ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 776/2024

Ședința publică din data de 20 martie 2024

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 22.05.2019 sub nr. x/2019, reclamanții A., B. au solicitat obligarea pârâtelor C. S.A. și D., la demontarea și mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul în care locuiesc; în subsidiar, în eventualitatea în care pârâta nu se conformează dispozițiilor instanței, au solicitat autorizarea lor să demonteze și să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu execută lucrarea de bună voie de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri; au solicitat să se constate nelegalitatea contractului de închiriere din 31.01.2003 împreună cu actele adiționale și ca instanța să dispună rezoluțiunea acestuia, cu obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile majore cauzate imobilului în care locuiesc reclamanții si sănătății acestora prin antena montată ilegal pe bloc, printr-un contract nelegal din care lipsește acordul reclamanților, deasupra imobilului apartament proprietatea acestora; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1357, 1391 și 253 C. civ.

Pârâtele C. S.A. și D. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii ca nefondată.

Pârâta C. S.A. a invocat și excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Galați, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 2802/31.07.2020, Judecătoria Galați a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința nr. 445/18.03.2022, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității; a respins excepția lipsei calității procesuale active; a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea; a obligat pârâta E. S.R.L., fostă C. S.R.L. (societate către care a operat transmisiunea calității de parte a pârâtei C. S.A., urmare a divizării parțiale a acesteia din urmă) să demonteze și să mute echipamentele de emisie semnal GSM aflate pe terasa blocului nr. P11, din Mun. Galați, strada x, nr. 78, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri; a autorizat reclamanții ca, în cazul în care pârâta E. S.R.L. nu efectuează demontarea și mutarea echipamentelor de emisie semnal GSM aflate pe terasa blocului nr. P11, din Mun. Galați, strada x, nr. 78, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să efectueze aceste operațiuni, pe cheltuiala pârâtei; a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

Prin decizia nr. 208/A/16.11.2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta E. S.R.L. și de reclamanții A., B. împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta E. S.R.L..

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ceea ce privește demontarea și mutarea echipamentelor GSM și renunțarea la cercetarea motivelor de nulitate invocate de intimați.

Instanța de apel, în mod eronat, a respins susținerile recurentei referitoare la faptul că cererea intimatilor-reclamanți de obligare a acesteia la demontarea și mutarea echipamentelor GSM de pe terasa blocului din Str. x, Galați, a fost solicitată ca urmare a constatării rezoluțiunii contractului.

Instanța a considerat cererea intimatilor-reclamanți de obligare la demontarea și mutarea echipamentelor GSM, ca fiind un capăt de cerere distinct principal, care nu depinde exclusiv de soluția dată unui alt capăt de cerere, respectiv de soluția cu privire la nulitatea și/sau rezoluțiunea contractului de închiriere.

Instanța nu a prezentat însă niciun motiv/argument pentru care a stabilit că acel capăt de cerere ar fi unul distinct, principal, atât timp cât este evident că doar în cazul stabilirii/constatării în prealabil, a lipsei vreunui titlu de folosință a spațiului respectiv de către recurentă, se poate dispune evacuarea/mutarea lor din acel spațiu. Instanța nu prezintă niciun motiv pentru care primul capăt de cerere poate fi considerat o cerere distinctă principală, având în vedere că nu este indicat de către intimați niciun temei legal pentru această solicitare și nu face trimitere la niciun temei legal al hotărârii sale cu privire la acest capăt de cerere.

Chiar în cuprinsul C. proc. civ., respectiv în Titlul XI (Evacuarea din imobile folosite sau ocupate fără drept), se reține că evacuarea dintr-un spațiu poate fi dispusă când spațiul este ocupat fără drept, dacă nu (mai) există un contract care să permită utilizarea acelui spațiu. Chiar dacă cererea de chemare în judecată, respectiv primul capăt de cerere, referitor la mutarea echipamentelor nu se întemeiează pe dispozițiile legale cuprinse în procedura specială reglementată de Titlul XI C. proc. civ., fondul cererii este tot acela de evacuare a echipamentelor recurentei de pe terasa blocului respectiv.

