ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 836/2024

Ședința publică din data de 21 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

La data de 22 iunie 2021, s-a înregistrat sub nr. x/2021, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 3 ianuarie 2014 în Cozumel, Mexic, așa cum rezultă din certificatul de căsătorie nr. x eliberat de către Registro Civil, Estados Unitos Mexicanos cu nr. 01, certificat cu apostila Convenției de la Haga în data de 27 ianuarie 2014, de către avocatul C., subsecretar pentru persoane juridice al biroului secretariatului guvernului din statul Quintana Roo, Mexic, căsătorie transcrisă în Registrul Stării Civile din cadrul Primăriei Rm. Vâlcea sub nr. x/24.05.2021, conform certificatului de căsătorie seria x nr. x, din culpa ambelor părți, în temeiul disp. art. 373 lit. b) C. civ. rap. la art. 379 alin. (1) teza I C. civ.

- în baza art. 398 C. civ., să se dispună ca autoritatea părintească în privința minorului D., născut în SUA să fie exercitată în mod exclusiv de către mama-reclamantă, având în vedere interesul superior al copilului;

- în baza art. 400 alin. (1) C. civ., să se stabilească domiciliul minorului la domiciliul mamei din Rm. Vâlcea;

- în temeiul art. 529 alin. (2) C. civ., să fie obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 1/4 din veniturile pe care acesta le realizează în calitate de Assistant Vice President în cadrul E., cu sediul în Ontario, Canada, începând cu data introducerii cererii și până la majoratul minorului.

Prin întâmpinare și cerere reconvențională, pârâtul-reclamant B. a solicitat instanța ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- desfacerea căsătoriei încheiate între părți la 3 ianuarie 2014, din culpa exclusivă a reclamantei-pârâte;

- exercitarea autorității părintești asupra minorului D., în mod exclusiv de către tatăl-pârât-reclamant;

- stabilirea domiciliului minorului la domiciliul tatălui-pârât-reclamant din SUA;

- stabilirea unui program de păstrare a legăturilor personale dintre minor și mama-reclamantă-pârâtă, previzibil, regulat și constant;

- stabilirea masei partajabile a bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei de către soți;

- stabilirea cotelor părți din bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei de către soți, situate în România, și a modalității de partajare;

- obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5468/4.11.2021, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul-reclamant prin întâmpinare și a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, reținând că reclamanta nu locuiește efectiv în mun. Râmnicu Vâlcea, fiind aplicabile, astfel, art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 2435/21.03.2022, a admis excepția necompetenței generale a instanțelor române cu privire la soluționarea cererilor principală și reconvențională, cu consecința respingerii acestora ca nefiind de competența instanțelor române.

Împotriva acestei sentințe ambele părți au declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 220/R din 14.12.2022, pronunțată de către Tribunalul București, secția a V-a civilă, au fost admise recursurile declarate de către părți, a fost casată în tot sentința recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 11.05.2023, sub nr. x/2021*.

Prin sentința civilă nr. 1351/26.02.2024, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza, reținând, în esență, cele stabilite de instanța de recurs cu privire la domiciliul reclamantei și făcând aplicarea art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 5 București a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 5 București, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată.

Astfel, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum, și în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura; în toate celelalte cazuri necompetența este de ordine privată.

Dispozițiile art. 130 C. proc. civ. reglementează modul de invocare a excepției de necompetență, aceasta putând fi invocată diferit în funcție de forma necompetenței, respectiv de ordine publică sau de ordine privată.

Art. 130 alin. (1) C. proc. civ. prevede că necompetența generală a instanțelor judecătorești poate fi invocată de părți ori de către judecător în orice stare a pricinii, alin. (2) al aceluiași articol dispune în sensul că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, iar alin. (3) statuează că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Instanța de judecată are obligația, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. să își verifice, din oficiu, competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, printr-o încheiere care are caracter interlocutoriu.

În mod excepțional, așa cum prevăd dispozițiile alin. (2) din același articol, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Prin urmare, ca regulă generală, chestiunea competenței trebuie lămurită chiar la primul termen la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, iar, în mod excepțional, dacă pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri sau probe suplimentare, acest aspect va fi pus în discuția părților, fiind acordat un termen în acest scop.

În acest context al analizei și în raport de dispozițiile legale anterior menționate, se reține că, în speță, după înregistrarea cauzei pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București (urmare admiterii excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea), la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, în data de 21 martie 2022, instanța a pus în discuția părților numai excepția necompetenței generale a instanțelor române, invocată din oficiu, a procedat la admiterea excepția necompetenței generale a instanțelor române și a respins cererile, principală și reconvențională, ca nefiind de competența instanțelor române.

Prin decizia instanței de control judiciar, în recurs, a fost stabilită competența instanței române, a fost casată în tot sentința și trimisă cauza, pentru rejudecare, Judecătoriei Sectorului 5 București, care, învestită din nou cu soluționarea pricinii, s-a dezînvestit în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În condițiile în care excepția de necompetență teritorială exclusivă, invocată în raport cu cele prevăzute în art. 915 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nu a fost invocată la primul termen de judecată, conform prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 5 București nu mai putea reveni ulterior asupra competenței soluționării cauzei, devenind instanța competentă teritorial să judece actuala pricină.

Față de dispozițiile legale mai sus-arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 5 București și, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 martie 2024.