ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1967/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 05.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate caracterul simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 încheiat între D. (autorul decedat al pârâților), în calitate de împrumutător și reclamantă, în calitate de împrumutat, contractul fiind atestat de avocat E..

Prin sentința civilă nr. 781/24.06.2020, completată prin sentința civilă nr. 222/03.02.2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamanta la plata către pârâți a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 781/24.06.2020, A. a declarat apel, calea de atac astfel exercitată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1062/08.06.2021 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 648 din 16 martie 2022, a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1062/08.06.2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, curții de apel.

Prin decizia civilă nr. 1931/2023 din 7 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 781 din 24 iunie 2020 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C.; s-a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că s-a constatat caracterul simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat E. sub nr. x/13.12.2012, încheiat între D. (în calitate de împrumutător) și reclamanta A. (în calitate de împrumutat); s-a luat act de faptul că părțile și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei decizii, recurenții-pârâți C. și B. au declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2019*, la data de 21 martie 2024.

Recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Curții de Apel București.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate și aplicate greșit normele de drept material - art. 1.289, art. 1.292, art. 1.266 și art. 1.270 din C. civ.

Potrivit recurenților, instanța a apreciat, în mod greșit, că apelanta a făcut dovada caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 prin probatoriul administrat în apel, în rejudecare, în fața Curții de Apel București.

Art. 1.292 din C. civ. prevede că "dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".

Recurenții-pârâți au solicitat Înaltei Curți să constate că au fost încălcate aceste dispoziții legale în aprecierea dovezii testimoniale administrate în fața instanței de apel. Au arătat că pentru existența simulației se impune ca actul public să fie dublat și precedat de actul secret și de acordul simulatoriu.

Curtea de Apel București a reținut că din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a se reține incidența simulației, respectiv "actul secret încheiat de defunctul D. (autorul intimaților - pârâți) și apelanta-reclamantă A. este reprezentat de înțelegerea (convenția) de vânzare-cumpărare a 25% din părțile sociale deținute de aceasta din urmă în cadrul F. S.R.L., acest act secret fiind contemporan actului public".

În realitate, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că a existat această înțelegere (convenție) de vânzare-cumpărare a 25% din părțile sociale ale F. S.R.L.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei recurate, că D. a indicat în corespondența electronică transmisă apelantei-reclamante la data de 13 decembrie 2012 (ora 3:40 PM) că:

- toți consultanții săi din Regatul Unit (UK) i-au spus că banii ar trebui să fie înregistrați ca un împrumut către societate;

- când va exista profit și vor fi declarate dividende, în loc să ia dividende și să plătească 16%, va lua echivalentul sumei împrumutate;

Contrar celor reținute de instanță, nu s-a făcut dovada de către niciuna dintre părți că adresa de e-mail atribuită autorului pârâților D. -x@x.com - ar fi aparținut, într-adevăr, acestuia și că acesta era cel care avea controlul accesului la adresa de e-mail anterior menționată.

De altfel, prima instanță a reținut, în considerentele sentinței civile nr. 781/24.06.2020, că nu s-a făcut dovada certă că a existat o corespondență electronică cu defunctul și că adresa x@x.com a aparținut acestuia.

În faza procesuală a apelului, în răspunsurile la interogatoriul propus de către apelanta-reclamantă, niciunul dintre pârâți nu a afirmat că această adresă de e-mail i-ar fi aparținut autorului lor. De asemenea, ambii pârâți au afirmat că nu cunosc datele de autentificare la acest cont.

Așadar, nu a fost dovedit cu niciun mijloc de probă că această așa-zisă corespondență pe e-mail a fost purtată de către D..

Răspunsul apelantei-reclamante reținut de instanța de apel, respectiv acela potrivit căruia i-ar fi comunicat defunctului D. prin corespondența electronică din data de 13.12.2012 (ora 3:47 PM) faptul că se majorează capitalul social la 200.000 RON (aproximativ 44.444 Euro), iar "diferența va fi ca împrumut, așa cum a rămas hotărât la întâlnirea cu E." nu corespunde adevărului, câtă vreme capitalul social al F. S.R.L. a fost majorat prin Adunarea Generală a Asociaților nr. 2/13.12.2012 cu aport propriu al noului asociat D. în valoare de 250 RON, iar nu cu 200.000 RON (aproximativ 44.444 Euro), așa cum se susținea în așa-zisa corespondență dintre cei doi.

