ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1183/2023

Ședința publică din data de 11 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Asupra fondului cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța – secția a II- Civilă la data de 6 iulie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 396.843,72 RON cu titlu de daune pentru prejudiciul cauzat prin livrarea unui material semincer necorespunzător.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția de necompetență a Tribunalului Constanța, prin raportare la art. 107 C. proc. civ. și art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., în speță susținând că nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, susținând recepționarea produsului fără obiecțiuni, acestea apărând doar la momentul în care a demarat executarea silită față de reclamantă pentru plata produsului livrat.

Pârâta a formulat, în condițiile art. 72-74 C. proc. civ., cerere de chemare în garanție împotriva C. S.R.L., solicitând ca în măsura admiterii cererii de chemare în judecată, să fie obligat la plata chemata în garanție pentru aceeași sumă, având în vedere că acesta a livrat produsul achiziționat de reclamantă.

Instanța a respins excepția de necompetență, aspect consemnat în încheierea de ședință din data de 8 noiembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 744 din 29 iulie 2020 Tribunalul Constanța – secția a II-a Civilă a admis în parte acțiunea introductivă și cererea de chemare în garanție; a obligat pârâta la plata sumei de 391.197 RON cu titlu de daune; a obligat chemata în garanție la plata aceleiași sume către pârâtă.

Apelul:

Sentința de fond a fost atacată cu apel de pârâtă și de chemata în garanție.

Pârâta a criticat sentința de fond sub aspectul greșitei soluționări a excepției de necompetență, precum și sub aspectul greșitei rețineri a situației de fapt, care a condus la stabilirea culpei sale contractuale.

Chemata în garanție a criticat sentința de fond sub aspectul greșitei admiterii a cererii formulate de pârâtă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin decizia civilă nr. 506/2021 din 18 noiembrie 2021 Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. S.R.L.; a admis apelul declarat de chemata în garanție C. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție; a menținut restul dispozițiilor din sentința atacată.

Recursul:

Decizia de apel a fost recurentă de pârâta B. S.R.L., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă sub același număr de dosar.

După o succintă prezentare a parcursului procesual, a criticilor formulate în apel și a deciziei atacate, recurenta-pârâtă a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, cu consecința casării deciziei de apel și trimiterii cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimatelor la plat cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a criticat decizia de apel cu privire la greșita aplicare a prevederilor art. 113 pct. 3 C. proc. civ., sub aspectul soluției date criticii sale vizând nelegala reținere a propriei competenței de către prima instanță. A arătat că în contractul invocat de părți în raportul juridic dedus judecăți nu există nicio clauză care ar stipula că locul executării obligației de predare a semințelor ar fi situat pe raza județului Constanța, singurele clauze fiind cele în care se statuează asupra locului plății (adresa vânzătorului) precum și cele care statuează că predarea-primirea produselor se realizează la depozitele cumpărătorului, fără o localizare efectivă a acestora; în consecință, se apreciază că în mod greșit instanța de apel a valorificat prevederea art. 113 pct. 3 C. proc. civ., în condițiile în care contractul nu prevede locul executării obligației de livrare.

Sub același motiv de casare, recurenta-pârâtă a invocat încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, înlăturând din cauză contractul nr. x/11.01.2016, invocat și de intimata-reclamantă, fără a pune în discuție acest aspect; din această perspectivă, recurenta-pârâtă sesizează și contradicția din raționamentul instanței de apel care, reține incidența în cauză a contractului pentru analizarea excepției de necompetență, dar îl înlătură când analizează fondul pretențiilor reclamantei și apărările sale. Mai arată că înlăturarea prin considerente a aplicării în cauză a contractului nr. x/11.01.2016 s-a făcut de către instanța de apel cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (4-5) și art. 22 alin. (2), (4) și (5) C. proc. civ.

Plecând de la critica vizând încălcarea principiului contradictorialității, recurenta-pârâtă invocă și încălcarea principiului aflării adevărului și al rolului activ, arătând că în măsura în care instanța ar fi pus în discuție problema de drept sesizată legată de aplicarea contractului invocat de intimata-reclamantă, ar fi arătat că chiar ultima parte s-a aflat în eroare la momentul promovării litigiului, raportul dintre părți fiind guvernat de contractul nr. x/20.03.2015; mai arată că niciuna dintre părțile litigiului nu a contestat aplicarea în cauză a contractului nr. x/2016.

Sub imperiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, arătând că instanța de apel nu a analizat principala sa apărare întemeiată pe clauzele contractuale de limitare a răspunderii pentru vicii ascunse, raportat la recepționarea semințelor, fără obiecțiuni ori contestare conform procedurii agreate contractual (indicând sub acest aspect clauzele contractuale existente în cele două contracte invocate anterior). Or, în decizia recurată nu se regăsește niciun considerent care să răspundă acestei critici, instanța devolutivă preluând identic argumentele hotărârii de fond, fiind încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă invocă și caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, arătând că instanța de apel a valorificat clauzele contractului nr. x/2016 în analiza aspectului competenței primei instanțe în soluționarea cauzei, înlăturându-l de la aplicare când a analizat fondul cauzei, cu raportare, în acest caz, la clauzele de limitare a răspunderii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1270 și ale art. 1780 C. civ., reiterând apărările în ceea ce privește voința contractuală a părților cu privire la cauzele contractuale de limitare/exoneratoare de răspundere.

