ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 529/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucuresti-Sectia a IV-a civilă la data de 04.07.2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Ministerul Finanțelor, să se constatate că reclamanții sunt persoane îndreptățite să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și de Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în București, str. x, apartamentele nr. x și nr. 5-6, preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; să se dispună restituirea în natură a imobilului situat în București, str. x, apartamentele nr. x și nr. 5-6, preluat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; să fie obligate pârâtele în solidar la plata despăgubirilor evaluate potrivit grilei notariale publicate în anul 2013 și la plata cheltuielilor de judecată. În drept, s-au invocat prevederile art. 35 raportat la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, dispozițiile Legii nr. 165/2013, cele ale Legii nr. 10/2001, cele ale art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, cele ale C. civ. de la 1864, precum și orice alte prevederi normative invocate prin cererea de chemare în judecată. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin întâmpinare, pârâtul Municipiul București, prin primar general a solicitat respingerea acțiunii și a invocat excepția decăderii soluționării cererii pe cale judiciară. Prin întâmpinare, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la emiterea deciziei de acordare de măsuri compensatorii în dosarul de despăgubire nr. x C. civ.; excepția lipsei calității procesual pasive cu privire la plata despăgubirilor; excepția prematurității cu privire la emiterea titlului de plată și la plata despăgubirilor. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată și respingerea acesteia.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința nr. 1894/13.12.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fară calitate procesuală pasivă; a admis excepția prematurității; a respins capătul secund al acțiunii privind obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata despăgubirilor, ca prematur formulat; a respins capătul prim al acțiunii, ca neîntemeiat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2021, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. l C. proc. civ., instanța a dispus suspendarea apelului declarat de reclamantul B. împotriva sentinței nr. 1894/13.12.2017, până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului apelant-reclamant A.. Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2022, instanța a dispus menținerea măsurii suspendării cauzei, apreciind neîndeplinite la acel moment condițiile perimării apelului. La data de 30.09.2022 dosarul a fost repus pe rol pentru invocarea perimării. Prin decizia nr. 1881A/09.12.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a constatat perimat apelul formulat împotriva sentinței nr. 1894/13.12.2017.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1881A/09.12.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., reclamantul B.. Recurentul a arătat că pentru a putea fi indicați moștenitorii defunctului A., este necesar ca aceștia să fie stabiliți, să fie cunoscuți și să fie emis un act juridic de către notarul public sau de către altă autoritate care să stabilească moștenitorii și cota-parte care revine fiecăruia. Atât timp cât nu au fost stabiliți moștenitorii, partea este în imposibilitatea de a-i indica și, deci, judecata este în imposibilitate de a continua. Or, atât timp cât există imposibilitatea ca judecata să continue, nu poate opera perimarea, întrucât aceasta are ca ipoteză tocmai o situație în care judecata poate continua, însă judecata nu continuă din culpa părții, ipoteză care nu era incidentă în prezenta cauză. Este dincolo de culpa oricăreia dintre părți faptul că succesiunea defunctului A. nu a fost finalizată până în prezent, deoarece acesta a avut mai mulți fii, soție supraviețuitoare, iar aceștia locuiesc în state diferite de pe teritoriul SUA, fiind extrem de dificilă orice călătorie în condițiile sanitare actuale. Defunctul a avut bunuri în România și bunuri imobile în Statele Unite, motiv pentru care stabilirea masei succesorale, a cotelor de proprietate și a modului de transmitere a drepturilor acestuia comportă aplicarea mai multor regimuri juridice. Astfel, nu se poate cunoaște care dintre succesibili a dobândit drepturi de pe urma reclamantului și căruia dintre moștenitori i-au fost transmise drepturile