ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 391/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Drumuri și Poduri Locale Alba S.R.L. obligarea acesteia la plata sumei de 20.356 RON reprezentând daune materiale; obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 euro (sau echivalentul în RON la cursul BNR) reprezentând daune morale; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamant în prezentul proces.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Alba:

Prin sentința civilă nr. 749/15.04.2022, Tribunalul Alba a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Drumuri și Poduri Alba S.A. și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2532 de euro sau echivalentul în RON la data efectuării plății și a sumei de 38 de RON cu titlu de daune materiale.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4 000 de euro cu titlu de daune morale.

A respins în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5559 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată aferente pretențiilor admise.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia:

Prin decizia civilă nr. 889 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 749/2022 pronunțate de Tribunalul Alba – secția I civilă în dosar nr. x/2020, precum și apelul declarat de pârâta Drumuri și Poduri Alba S.A. împotriva aceleiași hotărâri judecătorești, cheltuielile de judecată fiind compensate.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 889 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă a declarat recurs pârâta societatea Drumuri și Poduri Alba S.A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și reținerea spre rejudecare a cauzei în ce privește cuantumul daunelor morale, în sensul exonerării pârâtei de la plata sumei de 4000 euro.

În cadrul memoriului de recurs, recurenta pârâtă a prezentat istoricul cauzei și a arătat că hotărârea a fost dată cu interpretarea greșită a situației reale și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta pârâtă a arătat că stabilirea daunelor morale s-a făcut doar în baza unei declarații a martorului B., fără alte acte care să dovedească situația de fapt, gravitatea faptei și suferința provocată reclamantului.

Recurenta pârâtă a arătat că aplicarea normelor de drept material privind întinderea daunelor acordate este greșită, suma acordată fiind exagerat de mare în raport cu gravitatea faptei și consecințele avute în viața socială și profesională a reclamantului. Recurenta pârâtă a susținut că în cauză nu există documente care să probeze suferința reclamantului sau pierderile din punct de vedere profesional. Recurenta a considerat că, în lipsa unor documente care să probeze suferințele, acestea nu au fost dovedite iar instanțele au estimat greșit întinderea pagubelor materiale.

Recurenta pârâtă a arătat că a primit din partea apărătorului reclamantului o adresă prin care s-a solicitat achitarea sumelor acordate în cauză prin hotărârile judecătorești pronunțate, iar pârâta a achitat în contul transmis suma de 38.002,85 RON, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate cererii de recurs.

Recurenta pârâtă a indicat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a invocat, în principal, excepția inadmisibilității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 din C. proc. civ. coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) din C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471

1

alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 13 februarie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

În condițiile art. 499 teza finală din C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2)din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, extraordinară și nesuspensivă de executare, prin care partea interesată solicită desființarea unei hotărâri, în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. De asemenea, recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, mențiunea privind motivarea recursului este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Aceeași sancțiune rezultă și din cuprinsul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pentru situația în care motivele invocate nu se încadrează în cele opt cazuri de casare prevăzute limitativ de dispozițiile art. 488 din C. proc. civ.

Criticile de netemeinicie sau simplele nemulțumiri ale părții față de modul în care a decurs judecata în fazele procesuale anterioare nu constituie motive de recurs și nu sunt suficiente pentru casarea hotărârii, iar instanța de recurs nu poate să facă o verificare de ansamblu a acesteia întrucât, pe de o parte, recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 din C. proc. civ. iar, pe de altă parte, verificările care pot fi efectuate de instanța de recurs sunt limitate la criticile de nelegalitate invocate în concret de parte.

Aplicând aceste considerații cu caracter teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a susținut incidența art. 488 din C. proc. civ., însă invocarea acestor dispoziții este una formală, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate, apte a fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică expunerea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, nesubsumate vreunui caz de casare din cele reglementate de art. 488 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că probele administrate în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale (certificatul medico-legal, chitanța de eliberare a acestuia și declarația martorului B.) nu au fost suficiente pentru obligarea pârâtei la plata sumei de 4000 euro, iar, pe de altă parte, cuantumul acordat este exagerat, instanțele de fond reținând greșit suferințele reclamantului, în lipsa altor documente probatorii.

Instanța de recurs observă că o atare motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci aduce în discuție modalitatea de interpretare a probatoriilor administrate, precum și aspecte subsumate situației de fapt, aspecte care nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite de lege pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare.

Astfel, Înalta Curte reține că nu pot fi primite nici criticile care privesc nemulțumirea recurentei-pârâte cu privire la modul de evaluare a probatoriului administrat în cauză, întrucât aspectele invocate în acest sens nu sunt chestiuni ce reclamă un control de legalitate al hotărârii atacate ci tind la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt reținute, împrejurare ce contravine dispozițiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., din cuprinsul cărora rezultă că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile și nu netemeinicia acesteia.

Înalta Curte mai constată că simpla afirmare a împrejurării că hotărârea instanței de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nu cuprinde prin ea însăși concluzia nelegalității hotărârii, deoarece nelegalitatea la care se referă art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuie să fie legată de legea aplicabilă iar nu de chestiuni de fapt, de apreciere a probelor administrate în cauză. Astfel, este necesar ca recurentul să demonstreze modul în care instanța de apel a încălcat normele de drept material și să arate care ar fi interpretarea corectă a acestora în raport de circumstanțele cauzei și să explice, totodată, modul în care, în aprecierea sa, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecății.

Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc astfel de critici, recurenta fiind nemulțumită doar de concluziile la care a ajuns instanța cu privire la existența și întinderea prejudiciului, Înalta Curte constată că nu poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.. Astfel, în cadrul examenului de proporționalitate între suferințele morale ale reclamantului și cuantumul daunelor acordate pentru repararea acestui tip de prejudiciu, instanța de apel s-a raportat la circumstanțele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În contextul expus, devine incidentă sancțiunea nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din C. proc. civ., precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă societatea Drumuri și Poduri locale Alba S.R.L. împotriva deciziei nr. 889 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă.

Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o obliga la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, achitarea acestui onorariu fiind dovedit prin înscrisul justificativ aflat la dosarul cauzei, f. x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. Drumuri și Poduri locale Alba S.R.L. împotriva deciziei nr. 889 din 29 martie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia – secția I civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă S.C. Drumuri și Poduri locale Alba S.R.L. la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.