ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1104/2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

I.1. Obiectul cererii deduse judecății:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 august 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, au contestat Decizia de validare nr. 5713/05.07.2019 și Decizia de validare parțială nr. 5714/05.07.2019 emise de pârâtă și au solicitat următoarele:

- în principal:

- echivalentul în RON a sumei de 86.000 euro, stabilită conform Anexei nr. 1 la Legea nr. 164/2014, pentru terenul în suprafață de 20 ha aparținând autorului E.;

- suma de 84.021,10 RON, stabilită prin Hotărârea nr. 4973/30.07.2018 emisă de Comisia Municipiului București pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și a Legii nr. 290/2003, pentru cele două construcții și terenurile aferente aparținând autorului E., situate în comuna Vișchioi, județul Durostor.

- în subsidiar:

- 1. anularea Deciziei de validare nr. 5713/05.07.2019 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de invalidare a Hotărârii nr. 4974/05.07.2019 emise de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 și de acordare de compensații bănești în favoarea reclamantelor pentru recoltele neculese de bumbac, porumb și floarea-soarelui de pe terenurile aflate în proprietatea autorului D. în comuna Ahmatlar, județul Durostor, respectiv: pentru recoltele de porumb: în principal, suma de 37.296 RON, iar, în subsidiar, suma de 2.000 RON, conform modului de calcul expus mai jos; pentru recoltele de floarea-soarelui: în principal, suma de 13.756,69 RON, iar, în subsidiar, suma de 2.385 RON, conform modului de calcul expus mai jos; pentru recoltele de bumbac: suma de 940,5 RON, estimată provizoriu.

În drept, au invocat dispozițiile Legii nr. 164/2014, cele ale Legii nr. 9/1998, precum și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București, în primă instanță:

Prin sentința civilă nr. 1279 din 20 octombrie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de către reclamanții A., B., C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, în apel:

Prin decizia civilă nr. 1271 A din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de apelantele-reclamante A., B. și C. împotriva sentinței civile nr. 1279 din 20 octombrie 2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă; a schimbat în tot sentința civilă apelată și, pe cale se consecință, a admis acțiunea; a anulat Decizia de validare nr. 5713/2019 a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților; a obligat Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să acorde despăgubiri în cuantum de 23.123,52 RON pentru cultura de porumb, 11.420,64 RON pentru cultura de floarea - soarelui și 7.450,62 RON pentru cultura de bumbac.

II. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1271 A din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 ianuarie 2023, sub nr. x/2019, fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2, care, prin rezoluția de primire a dosarului din 13 ianuarie 2023, a constatat că cererea de recurs îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., iar cu privire la cerința impusă de lit. d) a aceluiași articol a reținut că recurenta-pârâtă a procedat la încadrarea criticilor în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a apreciat că recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

II.1. Motivele de recurs:

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii atacate, cu consecința respingerii apelului, ca nefondat, și menținerii ca legale și temeinice a hotărârii primei instanțe, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că instanța de apel a apreciat în mod eronat că înscrisul intitulat "Tablou de culturile nerecoltate ale românilor și coloniștilor" din comuna Ahmatlar, județul Durostor pentru anul 1940, constituie o probă elocventă în privința existenței culturilor nerecoltate ce aparțineau autorului reclamanților, fără a avea în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, relevante în soluționarea cererii de acordare de despăgubiri.

În acest sens, a menționat că în cuprinsul procesului-verbal emis în dosarele x se arată că petiționarul (autorul D.) a declarat că a abandonat recoltele de porumb, floarea soarelui, bumbac, mei lucerna, struguri de pe 39,7 ha, dar nu a făcut dovezi privind existența și pentru evaluarea lor, iar prin decizia din 08 august 1947, pronunțată în dosarul nr. x conexat cu 307 și 309, Comisia Mixtă Româno-Bulgară a respins cererea formulată de autorul D. formulată în temeiul art. V din Tratat.

Așadar, instanța de apel a soluționat cererea de chemare în judecată fără să aibă în vedere soluția adoptată de Comisia Mixtă Româno-Bulgară, respectiv cea de respingere a cererii autorului D., motivată de lipsa dovezilor privind existența recoltelor neculese.