Ca atare, pentru a putea dispune evacuarea/mutarea echipamentelor recurentei de pe terasa blocului, din spațiul care făcea obiectul contractului de închiriere, instanța trebuia să analizeze și să hotărască cu privire la al doilea capăt de cerere, respectiv rezolutiunea sau, asa cum a fost recalificat, nulitatea contractului de închiriere.

Deci instanța nu a analizat cererea cu care a fost investită, respectiv cercetarea legalității contractului prin prisma motivelor de invocate de aceștia (chiar dacă ar fi observat că acesta expirase). Astfel, atâta timp cât instanța nu a analizat capătul de cerere privind nulitatea contractului, nu putea nici să admită cererea cu privire la demontarea și mutarea echipamentelor de telefonie mobilă, acesta fiind motivul pentru care intimații solicitaseră demontarea și mutarea echipamentelor.

În acest mod a fost încălcat principiul disponibilității reglementat de art. 9 C. proc. civ., art. 22 alin. (4) C. proc. civ. privind recalificarea juridică dată de către judecător actelor și faptelor deduse judecății, dar și principiul contradictorialității reglementat de art. 14 C. proc. civ.

De asemenea, și in privința soluției referitoare la capacitatea procesuală activă a intimaților, motivarea instanței de apel se bazează pe faptul că "Acțiunea în constatarea nulității absolute a unui contract poate fi formulată de orice persoană care justifică un minim interes.", dar nu motivează cum a constatat că e vorba de o nulitate absolută în acest caz, câtă vreme nu a analizat (ba chiar a specificat că nu a considerat că e necesar) dacă sunt întrunite condițiile nulității absolute.

Raportat la obiectul cererii intimaților, respectiv constatarea nelegalitatii contractului, recalificată în constatarea nulității absolute a contractului de închiriere (în ședința din 04.03.2021, în fața instanței de fond) și în consecință, demontarea și mutarea echipamentelor GSM, recurenta apreciază că hotărârea instanței cu privire la o eventuală nulitate a contractului (absolută sau relativă), dată în urma analizării întrunirii condițiilor acestora, este esențială pentru dezlegarea pricinii, atât în ceea ce privește capacitatea procesuală activă a intimaților, cât și cu privire la capătul de cerere privind mutarea echipamentelor.

Or, tocmai acest capăt de cerere nu a fost analizat de către nicio instanță, nici de către instanța de fond și nici de către instanța de apel, niciuna dintre aceste instanțe neconsiderând necesar să analizeze și să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere, dar fără să motiveze efectiv de ce.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instabnța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1246-1253 C. civ.

Instanța constată că intimații au calitate procesuală activă întrucât prin unul dintre capetele de cerere aceștia invocă nulitatea absolută a contractului de închiriere, iar nulitatea absolută poate fi invocată de oricine justifică un minim interes.

Pronunțându-se asupra capacității procesuale active a intimaților din perspectiva invocării nulității absolute a contractului de închiriere, instanța de apel se pronunță implicit și pe existenta nulității absolute a contractului de închiriere. De aici rezultă că instanța de apel consideră, pe de o parte, că au existat încălcări ale unor norme de drept la încheierea contractului de închiriere și, pe de altă parte, că acele norme de drept ocrotesc un interes general, iar nu unul particular. Această constatare a instanței se bazează pe o interpretare eronată a dispozițiilor din C. civ. privitoare la nulitatea contractului, respectiv art. 1246-art. 1253.

