ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1280/2022

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 22 aprilie 2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Primarul orașului Bicaz și UAT Bicaz prin Primar la plata, în solidar, a daunelor morale în cuantum de 100.000 euro și a cheltuielilor de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1375 și următ. C. civ., art. 61 alin. (2) și (5) din Legea nr. 215/2001, republicată, Constituția României, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 155/2001, Legea nr. 227/2002 și Legea nr. 285/2013.

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin decizia civilă nr. 1233 din 20 noiembrie 2018, Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Orașul Bicaz. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul orașului Bicaz. A respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul orașului Bicaz, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis, în parte, acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Orașul Bicaz, prin Primar. L-a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale și suma de 100 RON, cheltuieli de judecată.

Primul ciclu procesual Prin decizia nr. 441 din 3 iunie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Orașul Bicaz împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimata -pârâtă UAT Bicaz, prin Primar. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul orașului Bicaz. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, în sensul că a obligat, în solidar, ambele părți la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune. A menținut celelalte dispoziții din sentința apelată, care nu sunt contrare deciziei. A respins, ca nefondată, cererea apelantei - reclamante de obligare a intimaților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel. Prin decizia nr. 1054 din 4 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei împotriva sentinței tribunalului. A respins recursul declarat de pârâtul Orașul Bicaz, prin Primar împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Decizia pronunțată de curtea de apel în rejudecare Prin decizia nr. 493 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu apelantul - pârât Orașul Bicaz și UAT Bicaz prin Primar. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului orașului Bicaz. A admis, în parte, cererea în sensul că a obligat, în solidar, ambii pârâți la plata sumei de 20.000 RON reprezentând daune morale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței de fond care nu sunt contrare.

Calea de atac a recursului formulată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamanta A. și pârâții Orașul Bicaz prin Primar și Primarul orașului Bicaz. 5.1. Prin cererea de recurs, reclamanta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. Criticile expuse în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea normelor de procedură civilă privitoare la procedura de citare a părților. În acest sens, recurenta a arătat că la termenul de judecată din data de 19 octombrie 2020 a fost depusă o cerere în care s-a solicitat citarea acesteia la domiciliul ei, motivat de faptul că fusese citată la sediul profesional al apărătorului, deși acesta nu avea contract semnat pentru rejudecarea apelului. A învederat că instanța a apreciat în mod greșit faptul că procedura de citare ar fi fost îndeplinită, deoarece aceasta nu s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 163 alin. (6) și (8) coroborate cu cele ale alin. (3) lit. f) și g) C. proc. civ.. A indicat faptul că aceste dispoziții prevăd că, atunci când destinatarul nu este găsit la domiciliu, agentul însărcinat cu înmânarea corespondenței va afișa o înștiințare privitoare la posibilitatea destinatarului de a ridica citația de la sediul instanței, respectiv de la primărie, iar în termenele prevăzute de text în caz de neprezentare, de 7, respectiv 3 zile pentru ridicarea citației/oricărui alt act de procedură, aceasta se consideră comunicată la expirarea respectivelor termene. Recurenta a considerat că sancțiunea care intervine pentru pronunțarea hotărârii în lipsa unei proceduri de citare corespunzătoare este casarea respectivei hotărâri. Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și nerespectarea principiilor instituite de CEDO referitoare la asigurarea proporționalității rezonabile între prejudiciul adus, intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. A arătat că în acest fel au fost încălcate limitele casării stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin admiterea recursului. De asemenea, a apreciat că prejudiciile care afectează dreptul la viață, sănătate, integritate fizică și psihică, drepturi prevăzute de art. 58 C. civ. trebuie reparate în integralitatea lor. A adus critici relative la considerentele deciziei atacate în sensul că instanța nu a expus criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenței naționale, a argumentat acordarea daunelor morale din perspectiva faptului că apelanta - reclamantă nu a suferit un prejudiciu de ordin estetic. Astfel, s-a apreciat că a fost ignorat prejudiciul cauzat de durerea psihică, chestiune care nu a fost analizată la fond, ceea ce arată că instanța nu a luat în considerare probatoriul