asupra imobilului care face obiectul judecății. Până la această dată nu a fost emis un certificat de moștenitor sau alt act care să ateste persoanele către care se transmite patrimoniul defunctului (patrimoniu în care se află inclusiv dreptul litigios în prezentul dosar), acesta fiind motivul pentru care recurentul este în imposibilitatea de a indica moștenitorii. Prin decizia recurată, instanța a omis esența instituției perimării, aceea de sancțiune procesuală pentru pasivitatea apelantului. Or sancțiunea procesuală nu poate fi aplicată atât timp cât apelantul se află în imposibilitatea obiectivă de a acționa. De vreme ce nu a fost încă finalizată succesiunea defunctului A., rezultă cu claritate că nu au fost stabiliți moștenitorii apelantului defunct, astfel încât apelantul B. nu putea fi sancționat pentru neindicarea moștenitorilor care încă nu au fost stabiliți. Defunctul A. a fost cetățean american și a decedat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, iar în acest teritoriu moștenirea testamentară reprezintă regula, spre deosebire de situația din România, în care moștenirea legală este regula și cea mai întâlnită modalitate de transmitere a averii defunctului. Fiind o limitare a dreptului de acces la instanța, dispozițiile normative privitoare la sancțiunea perimării sunt de strictă interpretare și aplicare, nefiind posibilă aplicarea lor extensivă la situații juridice neavute în vedere de textul legal expres. Or, măsura suspendării judecății durează până la introducerea în cauza a moștenitorilor, adică a acelor persoane care au nu doar vocație succesorală, ci chiar au dobândit drepturi de pe urma defunctului (nu au fost înlăturați de la succesiune de alți moștenitori, de voința testatorului, prin neacceptarea succesiunii etc). Atât timp când dispozițiile legale utilizează expres noțiunea de moștenitor, iar nu cea de succesibil, simpla cunoaștere, în mod ipotetic, a persoanelor care au calitatea de succesibili, care au doar vocație succesorală, nu este suficientă pentru a da naștere obligației apelantului de a solicita repunerea pe rol a cauzei. Prin urmare, atât timp când nu au fost stabiliți moștenitorii defunctului, cel de-al doilea reclamant se află în imposibilitatea de a acționa, nefiind posibilă repunerea pe rol fără a se stabili mai întâi moștenitorii pe care acesta ar trebui să îi indice, pentru ca aceștia să devină părți în dosar. Cu privire la interpretarea corectă a dispozițiilor legale care prevăd sancțiunea perimării și nelegalitatea sancționării unei părți aflate în imposibilitate obiectivă de a acționa pentru repunerea pe rol a cauzei, recurentul arată că anexează inclusiv soluția relevantă chiar a Curții de Apel București, în aceeași cauză, prin care se constată tocmai că termenul de perimare nu începe să curgă atât timp cât nu au fost stabiliți moștenitorii părții decedate. Având în vedere că împotriva apelantului B. nici nu a început să curgă încă termenul de perimare, rezultă că acest termen nu putea fi considerat a fi împlinit, sens în care se observă interpretarea si aplicarea eronată a dispozițiilor de drept procesual de către instanță prin decizia recurată.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 22 noiembrie 2023 a fost admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul B. împotriva deciziei nr. 1881 A din 9 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie – sens în care s-a reținut că recursul este susceptibil de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocate de parte, nu sunt incidente în cauză- și a fost fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 28.02.2024.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerentele: Prin argumentele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului se critică soluția de constatare a perimării pronunțată de către instanța de apel în condițiile în care suspendarea judecății în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moștenitorilor reclamantului A. decedat pe parcursul procesului, or procedura succesorală nu a fost finalizată, iar recurentul se află în imposibilitate obiectivă de a indica moștenitorii defunctului reclamant. Criticile sunt nefondate. Din actele și lucrările dosarului reiese că la termenul din 16 aprilie 2021, constatând că a intervenit decesul unuia dintre apelanți, curtea de apel a dispus amânarea cauzei și acordarea unui nou termen de judecată la 18 iunie 2021, sens în care a stabilit în sarcina reclamantului B. obligația de a indica moștenitorii defunctului A., sub sancțiunea suspendării