ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5208/2024

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.09.2023 sub dosar nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat obligarea acesteia la realizarea tuturor operațiunilor tehnico-administrative pentru a se putea realiza plata creanței de către debitoarele Tribunalul Iași ca ordonator terțiar de credite și Curtea de Apel Iași ca ordonator secundar de credite, conform titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 282/CA/04.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, irevocabilă, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009 și 13.07.2009, lămurită prin încheierea din 30.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, definitivă, și conform cererii de executare silită, înregistrată sub nr. x/2021 la BEJ B.; cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 10125 din 5 iulie 2024, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași.

Motivând soluția astfel dispusă, Judecătoria Iași a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, instituție publică centrală, la efectuarea demersurilor tehnico-administrative necesare în vederea realizării plății creanței restante conform titlului executoriu, fiind astfel incidente dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Prin sentința civilă nr. 228 din data de 17 septembrie 2024, Curtea de Apel Iași – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a statua astfel, Curtea de Apel Iași a avut în vedere, în primul rând, faptul că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 304/2022 care stabilește că bugetul tribunalelor este cuprins în bugetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele acesteia fiind ordonator principal de credite, și pe dispozițiile Ordonanței nr. 22/2002, act normativ ce prevede obligațiile ordonatorilor de credite în vederea asigurării executării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, susținând în esență că, deși este titular al unei creanțe stabilite printr-o hotărâre judecătorească, autoritățile naționale nu au înțeles să o stingă, astfel că demersul în instanță are ca scop determinarea pârâtei la executarea obligațiilor stabilite prin lege în vederea asigurării plății creanței. Astfel, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile dreptului comun, iar nu pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, acțiunea, în raport de motivarea în fapt și temeiurile de drept invocate, fiind o obligație de a face, sens în care sunt aplicabile dispozițiile dreptului procesual civil potrivit principiului disponibilității părților consacrat de dispozițiile art. 9 și art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

În plus, operațiunile administrative, care constituie o formă prealabilă emiterii unui act administrativ și care atrag competența instanței de contencios administrativ, sunt diferite de operațiunile tehnico-materiale, care exced competenței instanței de contencios administrativ. Chiar dacă s-ar aprecia că cererea este una neevaluabilă în bani (demersuri tehnico-administrative) sau una patrimonială (urmărindu-se obligarea pârâtei la întreprinderea demersurilor legale în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titlurile executorii exhibate de reclamantă), valoarea pretinsă de către reclamantă conform titlului executoriu fiind în sumă de 145.720 RON, competența aparține Judecătoriei, potrivit dispozițiilor art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. h), respectiv art. 94 alin. (1) pct. 1 lit. k) din C. proc. civ.

În al doilea rând, demersul judiciar al reclamantei se întemeiază pe existența unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care au fost recunoscute în mod definitiv în favoarea acesteia anumite drepturi bănești, vizând, în esență, punerea în executare a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu pe care îl deține. Și din această perspectivă, Curtea a apreciat că litigiul de față nu este unul de contencios administrativ, ci unul ce privește faza de executare a unei hotărâri judecătorești pronunțată de o instanță civilă (de dreptul muncii), astfel că nu pot fi aplicate regulile de procedură ce reglementează competența materială și teritorială a instanței prevăzute de Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel Iași a reținut și incidența în cauză a deciziei nr. 2/20.01.2020 a Completului competent să judece recursul în interesul legii, respectiv soluția și considerentele de la pct. 116 și 117. De asemenea, s-a indicat și paragraful 51 al deciziei nr. 13/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -completului competent să judece recursul în interesul legii.

Totodată, s-a avut în vedere și art. 3 din O.G. nr. 22/2003 potrivit căruia în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit C. proc. civ. și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie, precum și dispozițiile art. 4 potrivit cărora ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Or, în prezenta cauză a fost emisă somația de plată din 09.07.2021, iar, potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanța nr. 22/2022, ordonatorii principali de credite au obligația, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun.

