ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 924/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 1.02.2023, sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele E. și F., să dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, Județul Constanța, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța.

Prin sentința civilă nr. 6234 din 19 mai 2023, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În motivarea soluției pronunțate, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a reținut că, în cauză, nu se solicită dezbaterea succesorală în privința defunctei G., iar împrejurarea că persoanele în favoarea cărora s-a emis titlul de proprietate, respectiv H., I. și J. au decedat, succesiunea fiecăreia dintre acestea fiind dezbătută conform certificatelor de moștenitor depuse la dosar, nu transformă prezenta cauză într-un litigiu în materie de moștenire.

A apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 117 C. proc. civ. declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Medgidia a pronunțat sentința civilă nr. 1785 din 24 noiembrie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de solicitarea reclamanților privind ieșirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, județul Constanța, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța pe numele defunctelor H., decedată la data de 31.07.2003, I., decedată la data de 02.06.1998 și J., decedată la data de 16.03.2006, în calitate de fiice ale autoarei G..

Față de particularitățile titlului de proprietate în baza căruia a fost dobândit bunul a cărui împărțire se solicită, instanța a dat eficiență dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, care stabilesc că în situația în care persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului este decedată, titlul de proprietate se emite cu privire la suprafața de teren determinată pe numele tuturor moștenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun.

A reținut că, din intepretarea dispozițiilor legii speciale reiese că, după emiterea titlului de proprietate, partajul urmează a se realiza potrivit dreptului comun, atât în ceea ce privește procedura de urmat, cât și dreptul material în temeiul căruia se stabilesc drepturile fiecărui moștenitor, întrucât moștenitorii înscriși în titlul de proprietate emis în temeiul Legii nr. 18/1991, se află în indiviziune succesorală, în acest caz, succesiunea fiind singurul izvor al indiviziunii, împrejurare care imprimă cauzei natura unui litigiu în materie de moștenire, cu aplicabilitatea dispozițiilor art. 118 C. proc. civ. în ceea ce privește stabilirea instanței competente din punct de vedere teritorial în soluționarea pricinii, dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ. stabilind, în materie de moștenire, competența teritorială exclusivă a instanței de la ultimul domiciliu al defunctului până la ieșirea din indiviziune.

Ca situație de fapt a reținut că ultimul domiciliu al defunctei K. s-a situat în raza municipiului București, și, în temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 116 din același act normativ, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Medgidia, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, instanță inițial învestită de către reclamanți cu soluționarea cauzei și în a cărei rază teritorială se află ultimul domiciliu al defunctei K..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului este reprezentat de cererea reclamanților A., B., C., D., prin care au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele E. și F., să dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului de 8,05 ha situat în Comuna Ostrov, Județul Constanța, asupra căruia a fost reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x din 18.12.2022, emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Medgidia și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de stabilirea diferită a dispozițiilor legale incidente.

Astfel, Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ. ce atrag competența instanței de la locul situării imobilului având în vedere că, în speță, indiviziunea rezultă din titlul de proprietate, nu din succesiune, în timp ce Judecătoria Medgidia a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (1) din același act normativ, instanța competentă fiind cea de la ultimul domiciliu al defunctei K..

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora "În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia."

Dispozițiile art. 117 C. proc. civ. reglementează competența instanței în ceea ce privește soluționarea cererilor privitoare la imobile, stipulând că: "(1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanța în a cărei circumscripție este situat imobilul. (2) Când imobilul este situat în circumscripțiile mai multor instanțe, cererea se va face la instanța domiciliului sau reședinței pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripții, iar în caz contrar, la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se află imobilul. (3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică, prin asemănare, și în cazul acțiunilor posesorii, acțiunilor în grănițuire, acțiunilor privitoare la îngrădirile dreptului de proprietate imobiliară, precum și în cazul celor de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea nu rezultă din succesiune."

Astfel, din perspectiva dispozițiilor legale evocate, se reține că cererile de ieșire din indiviziune cu privire la imobile din masa succesorală intră în domeniul de aplicare al art. 118 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care art. 117 alin. (3) teza finală din același act normativ a exclus explicit din sfera sa de aplicare cererile de împărțeală judiciară a unui imobil, când indiviziunea rezultă din succesiune, chiar în condițiile în care obiectul acesteia ar viza bunuri imobile.

Fundamentul normei de competență exclusivă în materie succesorală, până la ieșirea din indiviziune, rezidă în faptul că ultimul domiciliu al defunctului coincide cu locul deschiderii succesiunii, astfel cum acesta este reglementat de prevederile art. 954 alin. (2) C. civ.

În cauză, starea de indiviziune rezultă din calitatea de moștenitori a persoanelor pe numele cărora a fost emis titlul de proprietate de pe urma autorului comun, G., care între timp au decedat și au ca succesori părțile litigante.

Astfel, titlul de proprietate nr. x din 18 decembrie 2022, având ca obiect terenul în suprafață de 8.05 ha, a fost emis pe numele defunctelor H., I. și J., în calitate de moștenitori ai defunctei G., iar reclamanții și pârâții sunt moștenitorii titularilor.

Așadar, la momentul învestirii instanței părțile se aflau într-o indiviziune determinată de decesul autoarei G..

Din actele dosarului nu rezultă care a fost ultimul domiciliu al defunctei G., ci al defuncților înscriși în titlul de proprietate, respectiv H., I., cu ultimul domiciliu în București, și J., cu ultimul domiciliu în București.

Cum dreptul de opțiune al reclamanților, conferit de norma înscrisă în art. 118 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căreia cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți, s-a exercitat la momentul sesizării Judecătoriei Sectorului 2 București, această instanță devine, în mod definitiv, competentă să soluționeze litigiul.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Judecătoria Sectorului 2 București, instanță sesizată de reclamanți, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.