ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2024

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2024

HOTĂRÂRE
23.01.2024
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la 26 octombrie 2023, sub nr. x/2023 la Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 193 pronunțată la data de 26.09.2023 de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Maramureș, întemeiată pe art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat în esență că, în cadrul procedurii de faliment derulate în dosarul nr. x/2012 cu privire la debitoarea B. S.R.L., gestionată în calitate de lichidator judiciar de către practicianul în insolvență C., prin Raportul de activitate nr. 2, lichidatorul judiciar a menționat că a analizat Cererile de executare a Antecontractelor de vânzare-cumpărare formulate în temeiul dispozițiilor art. 93

1

din Legea nr. 85/2006, sens în care a transmis răspunsuri cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de aceste dispoziții unui număr de 28 promitenți cumpărători, nominalizați în cuprinsul raportului.

În ceea ce îl privește pe promitentul cumpărător D., prin Răspunsul nr. x/30.01.2013 adresat acestuia, lichidatorul judiciar provizoriu a precizat următoarele: "(...) în temeiul contractului de cesiune nr. x/10.03.2008 și a actelor adiționale ulterioare încheiate între S.C. B. S.R.L. și E. S.A. a fost cesionată către cea din urmă creanța societății debitoare împotriva dvs. rezultată din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008 în cuantum de 36.021 euro; Din datele și documentele pe care le deținem până la acest moment avem cunoștință de faptul că plata creanței de 36.021 euro nu a fost achitată către instituția bancară, fapt pentru care condiția achitării în integralitate a prețului prevăzută de art. 93

1

din Legea nr. 85/2006 nu este îndeplinită; Apreciem însă că, cu privire la o parte din creanța în cuantum de 36.021 euro a instituției bancare împotriva dvs. a intervenit prescripția dreptului E. S.A. de a pretinde plata în calitate de cesionar, astfel: Potrivit prevederilor art. 3.3. din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008, prețul contractului în sumă totală de 72.042 euro (TVA inclus) se va achita după cum urmează: - suma de 36.021 euro (...) până la data de 06.03.2008; - suma de 21.612 euro (...)- 13.11.2008; - suma de 7.204 euro (...)- 05.11.2009; - suma de 7.205 euro (...)- la data semnării de către părți a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Având în vedere momentul la care ar fi trebuit efectuată plata sumelor de 36.021 euro, 21.612 euro și 7.204 euro, apreciem că termenul de prescripție cu privire la aceste creanțe ale E. S.A. este împlinit. (...) singura sumă care trebuie plătită la acest moment către E. S.A. în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu S.C. B. S.R.L. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008 este cea în cuantum de 7.205 euro; Cu aplicarea unei cote de TVA de 5% (...) aveți de achitat doar suma de 6.357,35 euro către E. S.A. (...)".

În ceea ce o privește pe Promitenta Cumpărătoare F., prin Răspunsul nr. x/30.01.2013 adresat acesteia, lichidatorul judiciar provizoriu a precizat următoarele: "(...) în temeiul contractului de cesiune nr. x/10.03.2008 și a actelor adiționale ulterioare încheiate între S.C. B. S.R.L. și E. S.A. a fost cesionată către cea din urmă creanța societății debitoare împotriva dvs. rezultată din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007 în cuantum de 28.006 euro; Din datele și documentele pe care le deținem până la acest moment avem cunoștință de faptul că plata creanței de 36.021 euro nu a fost achitată către instituția bancară; Apreciem însă că, cu privire la o parte din creanța în cuantum de 28.006 euro a instituției bancare împotriva dvs. a intervenit prescripția dreptului E. S.A. de a pretinde plata în calitate de cesionar, astfel: Potrivit prevederilor art. 3.3. din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007, prețul contractului în sumă totală de 56.006 euro (TVA inclus) se va achita după cum urmează: - suma de 28.000 euro (...) la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare; - suma de 16.801 euro (...) - 31.08.2008; - suma de 5.600 euro (...)- 28.02.2009; - suma de 5.605 euro (...) - la data semnării de către părți a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. Așadar, având în vedere momentul la care ar fi trebuit efectuată plata sumelor de 28.000 euro (21.12.2007), 16.801 euro (31.08.2008) și 5.600 euro (28.02.2009), apreciem că termenul de prescripție cu privire la aceste creanțe ale E. S.A. este împlinit; (...) singura sumă care ar putea fi solicitată la acest moment de către E. S.A. în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu S.C. B. S.R.L. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007 este cea în cuantum de 5.605 euro; Pentru îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art. 93