Recurenta-pârâtă a invocat și aplicarea greșită a prevederilor art. 1712 și 1531 C. civ. din perspectiva modalității de stabilire a întinderii prejudiciului suferit de intimata-reclamantă, arătând că în condițiile în care nu s-a dovedit reaua sa credință în sensul cunoașterii calității necorespunzătoare a semințelor livrate, răspunderea sa pentru vicii trebuia limitată la prețul și cheltuielile vânzării, din care să fie scăzută valoarea obținută de intimata-reclamantă din vânzarea culturii plantate în locul celei de rapiță.

O ultimă critică a vizat greșita aplicare a prevederilor art. 1350 C. civ. în ceea ce privește modalitatea de soluționare în apel a cererii de chemare în garanție; a invocat greșita reținere în cauză a clauzei contractuale de la art. 6.8, arătând că aceasta ar fi putut fi aplicată doar în măsura în care ea ar fi invocat vicii ale semințelor; a mai susținut identitatea clauzelor de limitare a răspunderii existente în ambele contracte invocate în cauză (cel încheiat între reclamantă și pârâtă și cel încheiat între pârâtă și chemata în garanție), subliniind modalitatea diametral opusă în care a argumentat instanța de apel, față de cel două raporturi contractuale pe cale le-a analizat.

Prin întâmpinare, intimata-chemată în garanție a solicitat respingerea ca nefondat, susținând următoarele: corecta soluționare de către instanțele devolutive a excepției de necompetență teritorială; invocarea în fazele procesuale anterioare a aspectului legat de contractul pe care se bazează pretențile intimatei-reclamante; corecta și completa motivare a deciziei de apel, cu argumentarea tuturor apărărilor invocate de părți; legalitatea deciziei de apel din perspectiva corectei aplicări a normelor de drept material incidente în cauză.

Intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând următoarele: corecta soluționare în fazele procesuale devolutive a excepției de necompetență teritorială; legalitatea deciziei de apel din perspectiva corectei rețineri a situației de fapt și a actului juridica care guvernează raportul cu recurenta-pârâtă, din perspectiva respectării principiilor care guvernează procesul civil, din perspectiva corectei și completei motivări a soluției pronunțate, precum și din perspectiva normelor de drept material incidente în cauză.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților, conform celor dispusă în ședința completului de filtru din 8 decembrie 2022.

Părțile nu au formulat puncte de vedere față de raportul întocmit.

În ședința completului de filtru din 16 februarie 2023 Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă, fixând termen în ședință publicăla data de 27 aprilie 2023, cu citarea părților, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Motivarea recursului:

Examinând legalitatea deciziei de apel raportat de criticile formulate și la apărările invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Este nefondată critica recurentei-pârâte privind modul de soluționare a excepției de necompetență teritorială, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte face mențiunea că această critică va fi analizată cu referire abstractă la raportul obligațional existent între recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă, având în vedere motivele de nelegalitate ce vizează modalitatea de apreciere a instanței de apel asupra acului juridic care stă la baza acestui raport. Plecând de la această premisă, Înalta Curte reține legalitatea deciziei de apel din perspectiva soluției date criticii referitoare la greșita soluționare a cauzei, cu încălcarea competenței, de către prima instanță. Se observă, astfel, că în raportul obligațional dintre părțile menționate anterior s-a convenit asupra executării în parte a uneia din obligațiile asumate la sediul intimatei-reclamante, respectiv livrarea semințelor la depozitul intimatei-reclamante. În consecință, în mod legal au statuat instanțele devolutive asupra excepției de necompetență teritorială, fiind în prezența unei competențe de ordin privat, în raport de care intimata-reclamantă avea posibilitatea alegerii instanței la care să introducă cererea de chemare în judecată.

Este fondată, însă critica recurentei-pârâte, fundamentată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitoare la încălcarea principiului contradictorialității și al aflării adevărului, reglementate de art. 14 C. proc. civ., respectiv art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că prin acțiunea introductivă intimata-reclamantă a invocat, drept temei ai pretențiilor sale, contractul nr. x/2016, încheiat cu recurenta-pârâtă. Pe parcursul soluționări cauzei în fața instanței de fond, toate părțile implicate în proces s-au raportat la acest act juridic care, de altfel, a stat la baza soluției pronunțate de prima instanță.

În cadrul apelului, intimata-chemată în garanție (apelantă în acea fază procesuală) a ridicat problema actului juridic care ar guverna raportul dintre celelalte două părți din proces, dar în sensul netemeiniciei cererii intimatei-reclamante. Se observă, totodată, că aceste ultime două părți au continuată să își susțină apărarea tot prin raportare la clauzele contractului nr. x/2016.

În acest context, în aplicarea și respectarea principiului aflării adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., instanța devolutivă de atac avea obligația să pună în discuție aspectul legat de actul juridic incident raportului litigios, având în vedere consecințele esențiale pe care le determina lămurirea acestuia.

