ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 889/2021

Ședința publică din data de 7 aprilie 2021

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 18.08.2015 sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța:

a) clauzele conținute la pct. 3.3. din convenție, prin care banca pârâtă își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a Băncii;

b) clauzele conținute la pct. 3.5 din convenție, referitoare la comisionul de procesare de 2,2%;

c) clauzele conținute la pct. 3.7 din convenție, referitoare la comisionul de administrare;

d) clauzele conținute la pct. 8.1 din convenție, referitoare la declararea scadentei anticipate a creditului la apariția oricărui culpe și pentru încălcarea oricăror alte obligații contractuale;

Prin sentința civilă nr. 1522 din 11 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă s-a admis în parte cererea astfel formulată; s-a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 3.3 teza a 2-a din contractul de credit nr. x/19.12.2007, în ceea ce privește posibilitatea băncii de a modifica valoarea dobânzii curente în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii. A fost obligată pârâta la restituirea către reclamanți a sumei de 3510,46 CHF reprezentând diferență de dobândă curentă achitată în perioada 08.02.2009-30.05.2015, precum și la plata către aceștia a dobânzii legale aferente sumelor ce compun debitul mai sus arătat, de la data achitării fiecărei sume și până la data restituirii lor de către pârâtă. Au fost respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă C. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1896/A din 13 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., împotriva sentinței civile nr. 1522 din 11 martie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat; s-a respins cererea apelantei-pârâte C. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă C. S.A., solicitând admiterea căii de atac, modificarea hotărârii recurate, în condițiile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., în sensul admiterii apelului său și, în consecință, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a făcut o interpretare greșită a legii și a considerat clauza prevăzută la art. 3.3 din contractul de credit nr. x/19.12.2007 ca fiind abuzivă în ceea ce privește modificarea dobânzii în funcție de evoluția pieței sau politica de credite, și, de asemenea, că O.U.G. nr. 50/2010 nu a modificat raportul juridic contractual dintre părți ci, dimpotrivă, a reținut în mod injust că nu ar fi opera acceptarea tacită de la art. 95 din ordonanță.

Recurenta consideră că soluția instanței de apel de a constata caracterul abuziv al acestor clauze este greșită, motivele de recurs încadrându-se în cele prevăzute de art. 468 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai exact hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, apreciază că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010, îndeosebi cele prevăzute de art. 95 (5) din acest act normativ, text de lege care presupunea doar două ipoteze: consumatorul avea posibilitatea ori de a accepta expres prin semnarea actului adițional de conformare ori de a accepta tacit prin nemanifestarea voinței față de acest act adițional.

În dezacord cu opinia instanței de apel, învederează instanței de recurs că aplicarea O.U.G. nr. 50/2010 tuturor contractelor aflate în curs de derulare, deci inclusiv contractului de credit supus analizei, de la momentul intrării sale în vigoare, a reprezentat o obligație legală imperativă pentru recurentă. Astfel, conform art. 95 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 50/2010 (în forma anterioară aprobării sale prin Legea nr. 288/2010 și sub imperiul căreia s-a încheiat Actul adițional de implementare a O.U.G. nr. 50/2010), creditorii - în speță, C.- au avut obligația ca în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență să asigure conformitatea contractelor aflate în derulare cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 prin încheierea de acte adiționale.

Recurenta-pârâtă arată că și-a îndeplinit întocmai obligația legală și, în conformitate cu art. 95 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010 a transmis către intimatii-reclamanti adresa nr. x/10.09.2010. În acest context, subliniază că alin. (3) instituie o obligație de diligentă, iar nu de rezultat în legătură cu informarea consumatorului, obligație pe care apreciază că a îndeplinit-o prin transmiterea unei scrisori recomandate la adresa din contract a împrumutaților, în cuprinsul căreia aceștia au fost informați în mod detaliat.

În speță, intimații-reclamanti nu au semnat actul adițional de conformare, deși au fost informați prin notificarea nr. x/10.09.2010 și nici nu au denunțat aplicarea ordonanței, ceea ce înseamnă că au acceptat tacit actul adițional de corelare a contractului de credit nr. x/19.12.2007 cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010.