la judecarea apelului, ceea ce echivalează cu o neanalizare în fond a cauzei. A continuat dezvoltarea acestui argument prin indicarea unor împrejurări de fapt și a făcut trimitere la declarația martorului în scopul de a explica durerea psihică resimțită în urma incidentului, concluzionând faptul că nu poate fi sancționată prin acordarea unor daune mai mici pentru că a avut prezență de spirit și nu a fost mușcată de câini. O altă critică prin care este dezvoltat acest motiv de casare o reprezintă neluarea în considerare a tuturor aspectelor prejudiciului. Prin aceasta, recurenta a susținut că instanța a încălcat jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 C. civ. De asemenea, s-a făcut trimitere la modul în care trebuie apreciat prejudiciul moral pe care îl suferă și a apreciat că instanța de apel nu a ținut seama și de faptul că procesul medical nu s-a încheiat, caz în care elementul aleatoriu care afectează cuantumul prejudiciului nu trebuie să constituie o piedică în repararea acestuia, întrucât se poate repara și prejudiciul viitor. Dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate a fost încheiată prin aserțiunea potrivit căreia instanța de apel nu a aplicat corect principiul instituit de jurisprudența CEDO referitor la asigurarea unei proporționalități rezonabile între prejudiciul suferit și intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. Drept consecință, a susținut că nu s-a asigurat respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 C. civ. și nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil, prin analizarea tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestită, procedând la încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești, reducând cuantumul prejudiciului fără să fi fost învestită cu o astfel de cerere. În dovedirea recursului, recurenta - reclamantă a solicitat proba cu înscrisuri. 5.2 Prin cererea de recurs, pârâții au solicitat, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei criticate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată și nelegală. Au susținut că instanța de rejudecare a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină ori cuprinde motive străine de natura cauzei. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a fost dezvoltat de pârâți în jurul argumentului potrivit căruia instanța de apel a reținut în mod greșit că se află în imposibilitatea de a rejudeca apelul declarat de Orașul Bicaz. Recurenții au precizat că apelul declarat de pârâți nu a fost avut în vedere, instanța motivând că potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanță" și nici nu a admis, nici nu a respins apelul, deși a admis apelul reclamantei "în contradictoriu cu apelantul - pârât Orașul Bicaz". Au mai apreciat că prin sintagma, "va judeca din nou" prevăzută de art. 501 alin. (3) C. proc. civ. nu trebuie să se înțeleagă faptul că instanța nu va avea în vedere apelul declarat de pârâți, chiar dacă instanța de control judiciar a făcut, în mod indirect, unele aprecieri asupra efectului devolutiv al acestuia, care erau necesare în admiterea recursului. De asemenea, au arătat că dacă instanța de control judiciar care a respins recursul pârâților ar fi judecat și apelul în locul și pentru Curtea de Apel Bacău, aceasta și-ar fi depășit competența. Astfel, au considerat că este de înțeles că prin casarea primei decizii a Curții de Apei Bacău, sarcina instanței de rejudecare era să judece ambele apeluri, evident ținând seama de motivele reiterate de instanța de control judiciar. Recurenții au înțeles să se prevaleze în motivarea recursului de susțineri cu privire la mijlocul de probă constând în înregistrarea audio-vizuală a atacului câinilor asupra reclamantei, înscrisurile medicale, făcând aprecieri cu privire la prejudiciul moral pretins de aceasta. În acest context, au făcut trimitere și la modul în care au fost apreciate probele de către instanță. Totodată, au precizat că nu contestă atacul canin sau actele medicale, ci faptul că motivul diagnosticului "sindrom anxios nespecific" nu rezultă din acte, iar instanțele l-au dedus din înregistrarea video. Au mai susținut că legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins și atacul câinilor nu este probată de către reclamantă, de aceea au solicitat instanței să dispună ca medicul să precizeze dacă reclamanta a suferit sau nu de "sindrom anxios nespecific", caz în care s-ar fi putut reține existența legăturii de cauzalitate. Au continuat criticile în ceea ce privește netemeinicia respingerii acestei probe, considerând că nu este motivată achiesarea instanței la dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.. Mai mult, în legătură cu probatoriul au indicat prevederile art. 478 alin. (2) și ale art. 510 alin. (4) C. proc. civ. A fost evidențiat aspectul că legătura de cauzalitate nu este dovedită, iar, pentru că planează un dubiu în această privință, prezumția de nevinovăție profită făptuitorului chiar și în cazul delictului civil. Cu privire la taxa judiciară de timbru, recurenții - pârâți au susținut că recursul este scutit de la plata acesteia în temeiul art. 30 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, deoarece, în mod indirect, recursul are ca obiect venituri publice.

