ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3272/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 13 iunie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată. Aspecte procedurale
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 21.12.2022, pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 01.01.2022, a dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4000 RON respectiv:
- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamantelor, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărei reclamante și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației;
- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente;
- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensiile reclamanților;
- sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021;
și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 44 din 14 martie 2023, Curtea a declinat competența de soluționare a cererii reclamantelor în favoarea Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal și dispozițiile art. 9 din aceeași lege în raport cu scopul urmărit de reclamante, recuperarea sumelor achitate cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate al căror cuantum nu depășește suma de 3.000.000 RON.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 22.03.2023, sub nr. x/2023.
Prin sentința civilă nr. 321 din 5 mai 2023, Tribunalul a admis excepția necompetenței materiale, ridicată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoare Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și rangul central al autorității pârâte.
Totodată, a constatat ivit conflict negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal cu soluționarea acestuia.
Cauza a fost înregistrată la data de 31.05.2023 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2023.
Prin Decizia nr. 3478 din 22 iunie 2023, Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu ale art. 10 alin. (1) și rangul central al autorității pârâte.
Hotărârea instanței de fond
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 13.07.2023, sub nr. x/2022*.
Prin sentința nr. 233 din 19 septembrie 2023, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de reclamante.
A respins ca rămase fără obiect cererile privind restituirea sumelor reținute și obligarea la emiterea unui act administrativ de încetare rețineri.
A respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității pentru lipsa plângerii prealabile.
A admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Guvernul României la plata pentru fiecare dintre reclamante a dobânzii legale aferente sumelor reținute în baza dispozițiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 de la data fiecărei rețineri până la restituirea lor efectivă, sumele reținute urmând a fi actualizate și cu indicele de inflație.
A obligat pârâtul la plata către fiecare reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Guvernul României a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea pe fond în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
A susținut recurentul-pârât că se relevă lipsa capacității juridice civile și, corelativ, a calității procesuale pasive a sa pentru că Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere.
Astfel, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii.
A precizat recurentul-pârât că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii.
Astfel, față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina sa, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, sancționarea autorității publice pe calea urmată de reclamante.
O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință.
A făcut recurentul trimitere și la Decizia nr. 3792 din 28 iunie 2011 și nr. 3792 din 28 iunie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate a soluționa cauzele care se circumscriu jurisdicției speciale a asigurărilor sociale, fiind nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și a dobânzilor legale aferente.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul pârâtului Guvernul României este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Aspecte de fapt și de drept relevante
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON.
Reține Înalta Curte că, prin Decizia nr. 650 din 15.12.2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
)
Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a
1
) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157
3
Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157
3
și alin. (7)
1
Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)
2
) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.
În esență, instanța de contencios constituțional a reținut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuții la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanță de urgență nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuții, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituție, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituție, care interzice afectarea drepturilor și libertăților fundamentale prin ordonanțe de urgență.
Drept urmare, după cum a precizat chiar recurentul-pârât Guvernul României, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reținute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituționale.
Prima instanță a reținut că acțiunea reclamantelor nu a devenit lipsită de interes din perspectiva reparării beneficiului nerealizat pentru că că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, astfel că a admis acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.
În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici referitoare, în esență, lipsa capacității juridice civile, lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii și la rămânerea cererii fără obiect.
În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.
Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.
Cum pretențiile reclamantelor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituționale, Înalta Curte constată că pârâtul nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.
În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.
Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.
În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.
Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.
Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamante și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.
Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.
Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând rămânerea fără obiect a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute).
Astfel, nu sunt fondate alegațiile recurentului în sensul că, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte ar fi rămas fără obiect și nu ar mai subzista interesul intimatelor-reclamante de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.
Sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii sale patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 1349 C. civ., respectiv fapta ilicită (emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție, conform celor constatate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022), prejudiciul material (reținerile efectuate din pensia reclamantelor, în intervalul 01.01.2022-27.12.2022, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depășește suma lunara de 4000 RON), legătura de cauzalitate (reținerile au fost efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021).
Prin urmare, în mod corect prima instanță l-a obligat pe pârât la actualizarea sumei cu indicele de inflație și la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile și dispozițiile art. 1357 și art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privința pierderii suferite de către reclamante, dar și a lipsei de folosință asupra sumei reținute din contravaloarea activului personal net acumulat.
Răspunderea pentru prejudiciul constă, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosința sumei solicitate (dobânda legală), Guvernului României generând acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 233 din 19 septembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.