ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 525/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 27 februarie 2024
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
I.1. Deciziile pronunțate de Tribunalul București:
Prin decizia civilă nr. 39R din 28 mai 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018 a respins, ca inadmisibilă, cererea de completare a deciziei 135R din 25 aprilie 2019 privind recursul declarat de recurentul-contestator A. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018, pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "alte cereri - împotriva încheierii din data de 28.11.2018".
Prin decizia civilă nr. 33R din 19 februarie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..
Prin decizia civilă nr. 184 R din 24 septembrie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile de îndreptare eroare materială, completare și lămurire dispozitiv, în cauza privind pe recurentul-contestator A..
I.2. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel București:
Prin decizia civilă nr. 492R din 14 iunie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția netimbrării și a anulat, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul A., împotriva deciziei civile nr. 184 R din 24 septembrie 2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimații B. și Executorul Judecătoresc C..
Prin decizia civilă nr. 935 din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale; a admis excepția netimbrării; a anulat, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 492R din 14 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
II. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs contestatorul A..
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 29 august 2023, sub nr. x/2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția din 18 septembrie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 493 C. proc. civ.
II.1. Motivele de recurs:
Prin cererea de recurs transmisă prin poștă electronică, la data de 22 februarie 2023, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în esență, recurentul-contestator a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma nesoluționării cererilor deduse judecății, inclusiv a celor care vizau soluționarea unor excepții cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții legale, printre care și cele referitoare la timbraj, în condițiile în care B. este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 230/2007, iar egalitatea părților în fața legii și accesul la justiție au fost încălcate, invocând incidența art. 9, art. 22 C. proc. civ., art. 21, art. 124 pct. 2 teza 2 și 3, pct. 3 teza 2 din Constituția României
Totodată, și-a exprimat nemulțumirea față de modalitatea în care au fost soluționate unele dosare, în fond și apel, precum și a pricinii de față, în toate etapele sale procesuale, afirmând că acestea, inclusiv cele ce vizau sesizarea Curții Constituționale cu mai multe excepții de neconstituționalitate, au fost respinse în mod nejustificat.
II.2. Apărările formulate în cauză:
Intimații B. și Executorul Judecătoresc C. nu au depus întâmpinare.
II.3. Procedura de filtrare a recursului:
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, la data de 11 decembrie 2023, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la filele x.
La data de 18 decembrie 2023, prin poștă electronică, recurentul-contestator a depus punct de vedere la raport, prin care a susținut, în esență, că cererile deduse judecății nu au fost avute în vedere în cuprinsul raportului, reiterând aspecte ce țin de soluționarea unor cauze aflate în diferite etape procesuale.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 11 ianuarie 2024, s-a stabilit termen la data de 27 februarie 2024, în camera de consiliu, fără citarea părților, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, prin prisma excepției netimbrării recursului, invocată din oficiu.
II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:
Analizând recursul în condițiile art. 499 raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru, condiție prealabilă și extrinsecă actului de procedură (cererea de recurs), fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal învestită.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menționat, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.
Dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din același act normativ: "(1) Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calității de reprezentant. "
Dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru de plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.
Potrivit prevederilor art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă, până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanța, reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
Dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. arată că: "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii (…)." Corelativ alin. (3) al aceluiași articol stipulează că neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.
În speță, prin rezoluția din data de 18 septembrie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-contestator obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii de recurs.
Această obligație a fost comunicată recurentului-contestator, la data de 28 septembrie 2023, cu adresa depusă la cutia poștală, la domiciliul procesual ales, indicat în cererea de recurs, respectiv București, str. x .
Prin încheierea de ședință din 25 octombrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în dosarul nr. x/2022 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă; încheierea a fost comunicată recurentului-contestator la data de 09 noiembrie 2023, la cutia poștală, la același domiciliu procesual ales, conform procesului-verbal de înmânare aflat la dosarul de recurs.
Aspectele menționate anterior se regăsesc și în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu, comunicat recurentului-contestator, la data de 11 decembrie 2023, la aceeași adresă, la cutia poștală, potrivit procesului-verbal de înmânare aflat la dosar, însă recurentul-contestator nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită de instanță privind achitarea taxei judiciare de timbru aferente soluționării recursului declarat în cauză.
Având în vedere că plata taxelor judiciare de timbru este o condiție legală pentru începerea proceselor civile, în raport de fiecare etapă procesuală, obligația de achitare anticipată a acestora este justificată, ca și sancțiunea anulării cererii, în caz de neplată, așa cum s-a apreciat și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că accesul liber la justiție nu este un drept absolut, iar în legătură cu scopul stabilirii taxelor judiciare de timbru, instanța de contencios european a reținut că restricția dreptului de acces la justiție urmărește un scop legitim, vizând, în esență, buna administrare a justiției. Astfel, s-au reafirmat coordonatele dreptului de acces la o instanță, în sensul că dreptul de a sesiza tribunalul, ca un element esențial al dreptului la un tribunal, nu este absolut, ci poate fi limitat prin lege.
Impunerea prin lege a unor exigențe, cum ar fi plata unor taxe, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv are o solidă justificare prin prisma finalității urmărite constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs nu îndeplinește cerința legală prevăzută de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (3) coroborat cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 935 din 22 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de
Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2024.