Recurenta a arătat că nu au fost încălcate dispoziții legale la încheierea contractului de închiriere. Intimații au invocat ca motive de nelegalitate la încheierea contractului de închiriere lipsa unor acorduri prealabile, în baza unor dispoziții legale, cuprinse în Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari. Or, dispozițiile acestei legi reglementează modul de administrare și de exploatare a clădirilor de locuințe aflate în proprietatea a cel puțin 3 persoane, iar dispozițiile concret invocate din aceasta lege (respectiv art. 39 și art. 41) se referă la modul de administrare a spațiilor comune din astfel de clădiri. Dispozițiile acestei legi nu sunt de natură a ocroti un interes general, ci unul particular (al proprietarului/proprietarilor direct afectați). Mai mult, încălcarea dispozițiilor acestei legi nu este explicit sancționată cu nulitatea absolută, o astfel de sancțiune nereieșind în mod neîndoielnic din lege. Sancțiunea prevăzută de lege (art. 1248 C. civ.) pentru încălcarea unei dispoziții legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este nulitatea relativă, iar nu cea absolută. Totodată, așa cum prevede art. 1252 C. civ., există o prezumție de nulitate relativă atunci când natura nulității nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege. Prin urmare, chiar dacă instanța ar fi constatat că la încheierea contractului de închiriere ar fi fost încălcate dispozițiile legale invocate de intimați, oricum sancțiunea nu ar fi fost nulitatea absolută, ci nulitatea relativă.

A mai arătat recurenta că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1810 C. civ. atunci când a reținut că din interpretarea acestor dispoziții legale ar rezulta că prin tacita relocatiune se încheie un nou contract de locatiune, iar existența unui nou contract presupune implicit și îndeplinirea condițiilor de validitate prevăzute la art. 1179 din C. civ., inclusiv a condițiilor legate de acordul vecinilor și al majorității membrilor D..

Instanța a mai reținut că intimații ar fi depus dovada că mai mult de jumătate din proprietarii membrii ai D. nu mai doreau, în mai 2020, prelungirea contractului de închiriere, însă această pretinsă dovadă este reprezentată de un înscris nedatat (despre care instanța presupune că ar fi din mai 2020), care nu poartă ștampila D., nu a fost înregistrat ca fiind primit de sau de la D. și deci nu prezintă elementele necesare de autenticitate în sensul dovedirii celor susținute de intimați.

Mai mult, din analiza înscrisului respectiv, rezultă că partea din titlu referitoare la "Pentru demontarea antenelor C." este scrisă olograf, în timp ce restul înscrisului este tehnoredactat. Așadar, nu se poate stabili exact cine a întocmit acel înscris, autenticitatea celor cuprinse în el, cine sunt persoanele enumerate în tabelul prezentat, neexistând alte elemente de identificare decât nume și prenume și nici dacă semnăturile le aparțin.

Instanța a aplicat în mod greșit prevederile art. 1810 din C. civ., întrucât locatorul în contractul de închiriere, în prezenta cauză, este D., iar nu un anumit număr de proprietari din imobil.

Pe de altă parte, presupunând că înscrisul prezentat de către intimați emana de la locator, acesta nu putea face oricum dovada împotrivirii, fiind vorba de un înscris a cărui autenticitate nu poate fi stabilită.

Totodată, instanța a ignorat faptul că adevăratul locator din contractul de închiriere, D., după pretinsa expirare a contractului de închiriere, a primit în continuare chiria de la recurentă, ceea ce reprezintă o dovadă neîndoielnică a acceptării, nicidecum a împotrivirii, cu privire la continuarea folosinței spațiului respectiv de către recurentă.

Recurenta mai arată că membrii D. au fost de acord să încheie un nou contract de închiriere cu aceasta, valabil până la data de 30.04.2032. Astfel, la data de 25.04.2022, Comitetul Executiv al D. a aprobat încheierea contractului de închiriere cu recurenta și a fost obținut și acordul majorității proprietarilor, în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Referitor la regimul juridic al exercitării căii extraordinare de atac a recursului, dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. rețin că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Conținutul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. este redat în forma acestui text legal dată prin Legea nr. 310/2018, în considerarea dispozițiilor art. 24 C. proc. civ. (potrivit cu care "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare") și a datei începerii litigiului de față, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați la data de 22.05.2019.

Art. 94 pct. 1 C. proc. civ. menționează la lit. c)-cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau juridice, după caz.