În ceea ce îl privește pe autorul D., a arătat că acesta nu a avut calitatea de colonist, respectiv nu a intrat categoria cetățenilor supuși schimbului obligatoriu de populație între statul român și cel bulgar, ci era cetățean român domiciliat în București, care deținea proprietăți pe teritoriu județului Durostor, cedat statului bulgar, conform Tratatului, potrivit documentelor aflate la dosar, eliberate de Arhivele Naționale ale României.

A precizat că persoanele care nu au făcut parte din schimbul de populație au putut beneficia de art. V din Tratat, iar pentru soluționarea dezacordului Comisia Mixtă Româno-Bulgară a adoptat următoarea procedură: după scurgerea perioadei de 18 luni de la ratificarea acordului (proprietarii își puteau lichida proprietățile - prin înstrăinare) cei care mai dețineau proprietăți în Cadrilater se puteau adresa Comisiei Mixte Româno-Bulgare cu dovezile autentice de proprietate.

Acest dezacord a fost soluționat prin Acordul Româno-Bulgar din 1 aprilie 1943, fiind înființată o subcomisiune mixtă compusă din 2 membri români și 2 membri bulgari, care a lucrat până în luna august 1945, perioadă în care a întocmit situații-stat pentru cei aflați în dezacord, iar după această dată persoanele aflate în dezacord se puteau adresa Ministerului Agriculturii și Domeniilor - Direcția Lichidărilor (Serviciul Schimb de Populație cu Bulgaria) care era în măsură să certifice bunurile abandonate în Bulgaria, în cazul în care acestea nu fuseseră înstrăinate în termenul de 18 luni.

Potrivit art. 5 din Acord, Statul Român a luat în sarcina sa despăgubirea românilor ce au părăsit bunurile lor rurale situate în teritoriile transferate Bulgariei.

Conform art. 8 din Acord, persoanele interesate întocmeau, în dublu exemplar, un inventar complet al imobilelor lor, ce urma să fie prezentat Comisiei Mixte româno-bulgare.

În conformitate cu art. 10 din Acord, Comisia Mixtă avea ca atribuție verificarea inventarului fiecărei persoane interesate, în vederea stabilirii situației prevăzute de art. 12 și de a determina în ce constau proprietățile imobiliare clădite și neclădite ale emigranților.

Potrivit art. 12 din Acord, Comisia Mixtă întocmea o situație a bunurilor specificate în art. 10, aparținând persoanei interesate, evaluarea bunurilor sale și a sarcinilor ce-l grevează, activul și pasivul patrimoniului intrând în cadrul Acordului.

În ordinea întocmirii lor, documentele încheiate de Comisia Mixtă Româno - Bulgară după scurgerea perioadei de 18 luni de la ratificarea acordului au fost: procesul-verbal de inventariere, pe baza actelor autentice, a proprietăților rurale în cauză; certificatul de identificare cadastrală și evaluare; decizii emise în anii 1944-1947; acte eliberate de Ministerul Afacerilor Externe, care să ateste dreptul de proprietate al autorului.

Cum autorul D. s-a aflat sub incidența prevederilor art. V din Tratat, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 164/2014, dovada bunurilor abandonate se poate face doar cu decizia emisă de Comisia Mixtă Româno-Bulgară, însă acestuia nu i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri, potrivit prevederilor art. 5 din Tratat, astfel cum rezultă din analiza documentelor existente la dosarul administrativ referitoare la proprietatea autorului, documente eliberate de Ministerul Afacerilor Externe (dosarele nr. x, nr. 307 și nr. 309).

Așadar, documentul intitulat "Tablou de culturile nerecoltate ale românilor și coloniștilor" din comuna Ahmatlar, județul Durostor pentru anul 1940, constituie doar un act intermediar în procesul de inventariere al bunurilor autorului D. la momentul aplicării Tratatului, actul final și cu forță probantă în privința dreptului la despăgubire pentru bunurile abandonate de către acesta statului bulgar fiind doar decizia adoptată la data de 08 august 1947 de Comisia Mixtă Româno-Bulgară, prin care s-a respins cererea autorului intimatelor-reclamante.

