ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 652/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la returnarea către A. a sumei de 600.151,51 RON, ce a fost încasată de B. și achitată de reclamantă fără să fi fost datorată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2277 din 29 septembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 1341 alin. (1) C. proc. civ., obligarea intimatei la returnarea către A. a sumei de 600.151,51 RON, ce a fost încasată de B. și achitată de apelantă fără să fi fost datorată.

Prin decizia civilă nr. 1281 din 22 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, a reiterat succinta prezentare a situației de fapt, menționată și în apel, și a conchis că, din prețul cesiunii care ar fi trebuit să fie încheiată, A. S.R.L. a achitat suma de 600.151,51 RON în lunile iulie, august, septembrie și noiembrie 2019, fără, însă, a fi în posesia contractului de cesiune semnat de B., dar având credința că este debitoare și cu dorința de a se elibera de datorie prin plata făcută.

Cu referire la nerecunoașterea cesiunii de către B.; corespondența dintre părți; împrejurarea că A. S.R.L. nu mai susține operațiunea de cesiune, recurenta reia descrierea modalității în care aceasta a luat cunoștință de împrejurarea că B. nu recunoaște operațiunea de cesiune.

Așadar, prin cererea înregistrată pe rolul secției a VII-a Civilă a Tribunalului București (sub nr. de dosar x/2019), B. a solicitat deschiderea procedurii de insolvență împotriva D. motivată de neachitarea de către aceasta din urmă a unei creanțe în cuantum total de 13.345.390,41 RON (n.n. debit principal și penalități), creanță care ar fi rezultat din execuția Contractului Ia care am făcut referire și la punctul 1.

Prin contestația formulată în termenul legal, D., combătând atât starea de insolvență, cât și cuantumul debitului solicitat de B., a făcut referire, în apărare, și la Contractul de cesiune despre care avea cunoștință că ar fi trebuit să fie încheiat între A. și B., menționând ca suma solicitată prin cererea de deschidere a procedurii de insolvență ar trebui diminuată, printre altele, și cu valoarea de 2.500000 RON, sumă pe care D., în calitate de debitor cedat, ar fi trebuit să o achite către A. (n.n. iar nu B. care, la rândul sau, era îndrituit doar la încasarea prețului cesiunii de la A.).

În cadrul dosarului de insolvență menționat și în combaterea susținerilor D., B. a formulat întâmpinare, depusă la data de 29.06.2020, în cuprinsul căreia a susținut următoarele:

"Și sub acest aspect se încearcă inducerea în eroare a instanței, întrucât între subscrisa și terța societate A. nu a fost încheiat niciun contract de cesiune de creanță.

Susținerile contestatoarei contrazic evidența în condițiile în care aceasta depune la dosar înscrisuri NESEMNATE de subscrisa B. S.R.L. Contrar susținerilor contestatoarei, aceste contracte nu au fost încheiate.

Subscrisa nu am acceptat încheierea contractelor de cesiune cu A. la care se face referire (...) acestea nu sunt semnate de reprezentantul subscrisei.

Ceea ce contestatoarea a depus la dosarul cauzei NU reprezintă contracte, NU au fost acceptate și în consecința NU au fost semnate, ceea ce înseamnă că acestea nu reprezintă contracte încheiate" (s.n.).

Despre cele de mai sus, A. a luat cunoștință prin Adresa nr. x/23.07.2020 (n.n. înregistrată la A. sub nr. x/23.07.2020) emisă de D. prin care, în plus față de comunicarea întâmpinării promovată de B.. aceasta a comunicat recurentei-reclamante următoarele:

"având în vedere dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului București, secția a VII- a Civila, prin care societatea B. S.R.L a solicitat insolvența D. și ca urmare a contestației depuse de subscrisa, la termenul de judecată din data de 09.07.2020 am luat la cunoștință de poziția fermă a B. S.R.L (prin întâmpinarea înaintată de către aceasta) prin care B. S.R.L. nu recunoaște existența vreunui contract de cesiune încheiat în A. S.R.L. si B. S.R.L.:

"se susține eronat lipsa calității de debitoare a contestatoarei în legătură cu pretinsa "cesiune de creanță între B. și A. SRL", în plus, B. S.R.L nu acceptă încheierea contractelor de cesiune creanță ca A. S.R.L., la care se face referire - Contractul nr. x din data de 14.05.2019 și Contractul nr. x din data de 04.06.2019 - acestea nu sunt semnate de reprezentatul subscrisei (B. SRL).