1

din Legea nr. 85/2006 și executarea antecontractului de vânzare-cumpărare menționat, trebuie să achitați următoarea sumă: 4.945,59 euro către E. S.A. (...)".

Împotriva măsurilor cuprinse în Raportul nr. 2 de activitate, creditorul garantat E. S.A. ("CEB") a formulat contestație în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Maramureș, solicitând, printre altele, desființarea măsurii luate de lichidatorul judiciar de a executa antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de B. cu cei 28 promitenți cumpărători, inclusiv cu D. și F..

Urmare a cesiunii de creanță intervenite între CEB și revizuentă la data de 26.06.2014, aceasta din urmă s-a substituit Băncii în dosarul a82 în calitate de contestator.

Prin sentința civilă nr. 1128/07.07.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2012 (disjuns din dosarul a82), Tribunalul Maramureș (printre altele) a admis în parte Contestația revizuientei (de interes în prezenta speță) formulată împotriva Raportului nr. 2 de activitate și a anulat măsura lichidatorului judiciar de a constata prescripția dreptului la acțiune pentru tranșele de preț datorate de Promitenții Cumpărători D., F. și alții.

Prin decizia civilă nr. 462/05.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Cluj a respins recursul declarat de revizuentă împotriva sentinței civile nr. 1128/07.07.2021 a Tribunalului Maramureș, menținând-o în întregime.

Prin Raportul de activitate nr. 31, lichidatorul judiciar G. a precizat că va încheia contracte autentice de vânzare cu promitenții cumpărători D. și F..

Împotriva măsurii adoptate de lichidatorul judiciar prin Raportul de activitate nr. 31, revizuenta a formulat contestație în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Maramureș.

Prin sentința civilă nr. 309/14.03.2023, judecătorul-sindic a admis contestația formulată de revizuentă și a desființat măsura lichidatorului judiciar de a încheia acte autentice de vânzare cu Promitenții Cumpărători D. și F., reținând că măsurile din Raportul nr. 2 de activitate sunt în continuare în ființă, nefiind anulate în integralitate, subzistând obligația de plată a sumelor cesionate conform Contractului de cesiune.

Prin decizia civilă nr. 193/26.09.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Cluj a admis recursul declarat de D. și F. împotriva sentinței civile nr. 309/14.03.2023 a Tribunalului Maramureș, pe care a modificat-o, în sensul că a respins contestația formulată de revizuentă împotriva Raportului nr. 31 de activitate.

După redarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a apreciat că, în speță, prin decizia civilă nr. 193/26.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 462/05.10.2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2012.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 462/05.10.2021 s-a susținut, mai întâi, că prin sentința civilă nr. 1128/07.07.2021, pronunțată în dosarul a303, judecătorul-sindic a dispus anularea în parte a măsurilor adoptate de lichidatorul judiciar prin Raportul nr. 2 de activitate în ceea ce privește antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de B. cu promitenții cumpărători D. și F., strict în ceea ce privește constatarea intervenirii prescripției extinctive cu privire la tranșele de preț datorate de aceștia. Măsurile din Raportul nr. 2 de activitate au fost contestate exclusiv de către CEB, iar analiza măsurilor s-a realizat doar din prisma motivelor de contestație invocate de aceasta.