II.2. Apărările formulate în cauză:

La data de 21 februarie 2023, prin poștă electronică, în termen legal, intimatele-reclamante A., B. și C. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca fiind nul, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția nulității recursului, invocată în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., au arătat că prin argumentele expuse recurenta-pârâtă tinde la o reanalizare a probatoriului și la o stabilire a unei situații de fapt diferite față de cea reținută de instanța de apel, ceea ce excede motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca normă de drept material efectiv invocat în susținerea motivelor sale, se regăsește doar art. 4 din Legea nr. 164/2014, însă recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de apel a aplicat greșit acest articol, deoarece a acordat forță probantă altor documente aflate la dosarul cauzei și nu a considerat că decizia adoptată la data de 08 august 1947 de Comisia Mixtă Româno-Bulgară este unica relevantă în cauză, ceea ce, în opinia intimatelor, reprezintă o critică privind aprecierea probatoriului, iar nu greșita interpretare sau aplicare a legii de drept material.

De asemenea, recurenta-pârâtă a invocat art. 5, 8, 10 și 12 din Acordul Româno-Bulgar din 1 aprilie 1943, dar nu a adus critici concrete referitoare la eventuala neaplicare/greșita interpretare/greșita aplicare a acestor norme, ci pentru a explica procedura prevăzută de acest Acord.

Pentru a admite apelul și cererea de chemare în judecată, instanța de apel a reținut, printre alte argumente, că tabloul culturilor nerecoltate ale românilor și coloniștilor din comuna Ahmatlar, județul Durustor, pentru anul 1940, constituie o probă elocventă în privința existenței culturilor nerecoltate ce aparțineau autorului reclamanților, precum și că din examinarea coroborată a materialului probator, reclamantele au probat existența dreptului de proprietate și existența culturilor neculese la momentul aplicării Tratatului Româno-Bulgar din 1940.

Or, în contextul expus, nu se poate trece la analiza pe fond a criticilor referitoare la greșita aplicare a art. 4 din Legea nr. 164/2014 sau a Acordului din 1943 fără ca instanța de recurs să reaprecieze probatoriul.

A susținut, în acord cu doctrina și jurisprudența relevantă din materie, că instanța de apel, ca instanță ce devoluează fondul, este suverană în ceea ce privește interpretarea/aprecierea probatoriului, iar instanța de recurs este limitată prin prisma prevederilor stricte ale art. 488 C. proc. civ. la analiza legalității hotărârii recurate, nefiind admisibilă o reinterpretare a probatoriului sau o stabilirea unei situații de fapt diferite.

Rezultă din coroborarea considerentelor hotărârii atacate cu criticile recurentei-pârâte că aceasta este în realitate nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a stabilit situația de fapt și a analizat probatoriul și urmărește devoluarea fondului, niciunul dintre argumentele sale neputând fi încadrat în motivele de casare prevăzute de lege în mod strict și limitativ de lege, încadrarea motivelor în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este pur formală și nu corespunde exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., întrucât recurenta-pârâtă nu formulează nicio critică propriu-zisă de nelegalitate.

Pe fondul recursului, a arătat că efectele art. V din Tratatul de la Craiova au fost modificate în mod substanțial prin legile speciale adoptate după anul 1990, iar pentru a repara nedreptățile aduse de aplicarea acestuia cetățenilor români care dețineau bunuri pe teritoriile cedate Bulgariei la acea vreme, respectiv pentru acordarea posibilității solicitării despăgubirilor pentru bunurile deținute pe teritoriul cedat, chiar și în ipoteza în care (dar nu limitat la) Comisia Mixtă Româno-Bulgară a respins total sau parțial cererile de despăgubiri.

În acest sens a fost adoptată Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940; Normele metodologice de aplicare a acestei Legi au fost adoptate prin H.G. nr. 753/1998, iar în vederea accelerării și finalizării procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 a fost edictată Legea nr. 164/2014.

Așadar, scopul legilor de reparație din această materie este chiar corectarea nedreptăților cauzate nu numai de pierderea proprietății, ci de modalitatea în care Tratatul din 1940 și Acordul din 1943 au acordat atenție problemei despăgubirilor; dacă Decizia Comisiei Mixte ar fi fost unica posibil relevantă în speță, atunci Legile de reparație nr. 9/1998 și nr. 164/2014 ar fi lipsite de efecte.

A precizat că art. 1 din Legea nr. 9/1998 se aplică tuturor cetățenilor români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, care nu au primit compensații sau despăgubiri pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, inclusiv de pe raza teritoriului Durostor. Nicio lege nu condiționează dreptul la despăgubiri de calitatea de colonist sau de parcurgerea procedurii prevăzute la art. V din Tratat, singura condiție în acest sens fiind să nu fi fost despăgubit deloc sau să fi fost despăgubit doar parțial.

