ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 928/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.02.2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditor B. S.R.L. și debitor C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023.

Prin sentința civilă nr. 1636 din 16 februarie 2024, Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, deși în cererea de încuviințare a executării silite, în cererea de executare silită și în titlul executoriu se menționează că domiciliul debitorului se află în str. x, Strejnicu, jud. Prahova, s-a încercat efectuarea de verificări în evidențele DEPABD după CNP-ul acestuia, iar rezultatul verificărilor a fost că CNP-ul este greșit și că nu s-au găsit înregistări cu opțiunile specificate.

Așa fiind, instanța a observat, având în vedere numele debitorului și CNP-ul acestuia, că debitorul este o persoană fizică cetățean străin, nefiind făcută dovada că acesta ar avea înregistrat un domiciliu valabil pe teritoriul României.

A reținut incidența dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., potrivit cărora instanța de executare este judecătoria de la domiciliul creditorului, în ipoteza în care domiciliul debitorului nu este în țară și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 2652 din 29 februarie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 666 și art. 651 C. proc. civ., iar în privința noțiunii de "domiciliu", a apreciat că aceasta trebuie înțeleasă în sens larg, interesând nu doar locuința statornică sau principală a debitorului, astfel cum este definită de art. 87 C. civ., ci adresa unde debitorul locuiește efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terțele persoane interesate, întrucât numai astfel i se asigură debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real, interpretare reținută constant și în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție cu ocazia soluționării conflictelor de competență.

A reținut că prin cererea de executare silită s-a indicat că domiciliul debitorului este în Strejnicu, județul Prahova, domiciliu menționat în dispozitivul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023, adresă la care s-au efectuat toate comunicările privind procesul și la care debitorul a fost citat în timpul litigiului.

Împrejurarea că debitorul, fiind citat în cursul procesului soluționat prin hotărârea ce constituie titlul executoriu la adresa din județul Prahova, s-a prezentat în fața instanței, probează că domiciliul real, în fapt, al debitorului este la această adresă, context în care, chiar dacă debitorul nu a putut fi identificat în baza de date a DEPABD în urma căutării în funcție de CNP întrucât acesta este cetățean străin, din această împrejurare nu se poate prezuma că ar avea domiciliul în străinătate.

A apreciat că, și în ipoteza în care domiciliul din acte al debitorului nu s-ar afla în țară, având în vedere că domiciliul faptic, efectiv, al debitorului se află la adresa anterior menționată din jud. Prahova, instanța a constatat că Judecătoria Ploiești, în a cărei circumscripție se regăsește acest domiciliu, are competența de a soluționa cererea de încuviințare a executării silite, conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13.02.2024, sub nr. x/2024, petentul A. a solicitat încuviințarea executării silite privind pe creditor B. S.R.L. și debitor C. în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8506/14.12.2023, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2023.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din același act normativ.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., având în vedere domiciliul debitorului.

Determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută raportat la noțiunea de domiciliu, ca atribut de identificare al persoanei fizice, așa cum este definită de art. 87 C. civ., potrivit căruia "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile este acolo unde aceasta declară că-și are locuința principală."

Dispozițiile art. 89 din același act normativ prevăd că: "(1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale. (2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală.(3) Dovada intenției rezultă din declarațiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declarații, din orice alte împrejurări de fapt."

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 87 și art. 89 C. civ., reiese că noțiunea de "domiciliu", inserată în dispozițiile art. 651 C. proc. civ. se referă la adresa unde persoana declară că își are locuința principală, locuința în fapt, un atare argument regăsindu-se în mod constant în doctrina și în practica judiciară, potrivit căreia "noțiunea de domiciliu trebuie luată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv."

Din analiza actelor din dosar, se constată că debitorul C. este cetățean angolez și figurează înregistrat în baza de date a Inspectoratului General pentru Imigrări, Serviciul pentru Imigrări Prahova, cu reședința pe teritoriul României la adresa din jud. Prahova, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare.

Constatând că, la data sesizării de către creditoare a organului de executare, debitorul avea reședința în satul Strejnicu, com. Târgșoru Vechi, str. x, jud. Prahova, se reține că Judecătoria Ploiești este instanța de executare competentă să judece cauza, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești – secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.