Decizia nr. 990/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 547/2022 a Tribunalului Bacău

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția I civilă în data de 10.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. i-a chemat în judecată pârâții B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea care se va pronunța, să constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011 de către Biroul Notarului Public D.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969 și art. 1.021 C. civ. de la 1864 și art. 194 C. proc. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bacău Prin sentința nr. 547 din 07.06.2022, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis acțiunea și a constatat că, la data de 11.09.2012, a intervenit rezoluțiunea de drept a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011 la BNP D.; i-a obligat pe pârâți, în solidar, la plata către stat a sumei de 10.028 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu privire la care reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar sub forma scutirii integrale de plată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Bacău Prin decizia nr. 523/2023 din 11.09.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâților împotriva sentinței.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâții B. și C., prin care au solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea apelului declarat, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, menționează că, în mod netemeinic, aceasta a fost respinsă prin încheierea din 17.12.2021. Chiar acceptând argumentele instanței, referitoare la incidența normelor de drept material, C. civ. instituie, la art. 2.523, ca regulă generală de începere a curgerii prescripției, data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui. Legiuitorul a adoptat, ca regulă generală, principiul cunoașterii efective, de către titularul dreptului subiectiv, a nașterii dreptului său de a apela la forța de constrângere a statului pentru apărarea sau recunoașterea dreptului subiectiv încălcat. Acest moment poate fi dovedit cu probe sau se poate întemeia pe prezumții simple. Din probatoriul administrat - respectiv răspunsul la interogatoriu formulat de către reclamantă - aceasta nu a încasat nici prima tranșă de preț, contrar celor consemnate în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.09.2011. Nu există dispoziții speciale care să reglementeze prescripția dreptului material la acțiune în ipoteza rezoluțiunii. Ca urmare, sunt aplicabile regulile generale care reglementează prescripția drepturilor de creanță, conform prevederilor Decretului nr. 167/1958, respectiv termenul de prescripție aplicabil este cel general, de 3 ani, instituit prin art. 3 al acestui act normativ, iar exercitarea dreptului material la acțiune trebuie să se facă în interiorul acestui termen. Având în vedere că obligația de plată invocată în susținerea cererii era scadentă la data de 11.09.2012, moment în care se naște și dreptul la acțiune, precizează că termenul de prescripție s-a împlinit. Se referă, în acest sens, și la jurisprudența instanței supreme, în care se statuează asupra naturii juridice a acțiunii în rezoluțiune. Apreciază că, în mod greșit, a interpretat prima instanță prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, referitoare la incidența prevederilor noului C. civ. În lipsa unor prevederi exprese, precizează că termenul de prescripție este cel invocat în susținerea excepției. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel reține, peste probatoriul administrat, că nu s-a făcut dovada naturii contractului și voinței părților. Menționează că instanța de apel nu a analizat și înlăturat motivat apărările recurenților, chiar dacă acestea au fost confirmate de probele administrate - înscrisuri și interogatoriu. Situația premisă invocată de reclamantă nu este conformă adevărului, iar apărările formulate de recurenți au fost pe deplin dovedite prin probele administrate, inclusiv intimata confirmând aceste aspecte. Arată că intimata a ales să își exercite drepturile rezultate din acest contract cu o pasivitate care a durat aproximativ 10 ani. Fiind sub umbrela unui pact comisoriu de gradul IV, așa cum se menționează în actul autentic, dacă diferența de preț nu este achitată, contractul este considerat rezolvit de plin drept, fără punere în întârziere și fără îndeplinirea de formalități prealabile sau a intervenției instanței. Precizează, de asemenea, că reclamanta A. a recunoscut, în cadrul interogatoriului, că nu a primit prețul contractului de vânzare-cumpărare și nici avansul în valoare de 30.000 euro. De asemenea, voința părților nu a fost aceea de a transfera un drept de proprietate (în integralitatea sa), ci doar de a garanta buna executare a contractului de prestări servicii autentificat prin încheierea nr. 1876/19.10.2009. Pe lângă toate aceste considerente, recurenții menționează că dețin doar în mod formal imobilul, neavând cunoștință despre posesia efectivă asupra bunului. Aceste apărări trebuie coroborate și cu prevederile art. 977 C. civ. de la 1864, referitoare la interpretarea convențiilor, respectiv după intenția comună a părților și nu după sensul literal al termenilor. În acest sens, probatoriul administrat confirmă că voința părților a fost cea invocată prin întâmpinare. Pasivitatea reclamantei, manifestată pentru o lungă perioadă de timp, faptul că aceasta a afirmat că nu a înțeles să pretindă nici prima tranșă a prețului consemnat, că nu a pus în executare titlul executoriu, confirmă că părțile nu au înțeles să facă un transfer de proprietate sau să garanteze îndeplinirea acestuia cu un pact comisoriu de gradul IV. Situația de fapt dovedită de probatoriul administrat trebuie coroborată și cu prevederile art. 983 C. civ. de la 1864, potrivit cărora "atunci când există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea celui care se obligă, adică a debitorului". Conduita intimatei-reclamante, probatoriul administrat, recunoașterea la interogatoriu și înscrisurile necontestate dovedesc, pe deplin, apărările recurenților și confirmă voința părților la momentul încheierii contractului.

Apărări formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, incidentul renunțării la judecata recursului de către recurenții-pârâți, Înalta Curte reține următoarele: Procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, în conținutul căruia intră dreptul părților de a face acte procedurale de dispoziție cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procedurale prin care se pot recunoaște ori stabili aceste drepturi. Prin urmare, renunțarea la judecata unei căi de atac reprezintă un act procedural de dispoziție permis părților în procesul civil. Potrivit dispozițiilor art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre. De asemenea, conform prevederilor art. 464 alin. (1) și (2) din același cod, achiesarea poate fi expresă sau tacită, totală ori parțială. Achiesarea expresă se face de parte prin act autentic sau prin declarație verbală în fața instanței ori de mandatarul său în temeiul unei procuri speciale. În cauză, recurenții-pârâți au depus procura certificată sub nr. x/07.04.2024 de către notar public E. din Israel, apostilată în aceeași dată, prin care au declarat că înțeleg să renunțe la judecata recursului ce face obiectul prezentului dosar și au împuternicit-o pe doamna avocat F. să efectueze, în acest sens, demersurile necesare în fața instanței supreme. De asemenea, ca urmare a împuternicirii acordate, a fost depusă inclusiv o cerere de renunțare la judecată, formulată de avocatul recurenților-pârâți, însoțită de delegația avocațială emisă în vederea renunțării la calea de atac. Văzând manifestarea de voință a recurenților-pârâți, exprimată cu respectarea dispozițiilor de procedură enunțate mai sus, Înalta Curte urmează să ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 523/2023 din 11 septembrie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.