ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra perimării recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 10.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței să constate caracterul abuziv al clauzei 6.3. privind obligația reclamantului de a achita sumele datorate în temeiul contractului de credit în moneda CHF și să se dispună efectuarea conversiei creditului în moneda națională, la valoarea cursului RON-CHF din data contractării creditului - 22.05.2008; caracterul abuziv al dispozițiilor art. 5.4. privind dobânda variabilă, precum și majorarea nelegală a "marjei băncii" și să se dispună restituirea sumelor achitate în plus cu titlu de dobândă; caracterul abuziv al clauzelor 4.2, 6.5, 7.1 si 9.12, să se constate că acestea nu produc efecte și să se dispună eliminarea acestor clauze din contract; caracterul abuziv clauzelor contractuale din actele adiționale încheiate de reclamant cu banca, privind obligația reclamantului de plata a unor comisioane de reeșalonare și să se dispună restituirea sumelor achitate de reclamant cu acest titlu; să fie obligată pârâta să îi restituie reclamantului orice alte sume percepute în mod nelegal în temeiul contractului; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3220 din 25 mai 2016, Tribunalul București, secția a VI a civilă a admis în parte cererea, a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute de art. 7.1 lit. a), h) și m) din contractul de credit nr. x/22 mai 2008 și a respins celelalte pretenții ale reclamantului ca neîntemeiate; pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1500 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2129/A din 21 noiembrie 2017 a admis apelul apelantului-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3220/25.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 9.12 teza I din convenția părților și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3220/25.05.2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

A respins cererea intimatei pârâte de obligare a apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâta B. S.A.

Recurentul-reclamant A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material incidente privind anumite puncte din petitul cererii de apel.

Astfel, în mod nelegal instanța de apel a considerat că dispozițiile art. 6.3 din contractul de credit încheiat de părți nu pot fi analizate din perspectiva Legii nr. 193/2000, interpretând și aplicând greșit prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, text legal care, în opinia recurentului, nu este incident în cauză (hotărârea CJUE în cauza C-186/16).

De asemenea, consideră că este eronată interpretarea instanței de apel cu privire la dispozițiile art. 5 din contract, privind dobânda variabilă și restituirea sumelor percepute în plus cu titlu de dobândă, de vreme ce art. 5.4. face referire directă la modificarea marjei de către bancă. Totodată, aprecierea că art. 5.4. din contractul de credit "nu întrunește cerințele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, conținutul său fiind clar și explicit" este eronată, instanța de apel aplicând greșit prevederile Legii nr. 193/2000. Consideră că art. 5.4. întrunește condițiile prevăzute în art. 4 din Legea nr. 193/2000 și este o clauză abuzivă, iar majorarea dobânzii s-a realizat cu încălcarea prevederilor art. 50

2

010.

Cu privire la caracterul abuziv al altor clauze din contractul de credit și anume, art. 4.2., art. 6.5., art. 7.1. lit. K), n), o), recurentul-reclamant susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 193/2000 și în mod greșit a apreciat că aceste clauze nu sunt abuzive.

Totodată, referitor la caracterul abuziv al clauzelor contractuale din actele adiționale încheiate de reclamant cu banca, privind obligația reclamantului la plata unor comisioane de reeșalonare și restituirea sumelor achitate cu acest titlu, instanța de apel în mod greșit a interpretat aceste comisioane de reeșalonare ca fiind un "comision unic" care respectă prevederile art. 36 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 50/2010.

Recurenta-pârâtă B. S.A. solicită în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate, pentru motivele de nelegalitate invocate.

În esență, recurenta-pârâtă susține că decizia recurată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel, consideră că în mod nelegal instanța de apel nu a reținut faptul că cererea reclamantului cu privire la clauzele art. 7.1. din contractul de credit era și este lipsită de un interes actual, hotărârea recurată fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă consideră că instanța de apel a reținut în mod nelegal faptul că prevederile art. 7.1. lit. A), art. 7.1. lit. H) și art. 7.1. lit. M) din contractul de credit ar avea caracter abuziv, hotărârea recurată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 4 din Legea nr. 193/2000.

De asemenea, hotărârea instanței de apel a fost dată cu aplicarea greșită și încălcarea art. 4 din Legea nr. 193/2000, întrucât în mod nelegal curtea a reținut faptul că prevederile art. 9.12 teza I din contractul de credit ar avea un caracter abuziv.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 21 septembrie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, cu mențiunea că părțile pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin încheierea de ședință din data de 1 martie 2019, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului reclamantului și a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantul A. și de recurenta-pârâtă B. S.A.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019 a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea cauzei nr. C-81/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Prin încheierea din 10 martie 2021 cauza a fost repusă pe rol, în vederea emiterii unor adrese către recurentul-reclamant A. și către recurenta-pârâtă C. (Fostă B. S.A.), față de solicitarea părților de a se lua act de renunțarea la însuși dreptul pretins de către reclamant, în sensul de a face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 408 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 aprilie 2019, a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea cauzei C-81/19 aflată pe rolul C.J.U.E, pricina fiind repusă pe rol la termenul din 11 noiembrie 2020.

Ulterior, prin încheierea din 21 aprilie 2021, a fost suspendată judecata cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ., iar prin viza din 10 decembrie 2021 a fost acordat termen astăzi, 02.03.2022, părțile fiind citate pentru discutare constatare perimare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 416 alin. (1) coroborat cu art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., excepția perimării recursurilor, urmează să constate perimarea acestora, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În speța de față, cauza a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condițiile art. 417-418 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 416 alin. (1) și art. 420 C. proc. civ., va constata perimată cererilor de recurs.

Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părților, Înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. și urmează să constate perimarea cererilor de recurs formulate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă C. S.A. (FOSTĂ B.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimate recursurile declarate de recurentul-reclamant A. și de recurenta-pârâtă C. S.A. (FOSTĂ B.) împotriva deciziei civile nr. 2129/A din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.