ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 993/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin în data de 15.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B., editor în cadrul publicației independente online "Politicienii români", solicitând instanței să constate caracterul ilicit, denigrator, defăimător la adresa sa și a familiei sale, al articolelor scrise de către pârât, precum și obligarea acestuia la plata sumei de 60.000 Euro, în echivalent, cu titlu de daune morale. De asemenea, a solicitat și obligarea pârâtului la ștergerea imaginii care însoțește titlul articolului "Cum se fură acum în primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin", apărut pe site-ul "www.x.ro" și pe pagina C. a publicației "Politicienii Români" în data de 01.11.2021 și în care, chiar dacă are chipul blurat, apare și fiica sa, D. (în vârsta de aproximativ 11 ani la momentul fotografiei), precum și a aceleiași imagini care însoțește și articolul "Îi cer lui E. să demonstreze că A. este căsătorit", apărut pe site-ul "www.x.ro" și pe pagina C. a publicației "Politicienii Români" în data de 10.07.2020; ștergerea în întregime a textului articolului "Idiotul cu parașută din vârful județului", apărut pe același site și aceeași pagină în data de 11.10.2021. Totodată, a solicitat și obligarea pârâtului de a publica pe site-ul "www.x.ro", pe propria cheltuială, hotărârea pronunțată în acest dosar (cu excepția datelor cu caracter personal) și la prezentarea de scuze publice, în trei numere consecutive, în publicația "Politicienii români" (www.x.ro), într-un interval de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. În drept, au fost invocate prevederile art. 72, art. 251, art. 253, art. 1.357 alin. (1), art. 1.349, art. 1.359 C. civ., art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv art. 27 alin. (1) și (2) din Legea nr. 272/2004. Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Totodată, pârâtul a formulat și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului A., pârât reconvențional, la plata sumei de 120.000 euro sau echivalent cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral adus pârâtului în mai multe ocazii, afirmații mincinoase, degradante și calomnioase făcute prin viu grai într-o emisiune "live" de pe C. a publicației online "F.", din data de 24.09.2020; obligarea reclamantului-pârât la plata dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 120.000 euro, dobânda calculată de la data faptei până la data plății prejudiciului, respectiv de la data de 24.09.2020; în temeiul art. 253 C. civ., a solicitat obligarea reclamantului la publicarea pe cheltuiala proprie a hotărârii judecătorești în trei publicații locale relevante pentru public dintre care una să fie "Politicienii Români", precum și pe pagina sa personală de C., precum și obligarea reclamantului la retragerea comentariilor insultătoare de pe C. privitoare la pârât. Reclamantul-pârât a formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința nr. 2137/29.11.2022, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului-pârât reconvențional; a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional și a respins, ca neîntemeiate, cererile accesorii.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia nr. 224/28.09.2023, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul reclamantului și a respins apelul incident al pârâtului împotriva sentinței; a schimbat, în parte, sentința în sensul că a admis, în parte, cererea de chemare în judecată și în consecință l-a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 3.000 de RON, cu titlu de despăgubiri morale; l-a obligat pe pârât la ștergerea în întregime de pe site-ul www.x.ro și de pe pagina C. a publicației "Politicienii Români" a articolului "Idiotul cu parașută din vârful județului", apărut în data de 11.10.2021 pe cele două platforme; l-a obligat pe pârât la publicarea, pe propria cheltuială, a hotărârii în publicația online "Politicienii Români"; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată; a menținut, în rest, sentința; l-a obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în cuantum de 300 RON.