ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 440/2024

Ședința publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureș – secția civilă, în data de 13 martie 2023, contestatoarea Curtea de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise în continuare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021 la BEJ B., respectiv adresa de poprire emisă în data de 11.01.2023, solicitând anularea acestui act și desființarea popririi. De asemenea, a solicitat să se dispună suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2021 până la soluționarea contestației și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022

În drept, a invocat prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

Prin sentința civilă nr. 1538/2023 din 2 mai 2023, Judecătoria Târgu Mureș – secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimat, precum și din oficiu de către instanță, și a dispus declinarea competenței de soluționare a contestației, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În motivare, această instanță a reținut că prin încheierea civilă nr. 4154 din 24 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite, iar prin contestația la executare formulată, contestatoarea a solicitat anularea actului de executare reprezentat de dispoziția de poprire emisă în data de 11.01.2023 în dosarul execuțional nr. x/2021 al BEJ B..

Raportat la art. 666 alin. (1), art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 714 alin. (1) C. proc. civ., derogatorii de la dreptul comun, precum și la art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., instanța a constatat că norma de competență teritorială este una exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura.

În vederea stabilirii competenței de soluționare a cauzei, instanța a apreciat că se impune clarificarea noțiunii de instanță de executare, astfel cum această noțiune rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 651 C. proc. civ. interpretat prin prisma considerentelor deciziei nr. 20/2021 și ale deciziei nr. 27/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii.

În continuare, instanța a redat paragrafele 79 și 81 din cuprinsul deciziei nr. 20/2021 și a apreciat că cele stabilite de instanța supremă prin această decizie au fost reiterate și în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii (paragr. 70 și 71).

Astfel, chiar dacă decizia nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralități de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare concluzionându-se, în esență, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. (care ar fi incidente raportat la calitatea părților), instanța a reținut că această chestiune trebuia analizată la momentul încuviințării executării silite, în acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 432/13.02.2019 în dosarul nr. x/2019, în soluționarea unui conflict de competență.

De altfel, în acest sens au fost modificate și prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (ulterior datei sesizării executorului judecătoresc), în prezent teza finală a art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilind în mod explicit faptul că prevederile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile la momentul încuviințării executării silite.

În consecință, această instanță a apreciat că se impune concluzia că, odată încuviințată executarea silită, chiar și cu încălcarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., instanța care a dispus în acest sens devine instanță de executare și devine competentă să judece incidentele apărute pe parcusul executării silite, deci inclusiv contestațiile la executare.

Ca atare, instanța de executare în cauză este instanța care a încuviințat executarea silită, respectiv Judecătoria Alba Iulia, acesteia revenindu-i competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Alba Iulia, secția civilă, prin încheierea civilă nr. 1607/2023 din 08 decembrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența, în speță, a art. 714 alin. (1), art. 651 alin. (1) teza întâi și a art. 127 C. proc. civ.

Din coroborarea art. 127 alin. (1) și alin. (2

1

) C. proc. civ. reiese că în cazul în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant într-o cauză de competența acelei instanțe sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin Decizia nr. 20/2021, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În continuare, instanța a redat paragrafele 79-81 din cuprinsul deciziei nr. 20/2021, arătând că principiul unicității instanței de executare consacrat prin această decizie nu vizează situația din prezenta speță, întrucât contestatoare este Curtea de Apel Alba Iulia, fiind aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2

1

) C. proc. civ., care au caracter special în raport cu cele ale art. 714 alin. (1) și art. 651 alin. (1) din același cod, iar aceste dispoziții nu au făcut obiectul interpretării instanței supreme în decizia amintită.

În acest sens, instanța a apreciat că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumție legală de lipsă de aparență a imparțialității peste care nu se poate trece prin actul de voință al contestatoarei. Astfel, norma de competență este de ordine publică, de strictă interpretare și limitată aplicare, doar alegerea instanței de la una dintre curțile de apel învecinate fiind facultativă.

De asemenea, instanța a reținut că prin Decizia nr. 290/2604.2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., Curtea Constituțională a statuat că interesul ocrotit prin norma legală este unul general, și anume apărarea prestigiului și a imparțialității justiției, garanție instituțională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părții adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparțialității instanței la care își desfășoară activitatea judecătorul.

De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este un mijloc procedural care urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții, fiind alternativa la instituția strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curții de apel sau a instanței supreme, după caz, pentru a se pronunța asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din cauza calității părților.

Concluzionând, instanța a reținut că salvgardarea aparenței imparțialității justiției reprezintă un deziderat de interes general, care în speță se impune a fi atins prin aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) și (2

1

) din C. proc. civ.