Apărările formulate în cauză Urmare a comunicării recursurilor, părțile nu au depus întâmpinări.

Raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost analizat în completul filtru și comunicat părților, iar prin încheierea din 19 ianuarie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul pârâților și a acordat termen de judecată, cu citare părți și a constatat netimbrarea recursului reclamantei. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte reține următoarele: Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, referitor la recursul pârâților, s-a constatat că pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. criticile prin care se invocă nereguli în ceea ce privește judecarea apelului după casarea cu trimitere spre rejudecare. Criticile astfel formulate nu pot fi însă primite nefiind fundamentate juridic. Astfel, se observă că ceea ce reclamă pârâții prin motivele de recurs este aspectul nerejudecării apelului propriu declarat împotriva sentinței tribunalului, susținând că, urmare a deciziei de casare pronunțate de Înalta Curte, instanța de apel avea obligația de a judeca ambele apeluri declarate în cauză. Aceste susțineri sunt eronate, în condițiile în care prin decizia de casare nr. 1054 din 4 iunie 2020, instanța supremă, admițând recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului reclamantei, recursul pârâtului fiind respins ca nefondat. În raport de această soluție explicită din dispozitivul deciziei de casare, de trimitere a cauzei pentru rejudecarea apelului reclamantei, prin prisma art. 501 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează obligativitatea, în caz de casare, pentru instanța de trimitere, a hotărârilor instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, curtea de apel corect s-a învestit doar cu judecarea apelului reclamantei. Totodată, alin. (3) al art. 501 C. proc. civ. stipulează în sensul că judecata după casare se face în limitele casării, litigiul rejudecându-se conform dispozițiilor deciziei de casare. În atare context, instanța de trimitere nu mai este îndreptățită să reexamineze o problemă de drept definitiv soluționată prin decizia de casare a instanței de recurs, restul hotărârii dobândind autoritate de lucru judecat deplină. Or, se constată că Înalta Curte, prin decizia de casare, respingând recursul declarat de pârâți împotriva deciziei din apel, a statuat definitiv asupra aspectului existenței faptei ilicite reținute în sarcina pârâtului, prin omisiunea luării măsurilor cuvenite evitării incidentului cauzat de animalele aflate, conform art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2002, în paza sa juridică, constatând ca fiind întrunite dispozițiile art. 1349 și art. 1375 C. civ., implicit și a celor care vizează culpa acestuia. Ca atare, sunt eronate susținerile recurenților - pârâți potrivit cărora în raport de dispozițiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. instanța de apel trebuia să rejudece din nou ambele apeluri, observându-se că textul de lege invocat precizează expres că această rejudecare va avea loc în limitele casării. În ceea ce privește motivul de casare subsumat art. 488 pct. 6 C. proc. civ., deși acesta este invocat drept temei al cererii de recurs, se observă, așa cum s-a reținut și prin raport, că nu sunt aduse critici punctuale cu privire la nemotivarea hotărârii sau cu precizarea motivelor străine de natura cauzei. Nici motivele de recurs prin care pârâții contestă legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins și atacul câinilor asupra reclamantei, respectiv faptul că aceasta suferă de "sindrom anxios" nu pot fi primite. Astfel, se observă că aceste susțineri, care au fost formulate prin recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 441 din 3 iunie 2019 a Curții de Apel Bacău, au făcut obiectul analizei și au fost dezlegate prin decizia de casare, dobândind autoritate de lucru judecat. Aici se încadrează și motivele de recurs prin care pârâții critică respingerea de către instanța de apel a administrării probatoriului pentru stabilirea legăturii de cauzalitate. Or, prin decizia de casare, instanța de recurs a constatat că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 470 alin. (3) C. proc. civ. în raport cu probatoriul solicitat, evidențiind și aspectul că stabilirea utilității probei, prin prisma dezbaterilor ce au avut loc, este atributul exclusiv al instanței, care nu poate fi cenzurat pe calea controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului. În atare context, prin