Decizia nr. 25/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1777/2019 a Tribunalului București

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 5 octombrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Instituția Prefectului Municipiului București și Comisia Municipiului București a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să fie constatată calitatea sa de persoană îndreptățită la despăgubiri în cuantum de 932.860 RON pentru bunurile imobile, construcții și terenuri, deținute de familia mamei sale în Bucovina de Nord și să fie obligați pârâții la emiterea hotărârii de acordare a despăgubirilor.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1777 din 25 iulie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului București.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 1646 A din 16 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1777 din 25 iulie 2019 pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata-pârâta Comisia Municipiului București. A schimbat sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată. A constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirii în cuantum de 185.238 RON, pentru bunurile imobile (teren și construcții) abandonate de autoarea sa în orașul Cernăuți din Bucovina de Nord. A obligat pe pârâtă ca, în dosarul administrativ nr. x, format în urma cererii înregistrate sub nr. x/10.01.2007, să emită hotărâre în temeiul Legii nr. 290/2003 și Legii nr. 164/2014, prin care să acorde reclamantului despăgubiri în cuantum de 185.238 RON, pentru bunurile imobile (teren și construcții) abandonate de autoarea sa în orașul Cernăuți din Bucovina de Nord, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a deciziei. A obligat pe intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de expert. A luat act că apelantul-reclamant și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată sub forma onorariului de avocat.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție: Împotriva deciziei civile nr. 1646 A din 16 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Comisia municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003 a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă a precizat că înțelege să își însușească argumentele reținute de prima instanță pentru a respinge cererea pentru motivul lipsei dovezii calității de refugiat și pentru motivul lipsei dovezii calității de proprietar la data efectivului refugiu în persoana autorilor reclamantului. Instanța de apel în mod greșit a interpretat probele administrate, cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) - alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 și a constatat calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri în persoana reclamantului și în mod greșit a făcut aplicarea prevederilor dreptului material aplicabil în cauză, respectiv prevederile art. 1 alin. (1) și art. 4 din Legea nr. 164/2014. Astfel, în mod greșit a constatat existența unei "imposibilități (a reclamantului) de a procura acte certificate de autorități" și a soluționat cererea în baza probei testimoniale căreia i-a acordat valoare probantă privind calitatea de refugiat, dar și calitatea de proprietar la data pretinsului refugiu, contrar prevederilor art. 4 din Legea nr. 164/2014. Or, înscrisurile prezentate reprezintă în primul rând extrase de carte funciară, care prezumă, contrar considerentelor reținute de instanța de apel, că există în arhive destule dovezi privind proprietățile imobiliare și a sarcinilor acestora pentru toată regiunea Cernăuți și că, la cererea reclamantului, dacă ar fi existat dovada proprietăților imobiliare la care se referă cererea sa în anul 1944, evidențiată pe numele autorilor săi, această dovadă "atestatoare" s-ar fi eliberat/comunicat acestuia și ar fi exclus dovada testimonială propusă. Curtea de apel a acordat o altă interpretare valorii probatorii a înscrisurilor administrate de reclamanți în dosarul administrativ în fază administrativă și în prima fază a judecății, și-a însușit proba testimonială și s-a pronunțat în baza unor dovezi care din punct de vedere probatoriu au valoare completatoare și nu valoare directă de probă, așa cum dispune art. 4 din Legea nr. 164/2014 și art. 2 alin. (1) - alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 de aprobare a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Mai mult, a greșit în raționament atunci când a reținut că reclamantul, prin probele dispuse, a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la dobândirea compensațiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 de pe urma autorilor lor, respectiv dovada calității de moștenitor, dovada calității de refugiat și dovada calității de proprietar al bunurilor revendicate la data efectivului refugiu. În drept, a fost indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările părților: Intimatul-reclamant a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de filtru: În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 15 noiembrie 2023, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză. Raportul a fost comunicat părților la 27 - 29 noiembrie 2023. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la 16 ianuarie 2024, în complet de filtru, fără citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Aspectele evidențiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a unei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile vizează simple nemulțumiri ale părții față de soluția pronunțată de instanța de apel, iar aspectele legate de modalitatea de interpretare și de valorificare a probelor de către instanța de apel reprezintă critici de netemeinicie ce nu pot face obiectul analizei în fața instanței de recurs. Deși a indicat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu se prezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Criticile formulate vizează în realitate situația de fapt și modalitatea de administrare a probatoriului - critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar. Un asemenea demers al recurentei-pârâte, în forma în care a înțeles să prezinte și să dezvolte criticile inserate în cuprinsul recursului, apare ca fiind incompatibil cu natura juridică a căii extraordinare de atac exercitate, în cadrul căreia pot fi supuse judecății numai aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate, iar nu împrejurări de fapt sau modalitatea de evaluare a probatoriului de către instanțele de fond. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat. Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Având în vedere considerentele expuse, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.