Mai arată și faptul că în luna ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G. nr. 50/2010, iar împrumutații ar fi trebuit să denunțe actul adițional in termenul legal reglementat prin alin. (2) al art. II din Legea nr. 288/2010, adică în termen de 60 de zile calculate de la data de 02.01.2011, ceea ce nu s-a întâmplat și, pe cale de consecință, actul adițional la contractul de credit al clienților a fost considerat acceptat tacit și a produs efecte, în conformitate cu prevederile legale imperative.

Recurenta reiterează conținutul adresei, susținând că prin notificarea nr. x/10.09.2010 Banca a informat în mod temeinic pe intimații-reclamanți cu privire la modul în care vor fi conformate cu prevederile ordonanței, clauzele referitoare la dobândă din contractul de credit în derulare și că nicidecum nu a fost transmisă doar o invitație din cuprinsul căreia consumatorilor le-ar fi fost imposibil să afle despre modificările contractuale operate de Bancă, așa cum în mod nedrept notează instanța de apel prin considerentele deciziei atacate.

Cu privire la acceptarea de către consumator a actului adițional de conformare, recurenta învederează instanței de recurs că anterior Legii nr. 288/2010, cum este și cazul în speță, consumatorul nu avea posibilitatea de a refuza aplicarea prevederilor ordonanței, asa cum se precizează de altfel și la art. 80 (1) conform căruia "Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezente ordonanță de urgență." Astfel că legea aplicabilă în momentul notificării implementării O.U.G. nr. 50/2010 nu prezenta și ipoteza refuzului aplicării ordonanței exprimat prin neacceptarea actului adițional de conformare a contractului în derulare. Un asemenea refuz nu a fost permis de lege și nu a putut forma un drept subiectiv al consumatorului anterior apariției Legii nr. 288/2010.

Prin urmare, arată că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 80 alin. (1) - interdicția pentru consumator de a renunțe la drepturile conferite de O.U.G. nr. 50/2010, a dispozițiilor art. 95 alin. (5) - care atribuie valoare de acceptare tacită faptului de a nu semna actul adițional de conformare, rezultă că O.U.G. nr. 50/2010 era aptă să modifice contractele de credit în derulare prin simpla sa intrare în vigoare.

De asemenea, susține că nu exista niciun text de lege care să indice respectarea unui interval de timp scurs de la data transmiterii notificării și termenul fixat pentru semnarea actului adițional de implementare. În aceste condiții, aprecierea instanței de apel nu poate fi primită cum că "consumatorului i s-a pus la dispoziție un interval extrem de redus pentru a onora invitația." Mai mult, în continuarea acestei aprecieri eronate fără corespondent într-un text de lege, instanța de apel a conchis în mod injust cum că procedând în acest fel "Banca a urmărit tocmai acceptarea tacită, în detrimentul acordului expres" finalizându-și raționamentul cu o previziune asupra modului în care s-ar fi derulat raporturile contractuale.

Recurenta apreciază că a făcut dovada diligentelor depuse pentru informarea consumatorului cu privire la obligația acestuia de a semna actul adițional de conformare a contractului în derulare cu dispozițiile ordonanței, astfel că Banca nu a eșuat în a proba faptul că ar fi făcut toate demersurile pentru a aduce la cunoștința consumatorului actul adițional, asa cum se exprima în mod nedrept instanța de apel.

Printr-o altă critică, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a realizat o greșită aplicare a art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 prin excluderea de la controlul caracterului abuziv a clauzei privind modalitatea în care va fi revizuită rata dobânzii; clauzele contractuale privitoare la dobândă și comisioane reprezintă clauze ce privesc obiectul și prețul contractului și sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv în măsura în care sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil - a se vedea art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 și art. 3 lit. g) din Directiva 48/2008, dar și decizia civilă nr. 4685 din 27 noiembrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2011., precum și Decizia Curții Constituționale nr. 62/2017; or, cerințele ca respectiva clauză să privească obiectul principal al contractului și prețul sunt alternative, iar nu cumulative.