judecății apelului. Prin încheierea de ședință din data de 18 iunie 2021, în temeiul dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., curtea de apel a dispus suspendarea apelului declarat de apelantul-reclamant B. până la introducerea în cauză a moștenitorilor defunctului apelant-reclamant A.. Prin rezoluție a fost stabilit termen la data de 11 februarie 2022 în vederea efectuării verificărilor privind subzistența motivului suspendării, iar apelantul reclamant a solicitat menținerea suspendării cauzei învederând că procedura succesorală nu a fost finalizată și că nu au fost stabiliți moștenitorii defunctului A.. Prin încheierea din 11 februarie 2022, curtea de apel a reținut că, la acea dată, nu sunt îndeplinite condițiile perimării și a menținut măsura suspendării dispusă prin încheierea din 18 iunie 2021. Prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția perimării și a constatat perimat apelul promovat împotriva sentinței nr. 1894/13.12.2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. Recurentul susține, în esență, că instanța de apel a apreciat greșit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiția ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părții, recurentul afirmând că termenul de perimare nu a început să curgă întrucât nu a fost finalizată procedura succesorală privind pe defunctul A. și, astfel, recurentul se află în imposibilitate de a indica moștenitorii. Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. Recurentul afirmă, fără temei, că termenul de perimare nu a început să curgă întrucât nu au fost stabiliți moștenitorii defunctului A., or, dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ. reglementează imperativ momentul de început al curgerii termenului de perimare -"termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță"-, în cauză fiind reprezentat de data încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății, 18 iunie 2021. În ceea ce privește corelarea cursului perimării cu suspendarea de drept, reglementată de art. 412 C. proc. civ., art. 418 alin. (2) C. proc. civ. prevede că în cazurile reglementate la art. 412, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare. Prin urmare, acest text nu soluționează expres ipoteza de față, în care suspendarea este dispusă ab initio în considerarea decesului unei părți, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. În cauză nu este incidentă nici ipoteza reglementată de alin. (3) al art. 418 C. proc. civ. –perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate- întrucât recurentul nu a expus motive temeinice din care să rezulte împiedicarea de a stărui în judecată în cadrul termenului de perimare de 6 luni, iar argumentele învederate prin memoriul de recurs nu au dovedit astfel de impedimente. După cum rezultă din prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecata se va suspenda de drept dacă intervine decesul uneia dintre părți și dăinuie până la introducerea în cauză a moștenitorilor, iar potrivit art. 415 pct. 2 C. proc. civ., judecata cauzei suspendate se reia: (...) prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului (...). Rezultă că, în regulă generală, partea interesată să obțină redeschiderea judecății suspendate în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. trebuie să indice moștenitorii. Recurentul susține că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a indica moștenitorii și nu poate fi reținută culpa acestuia întrucât procedura succesorală privind pe defunctul A. nu a fost finalizată, deoarece soția supraviețuitoare a defunctului și fiii acestuia locuiesc în state diferite – pe teritoriul Statelor Unite ale Americii- fiind dificile călătoriile în condițiile sanitare actuale. Prealabil, Înalta Curte reține că recurentul pretinde că procedura succesorală privind defunctul A. nu a fost "finalizată", fără a proba că o astfel de procedură a fost (măcar) demarată, or tocmai un astfel de demers îi scapă din vedere părții reclamante. Este adevărat că, uneori, titularul cererii de repunere pe rol poate avea o reală dificultate în dovedirea calității de moștenitor a unei părți decedate în timpul procesului, însă, recurentul are calitatea de frate al defunctului A. și deține suficiente elemente – cu titlu de exemplu, dar nu limitativ: data decesului părții, ultimul domiciliu al defunctului, copia certificatului de deces, numele, prenumele și adresa soției supraviețuitoare- și nu a probat că ar fi depus minime diligențe în vederea obținerii testamentului- despre care susține