Instanța de apel a mai reținut, în considerente, că, ulterior, defunctul D. i-a transmis apelantei-reclamante la data de 18 septembrie 2013 (ora 8:47 PM) o corespondență electronică prin care i-a solicitat să confirme sau să infirme dacă oferta sa inițială a fost "49% din societate pentru 490.000 Euro", care s-a modificat apoi în 44% din societate pentru 404.000 Euro, întrucât apelanta-reclamantă dorea să păstreze 51% și soțul său 5%.

Recurenții-pârâți consideră că instanța de apel a reținut, în mod greșit, așa-zisa intenție a defunctului D. de a achiziționa un procent din părțile sociale deținute de apelanta-reclamantă în cadrul F. S.R.L. sub forma unui împrumut pentru a evita plata impozitului pe dividende și că apelanta-reclamantă a acceptat să vândă defunctului D. o parte din părțile sociale deținute în cadrul F. S.R.L. și, totodată, a fost de acord ca această vânzare de părți sociale să fie disimulată sub forma unui împrumut.

În realitate, potrivit contractului de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de către avocat E. sub nr. x/13.12.2012, D. a împrumutat-o pe A. cu suma de 139.912 lire sterline pentru o perioada de 24 de luni.

Potrivit cursului BNR din data de 13 decembrie 2012, 1 Lira sterlină era 5,5672 RON și 1 Euro era 4,5075 RON, astfel că echivalentul sumei de 139.912 lire sterline la cursul BNR din 13 decembrie 2012 era de 163.756,06 Euro.

Dacă ar fi fost reală și corespunzătoare adevărului corespondența reținută de instanța de apel dintre defunct și apelanta-reclamantă din 18 septembrie 2013 (ora 8:47 PM), prin care i-a solicitat să confirme sau să infirme dacă oferta sa inițială a fost "49% din societate pentru 490.000 Euro", care s-a modificat apoi în 44% din societate pentru 404.000 Euro, atunci pentru 25% din părțile sociale ale F. S.R.L. pe care autorul pârâților le-a deținut acesta ar fi trebuit să achite suma de 229.545,45 Euro, echivalentul a 195.502,91 lire sterline la cursul BNR din 13 decembrie 2013.

Or, din contractul de împrumut nr. x din 13 decembrie 2012, atestat de către avocat E. sub nr. x/13.12.2012, reiese că D. a împrumutat-o pe A. cu suma de 139.912 lire sterline, iar nu cu suma de 195.502.91 lire sterline care ar fi rezultat din calculul prezentat de apelantă din așa-zisa corespondență dintre cei doi.

Referitor la declarația martorei G., recurenții-pârâți apreciază că aceasta trebuia înlăturată de instanță, pentru următoarele motive: martora nu cunoștea când s-a încheiat contractul de împrumut, deși își amintea detalii importante cu privire la acesta; toate detaliile cu privire la împrumut le cunoștea de la doamna A., a cărei angajată a declarat că era; nu a fost prezentă la încheierea contractului de împrumut; a fost angajată până în 2007-2008, deci nu în decembrie 2012.

Declarația acestei martore nu confirmă simulația, așa cum a reținut instanța de apel. În realitate, D. a împrumutat-o pe apelanta-reclamantă personal cu suma de 139.912 lire sterline, însă a împrumutat și societatea F. S.R.L. Această situație a împrumuturilor acordate de D. societății F. S.R.L. rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în dosarul nr. x/2018 de către expert H..

Urmare a acestor împrumuturi, recurenții-pârâți din prezenta cauză au fost înscriși în tabelul definitiv al creanțelor F. S.R.L. publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 1906/02.02.2022 cu o creanță în cuantum de 835.573,75 RON.

Așadar, recurenții consideră că declarația martorei I. trebuie analizată în contextul în care autorul lor, D., a împrumutat societatea în care a devenit asociat cu sume importante de bani.

