ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 362/2024
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 362/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 8 februarie 2024
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 la 20 decembrie 2022, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul E., să se dispună, pe calea procedurii ordonanței președințiale, sistarea lucrărilor de construcție neautorizate asupra imobilului situat în București, str. x.
Prin sentința civilă nr. 126/12.01.2023, Judecătoria Sectorului 3 București a admis cererea și a dispus sistarea lucrărilor de construire neautorizate, efectuate la imobilul situat în București, str. x.
Împotriva acestei sentințe civile, a declarat pârâtul, iar, prin decizia civilă nr. 793A din 8 martie 2023, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca tardiv apelul și a obligat apelantul să plătească intimaților cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs pârâtul, iar, prin decizia civilă nr. 12R din 30 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția inadmisibilității și a respins recursul ca inadmisibil.
Împotriva acestei decizii civile, la 6 iulie 2023, a declarat recurs pârâtul.
Prin întâmpinare, intimații-reclamanți au invocat excepția inadmisibilității recursului, asupra căreia Înalta Curte a rămas în pronunțare la 8 februarie 2024.
Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Având a soluționa cu prioritate excepția inadmisibilității, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:
Conform art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei".
Având a face aplicarea în cauză a acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că recursul de față este declarat împotriva deciziei civile nr. 12R din 30 mai 2023, prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 793A din 8 martie 2023 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Ca atare, decizia civilă nr. 12R din 30 mai 2023 este o hotărâre definitivă, care nu poate fi atacată cu recurs.
În această ordine de idei, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., reglementând principiul legalității căilor de atac, prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", context în care se reține că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalității, cât și a principiului egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condițiile legii.
Față de aceste considerente, constatând că decizia civilă recurată este o hotărâre definitivă, pronunțată de către instanța de recurs, nefiind susceptibilă de a fi atacată pe calea unui alt recurs, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimații- reclamanți C., D., A. și B. prin întâmpinare.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât E. împotriva deciziei civile nr. 512R din 30 mai 2023 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 februarie 2024.