ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 375/2024

HOTĂRÂRE

08.02.2024

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 375/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 14 februarie 2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiției la întreprinderea demersurilor legale, în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare plății sumelor stabilite prin titlurile executorii, în sensul obligării la realizarea tuturor operațiunilor tehnico-administrative necesare pentru plata creanțelor de către ordonatorul secundar de credite, obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata unor penalități de 1.000 RON pe zi de întârziere, pentru fiecare creditor, de la data introducerii acțiunii și până la executarea obligației stabilite prin titlu executoriu, precum și obligarea pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la plata penalităților de întârziere de 1.000 RON pe zi de întârzieree, pentru fiecare creditor, începând cu data introducerii acțiunii și până la executarea obligației stabilite prin titlul executoriu, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin sentința civilă nr. 13135/09.12.2022, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași, reținând că sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința civilă nr. 221/06.09.2023, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, reținând că litigiul nu este de contencios administrativ, ci privește faza de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțate de o instanță civilă (de dreptul muncii), astfel că nu pot fi aplicate regulile de competență materială și teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004, ci sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, prin raportare la sediul celor două debitoare, situat în București, str. x, competența aparține Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin sentința civilă nr. 9220/08.12.2023, Judecătoria Sector 5 București a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Curții de Apel Iași, reținând că litigiul este guvernat de Legea nr. 554/2004 și, chiar dacă s-ar reține inaplicabilitatea Legii nr. 554/2004, instanța competentă nu ar fi nici în această situație Judecătoria Sectorului 5 București, având în vedere că prima instanță care a încuviințat executarea silită a unui drept avut în vedere de creditor la formularea celor trei capete de cerere a fost Judecătoria Iași, prin încheierea nr. 2322/CS/2020.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 5 București a suspendat judecata și a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă material și teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Iași, pentru următoarele considerente:

Având în vedere obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, se reține că litigiul nu este de competența instanței de contencios administrativ și fiscal, nefiind incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ci se circumscrie cererilor privind executarea silită, întrucât reclamanții, în calitate de creditori, și-au formulat pretențiile în contextul demarării executării silite, urmărind punerea în executare integrală a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu.

De altfel, reclamanții nu și-au întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 și nici nu au dedus judecății un act administrativ tipic sau asimilat, astfel cum impun dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci și-au circumscris pretențiile raportului execuțional, în cadrul căruia autoritățile publice centrale pârâte au calitatea de debitor. Faptul că, prin primul capăt de cerere, se solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiției la întreprinderea unor operațiuni tehnico-administrative, necesare pentru punerea în executare silită a obligației stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, nu este de natură a schimba natura raportului juridic litigios, care este unul specific fazei de executare silită.

În acest sens, se reține că, prin încheierea nr. 2322 din 27 februarie 2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea formulată de către B.E.J.A. I. și a fost încuviințată executarea silită a debitorilor Curtea de Apel Iași și Ministerul Justiției în dosarul de executare nr. 2732/2019, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 748/23.05.2008 a Tribunalului Iași, irevocabilă prin decizia civilă nr. 510/2009 a Curții de Apel Iași, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 819/01.10.2008, pronunțată în dosarul nr. x/2007, și prin încheierea din 11 decembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2007, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 194/08.09.2020 a Curții de Apel Suceava.

Se mai reține că, prin încheierea din 21 aprilie 2021, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. x/2021, a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului Ministerul Finanțelor, în baza aceluiași titlu executoriu, pentru realizarea obligației de a face, în sensul alocării de către acesta a sumelor necesare achitării drepturilor salariale restante.

Din moment ce în prezentul litigiu se urmărește executarea integrală a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu, care este reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă, ce a fost pronunțată de către o instanță civilă (de dreptul muncii), iar nu de către una specializată în contencios administrativ și fiscal, rezultă că pretențiile deduse judecății se circumscriu fazei de executare, astfel că instanța competentă material și teritorial este instanța de executare, care, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, această instanță fiind competentă să soluționeze cererile de încuviințare a executării silite, contestația la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție-Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a pronunțat decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care a stabilit că "instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă, formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", relevante fiind următoarele considerente:

"70. (…) Încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71.

Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare.

72.

Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestația la executare poate fi introdusă și la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuționale există o singură instanță de executare. (…)

80.

Principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare. (…)

84.

Actuala reglementare nu mai permite situația excepțională a pluralității de instanțe de executare, modificarea prevederilor art. 650, 651, 713 și 818 din C. proc. civ., prin Legea nr. 138/2014, eliminând relația de condiționare dintre competența teritorială a instanței de executare și sediul biroului executorului judecătoresc, respectiv cerința unei noi încuviințări a executării silite de către instanța în circumscripția căreia se află bunul imobil urmărit silit, fiind înlăturată și posibilitatea ca în caz de poprire contestația la executare să poată fi introdusă și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, dacă acestea se situau în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se afla instanța de executare.

85.

Nu în ultimul rând, un argument suplimentar îl reprezintă faptul că se elimină riscul de a se ajunge în situația în care, cu privire la același raport juridic, să fie pronunțate soluții contrare de către instanțe diferite. (…)

86.

Atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Făcând aplicarea în cauză a acestei decizii cu caracter obligatoriu, conform dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., se constată că prima instanță care a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu exhibat de către reclamanți a fost Judecătoria Iași, care a pronunțat încheierea nr. 2322 din 27 februarie 2020 în dosarul nr. x/2020, astfel că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a prezentei cauze. Având în vedere principiul unicității instanței de executare, rezultă că instanța de executare a fost stabilită odată cu prima cerere de încuviințare a executării silite, care a fost soluționată de Judecătoria Iași, neavând relevanță că, ulterior, Judecătoria Sector 5 București a încuviințat executarea silită împotriva debitorului Ministerul Finanțelor.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială și teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.