În ceea ce privește declarația atribuită defunctului D. și care poartă mențiunea că ar fi fost atestată de avocatul E. sub nr. x/19.03.2013 cu privire la care instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., neținând seama de acest înscris, întrucât apelanta-reclamantă nu a prezentat originalul la solicitarea instanței, recurenții au solicitat să se constate că vehemența cu care apelanta-reclamantă a susținut realitatea acestui act este în contradicție cu obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, pe de o parte, apelanta-reclamantă A. a susținut faptul că nu a existat un împrumut acordat de D., iar pe de altă parte, că ar fi restituit acel împrumut, având așa-zisă declarație atribuită defunctului D..

Poziția apelantei care a susținut în fața instanței de apel existența acelei declarații atribuite defunctului cu privire la restituirea împrumutului din 13 decembrie 2012 este de natură să infirme în tot realitatea celor susținute de către aceeași persoană (apelanta-reclamantă) prin cererea de chemare în judecată și prin motivele de apel.

D. a transferat suma de bani către apelanta-reclamantă, fiind menționat expres că această sumă reprezintă contravaloarea contractului de împrumut nr. x/13.12.2012.

Așa cum rezultă cu certitudine din actele aflate la dosar, D. a devenit asociat în societatea F. S.R.L. nu cumpărând părți sociale de la vreunul din asociați, ci prin majorarea capitalului social al societății prin aport propriu.

Astfel, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății F. S.R.L. nr. 2/13.12.2012 a fost majorat capitalul social al societății cu aport propriu al noului asociat D. în valoare de 250 de RON, contravaloarea a 25 de părți sociale a 10 RON fiecare.

Prin aceeași hotărâre a fost majorat capitalul social al societății cu 510 RON aport al asociatului A. și cu 40 de RON aport al asociatului J..

Este evident ca Hotărârea Adunării Generale a Asociaților societății F. S.R.L. nr. 2/13.12.2012 nu reprezintă un act secret, ci unul public.

Simulația este alcătuită din două acte juridice sau contracte, care alcătuiesc o unitate: actul sau contractul public și actul sau contractul secret.

În cauză, cele două acte prezentate de reclamantă ca fiind unul public și unul secret nu alcătuiesc o unitate.

Nu există un act secret care să dubleze contractul de împrumut și din care să rezulte că împrumutul a fost un act simulat.

Rezultă, așadar, că nu este îndeplinită chiar prima condiție a simulației, respectiv existența a două acte juridice distincte: unul public și unul secret. Ambele acte din data de 13 decembrie 2012 - atât contractul de împrumut, cât și hotărârea adunării generale a asociaților F. S.R.L. - sunt acte publice. Hotărârea este publicată în Monitorul Oficial al României nr. 429/21.01.2013 și a fost înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Reclamanta vorbește despre o așa-zisă vânzare-cumpărare de părți sociale care nu a existat, deoarece D. a devenit asociat în F. S.R.L. prin aport propriu, iar nu prin cumpărare de părți sociale.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că solicită analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor și prin completarea probatoriului, recurenții-pârâți au apreciat că se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul a fost comunicat intimatei-reclamante A., care nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare, însă la data de 30 octombrie 2024 a transmis la dosar note de ședință, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Decizia supusă controlului judiciar este pronunțată subsecvent casării unei decizii adoptate în apel, într-un ciclu procesual anterior, atrăgând incidența așadar, în rejudecare, a prevederilor art. 501 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul. După casare, instanța de fond va judeca din nou, în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată".

Analizând actele dosarului, Înalta Curte a reținut că situația de fapt care a generat prezentul litigiu derivă din încheierea, între D. (autorul decedat al intimaților), în calitate de împrumutător și recurenta A., în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat.

În esență, instanțele devolutive au reținut că acțiunea nu a fost dovedită, apreciind că nu i se poate conferi corespondenței electronice indicate de către autoarea cererii de chemare în judecată semnificația unui început de dovadă scrisă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de prim control judiciar a notat că emană de la apelantă corespondența din 17.12.2012 și că cea din 13.12.2012 menționează înregistrarea unei operațiuni ca împrumut acordat unei societăți (și nu apelantei), fără a preciza denumirea societății, valoarea sumei împrumutate ori natura reală a operațiunii.