reiterarea unor motive de recurs soluționate definitiv, recurenții - pârâți se situează în afara cadrului legal în care pot deduce judecății critici de nelegalitate deciziei din apel. Pentru toate aceste considerente, recursul pârâților urmează a fi respins, ca nefondat. În ceea ce privește recursul reclamantei, Înalta Curte constată că acesta este netimbrat. Neîndeplinirea prealabilă a obligațiilor legale de timbrare este de natură a împiedica discutarea oricăror alte chestiuni privind cauza de față. Astfel, recurentei - reclamante i s-a pus în vedere, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4.133 RON, solicitare căreia nu i-a dat curs. În raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, respectiv art. 33 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Potrivit alin. (2) al articolului menționat, dacă cererea este netimbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru. În cauză, urmare a celor dispuse prin rezoluția din 14 ianuarie 2021, recurenta - reclamantă a fost citată cu mențiunea timbrării, comunicare care s-a efectuat la data de 21 ianuarie 2021 . Prin raportul întocmit asupra admisibilității, în principiu, a recursurilor s-a constatat că recurenta datorează taxă judiciară de timbru în sumă de 4.133 RON, partea având obligația să depună dovada achitării acesteia, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca netimbrată. Prin punctul de vedere la raport înregistrat la data de 23 iunie 2021, recurenta - reclamantă a reclamat necomunicarea obligației timbrării de care a aflat din raport, motiv pentru care a solicitat repunerea în termenul de formulare a cererii de reexaminare a taxei de timbru. Totodată, în situația respingerii cererii de repunere în termen, a invocat excepția nelegalei stabiliri a taxei de timbru, arătând că aceasta este în sumă de 50 RON în raport de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 32/2021. Prin încheierea din 7 octombrie 2021, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen formulată de recurenta A.. S-a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de aceeași parte. La 18 noiembrie 2021 s-a înregistrat cererea recurentei prin care a invocat excepția stabilirii nelegale a taxei de timbru, considerând că taxa datorată este de 50 RON. Această cerere a recurentei nu mai poate fi însă primită în condițiile în care partea a epuizat, prin exercitarea cererii de reexaminare, posibilitatea contestării legale a cuantumului taxei de timbru stabilită în sarcina sa. În raport de dispozițiile art. 39 alin. (2) prima teză din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, excepția invocată de recurentă, "de stabilire nelegală a taxei", nu este subsumabilă vreunei dispoziții legale care să-i permită în continuare părții contestarea taxei de timbru, În acest context, se reține că deși obligația timbrării i-a fost adusă la cunoștință recurentei - reclamante prin adresa comunicată la 21 ianuarie 2021, iar cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru a fost repinsă, partea nu s-a conformat îndeplinirii obligației de plată a taxei timbru prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013. Pentru aceste considerente, cum recursul reclamantei nu îndeplinește condiția referitoare la timbraj, prevăzută sub sanțiunea nulității de dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., cererea de recurs va fi anulată, ca netimbrată. În ceea ce privește cererea recurentei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta va fi încuviințată în parte, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ. Prin motivele de recurs și ulterior prin notele de concluzii, reclamanta a solicitat obligarea recurenților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată, potrivit alin. (1) al art. 453 C. proc. civ., în cuantumul dovedit prin înscrisurile depuse la dosar . Având însă în vedere că reclamanta a dedus judecății un recurs, care a fost anulat, ca netimbrat, în raport de dispozițiile art. 453 C. proc. civ., recurenta este parte căzută în pretenții în recursul propriu și evaluând, în ansamblu, complexitatea problemelor de drept supuse judecății prin cele două recursuri, Înalta Curte constată că aceasta este îndreptățită la restituirea unei părți din respectivele cheltuieli. Față de cele de mai sus, recurenții - pârâți vor fi obligați la plata către recurenta - reclamantă a unor cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 1.500 RON, în considerarea soluției de respingere a propriului recurs, față de care aceștia sunt parte căzută în pretenții.