Îndepărtându-se din cuprinsul măsurilor incidentului prescripției extinctive, obligațiile ce trebuie îndeplinite de Promitenții Cumpărători pentru executarea Antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu debitoarea B. sunt următoarele: a. Promitentul Cumpărător D. trebuie să achite către creditorul cesionar (actualmente CPG), în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu B. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008, următoarele tranșe de preț: - suma de 36.021 Euro - ce a fost scadentă la data de 06.03.2008; - suma de 21.612 Euro - ce a fost scadentă la data de 13.11.2008; - suma de 7.204 Euro - ce a fost scadentă la data de 05.11.2009; - suma de 6.357,35 Euro (TVA 5%) - scadentă la data semnării contractului autentic de vânzare.

Promitenta cumpărătoare F. trebuie să achite către creditorul cesionar (actualmente CPG), în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu B. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007, următoarele tranșe de preț: - suma de 28.000 Euro - ce a fost scadentă la data semnării antecontractului de vânzare-cumpărare; - suma de 16.801 Euro - ce a fost scadentă la data de 31.08.2008; - suma de 5.600 Euro - ce a fost scadentă la data de 28.02.2009; - suma de 4.945,59 Euro (TVA 5%) - scadentă la data semnării contractului autentic de vânzare.

Intimații D. și F. nu au contestat măsurile adoptate de lichidatorul judiciar prin Raportul nr. 2 de activitate. Necontestarea măsurilor semnifică, pe de o parte, acceptarea acestora, iar pe de altă parte, definitivarea măsurilor în ceea ce îi privește. Față de aceștia, măsurile produc efecte în forma în care au fost adoptate și ulterior anulate parțial, cu toate considerentele și motivele pe care lichidatorul judiciar le-a reținut în cuprinsul răspunsului transmis acestora, fiindu-le opozabile și obligatorii.

Soluția pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul a303 a fost menținută în recurs, fiind respinse toate recursurile declarate în dosar.

Dosarul a303 a avut ca obiect atât contestația CEB față de măsurile lichidatorului judiciar adoptate față de o serie de promitenți cumpărători, cât și contestații formulate de unii promitenți cumpărători față de măsurile ce îi vizau, ca urmare a reunirii acestora în urma admiterii excepției conexității.

Astfel, o serie de considerente ale sentinței civile nr. 1128/07.07.2021 susțineau soluția dată în ceea ce privește contestația CEB, iar alte considerente susțineau soluțiile date în ceea ce privește contestațiile formulate de unii promitenți cumpărători. Doar în această formă soluțiile pronunțate de instanța de fond intră sub autoritate de lucru judecat, ca urmare a respingerii recursurilor declarate în cauză.

Prin decizia civilă nr. 462/05.10.2021, instanța de recurs a răspuns în mod global motivelor de recurs care priveau, pe de o parte, soluția dată în contestația CEB referitoare la respingerea motivului referitor la nelegalitatea compensării diferenței de preț rămasă de achitat cu diferența de TVA de 14%, pe de altă parte, soluțiile date în contestațiile promitenților cumpărători referitoare la validarea plăților efectuate direct către B. și opozabilitatea acestora față de CEB, cesionară a respectivelor tranșe de preț, respectiv la validitatea actelor adiționale modificatoare a prețului din antecontracte și opozabilitatea acestora față de CEB.

Prin urmare, prin decizia civilă nr. 462/05.10.2021, pronunțată în dosarul a303, instanța de recurs a menținut soluția primei instanțe referitoare la anularea în parte a măsurii lichidatorului judiciar al debitoarei B. din Raportul nr. 2 de activitate, în ceea ce privește constatarea intervenirii prescripției extinctive cu privire la tranșele de preț datorate de intimații D. și F., fără a mai interveni sub vreun alt aspect asupra măsurii prin dispozitivul hotărârii.