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul B., prin care a solicitat, în principal, casarea parțială a deciziei atacate și respingerea apelului reclamantului, iar în subsidiar, casarea parțială a deciziei atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii apelului incident al pârâtului. Recurentul-pârât a menționat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.357 C. civ., respectiv a art. 8 și art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de apel a reținut că "majoritatea articolelor incriminate de apelantul-reclamant vizează o temă de interes general și actual pentru societatea românească și anume pretinsa corupție în instituțiile de stat." Arată că în primul articol publicat - "Îi cer lui E. să demonstreze că A. este căsătorit" - a avut suspiciuni în legătură cu statutul marital al intimatului, în contextul unor declarații apărute anterior în presă, fără însă a intra în amănunte legate de viața privată a intimatului, ceea ce nu poate conduce la concluzia că s-a depășit sfera liberei exprimări de natură a atrage răspunderea delictuală a recurentului. De asemenea, precizează că în articolele intitulate "A.. înșelăciune, uz de fals și trafic de influență?!", "Schizofrenia, semne de boală în Consiliul Județean", "Cum se fură acum în primăria Reșița și Consiliul Județean Caraș-Severin", nu a lansat acuzații de natură penală la adresa intimatului, ci, plecând de la situații de fapt, cum este cea petrecută într-o ședință a Consiliul Local al Comunei Zăvoi, a supus dezbaterii chestiuni legate de proiecte de dezvoltare turistică propuse de intimat. Mai mult, arată că și-a exprimat nemulțumirea că sunt cheltuiți bani din fonduri publice pe diverse studii de fezabilitate, iar, în opinia sa, niciunul dintre proiecte nu este finalizat. Cu toate că anumite fapte pot dobândi caracter infracțional, curtea de apel a constatat, totuși, o reticență a pârâtului în a lansa acuzații punctuale, menținând o oarecare sferă a dezbaterii. În ceea ce privește articolul "Idiotul cu parașută din vârful județului", publicat în 11.10.2021, curtea de apel a reținut că "alta este însă situația în ceea ce privește afirmațiile pârâtului legate de familia reclamantului, în special față de soția acestuia, astfel cum sunt prezentate în articolul Idiotul cu parașută din vârful județului. Aplicând principiile desprinse din jurisprudența CEDO mai sus expuse situației prezentate supra, curtea apreciază că pârâtul a depășit sfera de protecție a liberei exprimări prin expunerea din articolul mai înainte prezentat." Arată că, în ceea ce privește acest articol, instanța de recurs trebuie să rețină câteva aspecte extrem de importante, deoarece, în acest articol, nu este menționat numele intimatului A. sau cel al soției acestuia. Precizează că, în România, există 41 de președinți de consilii județene, în totalitate fiind oameni cu o stare materială bună, iar unii dintre aceștia au proprietăți, case sau vile, la munte. Prin urmare, nu există și nici nu poate fi făcută o similitudine concretă între intimatul A. și imaginarul personaj al articolului. Tot în acest articol se spune că tatăl personajului a fost bănuit de spionaj, însă, cu toate acestea, intimatul A. se identifică cu respectivul personaj, chiar dacă intimatul a adus numeroase dovezi privitoare la lupta împotriva sistemului comunist pe care familia sa a purtat-o în timp. Recurentul indică, astfel, că nu este posibil ca intimatul, pe de o parte, să se identifice cu personajul din articol, al cărui tată era bănuit de spionaj, iar, pe de altă parte, să aducă dovezi pentru a dovedi că nu este adevărat. În consecință, în ceea ce privește acest articol, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1.357 C. civ. și art. 8 și art. 10 din CEDO. În privința cuvântului "parașută", folosit în articol, instanța trebuie să rețină explicația concretă a Dicționarului Explicativ al limbii române, care nu acordă nicio conotație peiorativă acestui cuvânt, instanța trebuind să nu accepte trimiteri forțate către lucrări artizanale sau empirice care descriu cuvintele prin înțelesuri folosite în lumea interlopă. Se poate observa, cu ușurință, că articolul "Idiotul cu parașută din vârful județului" este un pamflet, fără o individualizare a unui personaj specific. Este important ca instanța să rețină că citările din articol sunt extrem de ambigue, nu sunt afirmații calomnioase și nici nu pot fi folosite pentru identificarea cuiva, din moment ce nu știa că intimatul are parașută (cuvântul "parașută" nu are în Dicționarul Explicativ al limbii române nicio definiție jignitoare sau peiorativă); afirmația "neam de manivelă" nu îl definește, sunt aproximativ 8 milioane de șoferi numai în România și o mare parte din ei au părinți șoferi; afirmația "i-a pus dracii și a ajuns în vârful județului", într-un articol în care se vorbește despre munte, parașute și lideri, nu este nici acesta un element edificatoriu de identificare, din moment ce nu se precizează care este vârful județului. Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința pronunțată, a reținut, în legătură cu acest articol controversat, următoarele aspecte: "nici articolul Idiotul cu parașută din vârful județului nu este apreciat de instanță ca vătămător pentru imaginea reclamantului, acesta asumându-și, prin intrarea în viața politico-administrativă riscul de a fi supus unor critici mai virulente din partea presei, cu rol de avertizor pentru cetățeni, și de așa numit câine de pază al democrației." Potrivit art. 70 C. civ., "orice persoană are dreptul la liberă exprimare. Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile și limitele prevăzute la art. 75". De asemenea, conform art. 75 C. civ., "nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune." Prin raportare la jurisprudenta CEDO, cu referire la art. 8 și art. 10 din Convenție, privind respectarea vieții private și libertatea de exprimare, cu referire la limitele criticii admisibile, CEDO apreciază că acestea sunt mai largi cu privire la un om politic, care acționează în calitatea sa de persoană publică, decât cu privire la un simplu cetățean. În consecință, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material anterior evocate și în ceea ce privește acest articol. Atât Curtea de Apel Timișoara, cât și Tribunalul Caraș-Severin au reținut că "libertatea jurnalistică și cea de exprimare poate include sau poate recurge la o posibilă doză de exagerare, ori chiar de provocare (Cauza Bladet Tromso și Stensaas vs. Norvegia), câtă vreme un om politic se expune inevitabil și conștient unui control atent al faptelor și gesturilor sale din partea ziariștilor, a organizațiilor non-guvernamentale, a masei de cetățeni și trebuie să arate o mai mare toleranță în această privință." Indiferent de simpatiile unui om politic, ale unui magistrat, jurnalist sau simplu cetățean, instanța trebuie să țină cont de egalitatea de drepturi și de obligațiile fiecăruia. Precizează că dosarul are ca obiect articole de presă în care cetățenii sunt informați despre un om al puterii politice și executive dintr-o țară democratică, în care dreptul la liberă exprimare este statuat prin art. 10 CEDO și prin art. 30 din Constiuție, o țară membră a Uniunii Europene și în care cetățeanul este liber să se exprime și să se întrebe în legătură cu toate situațiile publice și chiar în legătură cu cele private, atunci când acestea privesc interesul comun al societății. Potrivit jurisprudenței Curții în materie, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și această libertate se aplică nu numai pentru "informațiile" sau "ideile" admise cu bună-voință sau considerate ca inofensive sau indiferente, dar și pentru cele care contrariază, șochează sau neliniștesc. Astfel se exprimă pluralismul, toleranța și spiritul de deschidere fără de care nu există o "societate democratică" (cauza Handyside contra Regalului Unit). Potrivit dispozițiilor art. 1.357 alin. (1) C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu, printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Din prevederile legale menționate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu cert, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, respectiv existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. În consecință, art. 1.357 C. civ. nu își găsește aplicarea în speță, deoarece articolul, pe care intimatul îl consideră sfidător, nu îi este adresat intimatului, în articol nefiind menționat niciun nume concret, iar toate citările în care acesta se regăsește sunt extrem de ambigue. Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit acest articol, considerând în mod nereal și eronat că acesta îi este adresat intimatului și soției sale. De asemenea, acest articol a fost aplicat greșit de prima instanță, din moment ce apelantul-reclamant nu a dovedit niciun prejudiciu, conduita soției sale fiind în continuare dezbătută în mass-media și chiar de posturile naționale de televiziune. Hotărârea atacată este netemeinică și încalcă toate preceptele jurisprudenței consacrate. Presupunând că intimatul a suferit un prejudiciu moral sau de imagine în urma articolelor recurentului, prejudicii a căror netemeinice rezultă din cele afirmate anterior, instanțele anterioare i-au interzis recurentului dreptul de a fi apărat de lege și de a-i fi păstrată intactă onoarea publică. Instanțele anterioare nu au sancționat insultele flagrante care i-au fost adresate recurentului, de către intimat, pe rețelele de socializare, respectiv: "cretin/nesimțit/mincinos ordinar", lucruri la care galeria de