Întrucât până la data prezentei nu au fost înaintate Contractul de cesiune creanță nr. x/14.05.2019 si x/04.06.2020 încheiate între A. S.R.L. în calitate de Cesionar și B. S.R.L. în calitate de Cedent privind debitorul cedat D. S.R.L. și ținând cont de poziția fermă a B. S.R.L, vă solicităm anularea tuturor înregistrărilor cu privire la Contractele de cesiune creanță nr. x/14.05.2019 si x/04.06.2020 și întoarcerea părților la situația anterioară" (s.n.).

În contextul anterior descris și realizând că se află într-o eroare evidentă cu privire la calitatea de debitor al B., A. a transmis către intimată Adresa nr. x din data de 22.09.2020 prin care a comunicat următoarele:

"în considerarea celor expuse în PREAMBUL, mai exact a faptului că:

ați refuzat semnarea celor două Contracte de Cesiune, refuzul dumneavoastră a fost consfințit și prin poziția exprimată în cadrul dosarului de insolvență al debitoarei D., E. biletele la ordin au fost emise în favoarea B. tocmai în considerarea operațiunilor de cesiune, astfel cum rezultă din chiar cuprinsul mențiunilor de pe acestea,vă notificăm ca:

1.în nicio condiție și sub nicio împrejurare să nu introduceți la plată biletele la ordin menționate în procesele-verbale atașate;

2.în termen de două zile de la primirea prezentei să procedați la restituirea instrumentelor de plată pentru care nu mai aveți acceptul A. de a le deține;

3.în termen de 7 zile de la primirea prezentei să restituiți către A. suma de 600.000 RON pe care, în condițiile neînsușirii contractelor de cesiune referite, ați încasat-o nedatorat (s.n.).

În continuare, deși ne aflăm, în mod evident, în fața unui raport juridic care nu mai poate fi concretizat fiind "denunțat, inițial, chiar de către una dintre părțile contractante (B.), prin Adresa nr. x din data de 05.10.2020 (înregistrată la A. sub nr. x/12.10.2020), intimata a transmis A. faptul că revine asupra poziției anterior exprimate și recunoaște operațiunea de cesiune fără, însă, a semna contractul transmis încă din luna iunie 2019".

Prin Adresa nr. x din data de 19.10.2020, A. a comunicat B. faptul că: poziția societății este de neacceptat pentru A., pentru formarea unui nou acord de voință asupra operațiunii de cesiune este nevoie și de acceptul A.,

Apelanta nu mai susține operațiunea de cesiune și că orice precizări ar urma să fie făcute în cadrul dosarul de insolvență rămân fară efect în privința raporturilor dintre A. și B. câtă vreme aceasta din urmă nu a acceptat oferta de a contracta (făcută de apelantă în cursul anului 2019).

Totodată, prin adresa transmisă, A. și-a menținut solicitarea de a-i fi returnate biletele la ordin și, în mod evident, suma încasată nedatorat de către B. în cuantum de 600.151,51 RON.

Apreciază că nu pot fi reținute aserțiunile instanței de apel privind valabilitatea plăților raportat la faptul că s-au realizat în baza unor bilete la ordin.

În acest sens, solicită a se observa că emiterea biletelor la ordin a fost modalitatea prin care A. urma să achite suma datorată către B. S.R.L., în temeiul contractului de cesiune de creanță ce urma să se încheie între cele două societăți. Cu alte cuvinte, izvorul creanței ar fi fost contractul de cesiune de creanță și nu biletele la ordin. Or, în prezenta speță, atâta vreme cât contractul de cesiune nu a fost încheiat, recurenta consideră că obligația de plată nu are temei, iar, ca atare, suma de 600.151,51 RON, încasată pe nedrept de către B. S.R.L., trebuie restituită.

Raportat la susținerea instanței de apel cu privire la necesitatea formulării unei acțiuni în constatarea nulității cesiunii pentru lipsa consimțământului care să constituie temei pentru restituirea plății ca fiind nedatorate, apreciază că nici aceasta nu este întemeiată.

În opinia recurentei, nu este necesară formularea unei acțiuni în constatarea nulității unui act cu privire la care ambele părți au considerat că nu a fost încheiat.

Astfel, încă de la data de 29.06.2020, B. S.R.L. afirmă că cesiunea nu s-a realizat niciodată.

Mai mult, recurenta A. a transmis către intimată adresa nr. x din data de 22.09.2020 prin care a comunicat faptul că s-a luat cunoștință de refuzul de semnare a contractelor și ca atare raportul juridic nu mai poate fi concretizat ca urmare a neîntrunirii acordului părților.

Rezultă din acestea că acordul de voință al părților nu s-a concretizat în niciun moment, iar, ca atare, raportul juridic nu a luat ființă, fiind considerat astfel de către ambele părți.

Pe de altă parte, faptul că B. a revenit asupra poziției sale nu suplinește în nicio manieră acordul de voință ce nu a fost manifestat la încheierea contractului, mai ales că, la momentul la care această parte "s-a răzgândit". A. deja o notificase cu privire la intenția sa de a continua relația contractuală.

