ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2025

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 mai 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.: în temeiul răspunderii civile contractuale, obligarea pârâtului la plata sumei de 849.802,20 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat societății A. S.R.L. prin neexecutarea obligațiilor contractuale aferente Contractului de mandat nr. x/27.07.2017, precum și a dobânzii legale, conform art. 1535 C. civ. coroborat cu O.G. nr. 13/2011, până la data achitării integrale a debitului; în temeiul răspunderii delictuale, obligarea pârâtului la plata sumei de 750.900,29 RON ce reprezintă prejudiciul cauzat prin retragerea sumei din conturile societății ulterior încetării Contractului de mandat, respectiv în perioada ianuarie 2018- iunie 2019, precum și a dobânzii legale aferente, conform art. 1535 C. civ. coroborat cu O.G. nr. 13/2011, până la data achitării integrale a debitului.

În subsidiar, a solicitat restituirea sumei aferente perioadei ianuarie 2018- iunie 2019, cu titlu de îmbogățire fără justă cauză.

Prin sentința civilă nr. 2587 din 7 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, în ceea ce privește pretențiile cuprinse în petitul I (principal și subsidiar) și în ceea ce privește suma totală de 730.900,29 RON din petitul II al cererii (principal și subsidiar), a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect aceste pretenții, ca prescrisă și a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C., solicitând anularea hotărârii atacate, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune și admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar C., împotriva sentinței civile nr. 2587 din 7 noiembrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât B., ca nefondat.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar C.. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea recursului, după o succintă prezentare a situației de fapt, redând considerente ale deciziei atacate, reclamanta a susținut, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 2.528 C. civ.

Apreciază că, în speță, momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă este reprezentat de momentul la care s-a împlinit termenul de 10 zile de la recepționarea de către pârât a adresei cu nr. x/18.03.2022 (data la care se poate spune că pârâtul a refuzat să dea socoteală și să restituie sumele avansate), deoarece la această dată reclamanta a cunoscut că a suferit un prejudiciu.

În opinia recurentei, analizând situația de fapt prin prisma prevederile art. 2.528 C. civ., data la care societatea reclamantă a constatat că a suferit un prejudiciu, respectiv a notat caracterul ilicit al faptelor pârâtului, este reprezentată de data ultimei plăți efectuate în numele domnului B..

Anterior aceste date, societatea reclamantă nu a perceput că sumele avansate reprezintă un prejudiciu pentru aceasta.

Raportat la cele susținute, subliniază că data la care a început să curgă termenul de prescripție este data de 15 martie 2019 (data cunoașterii prejudiciului suferit).

Durata termenului este de 3 ani, dar a fost suspendat pe durata stării de urgență, în perioada 16.03.2020 - 14.05.2020, astfel că s-ar fi împlinit la data de 13.05.2022, însă, prin adresa cu nr. x/18.03.2022, s-a întrerupt, devenind aplicabile dispozițiile art. 2.540 din C. civ.. Astfel, acțiunea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripție extinctivă de 3 ani.

Cu privire la suma de 20.000 RON, achitată la 15 martie 2019, recurenta-reclamantă a arătat că și aceasta a fost plătită de către D. S.R.L. în numele A. S.R.L. tot pentru B.. În acest sens, a depus nota explicativă nr. x/03.06.2019 cu situația documentelor anexate, extrasul bancar al D. S.R.L. și ordinele de plată cu nr. x din 15.03.2019.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, trimiterea cauzei instanței de apel în vederea rejudecării apelului.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât B., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:

"cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:

"aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste considerații, instanța supremă constată că, prin cererea de recurs formulată, autoarea căii de atac a înțeles să critice decizia instanței de apel din perspectiva momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție pentru formularea acțiunii în răspundere civilă.

Susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 2.528 C. civ., recurenta urmărește în realitate ca instanța supremă să cenzureze evaluarea probelor administrate și stabilirea de către instanța de apel a situației de fapt, aspecte care țin de temeinicia hotărârii și care nu cad sub controlul de legalitate în calea de atac a recursului, în cadrul căreia, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța competentă stabilește conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că nu poate cenzura elementele în raport cu care instanța de apel a stabilit debutul termenului de prescripție, după evaluarea probelor administrate, susținerile recurentei în sensul că "momentul la care a început să curgă termenul de prescripție extinctivă este reprezentat de momentul la care s-a împlinit termenul de 10 zile de la recepționarea de către pârât a adresei cu nr. x/18.03.2022 (data la care se poate spune că pârâtul a refuzat să dea socoteală și să restituie sumele avansate), deoarece la această dată reclamanta a cunoscut că a suferit un prejudiciu" reprezentând aspecte atașate situației de fapt.

Prin argumentele expuse, se tinde la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia, astfel cum s-a arătat, se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt (questio facti) ale cauzei.

În condițiile în care momentul de la care s-a născut dreptul la acțiune a fost determinat de instanța de apel în urma aprecierii probelor aflate la dosarul cauzei, stabilirea datei de la care a început să curgă termenul de prescripție vizează o chestiune de fapt, câștigată cauzei, ce nu mai poate fi examinată cadrul căii extraordinare de atac a recursului.

Față de dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este evident că argumentele de acest fel nu pot face obiectul analizei, chiar dacă, formal, acestea au fost întemeiate pe dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Totodată, dat fiind că, în apel, autoarea recursului a avut susțineri cvasiidentice, pentru a declanșa un veritabil control de legalitate referitor la aceleași aspecte, aceasta trebuia să se raporteze la modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale, respectiv, la judecata realizată de această instanță.

Reiterarea prin recurs a argumentelor și a criticilor valorificate la instanțele de fond privind momentul de la care curge termenul de prescripției al dreptului la acțiune, care au primit o soluționare atât din partea primei instanțe cât și a instanței de apel, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., nefiind relevate critici de nelegalitate punctuale ale hotărârii ce formează obiectul recursului, prin evocarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod, de strictă interpretare.

Așadar, prin reluarea pe calea memoriului de recurs a situației particulare a litigiului și prezentarea, din nou, a argumentelor expuse prin cererea de apel, recurenta-reclamantă tinde, în realitate, să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

În concluzie, Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar promovat, recurenta-reclamantă nu arată în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia, de o manieră identică, critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat, fără a prezenta argumente raportate la considerentele deciziei atacate.

În ceea ce privește menținerea soluției de către instanța de apel cu privire la solicitarea reclamantei de restituire a sumei de 20.000 RON, pretins achitată intimatului-pârât la data 15 martie 2019, simpla reluare a alegațiilor recurentei din etapa procesuală a apelului cu referire la probele pe care aceasta le consideră relevante în cauză (ex: extrasul bancar al D. S.R.L. și ordinele de plată cu nr. x din 15.03.2019 etc.) nu reprezintă o motivare valabilă a recursului și nu poate atrage nicio analiză.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute, în mod valabil, critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 489 alin. (2) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar C.., împotriva deciziei civile nr. 1541A din 22 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2025.