ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 469/2024

Ședința publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă; obligarea acesteia la publicarea hotărârii judecătorești, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala acesteia, într-un termen de 15 zile, într-un ziar de largă circulație la nivel local; obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de daune materiale și 100.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a depunerii plângerii penale la secția 12 Poliție Rurală Bicaz, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 163 din 13 martie 2023, Judecătoria Bicaz a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă și de contencios administrativ.

În motivarea soluției pronunțate, Judecătoria Bicaz a reținut că și capătul de cerere privind constatarea caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă este capăt principal, cu caracter autonom, soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la cererea principală cu acest obiect având înrâurire asupra celorlalte capete de cerere accesorii formulate, iar analiza restului obligațiilor implică, în mod necesar, tranșarea aspectului privind caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă.

A reținut că nu poate fi considerat capăt principal doar capătul de cerere având ca obiect pretenții (acordare despăgubiri), ceea ce ar atrage competența judecătoriei, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., în condițiile în care cererea în constatarea caracterului ilicit al unei fapte este imprescriptibilă, pe când cererea de acordare a despăgubirilor este supusă regulilor prescripției extinctive, având deci regimuri juridice distincte.

A apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. întrucât constatarea caracterul ilicit al faptei este un capăt de cerere principal, alături de cel privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparației patrimoniale pentru prejudiciul cauzat.

Instanța a reținut că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei, fiind o acțiune privind apărarea unui drept nepatrimonial, ce nu se regăsește în cazurile limitative ale art. 94 C. proc. civ., este de competența tribunalului, fiind o cerere nepatrimonială, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

A apreciat că nu poate fi susținută competența judecătoriei, nici în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h). C. proc. civ. întrucât nu este în discuție o cerere privind obligația de a face sau a nu face, ci o acțiune în constatare și, în acord cu opinia INM (26-27 mai 2022), cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei săvârșite, în cazul încălcării ori al amenințării drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) C. civ., constituie un capăt de cerere distinct de cel privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparației patrimoniale pentru prejudiciul cauzat, competența materială de primă instanță aparținând tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Învestit prin declinare, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a pronunțat sentința civilă nr. 678 din 19 iunie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâtă și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., iar pârâta domiciliază în jud. Suceava.

A mai reținut că, din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 alin. (1) și art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că, în procesele privitoare la persoane, competența teritorială este exclusivă, de vreme ce au ca obiect "drepturi" de care părțile nu pot să dispună și, dacă prin lege specială nu se prevede o anumită competență pentru determinarea instanței care trebuie sesizată, urmează a fi avute în vedere dispozițiile dreptului comun, ceea ce înseamnă că în litigiile privitoare la persoane norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ. are caracter imperativ.

A apreciat că pricina este referitoare la persoane, aspect ce rezultă din aceea că titlul V intitulat "Apărarea drepturilor nepatrimoniale " este plasat în Cartea I a C. civ., intitulată "Despre persoane", iar celelalte articole invocate în susținerea acțiunii, respectiv art. 71, 72, 73, 74 C. civ. sunt, de asemenea, așezate în aceeași carte a C. civ. dedicată persoanelor.

Astfel, instanța a apreciat că nu poate fi reținută existența unei competențe teritoriale alternative întemeiate pe prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., cum a solicitat reclamantul, reținând că, în cauză, este incidentă o competență teritorială exclusivă.

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secția I civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 1191 din 17 noiembrie 2023, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Având în vedere obiectul cauzei, instanța a reținut că, raportat atât la dispozițiile art. 107 C. proc. civ., cât și la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din același act normativ, Tribunalul Neamț este competent să soluționeze litigiul.

A constatat că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 26.07.2022, pârâta B. locuia efectiv în județul Neamț, lucrând la Postul de Poliție Grințieș, din comuna Grințieș, jud. Neamț, dovadă în acest sens, fiind mențiunile din actele din dosarul penal nr. x/2022, potrivit cu care "din cuprinsul sesizării rezultă faptul că numita B., locuiește efectiv în locuința de serviciu adiacentă Postului de Poliție Grințieș, jud. Neamț".

Instanța a reținut că nu prezintă relevanță sub aspectul stabilirii competenței teritoriale faptul că, potrivit mențiunii din actul de identitate, pârâta figurează cu domiciliul în comuna Poiana Stampei, jud. Suceava, întrucât, în mod constant, în practica judiciară și literatura de specialitate s-a apreciat că noțiunea de domiciliu trebuie înțeleasă într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa la care acesta locuiește efectiv, în măsura în care este cunoscută de terțele persoane interesate.

Faptul că pârâta s-a mutat în zona Bicaz, astfel cum rezultă din actele dosarului, nu are implicații asupra stabilirii competenței, având în vedere, în acest sens, dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

A reținut că Tribunalului Neamț îi revine competența de soluționare a cauzei și prin raportare la dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, având în vedere că cererea de chemare în judecată privește obligații izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Sub acest aspect, instanța a avut în vedere că reclamantul, domiciliat în jud. Neamț, a invocat ca faptă ilicită, săvârșită de pârâtă, de natură a-i afecta imaginea, reputația, demnitatea, onoarea, prestigiu în cadrul familiei, a corpului profesional din care face parte, dar și a comunității locale, plângerea penală formulată de pârâtă, la secția 12 Poliție Rurală Bicaz, și a solicitat să constate caracterul ilicit al acestei fapte și obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătorești, după rămânerea definitivă, într-un ziar de largă circulație la nivel local și la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de daune materiale și 100.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că dezînvestirea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost generată de aplicarea diferită a normei de competență teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ.

Astfel, Tribunalul Neamț a reținut că domiciliul pârâtei din cartea de identitate, în timp ce Tribunalul Suceava a avut în vedere domiciliul stabilit în fapt al pârâtei, care coincide cu locul săvârșirii faptei ilicite.

Se reține că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâtă, obligarea acesteia la publicarea hotărârii judecătorești, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala sa, într-un termen de 15 zile, într-un ziar de largă circulație la nivel local; precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de daune materiale, și 100.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a depunerii plângerii penale la secția 12 Poliție Rurală Bicaz.

În raport de obiectul acțiunii deduse judecății, în ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că dispozițiile de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce privește domiciliul persoanei fizice, Înalta Curte reține că este un atribut de identificare al acesteia, noțiunea "domiciliu" fiind definită în art. 87 C. civ., în sensul că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală." Dacă o persoană are mai multe locuințe statornice, atunci numai una dintre acestea are valoarea juridică a domiciliului, anume cea principală.

În doctrina și în practica judiciară s-a reținut constant că noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuiește efectiv.

Astfel, se consacră noțiunea domiciliului ca situație de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar nu ideea de domiciliu, ca noțiune juridică.

Scopul regulii generale în materia competenței teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuința efectivă a părții deoarece aceasta ar fi lipsită de exercițiul drepturilor sale procedurale, scopul normelor care guvernează procesul civil fiind în sensul asigurării cunoașterii de către parte a existenței procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cadrul acestuia.

Din examinarea actelor dosarului, se reține că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta locuia efectiv în locuința de serviciu adiacentă postului de poliție Grințieș, jud. Neamț, localitate aflată în circumscripția Tribunalului Neamț.

Împrejurarea că, ulterior învestirii instanței cu cererea de chemare în judecată, pârâta s-a mutat în zona Bicaz, nu este de natură a atrage competența altei instanțe în soluționarea cauzei decât cea care era competentă la momentul învestirii, având în vedere dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății este Tribunalul Neamț, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.