Mai mult, faptul că B. s-a înscris cu debilul ce face obiectul prezentei cauze la masa credală a D. reprezintă un argument în plus a poziției B.. aceasta din urmă înțelegând să recupereze debitul restant de la D.. Astfel, Intimata B. s-a înscris la masa credală a D. cu suma de 19.326.097,32 RON din care suma de 3.691.670,93 RON reprezintă contravaloarea întregului debit principal în baza Contractului cu nr. x/14.05.2018 și 15.634.226.39 RON penalități de întârziere (conform tabelului preliminar de creanțe al D. publicat în BPI cu nr. 8808 din data de 19.05.2021).

Concluzia instanței de apel în sensul că din cuprinsul tabelului de creanțe al D. nu rezultă componența sumei, cu care intimata B. S.R.L. s-a înscris la masa credală, nu este întemeiată.

Precizează astfel, că probele se interpretează unele prin altele, iar din coroborarea tabelului creanțelor al D. cu celelalte înscrisuri depuse rezultă cu certitudine că suma achitată de către A. în cuantum de 600.151,51 RON nu a fost scăzută din creanța deținută față de D., înscriindu-se la masa credală a acesteia din urmă cu întreaga sumă.

De observat în sensul celor de mai sus este că în întâmpinarea formulată de către B. S.R.L. în dosarul cu nr. x/2019 se arată că creanța pe care o deține față de D. este de 13.345.390.41 RON în baza contractului de vânzare-cumpărare cu nr. x/14.05.2018, din care: debit principal în valoare de 3.691.670,93 RON și 9.653.739,49 RON penalități calculate până la data de 21.04.2020. Pe de altă parte, se susține că cesiunea cu A. nu a fost încheiată niciodată.

Coroborând aceste aspecte, susține recurenta, rezultă cu certitudine că B. S.R.L. s-a înscris cu debitul ce face obiectul prezentei cauze la masa credală a D. (diferența ce rezultă este cauzată de actualizarea penalităților până la data deschiderii procedurii insolvenței față de D., debitul principal fiind identic.

În plus, subliniază recurenta, prezintă relevanță mențiunile din cuprinsul tabelului de creanțe al D. tocmai pentru a se stabili că B. S.R.L. și-a realizat drepturile cu privire la contractul de vânzarc-cumpărare cu nr. x/14.05.2018 față de această societate, iar ca atare, suma de 600.151,51 RON achitată de către A. nu are temei, așa încât, se impune a fi restituită.

Raportat la aceste considerații, solicită instanței de recurs să constate că, deși în mod eronat a reținut instanța de apel că nu sunt incidente prevederile art. 1341 C. civ., în speță, acțiunea în repetițiune este pe deplin întemeiată, context în care se impune admiterea solicitării A. în sensul obligării B. la restituirea sumei de 600.151,51 RON, sumă pe care a încasat-o fără ca aceasta să îi fie datorată.

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., recurenta solicitând, în realitate, instanței de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia recurată în ce privește modul de aplicare a legi.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Sub un prim aspect, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe . Însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Astfel, susținerile îmbracă doar aparența unor critici de nelegalitate, în condițiile în care ele nu mai pot fi luate în analiză, fiind deja dezlegate prin decizia pronunțată în apel, pe fondul litigiului.

Totodată, se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanța de apel, ceea ce vizează, în realitate, o eventuală netemeinicie a deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles să-și argumenteze soluția adoptată în raport de stabilirea situației de fapt reținută în cauză.

Faptul că se fac trimiteri la anumite dispoziții legale (art. 1341 C. civ.), fără să se susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Or, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivelor de recurs, iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării de critici pertinente ale deciziei ce formează obiectul recursului.

În speță, recurenta nu își fundamentează criticile din cuprinsul cererii pe încălcarea sau greșita aplicare a unor norme de drept material, ci numai pe aspecte factuale ale cauzei, criticând, în realitate, modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, ceea ce contravine prevederilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel cum s-a arătat, aceste chestiuni de netemeinicie (ex:

"probele se interpretează unele prin altele, iar din coroborarea tabelului creanțelor al D. cu celelalte înscrisuri depuse rezultă cu certitudine că suma achitată de către A.. în cuantum de 600.151,51 RON nu a fost scăzută din creanța deținută față de D., înscriindu-se la masa credală a acesteia din urmă cu întreaga sumă" etc.) nu pot forma obiectul examenului de nelegalitate din recurs, întrucât rolul instanței de recurs este acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și nu reevaluarea contextului factual stabilit de instanțele devolutive.

În considerarea celor arătate, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva deciziei civile nr. 1281 din 22 septembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.