Recurenta-pârâtă susține și faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 prin refuzul de a analiza condițiile prevăzute la art. 4 alin. (1) pentru constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.

Astfel, consideră că soluția instanței de apel de a constata caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzei cuprinse la art. 3.3 doar în partea privitoare la criteriul de modificare a ratei dobânzii, respectiv "funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii" este greșită, motivul de recurs încadrându-se în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., mai exact hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Susține că instanța de apel a efectuat o analiză a clauzei înscrisă la art. 3.3 din contractul de credit exclusiv din perspectiva art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, iar din împrejurarea constatării că "nu este identificat niciun criteriu obiectiv, public și verificabil" a ajuns la concluzia că sunt îndeplinite condițiile caracterului abuziv, deși nu a procedat la analiza celor trei condiții stipulate la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, respectiv lipsa negocierii, producerea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, precum și reaua-credință a profesionistului.

Recurenta-pârâtă apreciază că prevederile contractuale prin care s-a stabilit o dobânda variabilă în funcție de evoluția pieței financiare au respectat întru totul dispozițiile legale în vigoare la data de 19.12.2007, când nu exista obligația legală ca nivelul dobânzii variabile să fie precizat în conținutul contractului de credit, nici toți indicatorii financiari care conduc la modificarea dobânzii și nici modalitatea de calcul a dobânzii, ci trebuia să fie prezentat doar motivul care ar conduce la modificarea dobânzii (Anexa alin. (1) lit. a) din Legea nr. 193/2000).

Astfel, consideră că instanța de apel nu a efectuat o analiza a clauzei din perspectiva acestor dispoziții legale în vigoare la momentul semnării contractului, ci s-a limitat la aprecieri fără susținere în legislația aplicabilă în decembrie 2007. Invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1293 din 27 martie 2013.

Prin urmare, Banca a prevăzut în clauza 3.2 teza II o motivație întemeiată a variației dobânzii -"evoluția pieței financiare sau a politicii monetare", iar această clauză satisface cerințele caracterului clar și inteligibil, în opoziție cu concluzia instanței de apel.

Astfel că modificarea ratei dobânzii nu este lăsată la libera apreciere a băncii conferindu-i un drept absolut, asa cum interpretează instanța de apel, ci este operată în funcție de indici de referințe verificabili, fiind exprimată în termeni clari, ușor inteligibili. Posibilitatea băncii de a insera o clauză care să-i permită să majoreze dobânda este o consecință firească a caracterului variabil al dobânzii, nu contravine legii și nu are caracter abuziv.

În concluzie, recurenta-pârâtă susține că nu poate fi reținut caracterul abuziv al clauzei privind criteriul variabil al dobânzii din Contractul de credit analizat în condițiile în care prin întrunirea acordului de voința al părților contractante asupra conținutului acestor clauze își găsește aplicabilitatea principiul forței obligatorii a contractelor pacta sunt servanda, consacrat de art. 969 din C. civ.

Intimații-reclamanți A. și B. nu au depus întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 5 octombrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar recurenta-pârâtă a depus un punct de vederea asupra raportului întocmit, achiesând concluziilor acestuia.

Prin încheierea din 5 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia la 18 octombrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 18 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 13 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, până la soluționarea cauzei C-269/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, ca urmare a soluționării cauzei C-269/19 aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene.

La termenul din 7 aprilie 2021, constatând că motivul care a stat la baza suspendării judecății nu mai subzistă, Înalta Curte a dispus repus cauza pe rol.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din perspectiva acestui caz de nelegalitate, recurenta-pârâtă a susținut că este greșită soluția pronunțată asupra implementării actului adițional de transpunere a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010, întrucât instanța de apel a încălcat normele de drept material reprezentate de art. 95 și de art. 80 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2010.

Critica recurentei este întemeiată, deoarece instanța de apel a constatat în mod greșit că nu s-a făcut dovada acceptării acestui act adițional de către reclamanți în condițiile art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010.

