu este cert. Afirmațiile recurentei reclamantă în sensul în care evaluarea prejudiciului poate fi făcută prin aplicarea metodelor științifice de determinare, respectiv prin folosirea raționamentului profesional și aplicarea unei regresii, pornind de la valorile curente pentru chiriile de piață, nu sunt de natură a releva o modalitate neechivocă de calcul a prejudiciului. Mai mult decât atât, prin prezentele considerente, Înalta Curte a subliniat imposibilitatea de a proceda la o reapreciere a mijloacelor de probă administrate în fața instanțelor de fond, sub aspectul împrejurărilor de fapt esențiale, fiind stabilit de către instanța de apel lipsa caracterului cert al prejudiciului. Toate aceste argumente sunt suficiente pentru a reține caracterul nefondat al motivelor de casare invocate de către recurenta reclamantă, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține vreo încălcare sau greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept procesual și de drept material indicate prin cererea de recurs. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar Consorțiul format din B.. și C. și prin administrator special D. împotriva deciziei civile nr. 1584 A din 30 octombrie 2023 și a încheierii din 20 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.