În acest context, dacă s-ar aprecia că prezenta acțiune se circumscrie materiei executării silite, sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea de Apel Iași a făcut trimitere și la dispozițiile art. 9 din C. proc. civ. privind dreptul de dispoziție al părților, potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, ceea ce presupune dreptul părților de a determina cadrul procesual prin stabilirea limitelor judecății, sub aspectul obiectului, părților și cauzei, precum și dispozițiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ. care stipulează că instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății, ea neputând acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel. Reclamanta nu a invocat ca temei de drept al cererii sale dispozițiile din Legea nr. 554/2004, arătând expres că cererea se întemeiază pe dreptul comun, deci doar cu privire la acest aspect instanța s-ar putea pronunța. Chiar având în vedere principiul rolului activ al judecătorului, instanța nu se poate substitui voinței părților și nici să încalce principiul disponibilității în procesul civil.

În al treilea rând, a mai subliniat Curtea de Apel și faptul că, prin sentința nr. 10125/05.07.2024, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat în favoarea Curții de Apel Iași competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, în încheierea de la termenul de judecată din data de 29.03.2024, s-a menționat că instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces îl constituie problema identificării normei juridice aplicabile cauzei, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamantă.

Înalta Curte reține că reclamanta a învestit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect obligarea la întreprinderea de către pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a demersurilor legale în vederea asigurării în bugetul propriu a creditelor bugetare necesare plății sumelor stabilite prin titlurile executorii, în sensul obligării părții pârâte la realizarea tuturor operațiunilor tehnico - administrative pentru a se putea realiza plata creanțelor de către debitoarele Tribunalul Iași ca ordonator terțiar de credite și Curtea de Apel Iași ca ordonator secundar de credite, conform titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 282/CA/04.05.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, irevocabilă, îndreptată prin încheierile din 29.06.2009 și 13.07.2009, lămurită prin încheierea din 30.06.2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, definitivă, și conform cererii de executare silită înregistrate sub nr. x/2021 la BEJ B..

În concret, reclamanta urmărește să obțină obligarea pârâtei la realizarea demersurilor administrative necesare pentru a se îndeplini obligația de plată rezultată din titlul executoriu, demersuri ce constau în parcurgerea procedurilor administrative prevăzute de O.G. nr. 22/2002 referitoare la întocmirea necesarului de credite bugetare pe baza propunerilor și estimărilor provenite de ordonatorii terțiari și secundari de credite, solicitarea fondurilor de către ordonatorul principal de credite și întocmirea deschiderilor de credite bugetare.

Așadar, demersul procesual inițiat de reclamantă privește modalitatea în care aceasta pretinde că o autoritate publică de rang central ar trebui să își îndeplinească atribuțiile în materie financiară, atribuții despre care susține că ar fi în sfera sa de competență conform Legii nr. 304/2022 și O.G. nr. 22/2002.

Or, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 prin contencios administrativ se înțelege "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim", iar potrivit art. 2 alin. (2) din același act normativ "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.".

Totodată, art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că "... De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.", respectiv "Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.".

În contextul arătat anterior, potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative tipice sau asimilate ale autorităților publice centrale se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. În consecință, competența materială în soluționarea cererii de chemare în judecată revenea astfel Curții de Apel Iași, ca instanță de contencios administrativ.

Se mai impune a fi subliniat și faptul că nu constituie un aspect determinant în stabilirea regulatorului de competență împrejurarea că reclamanta nu și-a întemeiat cererea expres pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, câtă vreme instanța de judecată soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, în virtutea rolului activ instituit de prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. civ.. Or, de esența acțiunii exercitate nu este o simplă "obligație de a face" între persoane de drept privat, astfel cum a reținut curtea de apel, ci aspecte pretinse de reclamantă privind conduita în materie financiară și în regim de putere publică a unei autorități publice de rang central în legătură cu administrarea unor fonduri publice. În plus, în proces nu a reieșit nici că partea pârâtă ar fi debitorul obligației de plată din titlul executoriu invocat de reclamantă, spre a fi în domeniul unei proceduri de executare silită potrivit dreptului comun.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.