ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 475/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Asupra recursul dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 30 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și B.E.J. E., anularea contractului de dare în plată, autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2012 de B.N.P. F. pentru contraprestație ("preț") neserios (derizoriu); repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului anulat, prin restituirea reciprocă a "prețului" de 58.000 euro și a imobilului; obligarea pârâților B. și C. la efectuarea rectificării Cărții Funciare nr. x a localității Bușteni, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova; obligarea pârâtului B.E.J. E. să continue executarea silită a imobilului situat în Bușteni, str. x, jud. Prahova.

Prin sentința civilă nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția lipsei de interes, invocate de pârâtul D., ca neîntemeiate; a respins excepția inadmisibilității capetelor de cerere nr. x și 4 din acțiunea principală, invocată de pârâții B. și C., ca neîntemeiată; a admis acțiunea reclamantului A. și a anulat Contractul de dare în plată, autentificat sub nr. x din 12 aprilie 2012 de B.N.P. F., încheiat între pârâții - soți B. și C. și pârâtul D.; a repus părțile în situația anterioară încheierii contractului de dare în plată, în sensul că l-a obligat pe pârâtul D. să le restituie pârâților - soți suma de 49.000 euro și imobilul din orașul Bușteni, județul Prahova; a dispus rectificarea C.F. nr. x Bușteni, prin radierea dreptului de proprietate al pârâtului D. și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâților - soți; a respins cererea reclamantului A. de obligare a B.E.J. E. să continue executarea silită asupra imobilului ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 808 A din 17 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanții - pârâți B. și C. și D., împotriva sentinței civile nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. și intimatul - pârât Biroul Executorului Judecătoresc E.; a anulat sentința civilă apelată și, în evocarea fondului, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 276 din 8 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția I civilă a admis recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 808 A din 17 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă, a casat decizia și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 1616 A din 4 noiembrie 2022, Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanții - pârâți C. și B. și apelantul - pârât D. împotriva sentinței civile nr. 1426 din 17 noiembrie 2015, pronunțată de Tribunalul București – secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. și intimatul - pârât Biroul Executorului Judecătoresc E.; a anulat sentința civilă apelată și, în evocarea fondului, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 1616 A din 4 noiembrie 2022 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și rejudecarea cauzei, cu consecința respingerii apelului, ca nefondat.

Prin cererea de recurs, reclamantul A. solicită admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate și, ca urmare a rejudecării cauzei, respingerea apelului, ca nefondat. Consideră că este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul prezintă o sinteză a raportului litigios, insistând asupra soluției instanței de apel, pe care o apreciază ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Arată că, din coroborarea dispozițiilor art. 22 alin. (1) și art. 152 din C. proc. civ., rezultă că judecătorul califică juridic actele și faptele deduse judecății, le determină denumirea și, deci, determină felul acțiunii.

În acest sens, în opinia sa, era corect să se rețină nulitatea absolută a actului. Instanța a analizat legalitatea actului contestat strict din perspectiva seriozității prețului și a sesizat că există disproporționalitate față de valoarea de circulație a imobilului care, totuși, nu duce la anularea contractului. Însă, nu a analizat circumstanțele concrete în care a fost încheiat. De altfel, nu există nicio justificare pentru care părțile să fi agreat un preț disproporționat de mic în raport cu valoarea de circulație, singura rațiune fiind aceea de a eluda drepturile reclamantului, de a crea o stare de insolvabilitate pentru a împiedica executarea creanței.

Cauza este ilicită când este contrară legii și ordinii publice, după cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 1236 din C. civ., cerințe îndeplinite în cauză. Astfel, alterum non laedere, adică interdicția generală de a nu vătăma pe altul, este o regulă subsumată noțiunii de ordine publică, care își găsește consacrarea în dispozițiile art. 1349 din C. civ.. Fraus omnia corumpit este regula care invalidează orice act produs prin fraudă, inclusiv o înțelegere frauduloasă între părți.

Apreciază că, în prezenta speță, încheierea unui act prin care părțile, cu știință, aduc atingere/afectează/fraudează interesele altei persoane, este contrar ordinii publice, mai exact acelei interdicții generale de a nu aduce atingere intereselor altor persoane.