că are cunoștință- sau identificării tuturor moștenitorilor fratelui său, deși de la data decesului părții, 20.01.2021 (certificatul de deces fiind depus la dosarul cauzei la 16.04.2021, chiar de către reprezentantul conventional al reclamanților) și până la pronunțarea hotărârii atacate, 9.12.2022, a trecut mai mult de 1 an și 10 luni. Împrejurarea că procedura succesorală ar urma să fie dezbătută pe teritoriul Statelor Unite ale Americii nu poate fi opusă cu succes în raport de obiectul și incidentele deduse judecății în prezenta cauză. În lipsa unor diligențe ale părții interesate să continue judecata, care pot consta inclusiv în formularea unei cereri de numire a unui curator al moștenirii (art. 155 alin. (1) pct. 15 C. proc. civ., art. 1136 C. civ.), sancțiunea perimării nu poate fi evitată, operând în condițiile art. 416 și urm. C. proc. civ., termenul de perimare urmând să curgă de la data suspendării judecății. Relativ la argumentele recurentului privind condițiile de călătorie, Înalta Curte constată că partea nu a indicat, în concret, critici de nelegalitate care să vizeze considerentele deciziei atacate prin care s-a expus detaliat și corect contextul restricțiilor de circulație. De altfel, eventuale limitări de circulație, într-o anumită perioadă, nu au relevanță în cauză, în raport de posibilitatea utilizării unor mijloace tehnice adecvate comunicării corespondenței în format electronic sau prin poștă. Nu poate fi primită nici critica prin care partea reclamantă pretinde că nu poate opera perimarea întrucât, în cauza pendinte, instanța de apel ar fi constatat "tocmai că termenul de perimare nu începe să curgă atât timp cât nu au fost stabiliți moștenitorii părții decedate". Această critică vine în contradicție cu dispozițiile instanței de apel care, la termenul din 11 februarie 2022, urmare a verificărilor efectuate, doar a constatat că la acea dată nu erau îndeplinite condițiile perimării, validând apărările apelantului privind restricțiile de călătorie din perioada 18.06.2021-11.02.2022 și constatând că termenul de opțiune succesorală privind bunurile ce s-ar afla pe teritoriul României s-a împlinit la 20.01.2022 (respectiv, în perioada imediat anterioară termenului din 11.02.2022). Or, aceste împrejurări nu sunt de natură a întrerupe sau suspenda cursul termenului de perimare, în raport de dispozițiile exprese ale art. 417 și art. 418 C. proc. civ. Față de cele arătate, se poate aprecia că a operat o prezumție de desistare a recurentului-reclamant în continuarea judecății, de la momentul pronunțării încheierii de suspendare, câtă vreme nu a întreprins demersuri din care rezultă cu evidență voința continuării judecății. Se constată că niciuna dintre părțile cauzei nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să depășească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanței în scopul indicării moștenitorilor apelantului-reclamant decedat. Recurentul, în calitate de frate al defunctului, a fost în măsură să obțină și să depună la dosar certificatul de deces eliberat de autoritățile din Massachusetts, însă nu a indicat prezumtivii moștenitori și nici nu a înștiințat instanța înăuntrul termenului de perimare cu privire la eventuale demersuri în indicarea moștenitorilor defunctului. Aceste diligențe trebuiau efectuate de partea interesată, respectiv de recurent în virtutea calității sale de parte în proces, în scopul finalizării judecății care nu poate sta în loc nelimitat, fiind în interesul acesteia să indice moștenitorii celui decedat și să ceară continuarea judecării apelului, dată fiind soluția pronunțată de prima instanță în soluționarea pricinii. Astfel, în speță nu este incidentă ipoteza prevăzută la art. 416 alin. (3) al C. proc. civ., potrivit cu care nu constituie cauze de perimare când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, nu se poate fixa termen de judecată. Reținând că recurentul-reclamant nu a îndeplinit acte de procedură în ce privește soluționarea litigiului, prin realizarea demersurilor necesare și posibile în scopul identificării moștenitorilor apelantului decedat, în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunțării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, s-a dat eficiență dispozițiilor legale în materia perimării și s-a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinței nr. 1894/13.12.2017. Pentru aceste considerente, reținând că nu sunt fondate criticile recurentului și că decizia recurată este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat în cauză.