ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 795/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari la data de 30.12.2022 sub nr. dosar x/2022, reclamanta Societatea Română de Televiziune a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., restituirea sumei de 6.552 RON, plătită de către reclamantă la bugetul de stat reprezentând diferențe de plată, în ceea ce privește contribuția la asigurări sociale (CAS), respectiv contribuția la asigurări sociale de sănătate (CASS), la nivelul anului fiscal 2019; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194-195 C. proc. civ., art. 1341-1344, art. 1345-1347 C. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

Prin sentința nr. 1845/16.11.2023, Judecătoria Răcari a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.

A reținut instanța că reclamanta are calitatea de profesionist iar pârâtul de consumator, reclamanta solicitând pretenții care decurg din contractele de cesiune de creanțe încheiate între părți, fiind astfel incidente dispozițiile art. 121 C. proc. civ., conform cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile."

Întrucât pârâtul are domiciliul în București, competența aparține instanței în a cărei rază teritorială se regăsește acest domiciliu, respectiv Judecătoria Sector 4 București.

Prin sentința nr. 435/11.01.2024, Judecătoria Sector 4 București a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A reținut instanța că în accepțiunea art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, în sfera noțiunii de "consumator" intră numai persoanele fizice sau grupurile de persoane fizice constituite în asociații, care acționează în scopuri din afara activității lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale. Totodată, în lumina art. 3 alin. (2) și (3) C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, această din urmă sintagmă fiind definită ca exercitarea sistematică, de către una ori mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă are ori nu un scop lucrativ.

În cauză, pârâtul a acționat, în raport cu reclamanta, în legătură cu activitatea sa de producție intelectuală, artizanală, cesionând reclamantei, cu titlu oneros, drepturile sale de autor, încheind cinci contracte de cesiune, la intervale de timp diferite, cuprinse între 21.01.2019-13.12.2019.

Prin urmare, pârâtul a acționat, în raport cu reclamanta, în calitate de profesionist, astfel încât, deși art. 121 C. proc. civ. instituie o competență teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului, această dispoziție legală nu este incidentă în cauza pendinte, ci competența teritorială de soluționare a pricinii trebuie verificată, ținând cont de obiectul dosarului – pretenții - prin raportare la exigențele art. 107 ori art. 113 C. proc. civ., după caz. Or, aceste din urmă articole instituie reguli de competență de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) C. proc. civ., iar necompetența de ordine privată nu poate fi invocată, în lumina art. 130 alin. (3) C. proc. civ., decât de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile unt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele argumente:

Competența teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularități în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de necompetență, respectiv, necompetența relativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (art. 130 alin. (3) C. proc. civ.).

Mai mult, potrivit art. 130 alin. (4) C. proc. civ., în situația necompetenței de ordine privată "partea care a făcut cererea la o instanță necompetentă nu va putea cere declinarea competenței". În această situație nici chiar reclamantul după introducerea cererii de chemare în judecată nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

De asemenea, potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente".

Obiectul cauzei este reprezentat de acțiunea reclamantei Societatea Română de Televiziune, prin care aceasta solicită obligarea pârâtului A. să-i restituie suma de 6.552 RON, plătită de către reclamantă la bugetul de stat, reprezentând diferențe de plată la contribuția la asigurări sociale (CAS), respectiv contribuția la asigurări sociale de sănătate (CASS), la nivelul anului fiscal 2019.

În motivarea cererii, chiar reclamanta a arătat că, în cursul anului 2019, pârâtul, în calitate de autor, a încheiat cu aceasta mai multe contracte de cesiune a dreptului de autor, desemnând-o pe reclamantă, ca unic plătitor, să calculeze, să rețină, să plătească și să declare CASS și CAS, prin reținere la sursă.

Din acest context în care s-au derulat raporturile dintre reclamantă și pârât, rezultă că pârâtul nu are calitatea de consumator, care să atragă incidența dispozițiilor art. 121 C. proc. civ. privind competența teritorială exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului.

Prin urmare, în cauză devin incidente dispozițiile art. 107, respectiv 113 C. proc. civ., care însă instituie reguli de competență de ordine privată, ce nu poate fi invocată, în lumina art. 130 alin. (3) C. proc. civ., decât de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Cum în cauză o astfel de competență nu a fost invocată în condițiile arătate, Judecătoria Sector 4 București nu putea să invoce, din oficiu, excepția de necompetență, întrucât nu avea posibilitatea legală în acest sens, situație față de care Judecătoria Răcari rămâne instanța legal investită cu soluționarea cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.