A susținut că art. 35

1

alin. (2) și (3) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 9/1998, adoptată prin H.G. nr. 753/1998, art. 6 din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 9/1998, adoptată prin H.G. nr. 753/1998, potrivit cărora dovada dreptului de proprietate se poate face atât prin contracte de vânzare-cumpărare, cât și prin extrase de la Arhivele Naționale ce se referă la existența bunurilor, art. 4 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998, spre deosebire de dreptul comun, permit ca dovada dreptului de proprietate (sau a altui drept) asupra terenurilor și dovada existenței și dreptului de proprietate asupra recoltelor de pe aceste terenuri să fie mult mai facilă, fiind prevăzute mult mai multe mijloace (inclusiv prin declarații de martor și orice acte care se referă doar la bunurile respective, nu neapărat de contracte de vânzare), tocmai având în vedere caracterului abuziv de aplicare a Tratatului și necesitatea reparării nedreptăților suferite de cetățenii români ca urmare a acestuia - acesta fiind scopul urmărit prin Legea nr. 9/1998, astfel cum a fost pusă în aplicare prin Norma metodologică adoptată prin H.G. nr. 753/1998 și prin Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998.

De altfel, legiuitorul a mers chiar mai departe, trecând la estimarea ope legis a cantităților de recolte abandonate per hectar, având în vedere imposibilitatea foștilor proprietari de a dovedi întocmai cantitățile de recolte abandonate, față de contextul social, economic și politic de la acea vreme.

A menționat că autorul recurentelor, D., a deținut în proprietate 120 ha teren cultivabil, gospodărie și mașini agricole în com. Ahmatlar, județul Durostor, precum și culturi nerecoltate de porumb (37 ha), floarea-soarelui (12 ha) și bumbac (4,50 ha), după cum rezultă din numeroasele acte de vânzare-cumpărare cu privire la terenurile acestuia, certificate de Arhivele Naționale, înscrisuri ce se încadrează în înțelesul noțiunii de dovadă a dreptului de proprietate prevăzută de legea de reparație.

Așadar, instanța de apel în mod corect a analizat toate înscrisurile depuse la dosar, dând eficiență prevederilor legale aplicabile din materie și constatând că recurentele-reclamante au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor și asupra recoltelor neculese de pe aceste terenuri cedate Bulgariei.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Reținând incidența dispozițiilor art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", se constată că recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 21 august 2019, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 28 februarie 2023, în temeiul art. 490 coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru nr. 2 a stabilit termen de judecată la data de 06 iunie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului declarat în cauză.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând, cu prioritate, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatele-reclamante, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Sancțiunea nemotivării recursului este prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), unde se stabilește că în situația în care legea nu dispune altfel, motivele de casare de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Totodată, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancțiunea nulității recursului intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Așadar, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică indicarea în concret a greșelilor imputate instanței de apel și încadrarea lor în motivul de casare invocat, astfel cum este acesta prevăzut în textul de lege, simpla nemulțumire a recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată prin decizia atacată nefiind suficientă pentru a conduce la casarea hotărârii recurate. Dimpotrivă, este necesar ca recursul să fie întemeiat pe critici de nelegalitate circumscrise motivului expres și limitativ prevăzut de lege și invocat, de altfel, în mod formal, de către recurenta-pârâtă prin cererea de recurs formulată, având în vedere că recursul este o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, părțile având deja la dispoziție o judecată în fond în primă instanță și, ulterior, în apel.

În interpretarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate drept temei în promovarea prezentului demers judiciar, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, atunci când instanța a identificat corect textele de lege aplicabile speței, dar fie le-a încălcat, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Din parcurgerea criticilor circumscrise acestui caz de casare, Înalta Curte remarcă faptul că recurenta-pârâtă a pretins nelegalitatea deciziei atacate prin prisma aplicării greșite a prevederilor art. 4 din Legea nr. 164/2014, în sensul în care nu a acordat forță probantă deciziei adoptate la data de 08 august 1947 de către Comisia Mixtă Româno-Bulgară, ci altor documente aflate la dosarul cauzei, sub aspectul existenței dreptului intimatelor-reclamante la obținerea despăgubirilor constând în contravaloarea recoltelor neculese în contextul aplicării Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și a anexării teritoriilor reprezentate de Durostor și Caliacra.