simpatizanți a intimatului s-a raliat, deși intimatul, prin prisma funcției sale, trebuia să păstreze un echilibru în societate. Mai mult, la insultele respective au fost făcute și alte comentarii insultătoare sau afirmații tendențioase de către suporterii intimatului, afirmații și insulte care i-au afectat recurentului atât imaginea, cât și starea psihică, ca persoană particulară (chiar dacă este jurnalist). Astfel, menționează că decizia atacată încalcă dispozițiile art. 1.357 C. civ., respectiv art. 8 și art. 10 CEDO și în ceea ce privește soluția de respingere a apelului incident formulat de către recurentul-pârât. Precizează că intimatul s-a referit la recurent ca fiind "mincinos" și "cretin" în cadrul unei emisiuni live, privită de mii de oameni și s-a referit la starea fizică a acestuia, la faptul că suferă de un handicap fizic, formulând afirmația mincinoasă că acest aspect l-ar fi determinat să îi aloce o sumă de bani. Arată că nu a avut niciodată o colaborare cu intimatul și că nu a primit nimic de la acesta. Coroborând aceste lucruri, faptul că intimatul susține că nu avea cunoștință despre handicapul recurentului, invocă înregistrarea audio depusă la dosar, care denotă contrariul și că susținerile sale publice sunt făcute tocmai pentru a jigni, arătându-și disprețul față de oricine nu are o anumită relație cu el. Pe parcursul anului trecut, mai exact în 24 septembrie 2020, intimatul a participat la o emisiune live a publicației online "F.", emisiune a cărui subiect au fost alegerile locale. Pe parcursul discuțiilor din emisiune, s-a vorbit despre subvenționarea presei locale, a celor câtorva publicații locale din județ, ocazie cu care intimatul s-a lansat într-o serie de afirmații calomnioase și denigratoare la adresa recurentului. În acest sens, intimatul a afirmat că i-ar fi dat bani recurentului pentru că și acesta merită să trăiască, că este suferind și necăjit, iar ulterior s-a lansat într-o serie de afirmații cu referire la handicapul fizic al recurentului. Precizează că toate jignirile proferate de către intimat și-au găsit un larg sprijin în rândul celor care îl urmăresc pe acesta, prima serie de jigniri primind nu mai puțin de 21 de aprecieri, iar a doua primind 10 aprecieri. Arată că, în aceste condiții, intimatul a depășit dreptul la libera exprimare, afectându-i recurentului dreptul la viața intimă și privată, devenind incidente dispozițiile art. 72 și art. 1.349 C. civ.

Apărări formulate în cauză Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Printr-o primă apărare, intimatul a menționat că solicitările recurentului, în sensul casării parțiale a deciziei atacate și respingerii integrale a apelului principal ori casării parțiale a deciziei atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii apelului incident, nu pot fi primite de instanța de recurs, acestea excedând prevederile art. 497 C. proc. civ. Pe fondul recursului, intimatul a menționat că recurentul tinde a transforma această cale de atac în una devolutivă, punând în discuție chestiuni de fond (interpretări ale unor texte, care deja au fost analizate de două instanțe de judecată, întrebări puse instanței de recurs cu privire la nemulțumiri punctuale ale recurentului, analiza unor probe administrate). În acest sens, menționează că recurentul a formulat susțineri privind fondul cauzei, fără a arăta în concret motivele de nelegalitate a hotărârii atacate și raportarea fiecărui motiv de recurs la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., sens în care a făcut referire la următoarele pasaje din cadrul memoriului de recurs: "(...) în ceea ce privește articolul Idiotul cu parașută din vârful județului, instanța de recurs trebuie să rețină câteva aspecte extrem de importante (...)", "(...) cum este posibil ca intimatul să se identifice cu personajul din articol, al cărui tată era bănuit și pe altă parte să aducă dovezi pentru a dovedi că nu este adevărat?", "cuvântul "parașută", folosit în articol, în explicația concretă a Dicționandui Explicativ al limbii române nu acordă nicio conotație peiorativă acestui cuvânt, instanța trebuind să nu accepte trimiteri forțate către lucrări artizanale sau empirice care descriu cuvinte/e prin înlelesuri folosite în lumea interlopă", "(...) nu știu dacă intimând A. are parașută (...)." De asemenea, menționează că după judecarea apelului și pronunțarea unei soluții nefavorabile recurentului, acesta a adus noi atacuri atât intimatului, cât și magistraților Curții de Apel Timișoara, sens în care a făcut referire la un articol publicat în data de 29.09.2023 atât pe site-ul www.x.ro, cât și pagina C. a publicației "Politicienii Români", precum și că înregistrarea ședinței de judecată (fără încuviințarea președintelui completului) a fost făcută publică în chiar respectivul articol. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicitat înlăturarea apărărilor intimatului și admiterea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Rezultă, așadar, din conținutul acestor prevederi, că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să fie subsumabile cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de lege. În consecință, în măsura în care aspectele învederate în cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac este sancționată cu nulitatea. Aceasta întrucât motivarea recursului presupune nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci și expunerea criticilor care, din punct de vedere legal, să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres reglementate potrivit dispozițiilor menționate anterior. Înalta Curte constată că, deși formal încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prevederi legale care au în vedere situația în care instanța a aplicat greșit normele de drept material, când a recurs la textele de lege incidente pricinii, dar fie le-a încălcat, fie le-a aplicat în mod greșit, recurentul-pârât nu a formulat, în concret, critici de nelegalitate subsumabile motivului de casare invocat. În realitate, memoriul de recurs, care se întinde pe mai multe pagini și în conținutul căruia se fac referiri la texte de lege și la principii ce decurg din jurisprudența în materie a curții de contencios european, se bazează pe susțineri cu caracter general, fără a se arăta, în concret, modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanța de apel, recurentul-pârât urmărind, de fapt, o reevaluare a elementelor de temeinicie ale cauzei. Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul își începe argumentația prin a solicita o nouă dezlegare cu privire la situația factuală, astfel cum a fost reținută de instanța de apel în legătură cu articolul intitulat "Idiotul cu parașută din vârful județului", sens în care afirmă că "trebuie să se rețină câteva aspecte extrem de importante, deoarece în acest articol nu este menționat absolut deloc numele intimatului A. sau al soției sale", pentru ca ulterior să concluzioneze, prin prisma acestui aspect, că "în ceea ce privește acest articol, hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1.357 C. civ. și art. 8 și art. 10 din CEDO". Or, cadrul factual reținut de instanța devolutivă de control judiciar, care nu poate face obiectul reevaluării în fața instanței de recurs, a stabilit că afirmațiile pârâtului-apelant, formulate în cuprinsul respectivului articol, sunt "legate de familia reclamantului, în special față de soția acestuia". A afirma, la acest moment procesual, contrariul constituie o nesocotire a limitelor în care instanța de recurs examinează cauza, exclusiv din perspectiva legalității acesteia, iar nu și cu privire la faptele cauzei, astfel cum decurg din maniera de apreciere a probatoriului administrat (în temeiul căruia a fost stabilită existența bazei factuale, în funcție de care s-au făcut apoi statuările în drept) - aspecte de temeinicie a căror existență și apreciere aparțin exclusiv instanțelor fondului. Mai mult, aspectul că recurentul-pârât urmărește doar o reinterpretare a elementelor de probatoriu - respectiv a afirmațiilor cuprinse în articolul în discuție - pentru ca, ulterior, în raport cu noua situație de fapt, să poată fi incidentă o eventuală încălcare a dispozițiilor de drept material indicate, este confirmată, în mod expres, chiar de acesta, prin memoriul de recurs, atunci când se arată că "instanța de apel a interpretat și aplicat greșit acest articol, considerând în mod nereal și eronat că acesta îi este adresat intimatului și soției sale". Or, exigențele procedurale ale motivului de casare invocat de parte impuneau, dimpotrivă, invocarea unei greșite interpretări și aplicări a unor texte de lege, iar nu a unor probe din prezenta pricină. Prin urmare, cum în prezenta cale extraordinară de atac nu se poate reevalua baza factuală relevată de probele administrate, necenzurabilă în recurs, susținerile recurentului-pârât sunt de neprimit în cadrul procesual dat. În continuare, recurentul-pârât contestă inclusiv dezlegările instanței de apel în ceea ce privește conotația peiorativă atribuită termenului de "parașută", cuprins în respectivul articol, în legătură cu care afirmă contrariul, respectiv că "instanța trebuie să rețină