În ceea ce privește contradictorialitatea deciziei civile nr. 193/26.09.2023 cu decizia civilă nr. 462/05.10.2021, s-a arătat că prin decizia civilă nr. 193/26.09.2023, instanța de recurs a modificat sentința civilă nr. 309/14.03.2023 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul a322, în sensul respingerii contestației formulate de revizuentă împotriva măsurii lichidatorului judiciar din Raportul nr. 31 de activitate. Consecința acestei soluții este executarea antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate de B. cu intimații D. și F., fără a se mai ține cont de măsurile din Raportul de activitate nr. 2, cenzurate parțial prin soluția pronunțată în dosarul a303.

Astfel, în urma soluției pronunțate prin decizia civilă nr. 193/26.09.2023, perfectarea contractelor autentice se va realiza în următoarele condiții: - intimatul D. mai are de achitat o diferență de preț de 3.869,94 Euro, în cazul aplicării TVA de 5% la vânzare; - intimata F. mai are de achitat o diferență de preț de 2.261,78 Euro, în cazul aplicării TVA de 5% la vânzare.

Însă, măsurile din Raportul nr. 2 de activitate, cenzurate parțial prin hotărârile pronunțate în dosarul a303, stabileau că perfectarea actelor autentice de vânzare se poate realiza în următoarele condiții: Promitentul Cumpărător D. trebuie să achite către revizuientă, în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu B. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008, următoarele tranșe de preț: - suma de 36.021 Euro - ce a fost scadentă la data de 06.03.2008; - suma de 21.612 Euro - ce a fost scadentă la data de 13.11.2008; - suma de 7.204 Euro - ce a fost scadentă la data de 05.11.2009; - suma de 6.357,35 Euro (TVA 5%) - scadentă la data semnării contractului autentic de vânzare.

Promitenta Cumpărătoare F. trebuie să achite către revizuientă, în temeiul cesiunii de creanță încheiată cu B. și a antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007, următoarele tranșe de preț: - suma de 28.000 Euro - ce a fost scadentă la data semnării Antecontractului de vânzare-cumpărare; - suma de 16.801 Euro - ce a fost scadentă la data de 31.08.2008; - suma de 5.600 Euro - ce a fost scadentă la data de 28.02.2009; - suma de 4.945,59 Euro (TVA 5%) - scadentă la data semnării contractului autentic de vânzare.

Contrarietatea între cele două hotărâri este evidentă și se impune a fi remediată în urma prezentului demers. Identitatea de părți, obiect și cauză între cele două procese nu poate fi contestată.

În ambele dosare, măsurile lichidatorului judiciar vizează antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate de debitoarea B. cu intimații D. și F., sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 93

1

din Legea nr. 85/2006. Analiza pe care lichidatorul judiciar a efectuat-o prin Raportul de activitate nr. 2, verificată și cenzurată prin dispozitivul sentinței civile nr. 1128/07.07.2021, confirmată în recurs, nu poate fi contrazisă într-un nou litigiu.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. În asemenea situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Prin întâmpinarea formulată, D. și F. au solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 260/2023 din 23 noiembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Cluj, excepție invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 193/26.09.2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2012 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza, astfel declinată, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă, la data de 8.12.2015, sub același număr de dosar.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile legale care reglementează revizuirea, cale extraordinară de atac, sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Conform art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pe care revizuenta își întemeiază cererea, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei instanțe de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă este potrivnică unei alte hotărâri definitive dată de o instanță de același grad sau grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, dispoziții aplicabile și în cazul în care hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs, iar una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se judecă de această instanță.

Fundamentul motivului de revizuire înscris în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl reprezintă instituția puterii lucrului judecat și nu acela al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci acela al respectării autorității de lucru judecat.

Întrucât suportul unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile înscrise în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. îl constituie respectarea principiului autorității de lucru judecat, pentru a statua asupra admisibilității unei cereri de revizuire, axată pe un atare temei de drept, trebuie îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, să fie vorba despre hotărâri pronunțate în același litigiu, hotărârile respective să nu fi fost pronunțate în același proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepția puterii lucrului judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu fi fost analizată.

Pentru speța dedusă judecății prezintă interes dacă excepția puterii lucrului judecat a fost examinată în dosarul în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, a cărei revizuire se cere.