În argumentarea acestor afirmații, partea a menționat că instanța de apel în mod eronat a apreciat că înscrisul intitulat "Tablou de culturile nerecoltate ale românilor și coloniștilor" din comuna Ahmatlar, județul Durostor pentru anul 1940, constituie o probă elocventă în privința existenței culturilor nerecoltate ce aparțineau autorului reclamanților, D., fără a avea în vedere faptul că prin decizia din 08 august 1947, pronunțată în dosarul nr. x conexat la nr. 307 și nr. 309, Comisia Mixtă Româno-Bulgară a respins cererea acestuia, formulată în temeiul art. V din Tratat, precum și lipsa dovezilor privind existența și evaluarea recoltele de porumb, floarea soarelui, bumbac, mei lucernă, struguri de pe 39,7 ha, pretins a fi abandonate de către petiționarul (autorul D.), conform declarației menționate în procesul-verbal emis în dosarele nr. x, nr. 307 și nr. 309.

Înalta Curte constată că prin argumentele inserate în cererea de recurs, în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă readuce în discuție chestiuni ce țin de modalitatea în care instanța de judecată a acordat valoare probatorie înscrisurilor din dosar în cadrul analizei îndeplinirii condițiilor legale ce conferă dreptul reclamantelor la obținerea despăgubirilor constând în contravaloarea recoltelor neculese în contextul aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, și a anexării teritoriilor reprezentate de Durostor și Caliacra, ceea ce face parte din puterea de apreciere a probelor conferită judecătorului de art. 264 C. proc. civ., care, însă, depășesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate invocat, prestabilit de lege.

Câtă vreme întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, ce au conturat situația de fapt dedusă judecății excedează analizei ce poate fi realizată în etapa procesuală a recursului, iar faptul că recurenta-pârâtă invocă anumite dispoziții legale - art. 4 din Legea nr. 164/2014, fără să susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de casare invocat, nu satiface cerința motivării prevăzută de art. 489 C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudinea de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor deja administrate și la schimbarea situației de fapt pe deplin stabilite în baza acestora.

Așadar, recurenta-pârâtă critică soluția instanței de apel sub aspectul temeiniciei sale punând în discuție situația de fapt reținută în raport de probele deja administrate, ceea ce face să se aprecieze că motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în această dispoziție legală câtă vreme calea de atac reprezintă mijlocul procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate sub aspectul legalității și nu a temeiniciei acesteia, instanța de recurs, în cadrul controlului de legalitate, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Fără a proceda la o reevaluare a situației de fapt, aspect inadmisibil în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că în motivarea deciziei atacate, raportându-se la cerințele ce se cer a fi întrunite, în conformitate cu exigențele art. 35

1

din Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 9/1998, adoptată prin H.G. nr. 753/1998, în ceea ce privește calitatea de beneficiar al acestei legi, calitatea de moștenitor al solicitantului și existența documentelor întocmite și verificate de Comisia Mixtă Româno-Bulgară, emise de Arhivele Naționale și Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, ce atestă situația bunurilor pentru care se cer compensații, instanța de apel a reținut că reclamantele au probat existența dreptului de proprietate, în conformitate cu exigențele art. 4 din Legea nr. 164/2014, precum și existența culturilor neculese la momentul aplicării Tratatului româno-bulgar din 1940.

Cu privire la calitatea reclamantelor de persoane îndreptățite la aplicarea Legii nr. 9/1998, instanța de apel a apreciat că această chestiune a fost tranșată prin sentința civilă nr. 1666/2013 a Tribunalului București, în sensul în care reclamanta A. este fiica și succesoarea legală a autoarei F., iar celelalte două reclamante sunt descendente pe linie paternă ale autoarei F., în calitate de fiice ale lui G., fiul și succesorul legal al autoarei F., care la rândul său este moștenitor al fostului proprietar D., în calitate de fiică, potrivit certificatul de moștenitor emis după fostul titular al dreptului de proprietate D..