În cauză, prin acțiunea dedusă judecății, reclamanții A. și B. au solicitat:

- obligarea pârâtelor C. S.A. și D. la demontarea și mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul în care se află apartamentul reclamanților, în subsidiar, să dispună autorizarea lor să demonteze și să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtei, dacă aceasta nu execută lucrarea de bună voie de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- să se constate nelegalitatea contractului de închiriere din 31.01.2003 încheiat între D. Galați, în calitate de locator și S.C. F. S.A., în calitate de locatar, împreună cu actele adiționale și să se dispună rezoluțiunea acestuia;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 100 000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciile majore cauzate imobilului în care locuiesc reclamanții si sănătății acestora prin antena montată ilegal pe bloc, printr-un contract nelegal din care lipsește acordul reclamanților, deasupra apartamentului proprietatea acestora;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii, reclamanții au făcut ample referiri la impactul pe care antena de telefonie mobilă situată pe terasa blocului îl are atât asupra sănătății acestora, cât și asupra stării fizice a apartamentului în care locuiesc și au învederat că închirierea spațiului pentru montarea echipamentelor în discuție s-a făcut în condiții de nelegalitate, lipsind acordul expres al tuturor proprietarilor.

Astfel, se înțelege că litigiul dedus judecății este unul generat în mod direct de raporturile juridice stabilite între D. (pârâtă în cauză) și un terț, persoana juridică recurentă E. S.R.L., în legătură cu administrarea și exploatarea unui spațiu comun al clădirii cu mai multe etaje (blocul P 11 din Municipiul Galați, str. x), respectiv terasa blocului pe care au fost amplasate o antenă și echipamente de emisie semnal GSM, prin cererea formulată reclamanții solicitând, în principal, adoptarea mai multor măsuri menite să pună capăt acțiunilor prejudiciabile pentru ei (prin obligarea pârâtelor E. S.R.L. și D. la demontarea și mutarea antenei companiei pârâte împreună cu echipamentele conexe montate pe blocul reclamanților, prin autorizarea lor să demonteze și să mute echipamentele pe cheltuiala pârâtelor, dacă acestea nu execută lucrarea de bună-voie de la data rămânerii definitive a hotărârii și prin constatarea nelegalității contractului de închiriere din 31.01.2003 și a actele adiționale la acesta, cu consecința "rezoluțiunii sale"), dar și obligarea pârâtelor la repararea prejudiciilor cauzate până în prezent, estimate la valoarea de 100.000 euro solicitată cu titlu de daune morale.

Prin urmare, raporturile juridice deduse judecății sunt cele menționate în art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. privind cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau juridice, după caz, cereri care, potrivit textului legal, sunt în competența de primă instanță a judecătoriei.

Dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. anterior menționate prezintă însă relevanță în actuala analiză nu sub aspectul competenței de judecată a litigiului în primă instanță (care, de altfel, a și fost declinat spre soluționare în primă instanță Tribunalului Galați în aplicarea art. 99 alin. (2) C. proc. civ.), ci din punct de vedere al incidenței dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ. (forma dată prin Legea nr. 310/2018) care exclud recursul din materia ce intră în sfera de reglementare a menționatei norme. Fiind vorba despre o reglementare ce este dată în considerarea materiei, este nerelevantă sub aspectul analizat - al admisibilității căii de atac a recursului – formularea în cuprinsul acțiunii și a unui capăt de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata în solidar a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, capăt de cerere care, având aceeași cauză juridică cu cererile anterioare, are caracterul unei cereri accesorii care urmează regimul legal prevăzut de art. 123 C. proc. civ., intrând în competența de judecată a instanței ce judecă cererea principală.

În raport de acest ultim element, Înalta Curte reține și incidența prevederilor art. 460 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzută de lege pentru cererea principală.", cerere principală care, în speță, așa cum s-a arătat, este una care implică tranșarea unor raporturi juridice litigioase ce aparțin domeniului ori materiei descrise în cuprinsul art. 94 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.

Astfel fiind, în respectarea principiului ierarhiei căilor de atac, a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești astfel cum este reglementat de art. 634 C. proc. civ., precum și a normelor procesuale anterior menționate ce dau expresie principiului legalități căilor de atac, se apreciază că prezenta cauză nu are deschisă calea extraordinară de atac a recursului

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 208/A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 208/A din 16 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.