Prin revizuirea de față se invocă contrarietatea între decizia civilă nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă în dosarul nr. x/2012 și decizia civilă nr. 462/05.10.2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2012.

Examinând decizia civilă nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă (pronunțată în dosarul nr. x/2012, având ca obiect contestație împotriva raportului de activitate nr. 31, prin care lichidatorul judiciar a procedat la examinarea cererilor de executare ale unor antecontracte de vânzare-cumpărare) se constată că instanța a admis recursul declarat de recurenții D. și F. împotriva sentinței civile nr. 309 din 14.03.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Maramureș, care a fost modificată în tot, în sensul că a respins contestația formulată de A. împotriva măsurii lichidatorului judiciar G. cuprinse în raportul de activitate publicat în BPI nr. 15628/29.09.2022 de a încheia contracte de vânzare cumpărare în formă autentică cu promitenții cumpărători D. și F..

În ce privește dosarul nr. x/2012, disjuns din dosarul nr. x/2012 (având ca obiect contestații împotriva raportului de activitate nr. 2, prin care lichidatorul judiciar a procedat la examinarea cererilor de executare ale unor antecontracte de vânzare-cumpărare), prin sentința civilă nr. 1128/2021 din 7 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 462/2021 din 5 octombrie 2021 (prin care au fost respinse recursurile declarate de A., H., I., J., K., L., M., D., F.), printre altele, s-a admis, în parte, contestația formulată de către E. S.A. și însușită de A., s-a dispus anularea măsurii lichidatorului judiciar C. comunicată intimatului D. prin adresa nr. x/30.01.2013 și cuprinsă în Raportul nr. 2 în ceea ce privește constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru tranșele de preț datorate de intimatul promitent cumpărător în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.02.2008, respectiv anularea măsurii lichidatorului judiciar C. comunicată intimatei F. prin adresa nr. x/30.01.2013 și cuprinsă în Raportul nr. 2 în ceea ce privește constatarea prescripției dreptului la acțiune pentru tranșele de preț datorate de intimata – promitentă cumpărătoare în baza antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.12.2007.

Verificând lucrările dosarului nr. x/2012 (în care a fost pronunțată decizia civilă nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 a Curții de Apel Cluj – secția a II-a Civilă), Înalta Curte constată că, în cursul judecării cauzei în primă instanță, intimații din speța pendinte au invocat puterea de lucru judecat a celor stabilite prealabil în dosarele asociate nr. x/2012/a303 și a266.

Întrucât prima instanță a admis contestația societății, intimații persoane fizice au formulat recurs, prin care au susținut, în sinteză, că instanța a analizat greșit puterea de lucru judecat a hotărârilor din dosarele asociate a303 și a266, învestind, așadar, instanța de control judiciar cu dezlegarea acestei chestiuni.

În acest context, instanța de recurs a arătat că achiesează la susținerile recurenților, în sensul că statuările anterioare vin în sprijinul măsurii adoptate de lichidatorul judiciar, și a reținut, în esență, că, în fapt, recurenții, cu just temei, au înțeles "să se prevaleze, în susținerea căii de atac, de principiul imutabilității actului jurisdicțional, respectiv de împrejurarea că aspectele tranșate, în mod irevocabil, urmare a pronunțării Deciziei nr. 462/2021 a Curții de Apel Cluj, nu pot fi ignorate și trebuie respectate și în prezentul cadru procesual, respectiv de prezumția lucrului judecat care operează în favoarea lor".

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reține că nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu puterii de lucru judecat. O dată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

Față de cele expuse, în analiza hotărârilor evocate, Înalta Curte constată că cererea de revizuire nu întrunește cerințele de admisibilitate întrucât instanța de recurs în soluționarea dosarului nr. x/2012 a verificat și s-a pronunțat pe excepția puterii de lucru judecat, raportat la decizia civilă nr. 462/05.10.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2012.

Așa fiind, în temeiul art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2012.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 193/2023 din 26 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2024.

Sursă