Contestatoare în cauză este Curtea de Apel Alba Iulia, iar contestația la executare a fost introdusă de către aceasta la Judecătoria Târgu – Mureș, instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă raportat la sediul debitorului, care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, ce reprezintă o instanță inferioară Curții de Apel Alba Iulia.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia nu putea să introducă pe rolul Judecătoriei Alba Iulia contestația sa la executare, ci avea obligația de o introduce la oricare instanță competentă din raza uneia dintre curțile de apel învecinate, potrivit art. 127 alin. (2

1

) coroborat cu art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a și procedat, învestind Judecătoria Târgu Mureș.

Art. 127 alin. (2

1

) raportat la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu putea fi analizat la momentul în care s-a încuviințat executarea silită întrucât acesta nu era aplicabil, calitatea de reclamant/petent având-o creditorul, care avea doar posibilitatea să seziseze o altă instanță, nu obligația, fiind alegerea sa. Aceste prevederi au devenit aplicabile odată cu introducerea contestației la executare de către debitor (Curtea de Apel Alba Iulia), astfel că nu puteau fi avute în vedere de Judecătoria Alba Iulia la momentul încuviințării executării silite, acea cerere nefiind introdusă de o instanță de judecată care avea calitatea de reclamant/petent într-o cauză de competența unei instanțe inferioare acesteia.

Chiar dacă intimatul, creditor, a renunțat la dreptul său de a introduce cererea de încuviințare a executării silite la o altă instanță de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, nu se poate accepta ca debitorul (contestator) să treacă peste norma de ordine publică (art. 127 alin. (1) și (2

1

) din C. proc. civ.) din acest motiv și să introducă acțiunea la o instanță inferioară din raza sa pentru a nu fi încălcat principiului unicității instanței de executare.

Instanța a apreciat că principiul unicității instanței de executare nu poate prevala în acest caz, fiind prioritară apărarea prestigiului și a imparțialității justiției pentru înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții. Mai mult, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat în dispozitivul Deciziei nr. 20/2021 că aspectele reținute se aplică în afara cazurilor în care legea dispune altfel. De asemenea, a mai arătat că, de regulă, nu există două instanțe de executare în cadrul aceleiași executări silite, aceasta însemnând că pot exista și situații în care există două astfel de instanțe.

Prin urmare, instanța a concluzionat că, în speță, competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea Curtea de Apel Alba Iulia aparține Judecătoriei Târgu Mureș, instanță învestită inițial de către contestatoare prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2

1

) din C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin contestația la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competență, debitoarea Curtea de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea adresei de poprire emisă în dosarul execuțional nr. x/11.01.2021 al BEJ B., precum și desființarea popririi dispuse.

Înalta Curte constată că, în speță, Judecătoria Târgu Mureș și Judecătoria Alba Iulia și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, prima dintre instanțe aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, iar cea de-a doua instanță reținând incidența dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din același act normativ, contestația se introduce la instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În conformitate cu dispozițiile legale anterior menționate, rezultă că în cazul contestației la executare competența teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea nr. 4154/CC/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2021 a fost încuviințată executarea silită formulată de petentul BEJ B. pentru creditorul A., în contradictoriu cu debitoarea Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanța supremă a statuat în sensul că procedura încuviințării executării silite are caracter grațios, fiind aplicabile dispozițiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispozițiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar și în ipoteza în care necompetența teritorială a instanței de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanța este ținută de invoce din oficiu necompetența (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanță ar fi desemnată drept instanță de executare rezultă și din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanța sesizată cu cererea de încuviințare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluționa cererea, situație în care aceasta este ținută să trimită dosarul instanței competente, care devine astfel instanță de executare (par. 69).

Așadar, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanță competentă material și teritorial să soluționeze toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raționament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de față, se reține că revine instanței de executare competența de soluționare a contestației la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, competența de a soluționa orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviințată executarea silită, calitatea de instanță de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenței în cadrul contestației la executare.

Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Alba Iulia, competența de soluționare a contestației la executare revine tot acestei instanțe, potrivit principiului unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Se impune, în acest context, precizarea că nu pot fi avute în vedere în soluționarea regulatorului de competență aspectele reținute de Judecătoria Alba Iulia, în sentința prin care a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureș, privitoare la faptul că art. 127 alin. (2

1

) raportat la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. nu putea fi analizat de Judecătoria Alba Iulia la momentul la care s-a încuviințat executarea silită întrucât acesta nu era aplicabil, pentru că cererea de încuviințare nu a fost introdusă de instanța de judecată, care are calitatea de debitor, ci de către creditor. Aceasta întrucât, art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanța învestită a se pronunța asupra încuviințării executării silite este ținută a invoca din oficiu necompetența chiar și atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanța nu doar că este obligată a-și verifica din oficiu competența, dar în aceeași măsură trebuie să respecte regulile de competență chiar și dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetența și a trimite dosarul instanței competente să dispună încuviințarea executării silite.

Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a reținut principiul unicității instanței de executare, care presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Prin urmare, față de cele ce preced și având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în favoarea acesteia se va stabili competența de soluționare a contestației la executare, reținându-se că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenței teritoriale de soluționare a cauzei de către o altă instanță.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.