ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.02.2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 592/2024

HOTĂRÂRE
29.02.2024
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 592/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 27 iulie 2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Directia Regională de Drumuri și Poduri Constanța, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1502 RON reprezentând debit principal, a dobânzii legale, începând cu data de 19.07.2022, precum și a taxei judiciare de timbru în cuantum de 110,14 RON.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență:

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 213 din 17 mai 2023, Judecătoria Fetești a admis excepția necompetenței teritoriale invocate de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoriei Fetești a reținut că, la stabilirea competenței teritoriale, trebuie avut în vedere locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

Drept urmare, constatând că, din conținutul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/30.05.2022, rezultă că locul săvârșirii contravenției este sectorul de drum al A2, cuprins între km 157-161, aflat în raza teritorială a localității Cernavodă, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Fetești și a declinat competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Judecătoriei Medgidia.

I.2.2. Judecătoria Medgidia, prin sentința nr. 2686 pronunțată la 21 decembrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Medgidia a reținut că, în prezenta cauză, instanța competentă din punct de vedere teritorial este instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite/producerii prejudiciului, dat fiind că litigiul are ca obiect răspunderea civilă delictuală, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanța a apreciat că locul săvârșirii faptei nu se află în circumscripția Judecătoriei Medgidia, întrucât, astfel cum rezultă din procesul-verbal de contravenție, locul accidentului a fost km 159, aspect confirmat și de reclamant, iar acest loc se află în circumscripția Judecătoriei Fetești.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Fetești și Judecătoria Medgidia.

Înalta Curte constată că Judecătoria Fetești și Judecătoria Medgidia și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, ambele instanțe făcând aplicarea prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la locul producerii prejudiciului.

Obiectul demersului judiciar, ce a stat la baza declanșării conflictului negativ de competență îl constituie cererea formulată de reclamantul A. de obligare a pârâtei Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A la plata sumei de 1502 RON reprezentând daune materiale pentru prejudiciul produs în urma deplasării cu autoturismul pe autostrada A2, km 159, ca urmare a nesemnalizării unei gropi cu diametru mare pe partea carosabilă.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe normele ce reglementează răspunderea civilă delictuală, situație în care sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., potrivit cărora, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 – 112 din același cod, mai este competentă instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Fiind vorba despre o competență teritorială alternativă, reclamantul poate alege între instanțele competente, conform art. 116 din C. proc. civ.

Conflictul negativ de competență a fost generat de determinarea diferită a locului producerii prejudiciului de către instanțele care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei.

În speță, Înalta Curte constată că fapta ilicită care se impută pârâtei este aceea de nesemnalizare a unei gropi cu diametru mare pe partea carosabilă, împrejurare ce a condus la avarierea autoturismului proprietatea reclamantului, locul săvârșirii faptei fiind, astfel cum s-a reținut în procesul-verbal de constatare a contravențiilor Seria x nr. x, la km 159 al autostrăzii A2.

Totodată, potrivit adresei nr. x din 27 iulie 2023, emisă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A, km 159 al autostrăzii A2 se află pe podul peste Dunăre Fetești-Cernavodă și aparține din punct de vedere teritorial Comunei Stelnica, jud. Ialomița, în circumscripția Judecătoriei Fetești.

În speță, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Fetești, instanța de la locul săvârșirii faptei ilicite, și, în consecință, prin alegerea făcută de acesta, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ., care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal această instanță cu soluționarea cauzei.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești, ca instanță în circumscripția căreia s-a produs prejudiciul.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5756/2021
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2021 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin plângerea înregistrată pe rolul Ju
ÎCCJ 2022-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2022
Ședința publică din data de 17 martie 2022 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Deva, județul Hunedoar
ÎCCJ 2024-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2677/2024
Ședința publică din data de 17 mai 2024 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făgăraș la data
ÎCCJ 2024-05-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1206/2024
Ședința publică din data de 28 mai 2024 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată: 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 19.01.2023, reclamanta S.C.
ÎCCJ 2024-09-19
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4003/2024
Ședința publică din data de 19 septembrie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistra
Sursă