În considerarea acestui argument, Curtea de Apel București a considerat că înscrisurile în discuție nu pot fi completate cu alte probe (declarații testimoniale ori prezumții).

Înalta Curte a constatat că această dezlegare este rezultat al încălcării normelor de drept procesual, iar motivul de recurs invocat a fost reîncadrat în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1.292 din C. civ., "dovada simulației poate fi făcută de terți sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părțile pot dovedi și ele simulația cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".

Semnificația acestui text de lege este aceea că părțile vor putea face dovada simulației numai potrivit dreptului comun.

Așadar, și părțile pot dovedi simulația cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2, raportat la art. 310 C. proc. civ.

Dintre înscrisurile indicate în cuprinsul deciziei atacate, relevanță prezintă corespondența electronică adresată recurentei de către autorul intimaților, care a fost transmisă pe 13.12.2012, ora 3:40 PM (în ziua încheierii actului disputat).

Potrivit art. 310 alin. (1) din C. proc. civ., "se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins".

Menționarea, în cuprinsul corespondenței electronice în discuție, a faptului că suma urma să fie înregistrată sub forma unui împrumut acordat unei "companii" este de natură, în contra a ceea ce a reținut curtea de apel, să facă demnă de crezare susținerea autoarei căii de atac, care a afirmat că voința reală a părților nu a fost în sensul unui împrumut care să-i fi fost acordat, ci că acesta a fost doar modalitatea sub care a fost mascată o altă operațiune juridică.

Lipsa indicării denumirii societății, a valorii sumei pretins împrumutate ori a naturii reale a operațiunii are aptitudinea de a nega scrierii analizate aprecierea ca dovadă, dar nu de a-i nega calificarea ca început de dovadă scrisă.

Aceasta întrucât, considerând că lipsa acestor din urmă mențiuni nu îngăduie ca scrierea din cuprinsul corespondenței evocate să fie privită prin prisma art. 310 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de apel a nesocotit textul legal precitat și a pretins, practic, ca începutul de dovadă scrisă să întrunească cerințele dovezii înseși.

Or, pentru ca o scriere să reprezinte un început de dovadă scrisă, este necesar doar ca din cuprinsul ei să reiasă că faptul pretins este demn de crezare, nu și ca aceasta să se refere direct la faptul pretins și, cu atât mai puțin, să-l probeze, fiind suficient ca scrierea să se refere la un fapt conex din care s-ar putea deduce că faptul pretins este verosimil.

Stabilind, așadar, că în speță conținutul corespondenței electronice transmise recurentei la 13.12.2012, ora 3:40 PM (din care rezultă că autorul intimaților a fost sfătuit de către consultanții săi ca suma să fie înregistrată ca un împrumut către societate, și în care acesta a menționat că la momentul la care se va înregistra profit și când dividende vor fi fost declarate, va lua echivalentul sumei împrumutate, în loc să le primească și să plătească impozitele aferente) are puterea de a face faptul pretins verosimil, Înalta Curte reține că acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă, aspect care, atrăgând incidența art. 309 alin. (4) pct. 2 din C. proc. civ., îngăduie administrarea probei cu martori, în completare.

De aceea, lipsa administrării, în etapele devolutive ale procesului, a acestei probe este consecința nelegalei calificări a corespondenței electronice transmise la 13 decembrie 2012 de autorul intimaților către recurentă ca nefiind un început de dovadă scrisă.

Așadar, respingerea demersului judiciar de față în considerarea nedovedirii lui este rezultat al încălcării regulilor de procedură, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 496 și 497 din C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre o nouă judecată, instanței de apel, aceasta urmând să administreze probe, în completarea începutului de dovadă scrisă reținut în considerentele expuse mai sus.

Pe calea recursului de față, prevalându-se în mod explicit de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), recurenții-pârâți C. și B. susțin faptul că instanța a apreciat, în mod greșit, că apelanta-reclamantă a făcut dovada caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 prin probatoriul administrat în apel, în rejudecare, în fața Curții de Apel București.

Procedând la analiza criticilor formulate, Înalta Curte constată că acestea nu sunt apte a determina reformarea deciziei recurate, pentru considerentele ce succed.

Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esențiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat, în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunțate de instanța de apel. Ipotezele circumscrise motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de pârâți ca temei de drept al recursului, se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Simulația este operația juridică în care caracterizantă este încheierea de către părți a două contracte: unul aparent, prin care se creează o situație neconformă cu realitatea și altul secret, prin care se modifică sau se desființează efectele aparente ale contractului public și se creează raportul juridic real dintre părți. Contractul ascuns este singurul care reprezintă voința reală a părților.

Existența simulației presupune încheierea în secret a actului ce reprezintă voința reală a părților și, caracterul contemporan al actului secret cu cel public. Esențial este că înțelegerea părților, în sens de negotium, să fi fost anterioară sau concomitentă actului aparent, iar contractul secret, încheiat anterior, să fie în vigoare în momentul încheierii actului public. Caracteristic pentru existența simulației este faptul că aceasta presupune existența concomitentă între aceleași părți a două contracte, unul aparent și public prin care se creează o anumită aparență juridică ce nu reflectă însă voința internă reală a părților și un act secret ce corespunde voinței reale interne a părților, prin care acestea anihilează în tot sau în parte aparența juridică creată prin actul public.

Astfel, o formă a simulației este reprezentată de disimularea realității prin crearea aparenței unui contract care, în realitate nereprezentând voința reală a părților, nu poate produce efecte juridice.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 648/16.03.2022, a stabilit faptul că, în prezenta cauză, dovada simulației se poate face inclusiv cu martori.

Continuând analiza, Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a se reține incidența simulației, respectiv:

- actul secret încheiat de defunctul D. (autorul intimaților-pârâți) și apelanta-reclamantă A. este reprezentat de înțelegerea (convenția) de vânzare-cumpărare a 25% din părțile sociale deținute de aceasta din urmă în cadrul F. S.R.L., acest act secret fiind contemporan actului public;

- actul public este reprezentat de contractul de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012;

- defunctul D. și apelanta-reclamantă A. au fost de acord să disimuleze vânzarea părților sociale sub forma unui împrumut;

Din cuprinsul corespondenței electronice menționate în hotărârea atacată cu recurs, rezultă că:

- intenția defunctului D. a fost de a achiziționa un procent din părțile sociale deținute de apelanta-reclamantă în cadrul F. S.R.L., însă a dorit ca prețul să fie înregistrat sub forma unui împrumut pentru a evita plata impozitului pe dividende;

- apelanta-reclamantă a acceptat să vândă defunctului D. o parte din părțile sociale deținute în cadrul F. S.R.L. și, totodată, a fost de acord ca această vânzare de părți sociale să fie disimulată sub forma unui împrumut;

Înalta Curte constată că instanța de apel, în rejudecare, a făcut o legală și corectă interpretare a dispozițiilor ce reglementează instituția simulației, în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice derulate între părți, reținând că defunctul D. (autorul intimaților-pârâți) și apelanta-reclamantă A. au convenit ca aceasta din urmă să îi vândă 25% din părțile sociale deținute în cadrul F. S.R.L. (actul secret), punându-se de acord în același timp să disimuleze vânzarea părților sociale sub forma unui împrumut (actul public).

Ca o materializare a acestei operațiuni de disimulare a voinței reale a părților, a fost încheiat contractul de împrumut nr. x/13.12.2012 atestat de avocatul E. sub nr. x/13.12.2012 și a fost adoptată hotărârea Adunării Generale a Acționarilor F. S.R.L. nr. 2/13.12.2013, prin care apelanta-reclamantă și asociatul J. au decis:

- cooptarea defunctului D. în calitate de asociat, ca urmare a majorării capitalului social al societății cu suma de 250 RON, reprezentând contravaloarea a 25 de părți sociale;

- majorarea capitalului social la suma de 1.000 RON (apelanta-reclamantă cu suma de 510 RON și numitul J. cu suma de 40 RON), divizat în 100 de părți sociale, din care apelanta-reclamantă deține 70 de părți sociale (70% din capitalul social), defunctul D. deține 25 de părți sociale (25% din capitalul social), numitul J. deține 5 de părți sociale (5% din capitalul social);

În cuprinsul contractului de împrumut este menționat faptul că defunctul D. a împrumutat-o pe apelanta-reclamantă cu suma de 139.912 GBP, fără dobândă, pe o perioadă de 24 de luni, suma de 10.000 GBP urmând să fie transferată direct către F. S.R.L.