explicația concretă a Dicționarului Explicativ al limbii române, ce nu acordă nicio conotație peiorativă acestui cuvânt", urmată de redarea, sub forma citării, a unor texte de lege indicate de către recurentul-pârât ca fiind pretins încălcate de către instanța de apel (art. 70 și art. 75 C. civ.), respectiv de formularea unor afirmații generale, în legătură cu raportul dintre prevederile art. 8 și art. 10 din Convenție, astfel cum a fost stabilit în jurisprudența Curții, în sensul că "limitele criticii admisibile (...) sunt mai largi cu privire la un om politic (...), decât cu privire la un simplu cetățean", fără a arăta, însă, maniera în care aceste dispoziții legale/aspecte ce decurg din jurisprudența CEDO ar fi fost nesocotite de instanța de prim control judiciar. Drept urmare, și aceste susțineri, care nu indică, punctual, în ce constă pretinsa nelegalitate săvârșită de instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei atacate, ci realizează, mai degrabă, ca și în cazul celei dintâi critici, aprecieri cu privire la greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, nu pot forma obiect de analiză în recurs. Se constată, totodată, că recurentul-pârât a dedus, spre examinare, prin memoriul de recurs, și aspecte care sunt străine de statuările instanței de apel în legătură cu articolul în discuție, susținând, și de această dată, în încercarea de reapreciere a situației factuale, că, pe lângă termenul de "parașută", nici alte afirmații din respectivul articol ("neam de manivelă", "l-a pus dracu și a ajuns în vârful județului") nu ar avea un caracter peiorativ. Cum, însă, afirmația anterior menționată nu are legătură cu argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel cu ocazia pronunțării deciziei recurate, și aceasta se situează în afara exigențelor legale de motivare a recursului. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată poate invoca doar aspecte de nelegalitate, în conformitate cu motivele expres și limitativ prevăzute de lege, care își au corespondent în considerentele deciziei atacate. Nici susținerile prezentate în continuare în cuprinsul memoriului de recurs nu relevă aspecte de nelegalitate a deciziei atacate, ci reprezintă, de asemenea, simple redări (sub forma citării) ale considerentelor instanțelor fondului din cadrul hotărârilor pronunțate în prezenta cauză, respectiv ale Curții Europene a Drepturilor Omului, din cadrul hotărârii pronunțate în cauza Handyside împotriva Regatului Unit din 7 decembrie 1976, urmate de considerații generale, lipsite ca atare de valență juridică propriu-zisă, privind importanța libertății de exprimare, în acord cu dispozițiile art. 10 din Convenție și art. 30 din Constituție, în sensul că "(...) cetățeanul este liber să se exprime (..) și să se întrebe în legătură cu toate situațiile publice, chiar și private, atunci când acestea privesc interesul comun al societății", fără a se indica, însă, în mod expres, în ce constă pretinsa încălcare a acestor prevederi legale/elemente jurisprudențiale de către instanța de apel. Așadar, astfel de afirmații, care nu îmbracă forma unor critici de nelegalitate, exclud posibilitatea de încadrare a lor în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Nici susținerile formulate în legătură cu pretinsa inaplicabilitate, în speță, a prevederilor art. 1.357 C. civ., nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, în dezvoltarea acestora, recurentul face trimitere, în realitate, la aspecte factuale, străine de examinare în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, și care au fost înlăturate, în consecință, pentru considerentele expuse anterior. Astfel, în aceeași modalitate, inadecvată procedural, recurentul-pârât citează textul de lege (art. 1.357 C. civ.) și expune condițiile răspunderii civile delictuale, pentru ca, ulterior, să se limiteze la a afirma că aceste dispoziții legale "nu își găsesc aplicarea în speța de față deoarece (...) articolul pe care intimatul A. îl consideră sfidător nu îi este adresat dumnealui, în articol nefiind menționat niciun nume concret, iar toate citările în care dumnealui se regăsește sunt extrem de ambigue". Se observă, așadar, că recurentul-pârât nu a realizat o argumentare juridică susceptibilă de încadrare în drept și aptă de cenzură de legalitate, ci s-a limitat la a reproșa modalitatea în care au fost interpretate probele de către instanța de apel, la a expune considerații generale și la a reitera contextul factual al cauzei, asupra căruia solicită o altă dezlegare. Nici susținerile referitoare la pretinsa