ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1855/2024

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 26.05.2023 sub nr. x/2023, creditoarele A., B., C., D. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor, au solicitat obligarea debitorului Ministerul Finanțelor la plata unei penalități de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligației de a face stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 143/15.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 670/05.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași îm dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea de ședință din data de 18.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, încheiere care a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5/22.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008.

În drept, contestatoarele au invocat prevederile art. 906 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 4475 din data de 28 septembrie 2023, Judecătoria Suceava, secția Civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată de către intimat, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

În fundamentarea acestei soluții, a reținut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, cu privire la noțiunea de instanță de executare și principiul unicității instanței de executare, în sensul că instanța de judecată care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze contestațiile la executare, precum și alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfințit caracterul unic și exclusiv al instanței de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

Totodată, Judecătoria Suceava, a reținut că prin încheierea nr. 1366/CS/2022 din data de 24.02.2022, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2022, a fost încuviințată executarea silită a debitorilor Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Apel Iasi, Ministerul Justitiei Tribunalul Iasi, de către E., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 143/25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iasi în dosarul nr. x/2008 până la realizarea dreptului creditorilor A., B., D., C. rezultat din titlul executoriu.

S-a reținut astfel că incidența dispozițiilor prevăzute de art. 127 C. proc. civ. trebuia să fie analizată la momentul încuviințării de executare silită, în temeiul art. 529 C. proc. civ., iar odată stabilită instanța de executare, aceasta trebuie să rămână aceași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Prin urmare, competența de soluționare a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Iași, aceasta fiind instanța cea care a încuviințat executarea silită.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 5437 din data de 22 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de necompetență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iași a reținut că potrivit Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Cu toate acestea, art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 336/2022, prevede că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Din aceste dispoziții rezultă că legea instituite un caz de necompetență teritorială absolută a instanței ierarhic inferioare la care reclamantul își desfășoară activitatea în calitate de judecător, iar în cauză, conform titlurilor executorii, reclamanta-creditoare B. are calitate de judecător în cadrul Curții de Apel Iași.

Prin urmare, dispozițiile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ. reprezintă o derogare prevăzută de lege de la principiul unicității instanței de executare, în sensul reținut în considerentele deciziei Înaltei Curți de Casației și Justiție.

Deși încheierea de încuviințare a executării silite a fost pronunțată de Judecătoria Iași, astfel că cererea de aplicare a penalităților ar fi fost de competența Judecătoriei Iași, aplicând dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și având în vedere alegerea de instanță realizată de creditoare la momentul introducerii cererii, Judecătoria Iași a reținut că nu este competentă să judece prezenta cauză, ci Judecătoria Suceava.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin demersul judiciar inițiat, creditoarele A., B., C., D. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor, au solicitat obligarea debitorului Ministerul Finanțelor la plata unei penalități de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligației de a face stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 143/15.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008 ce a stat la baza dosarului de executare silită nr. x/2022 al E..

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în susținerea cererii rezultă că, prin încheierea nr. 1366/CS/2022 din data de 24.02.2022, pronunțată de Judecătoria Iași în dosar nr. x/2022, a fost încuviințată executarea silită a debitorilor Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Apel Iasi, Ministerul Justitiei Tribunalul Iasi, de către E., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 143/25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iasi în dosarul nr. x/2008 până la realizarea dreptului creditorilor A., B., D., C. rezultat din titlul executoriu.

Înalta Curte constată că Judecătoria Suceava și Judecătoria Iași și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii formulate.

Astfel, Judecătoria Suceava a apreciat că instanța de executare este cea care a încuviințat executarea silită, raportându-se și la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Iași a dat prevalență dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., pentru a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părților (una dintre creditoare are calitatea de judecător).

Competența instanței de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuțional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.

Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu ușurință că dacă în privința competenței materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanța de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menționat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuție identifică judecătoria care devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.

Astfel, ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

Se constată că, încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale), este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În susținerea concluziei de mai sus, se evidențiază decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 C. proc. civ., prin care instanța supremă a stabilit că:

"(...) încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecință, ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale.

Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanță nu va putea fi apreciată drept instanță de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestației la titlu, spre exemplu - toate cererile și incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competența aceleiași instanțe de executare" (paragraful 71).

"Așadar, principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată de legislator drept instanță de executare" (paragraful 80)

"În consecință, atât timp cât a fost încuviințată executarea silită de către o anumită instanță de judecată, aceasta din urmă devine instanță competentă teritorial să soluționeze contestația la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).

În condițiile în care Judecătoria Iași, secția civilă, a încuviințat executarea silită, această instanță a devenit competentă să soluționeze cererea de obligare a debitorului Ministerul Finanțelor la plata unei penalități de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligației de a face stabilite prin același titlu executoriu pentru care a fost încuviințată executarea silită.

Referitor la dispozițiile art. 127 C. proc. civ., se reține că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competență (în favoarea altei instanțe, aflate în circumscripția unei curți de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanța competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviințarea executării silite și când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanța competentă să soluționeze orice incidente apărute în cursul executării silite. Cu alte cuvinte, incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)

1

și alin. (3) C. proc. civ. (nu și ale alin. (2), care conturează o veritabilă competență facultativă, creditorul putând alege instanța în a cărei rază domiciliază ori își are sediul o persoană dintre cele arătate de lege) poate și trebuie să fie verificată doar cu ocazia încuviințării executării silite, etapă în privința căreia sunt aplicabile dispozițiile art. 529 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că determinarea instanței de executare se realizează, în concret, în raport de instanța care a încuviințat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competența teritorială în favoarea acestei instanțe, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași, secția civilă, este instanța competentă teritorial să soluționeze contestația la executare dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 septembrie 2024.