Totodată, a avut în vedere că dosarele nr. x, nr. 307 și nr. 309, conexate în fața Comisiei Mixte, conțin declarațiile de rigoare, dovezi ale domiciliului și cetățeniei solicitantului, o serie de titluri de proprietate constând în contracte de vânzare-cumpărare, perfectate în mare parte în perioada interbelică, prin care autorul intimatelor-reclamante a dobândit mai multe terenuri, preponderent arabile, în majoritate situate în comuna Ahmatlar, județul Durostor, într-o evaluare punctuală a fișelor recapitulative ale dosarelor menționate, localitate aflată în prezent în teritoriul bulgar, dar care aparținea Cadrilaterului la nivelul anilor 1940, anterior semnării Tratatului.

Astfel, a reținut că informațiile oferite de aceste dosare împreună cu fișele lor se coroborează cu tabelul ce cuprinde situația populației și a gospodăriilor din comuna Ahmatlar județul Durostor din anul 1940, care la poziția nr. 72 îl menționează pe D. cu teren cultivabil în suprafață de 120 ha și 6.000 mp livezi și vii, inventar care dovedește deținerea de către autorul reclamanților a unei suprafețe considerabile de teren agricol, însă din perspectiva respectării dispozițiilor tratatului din 1940 româno-bulgar, a considerat că trebuie valorificat tabelul ce conține proprietarii rurali care beneficiază de art. V din Tratat, unde la poziția 121 figurează D..

În egală măsură, a apreciat ca fiind relevant tabloul culturilor nerecoltate ale românilor și coloniștilor din comuna Ahmatlar, județul Durostor pentru anul 1940, în cadrul căruia la poziția 68 figurează D. cu suprafețele de teren cultivate, astfel cum au fost evidențiate în considerentele hotărârii, reținând că existența acestui inventar al suprafețelor recoltelor neculese întocmit să reflecte situația existentă la nivelul anului 1940, constituie o probă elocventă în privința existenței culturilor nerecoltate ce aparțineau autorului reclamanților.

Este de observat că recurenta-pârâtă nu a adus critici concrete raționamentului instanței de apel nici cu privire la eventuala neaplicare/greșita interpretare/greșita aplicare a dispozițiilor art. 5, art. 8, art. 10 și art. 12 din Acordul Româno-Bulgar din 01 aprilie 1943, ci doar a explicitat procedura specială instituită prin acest Acord, al cărei beneficiar nu a fost autorul intimatelor-reclamante, în opinia părții, ținând cont că documentele eliberate de Arhivele Naționale ale României relevă faptul că acesta nu a avut calitatea de colonist, nu a fost inclus în categoria cetățenilor supuși schimbului obligatoriu de populație între statul roman și cel bulgar, ci a fost cetățean roman, cu domiciliul în București, care deținea proprietăți pe teritoriul județului Durostor, cedat statului bulgar, conform Tratatului.

Or, simpla expunere a unor texte de lege fără a arăta în concret de ce se impune aplicarea acestora în cauză sau fără a arăta de ce au fost interpretate eronat se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanță, care nu coincide cu așteptările părții, însă simpla nemulțumire cu privire la greșita reținere a situației de fapt în contextul relevat nu poate conduce la încadrarea motivelor în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tot o modalitate de apreciere a probatoriului și a situației de fapt reprezintă și criticile ce reclamă caracterul intermediar al înscrisului intitulat "Tablou de culturile nerecoltate ale românilor și coloniștilor" din comuna Ahmatlar, județul Durostor pentru anul 1940, în procesul de inventariere al bunurilor autorului D. la momentul aplicării Tratatului, actul cu forță probantă în privința dreptului la despăgubire pentru bunurile abandonate de către acesta statului bulgar fiind doar decizia adoptată la data de 08 august 1947 de Comisia Mixtă Româno-Bulgară, prin care s-a respins cererea privind acordarea despăgubirilor.

Însă, după cum s-a arătat în partea introductivă a prezentei analize, trebuie considerat că în fața instanței de recurs nu se poate pune în discuție o reapreciere sau o reevaluare a probelor administrate, după cum este inadmisibil a se înfățișa critici de netemeinicie ale hotărârii atacate. În niciun caz recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt.

Așa fiind, cum criticile invocate de recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs dedusă judecății, nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (3) și art. 486 alin. (1) lit. d) din același act normativ, Înalta Curte va constata nul recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 1271A din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 1271A din 27 septembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2023.