Apelanta-reclamantă a recunoscut în cuprinsul cererii de chemare în judecată că a încasat de la defunctul D. suma de 55.226 RON (10.567 GBP) în contul deschis în RON, iar din extrasele de cont emise de K. S.A. rezultă că a mai încasat suma de 110.000 GBP (20.000 GBP, 50.000 GBP, 20.000 GBP și 20.000 GBP) în perioada 28.12.2012 - 23.01.2013.

Este adevărat că în extrasul de cont este menționat că sumele i-au fost virate apelantei-reclamante în baza contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, însă, așa cum a fost argumentat anterior, defunctul D. și apelanta-reclamantă au fost de acord să disimuleze vânzarea părților sociale sub forma unui împrumut.

Prin motivele de recurs, recurenții-pârâți nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate, prin raportare la soluția pronunțată de curtea de apel, argumentele acestora vizând, în principal, modul în care instanța de apel a apreciat probele administrate în cauză pentru a ajunge la concluzia că există un acord simulatoriu între părți.

Potrivit recurenților, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă că a existat această înțelegere (convenție) de vânzare-cumpărare a 25% din părțile sociale ale F. S.R.L.

Instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei recurate, că D. a indicat în corespondența electronică transmisă apelantei-reclamante la data de 13 decembrie 2012 (ora 3:40 PM) că:

- toți consultanții săi din Regatul Unit (UK) i-au spus că banii ar trebui să fie înregistrați ca un împrumut către societate;

- când va exista profit și vor fi declarate dividende, în loc să ia dividende și să plătească 16%, va lua echivalentul sumei împrumutate;

Contrar celor reținute de instanța de apel, în rejudecare, recurenții-pârâți C. și B. au susținut faptul că nu s-a făcut dovada de către niciuna dintre părți că adresa de e-mail atribuită autorului pârâților D. - x@x.com - ar fi aparținut, într-adevăr, acestuia și că acesta era cel care avea controlul accesului la adresa de e-mail anterior menționată.

Înalta Curte constată că aspectele criticate nu sunt de natură a evidenția ipoteza de greșită aplicare a legii la situația de fapt reținută în fața instanței de apel - instanță căreia legea îi oferă competența de a evalua probele și de a stabili, pe baza acestora, situația de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecății, ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situației de fapt, prin prisma probelor administrate.

Astfel, se reproșează instanței de apel că nu a făcut o evaluare corectă a probelor și, prin aceasta, a stabilit în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența simulației, fapt ce a condus la admiterea acțiunii introductive de instanță.

Or, reaprecierea probelor administrate în cauză, cu influență asupra situației faptice reținute de instanța ierarhic inferioară, ulterior dezlegărilor date prin decizia de casare, excede unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigențelor care se desprind din dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Critica recurenților-pârâți dezvoltă doar în aparență ideea de aplicare greșită a legii, respectiv că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile legale prin aceea că nu a verificat condițiile existenței simulației prin analizarea conjugată a tuturor elementelor care impuneau constatarea caracterului simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat E. sub nr. x/13.12.2012.

Reamintind că prin recurs nu poate fi cenzurată concludența, pertinența sau aprecierea probelor, ci numai legalitatea dispozițiilor privind administrarea lor, instanța supremă va înlătura criticile formulate, de vreme ce nu au fost decelate neregularități procedurale săvârșite de instanța de apel.

Faptul că a fost infirmată soluția primei instanțe, în dezacord cu opinia recurenților, nu atrage casarea unei hotărâri, în lipsa incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenții-pârâți C. și B., în expunerea motivelor de recurs, au prezentat argumente care susțin corectitudinea hotărârii primei instanțe, ce nu pot fi analizate în prezenta cale de atac.

Așa fiind, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-pârâți C. și B. împotriva deciziei civile nr. 1931/2023 din 7 decembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 31 octombrie 2024.