Dispozițiile art. 37 și art. 95 alin. (1)-(5) din acest act normativ, în forma inițială, prevedeau că:

Art. 37:

"În contractele de credit cu dobândă variabilă se vor aplica următoarele reguli: a) dobânda va fi raportată la fluctuațiile indicilor de referință EURIBOR/ROBOR/LIBOR/rata dobânzii de referință a BNR, în funcție de valuta creditului, la care creditorul poate adăuga o anumită marjă, fixă pe toată durata derulării contractului;"

Art. 95. "1) Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. (2) Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. (3) Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. (4) Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. (5) Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită."

Totodată, conform dispozițiilor art. 80 (1) O.U.G. nr. 50:

"Consumatorii nu pot renunța la drepturile care le-au fost conferite prin prezenta ordonanță de urgență."

Astfel, în varianta inițială a O.U.G. nr. 50/2010, pentru ca un act adițional să poată fi considerat ca fiind acceptat tacit de către consumatori, era necesar să fie comunicat consumatorilor, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de-a lua în mod real cunoștință de clauzele sale, însă legea aplicabilă la momentul notificării implementării acestei ordonanțe nu prezenta și ipoteza refuzului aplicării ordonanței exprimat prin neacceptarea actului adițional de conformare a contractului în derulare. Or, în măsura în care consumatorul și-ar fi exprimat refuzul față de prevederile actului adițional, contractul ar fi continuat să se deruleze în modalitatea convenită inițial; în măsura în care consumatorul se declară de acord, actul adițional e considerat acceptat expres, iar în ipoteza în care nu își exprimă nici un punct de vedere, actul adițional este considerat de lege ca fiind tacit adoptat.

Contrar celor reținute de instanța de apel, recurenta-pârâtă a prezentat un astfel de act adițional, fiind făcută și dovada depunerii diligențelor necesare pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actului, conform notificării nr. x/10.09.2010.

Reclamanții au luat la cunoștință din cadrul notificării efectuate de bancă despre conținutul clauzelor contractuale modificate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, valoarea comisionului de rambursare anticipată și exprimarea explicită a formulei de calcul a ratei dobânzii, în funcție de un indice de referință public, modul de calcul și transparentizare a dobânzii creditului conform dispozițiilor legale.

Astfel, banca s-a conformat exigențelor art. 95 alin. (3) din O.U.G. nr. 50/2010, îndeplinindu-și obligația de a informa consumatorii cu privire la obligația acestora de a semna actul adițional; or, nefiind semnat de consumatori, actul adițional a fost considerat acceptat tacit și, pentru viitor, prevederile acestuia au înlocuit clauzele din contractul inițial referitoare la valoarea comisionului de rambursare anticipată și formula de calcul a ratei dobânzii în funcție de un indice de referință public.

Prin urmare, între părțile din prezenta cauză a intervenit o modificare a contractului de credit în condițiile art. 95 alin. (5) din O.U.G. nr. 50/2010 în forma inițială, cerințele legale prevăzute de acest text fiind satisfăcute.

Față de succesiunea în timp a celor două acte normative, se constată că prin Legea nr. 288/2010 (pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori) s-a instituit posibilitatea consumatorului sau creditorului de a notifica cealaltă parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare, în situația în care nu este de acord cu actul adițional acceptat tacit în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2010.

Contrar celor reținute de instanța de apel, acceptarea tacită a produs efecte în speță și ca urmare a lipsei notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de art. II din Legea nr. 288/2010, potrivit căruia actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezentei legi în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți (alin. (1). Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi (alin. (2).

Prin urmare, instanța de recurs constată incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 496 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 497 teza I C. proc. civ., va admite recursul și va casa decizia recurată cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Cauza va fi trimisă Curții de Apel București pentru o nouă judecată a apelului pârâtei în sensul analizei condițiilor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 cu privire la clauza contractuală referitoare la variația dobânzii, urmând a fi avute în vedere și dezlegările date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-269/19.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1896/A din 13 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2021.