Înalta Curte are în vedere din această perspectivă influența determinată a problemei de drept sesizată nu numai asupra cadrului legal aplicabil în speță în cazul invocării răspunderii pentru vicii ascunse, ci și asupra eventualei existențe a unor clauze contractuale de limitare/exonerare de răspundere sau de stabilire a unei proceduri derogatorii de la normele legale pentru invocarea unor asemenea vicii.

Instanța de apel, în mod nelegal, fără a solicita lămurirea situației de fapt prin raportare la modalitatea sub imperiul căreia s-au desfășurat raporturile comerciale dintre recurenta-pârâtă și intimata-reclamantă, a tranșat direct prin considerentele deciziei atacate natura acestui raport, concluzionând, fără a administra probe care să susțină o asemenea concluzie, că acest raport obligațional are la bază un contract în formă simplificată, constând în comandă urmată de executare.

Procedând în această manieră, instanța de apel a încălcat atât principiul contradictorialității, cât pe cel al aflării adevărului. Nu poate fi reținută apărarea intimatei-chemată în garanție că aspectul fusese sesizat, prin chiar cererea de apel pe care a depus-o la instanța devolutivă, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, această apărare a avut drept premisă respingerea cererii de chemare în judecată. În contextul în care a fost invocată problema de drept sesizată, instanța de apel avea obligația de a solicita lămuriri părților implicate în raportul obligațional care a determinat promovarea litigiului, pentru o corectă stabilire a situației de fapt și pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.

Plecând de la considerentele expuse anterior, Înalta Curte reține și caracterul fondat la criticii recurentei-pârâte vizând caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei atacate, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se observă, din această perspectivă, că instanța de apel, analizând critica referitoare la greșita reținere de către instanța de fond a competenței sale în soluționarea cauzei, se raportează la contractul invocat de intimata-reclamantă, pentru a face aplicarea în cauză a prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Se cuvine subliniat, în acest context, că referirea instanței de apel la incidența în cauză a art. 109 C. proc. civ. în determinarea competenței primei instanțe este greșită, împrejurările speței neconducând la aplicarea acestui text legal.

Continuând raționamentul vizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă reține că în cadrul analizei pe fond a cauzei, în raport de criticile cu care a fost investită, instanța de apel a înlăturat e la aplicare același contract nr. x/2016, apreciind că nu acest este actul care guvernează raportul obligațional pe care se întemeiază acțiunea în răspundere pentru vicii ascunse.

Cele două aspecte de nelegalitate reținute de Înalta Curte ca afectând decizia de apel sunt decizorii în adoptarea soluției de admitere a căii de atac declarată de recurenta-pârâtă, instanța supremă neputând exercita controlul de legalitate al hotărârii atacate și raportat la celelalte critici existente în memoriul de recurs.

Astfel, nu se poate aprecia, la acest moment asupra criticii vizând nemotivarea de către instanța de apel a susținerilor referitoare la existența unor clauze de limitare/exonerare de răspundere pentru viile ascunse. Acest aspect este subsecvent stabilirii modalității de desfășurare a relației comerciale dintre intimata-reclamantă și recurenta-pârâtă, prin raportare la existența sau nu a unui act juridic care să reglementeze situația care a determinat promovarea litigiului de față.

În același sens, nu pot fi analizate nici criticile privind aplicarea greșită a normelor de drept material, invocată de recurenta-pârâtă, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 487 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

În aplicarea prevederilor art. 501 C. proc. civ., Înalta Curte stabilește următoare limite ale rejudecării:

Prioritar, instanța de apel va lămuri situația de fapt, prin stabilirea cadrului în care s-au desfășurat relațiile dintre reclamantă și pârâtă.

Plecând de la această dezlegare, instanța de apel va proceda, în măsura în care se impune, la analizarea susținerilor recurentei-pârâte la existența unor clauze de limitare/exonerare de răspundere, precum și a celor vizând stabilirea unei proceduri derogatorii de la normele legale pentru invocarea viciilor ascunse.

În acest context, instanța de apel va identifica și normele legale incidente în cauză în raport de răspunderea pentru vicii ascunse, atât din perspectiva procedurii de valorificare a unei asemenea răspunderi, cât și din perspectiva întinderii prejudiciului solicitat a fi reparat de intimata-reclamantă. Sub acest aspect, de altfel, se reține caracterul lacunar al deciziei de apel care expune pe larg concluziile expertizelor efectuate în cauză, fără a indica și temeiurile de drept care determină întinderea răspunderii recurentei-pârâte.

Casarea dispusă prin prezenta decizie se întinde și asupra soluției date de instanța devolutivă de atac apelului declarat de chemata în garanție, având în vedere cele susținute de recurenta-pârâtă (și care nu pot fi tranșate la acest moment) referitoare la similitudine procedurii de invocare a viilor ascunse reglementate în actele juridice încheiate între părțile procesului și legătura invocată de aceeași parte în ambele raporturi obligaționale în ce privește invocarea viilor ascunse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 506/2021 din 18 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimata-chemată în garanție C. S.R.L.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2023.