Recurentul susține că instanța trebuia să analizeze, în subsidiar, inopozabilitatea. Astfel, acesta arată că a solicitat, pentru situația în care se reține că actul este valid, să se aplice sancțiunea inopozabilității. Cererea nu a depășit cadrul procesual întrucât aceste susțineri au fost cuprinse în acțiunea inițială, în care s-a menționat că a existat o inginerie financiară. De aceea, nimic nu s-ar opune ca, în ipoteza în care nu s-ar constata nulitatea absolută, să se rețină întrunirea condițiilor inopozabilității.

Pentru a justifica acest argument, recurentul prezintă cronologic faptele litigioase, insistând asupra unor aspecte pe care le apreciază ca fiind relevante în cauză. Astfel, arată că la data de 12 aprilie 2012 s-a încheiat actul de dare în plată deși datoria nu era scadentă, termenul scadenței fiind 1 septembrie 2012. Prin acest act, s-a stabilit că, din cei 107.000 euro, s-au achitat 49.000 euro iar în contul celor 58.000 euro rămași, se transmite proprietatea imobilului al cărui valoare este de 199.000 euro. Astfel, s-a creat o insolvabilitate totală. Iar la data de 30 iunie 2015, pârâtul D. a scos la vânzare imobilul, deși nu a intrat niciodată în posesia acestuia.

Arată că, prin acest demers, contestă actul debitorului B. prin care acesta și-a înstrăinat unicul bun imobil, prietenului său, intimatul D., dând aparența că stinge o obligație nescadentă, în sumă de 58.000 euro, pentru care a oferit, prin dare în plată, un imobil de 199.000 euro. Dacă intimatul B. ar fi vândut imobilul, ar fi putut să stingă obligația restantă de 58.000 euro față de D. și creanța de 115.000 euro față de recurent. Astfel, prin această vânzare, s-a urmărit o cauză ilicită și imorală dar și fraudarea intereselor creditorului, aspecte susținute, in terminis, prin acțiune.

Recurentul detaliază și împrejurările factuale, esențiale ale cauzei, și dovezile care le confirmă. Astfel, arată că între intimați există o relație de prietenie, existând încrederea necesară pentru realizarea unei astfel de operațiuni care să-i fraudeze interesele și să zădărnicească recuperarea datoriei de 115.000 euro. De asemenea, aceștia se ocupă cu investiții imobiliare în zona Bușteni și cunoșteau că valoarea reală a imobilului, la nivelul anului 2012, era de 199.000 euro. Intimatul D. nu a intrat în posesia imobilului, nu l-a folosit, starea imobilului fiind aceeași ca la momentul transferului dreptului de proprietate.

În considerarea acestor situații, apreciază că sunt întrunite condițiile legale pentru ambele acțiuni. Actul de dare în plată are o cauză ilicită, fiind contrară legii și ordinii publice, astfel că sancțiunea care intervine este nulitatea, așa cum a constatat, în mod corect, prima instanță. În subsidiar, actul de dare în plată este inopozabil întrucât, pe de o parte, creanța este anterioară iar pe de altă parte, prin acest act s-a urmărit prejudicierea creditorului, cu complicitatea unei terț, în speță intimatul D..

Arată că doctrina și practica consideră ca fiind o plată anormală, aceea prin care se face plata unei datorii nescadente, prin dare în plată, la un preț anormal de mic.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimații B. și C. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinare, intimatul D. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților pentru a formula, în scris, un punct de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin rezoluția din 5 decembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată la 15 februarie 2024, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de netimbrare, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul în raport de excepția de netimbrare, a cărei analiză este prioritară față de caracterul său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit că, pentru soluționarea recursului, recurentul A. datorează taxă judiciară de timbru, în cuantum de 3102,57 RON, în temeiul art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa comunicată recurentului la 10 februarie 2023 și 20 februarie 2023, a fost adus la cunoștința acestuia cuantumul taxei judiciare de timbru datorate, precum și faptul că are posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare, în termen de 3 zile de la data comunicării cuantumului taxei, în condițiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, deși a fost înștiințat prin adresă, recurentul nu a depus la dosar dovada îndeplinirii obligației legale privind taxa de timbru și nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condițiile prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1616A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1616A/2022 din 4 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 februarie 2024.