respingere, în mod eronat, de către instanța de prim control judiciar, a apelului incident promovat de către pârât nu sunt în măsură să învestească în mod legal instanța de recurs și, ca atare, să permită exercitarea controlului judiciar din prezenta fază procesuală, din moment ce nu contrapun critici concrete de nelegalitate cu privire la modalitatea efectivă în care instanța de apel a aplicat normele de drept substanțial și principiile aplicabile, ce degajă din jurisprundența CEDO. În acest sens, se constată că instanța devolutivă de control judiciar a reținut reciprocitatea apelativelor utilizate de părți, respectiv că, "în condițiile în care pârâtul îl numește pe reclamant "idiot" într-unul dintre articolele incriminate, lăsând de înțeles că nu ar avea multă școală, reclamantul, în contextul unor dezbateri pe teme de interes local ce au avut loc pe o rețea de socializare, îl numește pe pârât "nesimțit", "cretin" și "mincinos ordinar", motivând că acesta din urmă ar induce oamenii în eroare cu privire la publicarea unor licitații pe SEAP și că nu ar ști să citească", pentru ca ulterior aplicării principiilor stabilite în hotărârea pronunțată de instanța de contencios european în cauza nr. 25464/05, Gavrilovici c. Moldovei, relative la posibilitatea aprecierii unor expresii general ofensatoare ca reprezentând o critică tolerabilă în anumite circumstanțe, să concluzioneze că acestea reprezintă doar "reacții la declarațiile unuia față de celălalt", cu consecința nereținerii condițiilor răspunderii civile delictuale în sarcina intimatului-reclamant. Fără a deduce judecății critici concrete de nelegalitate cu privire la modalitatea în care, urmare a aplicării apectelor ce rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a constatat că afirmația intimatului-reclamant nu este în măsură să atragă răspunderea acestuia, recurentul-pârât s-a limitat doar la a invoca faptul că "instanțele anterioare nu au sancționat flagrantele insulte", precum și a releva aspecte ce țin de situația de fapt, respectiv că acestea au fost urmate de comentarii ale unor terțe persoane, care i-ar fi "afectat, în mod clar, atât imaginea, cât și starea psihică", pentru ca în final, să se susțină, în același mod general, încălcarea normelor de drept material (art. 1.357 C. civ., respectiv art. 8 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului). Or, această manieră de formulare a respectivelor susțineri nu este aptă să răspundă cerințelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât omițând să contrapună dezlegărilor instanței de apel argumente de nelegalitate, care să poată forma obiectul analizei instanței de recurs, iar nu situații factuale și interpretări de probe. Procedând astfel, nu este posibilă conturarea limitelor de exercitare a controlului judiciar din prezenta fază procesuală, circumscrise strict aspectelor de nelegalitate pe baza situației determinate de instanțele de fond, singurele care au competența de administrare și evaluare a probatoriului, în timp ce, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanța de recurs verifică doar legalitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Cât privește restul susținerilor invocate prin memoriul de recurs, referitoare la afirmațiile intimatului-reclamant cu privire la handicapul fizic de care suferă recurentul-pârât (împreună cu argumentația dezvoltată în continuare, la paginile 6-7 din cererea de recurs), se constată că acestea reprezintă reiterări ale susținerilor invocate prin apelul incident, care au primit deja dezlegare jurisdicțională din partea instanței de apel. În consecință, cum recurentul-pârât nu tinde, prin susținerile formulate, la infirmarea considerentelor instanței de prim control judiciar în legătură cu aceste elemente, procedând practic la reiterarea acestora, prin memoriul de recurs, ele nu pot fi deduse ca atare, spre examinare, instanței de recurs, ca fiind critici de nelegalitate. Pentru toate aceste considerente, văzând dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 224 din 28 septembrie 2023 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Cât privește solicitarea intimatului-reclamant A., de obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, se constată că, deși a formulat respectiva cerere în cuprinsul întâmpinării, cuantumul acestora nu a fost precizat, iar la dosarul cauzei nu se regăsește vreo dovadă în acest sens, astfel încât cererea va fi respinsă, nefiind îndeplinite cerințele prevederilor art. 452 C. proc. civ., potrivit cărora partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.