ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 665/2024

Ședința publică din data de 06 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 04.04.2023, sub nr. x/2023, creditorii A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu debitorii C. și D. și cu terțul poprit E. S.R.L., validarea popririi emise terțului poprit, în vederea recuperării creanței datorate de debitori creditorilor, precum și amendarea terțului poprit.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 787, art. 790-792 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9226 din 13 octombrie 2023, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Agnita.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 789 alin. (1) raportate la art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării organului de executare, potrivit cu care instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reținut că, prin decizia nr. 348/17.06.2014, obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.07.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constat că dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. sunt neconstituționale, cu motivarea că, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.

A mai reținut că nu sunt aplicabile speței dispozițiile deciziei nr. 20/27.09.2021, a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, întrucât aceasta vizează situația în care în vigoare în momentul încuviințării executării silite era dispoziția art. 651 C. proc. civ., ce stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, iar dacă acesta nu se află în țară, cel al creditorului, ceea ce nu este cazul în speță.

Drept urmare, față de faptul că, la data sesizării organului de executare debitorii C. și D. aveau domiciliul în Spania, Zaragoza, iar creditorii își aveau domiciliul în Agnita, jud. Sibiu, a apreciat că Judecătoria Brașov nu este competentă să soluționeze cererea de validare a popririi, ci Judecătoria Agnita.

Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Agnita, prin sentința civilă nr. 2/2024 din 31 ianuarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Brașov, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a acelorași dispoziții legale, însă a făcut aplicarea principiului unicității instanței de executare, având în vedere și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimate în decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii.

Astfel, reținând că Judecătoria Brașov este instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie solicitarea de validare a popririi formulate de petentul SCPEJ F. și Asociații, pentru creditorii A. și B. în contradictoriu cu debitorii C. și D., și terțul poprit E. S.R.L..

Înalta Curte constată că, în litigiul pendinte, Judecătoria Brașov și Judecătoria Agnita și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, făcând aplicarea acelorași dispoziții legale, respectiv art. 789 alin. (1) și art. 650 alin. (1) C. proc. civ., însă prima instanță a avut în vedere că debitorii aveau, la data sesizării organului de executare, domiciliul în Spania, astfel că a apreciat că este competentă judecătoria de la sediul creditorilor, în timp ce a doua instanță a făcut aplicarea principiului unicității instanței de executare, și a apreciat că cererea de validare a popririi se soluționează de instanța care a încuviințat executarea silită.

Potrivit dispozițiilor art. 789 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare: "Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi."

La același moment, instanța de executare era definită prin art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind " judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", formă a legii care, ulterior, a fost declarată neconstituțională, prin decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale.

Potrivit art. 650 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Așadar, raportat la prevederile legale anterior menționate, competența de soluționare a cererii având ca obiect "validare de poprire" aparține instanței de executare.

Prin încheierea din 15 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul nr. x/2013 a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut cu garanție mobiliară autentificat sub nr. x/20.10.2009 de BNP G., prin toate formele de executare prevăzute de lege, până la realizarea drepturilor creditorilor B. și A. rezultat din titlul executoriu, respectiv suma de 246.070 euro, a accesoriilor acesteia, precum și a cheltuielilor de executare.

Cum, în cauză, prin cererea de validare a popririi se solicită obligarea terțului poprit E. S.R.L. la înființarea popririi asupra veniturilor debitorilor, competența de soluționare a cauzei având ca obiect validarea popririi revine judecătoriei care a încuviințat cererea de executare silită a titlului executoriu care a stat la baza înființării popririi a cărei validare se solicită și anume Judecătoria Brașov, ca instanță de executare.

În dezlegarea acestor aspecte se dă eficiență principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 650 alin. (3) din C. proc. civ. în vigoare la data sesizării organului de executare silită.

Aceasta este și dezlegarea dată cu caracter obligatoriu de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în consecință, s-a stabilit că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Considerentele deciziei pronunțate de instanța supremă se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, chiar dacă au avut în vedere o formă a dispozițiilor legale care nu erau în vigoare la data începerii executării silite.

Astfel, argumentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție sunt pe deplin aplicabile și pentru interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite.

În acest sens, se relevă conținutul paragrafelor 70, 71 și 80:

,,70. În raport cu cele de mai sus se poate observa că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

Așadar, câtă vreme nu există o situație de excepție dată de lege în competența altei instanțe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 650 (actual 651) din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 06 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.