ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 536/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, la data de 24.08.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în nume propriu și în calitate de Primar al Comunei Hoceni, jud. Vaslui și Primăria Comunei Hoceni, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 600.000 Euro, reprezentând daune morale, cu titlu de despăgubiri pentru atingerile grave ale imaginii, demnității și vieții private aduse de către pârât și obligarea pârâților la plata sumei de 1.000 RON/zi până la punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești. La 7.09.2020, reclamantul A. a formulat completări la acțiune prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate, cu privire la al doilea capăt de cerere, obligarea la plata sumei de 1.000 RON/zi, până la punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești.

Sentința pronunțată de Tribunalul Vaslui Prin sentința civilă nr. 715 din 03.06.2021 Tribunalul Vaslui a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva Primăriei comunei Hoceni, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B., în nume propriu și în calitate de Primar al comunei Hoceni și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Hoceni.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași Prin decizia nr. 347 din 24 iulie 2023, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 715 din 03 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, hotărâre pe care a păstrat-o.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 347 din 24 iulie 2023 a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., sens în care invocă prevederile art. 26, art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 71- art. 73, art. 252, art. 253 C. civ., art. 10 alin. (2) Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul a expus o circumstanțiere a situației de fapt, arătând că a efectuat demersuri în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în intravilanul și extravilanul comunei Hoceni, pe care le-a moștenit de la părinții săi. Pretinde că urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești, Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Hoceni și Comisia Județeană de Fond Funciar a județului Vaslui au fost obligate să îl pună pe reclamant în posesie cu privire la suprafețele de 0,10 ha teren intravilan și 1 ha teren extravilan pe raza comunei Hoceni și să emită titlul de proprietate pe numele reclamantului. Arată recurentul că a efectuat demersuri în vederea valorificării hotărârilor judecătorești, iar intimatul B., în calitate de primar și președinte al Comisiei de Fond Funciar, a avut un comportament care i-a încălcat drepturile nepatrimoniale, iar aceste împrejurări i-au afectat reclamantului starea fizică și psihică. În raport de situația de fapt expusă, recurentul apreciază că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și arată că prejudiciul suferit constă în privarea acestuia de posesia și folosința terenurilor ce i se cuvin, deteriorarea stării sale de sănătate si lezarea drepturilor personale nepatrimoniale, respectiv dreptul la demnitate, onoare, reputatie și imagine. Precizează recurentul că nu a primit si nu a semnat nici o adresă privind convocarea în vederea punerii în posesie, iar procesul-verbal a fost încheiat de Primăria comunei Hoceni în lipsa reclamantului.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea motivelor de recurs în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să constate nul recursul, pentru următoarele considerente: Cu titlu preliminar, este necesar a se menționa că, în lumina exigențelor instituite de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia analiza ce urmează a se realiza constituie efectuarea controlului judiciar asupra judecății realizate de instanța de apel prin decizia recurată, din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., pe baza criticilor formulate de titularul căii de atac prin cererea de recurs. În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea atacată, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv. Ca atare, instanța de recurs nu poate examina decât susținerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii pronunțate în apel prin raportare la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în oricare dintre motivele de casare strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin prisma considerentelor de ordin teoretic expuse, Înalta Curte constată că prin demersul judiciar inițiat, recurentul-reclamant a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel, ce a determinat concluzia că nu a fost dovedită existența faptelor ilicite reclamate, ca o condiție a răspunderii civile delictuale. Anume, instanța de apel a statuat în sensul că din probele administrate nu reies faptele pretins cauzatoare de prejudicii morale, astfel cum a susținut reclamantul (declarația martorului C. nefiind de natură a demonstra, în mod necesar, faptele invocate în cererea de chemare în judecată). Criticile formulate de recurentul-reclamant referitoare la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Argumentele părții ce vizează situația de fapt - relativ la demersurile realizate de aceasta în vederea emiterii titlului de proprietate, percepția reclamantului cu privire la comportamentul unuia dintre intimați, relațiile sociale la nivel local- nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, fiind supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei. Practic, prin criticile formulate, recurentul-reclamant urmărește doar reevaluarea situației de fapt și modificarea deciziei, urmare a unei reaprecieri a probelor, pentru ca în acest mod să ateste îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, critici inadmisibile în recurs. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, indicarea formală a unor texte de lege, ci expunerea tuturor argumentelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. Recurentul s-a limitat la a enumera condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, precum și la a indica prevederile art. 26, art. 30 alin. (6) din Constituția României, art. 71- art. 73, art. 252, art. 253 C. civ., art. 10 alin. (2) Convenția Europeană a Drepturilor Omului, or, pentru a fi incident vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul-reclamant să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluționată de instanța de recurs, ci trebuie ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia. Drept urmare constatându-se că nu au fost formulate motive de nelegalitate, în condițiile prevăzute de art. 497 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum și că nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 347 din 24 iulie 2023 a Curții de Apel Iași, secția civilă.