ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 36/2024

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 18 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, pentru ANAF, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., în temeiul art. 192 C. proc. civ. coroborat cu art. 1357-1359 C. civ., obligarea acestuia la achitarea sumei de 770,976 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată în perioada anului 2011, a obligațiilor fiscale accesorii, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, la data de 18 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta Administrația Finanțelor Publice Călărași a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând obligarea acestora la achitarea sumei de 1.418.965 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată în perioada anului 2011, a obligațiilor fiscale accesorii, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. La data de 24 iulie 2019, pe rolul Tribunalului Gorj, a fost înregistrată, sub nr. x/2019, cererea prin care reclamanta Administrația Finanțelor Publice Călărași a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând obligarea pârâților la achitarea sumei de 1.418.965 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată în perioada anului 2011, a obligațiilor fiscale accesorii, precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces. Prin încheierea din data de 31 octombrie 2019 a Tribunalului Gorj, dosarul nr. x/2019 a fost înaintat în vederea atașării la dosarul nr. x/2019, cu termen de judecată la data de 14 noiembrie 2019. Tribunalul Gorj, secția I civilă, prin încheierea din data de 14 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția conexității, invocată de pârâții C. și B. și a dispus conexarea cauzei la cea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă; a trimis dosarul nr. x/2019, la dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă. La data de 24 iulie 2019, pe rolul Tribunalului Dolj, s-a înregistrat sub nr. x/2019, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, în contradictoriu cu pârâtul A., având ca obiect pretenții. Prin încheierea de ședință din data de 3 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă, instanța, constatând că este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză, a admis excepția litispendenței, invocată de pârât prin întâmpinare, și a dispus, potrivit art. 138 alin. (3) C. proc. civ. înaintarea dosarului primei instanțe investite, respectiv cea pe rolul căreia a fost înregistrat dosarul nr. x/2019. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 64 din data de 27 ianuarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins excepția autorității de lucru judecat; a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată; a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată (rezultată în urma conexării dosarelor nr. x/2019 al Tribunalului Dolj, nr. 5205/63/2019 al Tribunalului Dolj, nr. 2102/95/2019 al Tribunalului Gorj, conexat cu dosarul nr. x/2019 la dosarul nr. x/2019) formulată de reclamanta A.J.F.P. Călărași pentru A.N.A.F., în contradictoriu cu pârâții A., C. și B.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 200 din data de 24 mai 2023, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva sentinței nr. 64 din data de 27 ianuarie 2023, pronunțate de Tribunalul Dolj, secția I civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimații-pârâți A., C. și B.. II. Calea de atac exercitată în cauză II.1. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă Împotriva deciziei civile nr. 200 din data de 24 mai 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 septembrie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizată aleatoriu spre soluționare completului nr. 2. II.2. Motivele de recurs Invocând incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, în esență, arătând care au fost criticile pe care le-a formulat prin cererea de apel, a susținut că instanța nu a le-a combătut în niciun fel, nefăcând altceva decât să reia, în motivarea soluției pronunțate, aceste critici. A subliniat că intimații-pârâți nu au înregistrat vânzările în evidența contabilă, tocmai pentru a se sustrage de la plata impozitelor aferente vânzării mărfii pe teritoriul național, prejudiciind astfel bugetul de stat. În ceea ce privește cele reținute de către instanța de apel în sensul că aspectele pe care le-a prezentat reprezintă o simplă supoziție, întrucât nu există nicio probă care să vină în sprijinul său, a solicitat a se avea în vedere faptul că a comunicat expertului contabil înscrisuri care atestă faptul că mărfurile respective chiar au intrat pe teritoriul României cu destinația D. S.R.L. A arătat că a comunicat expertului contabil înscrisuri emise de autoritățile fiscale în a căror circumscripție teritorială își au sediul societățile furnizoare, respectiv din Bulgaria și din Cipru, înscrisuri din care rezultă fără echivoc că intimații-pârâți au efectuat acte de comerț și, totodată, livrări pe teritoriul României, însă aceștia au refuzat să declare respectivele tranzacții. În ceea ce privește motivarea instanței de apel potrivit căreia este decăzută din termenul de a formula obiecțiuni împotriva raportului de expertiză contabilă, motivat de faptul că nu ar fi uzat de acest drept în termenul legal, a solicitat să se constate că, la momentul formulării apelului, nu a adus critici cu privire la concluziile expertului contabil tocmai pentru că, nici până la această dată, raportul nu i-a fost comunicat. De altfel, în apel a invocat încălcarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității, tocmai ca urmare a necomunicării raportului de expertiză contabilă. Cu referire la acest aspect, a menționat că, prin decizia civilă nr. 3982/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța de fond avea obligația de a-i comunica raportul de expertiză contabilă, comunicarea acestuia doar uneia dintre părți încălcând principiul contradictorialității. A arătat că acest principiu presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății. Totodată, a subliniat că, pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă, iar, potrivit art. 22 C. proc. civ., instanța este în drept să pună întrebări părților sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile pe care le va găsi de cuviință, chiar dacă părțile se împotrivesc; de asemenea, instanța este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor, precum și, nu în ultimul rând, poate să invoce din oficiu încălcarea normelor imperative pentru a se respecta contradictorialitatea și dreptul la apărare. În opinia recurentei-reclamante, neprocedând în această modalitate, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, cu încălcarea principiului contradictorialității. Ca atare, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, rejudecându-se cauza în fond, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. II.3. Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți nu au formulat întâmpinări. II.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 noiembrie 2023, în temeiul art. 471 1 alin. (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată, cu citarea părților, în ședință publică, la data de 16 ianuarie 2024, când Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și, în subsidiar asupra recursului, în măsura în care se va trece peste excepția menționată. II.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului În condițiile art. 248 alin. (1) și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurenta-reclamantă a susținut incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocarea acestui motiv de casare este doar formală, întrucât, în realitate, partea nu a adus decizie atacate critici de nelegalitate. Pentru a genera o analiză din perspectiva motivului de recurs invocat, recurenta-reclamantă trebuia să indice care sunt normele de drept material pe care instanța de apel le-a interpretat și/sau le-a aplicat greșit, precum și în ce constă eroarea săvârșită de către aceasta, or, recurenta-reclamantă nu a procedat în această modalitate. Astfel, printr-o primă critică a arătat că instanța nu a combătut în niciun fel susținerile pe care le-a formulat prin cererea de apel, afirmație care pare a susține o neanalizare a motivelor de apel formulate, însă, în dezvoltarea acesteia, recurenta-reclamantă nu a făcut altceva decât să reia aspecte ce țin de situația de fapt a speței și de valoarea probelor propuse în cauză, care, în opinia sa fac dovada că bunurile au fost introduse pe teritoriul statului român și au fost valorificate de către intimații-pârâți direct către beneficiarii finali, fără a se mai înregistra respectivele vânzări în evidența contabilă a societății D. S.R.L. Or, o atare manieră de motivare a recursului nu îndeplinește rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, susținerile recurentei-reclamante nefiind apte de încadrare nici în motivul de casare invocat și nici în vreuna dintre celelalte ipoteze la care se referă aceste dispoziții legale, nereprezentând critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci de netemeinicie a acesteia. Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora. Cu alte cuvinte, critica recurentei-reclamante ce vizează stabilirea situației de fapt în urma probelor administrate, nu se convertește în niciun motiv de nelegalitate, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond din perspectiva caracterului devolutiv. Nu pot fi supuse analizei în recurs nici criticile prin care recurenta își exprimă nemulțumirea față de concluziile instanței de apel în sensul că este decăzută din termenul de a formula obiecțiuni împotriva raportului de expertiză. În acest sens, Înalta Curte constată, sub un prim aspect, că recurenta reia susținerile făcute în apel cu privire la faptul că instanța de fond nu i-a comunicat raportul de expertiză, or acestea au fost analizate de instanța de apel, găsindu-și, deci, rezolvarea jurisdicțională în cuprinsul deciziei atacate, astfel că nu pot fi readuse în discuție în recurs câtă vreme nu este criticat însuși raționamentul prin care instanța devolutivă le-a apreciat ca fiind neîntemeiate. Pe de altă parte, se constată că recurenta formulează și critici noi, prin care invocă încălcarea de către instanța de fond a principiului contradictorialității, or, câtă vreme acestea sunt formulate pentru prima dată în recurs, deci omisso medio, nu pot fi avute în vedere în soluționarea recursului. Aceasta pentru că, obiectul recursului este decizia pronunțată de către instanța de apel, ceea ce înseamnă că, prin motivele de recurs pot fi formulate doar critici cu privire la dezlegările date prin această hotărâre și cu privire la judecata ce a avut loc în fața instanței de apel, neputând fi deduse judecății și aspecte care vizează hotărârea primei instanțe. A considera altfel înseamnă a ignora prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor. Dintr-o altă perspectivă, Înalta Curte notează că pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, care potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Prin urmare, calea de atac a recursului este mijlocul procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, ceea ce înseamnă că o atare analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor critici de nelegalitate susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., și care să se raporteze strict la considerentele deciziei atacate și la soluția adoptată prin aceasta. Așa fiind, susținerile recurentei-reclamante, care nu reprezintă critici de nelegalitate, nu pot forma obiect de analiză în coordonatele recursului pendinte, ele fiind incompatibile cu limitele imperativ stabilite pentru exercitarea acestei căi de atac extraordinare. Ca atare, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și la art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza pe fond a criticilor formulate prin cererea de recurs. Totodată, față de cele anterior arătate, Înalta Curte reține că partea care a pierdut procesul este recurenta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, astfel că, în aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimata- pârâtă C. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5.000 RON, (dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs), cuantum apreciat a fi justificat în raport de complexitatea cauzei și de activitatea desfășurată de avocatul intimatei-pârâte (cu împuternicire avocațială aflată la dosarul de recurs).